Biserica din Glod, comoară a Maramureşului voievodal

Tradiţiile seculare, credinţa străbună, valoroase podoabe şi obiecte de cult sunt păstrate cu sfinţenie şi migală în satul Glod, într-o comunitate maramureşeană autentică, cu un trai întâlnit doar în acest minunat colţ de lume. Biserica din sat este, fără îndoială, centrul vieţii acestei străvechi comunităţi, locul sfânt unde strămoşii veghează la păstrarea unei moşteniri inestimabile.

Farmecul meleagurilor maramureşene pătrunde adânc în sufletele celor care străbat aceste locuri binecuvântate, un tărâm al tradiţiilor, spiritualităţii şi culturii populare străvechi. Aproape toate satele au câte o poveste de spus şi aşteaptă să le descoperi tainele şi trecutul, din care nu lipsesc personajele şi locurile legendare, momentele de cumpănă şi de vitejie şi, bineînţeles, comunitatea vie, legată ontologic de credinţa străbună, obiceiurile şi trăirea sfântă. Un astfel de sat, desprins parcă din basme, este şi Glod. Deşi izolată la prima vedere, cu un drum de acces ceva mai anevoios, străvechea aşezare maramureşeană îţi oferă acel ambient pe care alte localităţi l-au pierdut în iureşul dezvoltării turistice: liniştea îmbietoare, peisajele de vis, casele tradiţionale şi oamenii ospitalieri, mai mereu înveşmântaţi în straie populare şi dispuşi mereu să-ţi zâmbească, să-ţi vorbească despre satul lor şi mai ales despre comorile lor: biserica, tradiţiile, munţii şi pădurile. Ca să ajungi la Glod trebuie să treci prin Bârsana, un alt loc binecuvântat, unde cunoscuta mănăstire atrage anual zeci de mii de pelerini. Am putea spune că un traseu turistic complet în această parte a Maramureşului nu poate ocoli Glodul, căci sfinţenia locurilor ocrotite de Mănăstirea Bârsana şi ambientul din satul situat doar la şapte kilometri de aşezământul monahal fac din această parte de ţară un loc minunat.

Legendele satului

Aşezarea te încântă încă de la intrare, unde casele tradiţionale îţi lasă impresia că vei călca într-o altă lume, într-un tărâm străvechi, printr-o poartă către trecut. Fiecare loc al satului are o poveste care aşteaptă să fie împărtăşită la cât mai mulţi oameni.

`Glodul este un sat cu origini foarte vechi. Aici a fost ţinutul lui Dragoş, dăruit la un moment dat familiei Iuga din Sălişte. Drăgoşeştii aveau obiceiul ca după o luptă în care au ieşit victorioşi să-şi împroprietărească generalii, oamenii de ajutor. Această zonă din care fac parte Glodul, Poienile Glodului cum se numeau odinioară Poienile Izei, Vălenii, Budeştiul şi Slătioara, a fost dăruită acestei familii Iuga din Sălişte. Satul merge mai departe în negura istoriei, existând o legendă frumoasă care spune că la un moment dat trei familii din zona Oaşului au fugit din calea barbarilor şi au găsit aici loc prielnic şi s-au aşezat. Au găsit un ţinut nelocuit, dar trecând pe aici alţi oameni le-au spus că acest teren aparţine cuiva, unui nobil din Şieu. Cei trei erau un morar, un vânător şi un păstor. Au luat daruri ca să meargă la Şieu, la acel nobil. Morarul a luat pietre de moară ca să-i construiască nobilului o moară, păstorul a luat din pieile mieilor ca să-i facă haine bogatului de la Şieu şi a mai luat şi toate cele necesare pentru făcutul brânzei, iar vânătorul a luat piei de animale sălbatice. Când a primit aceste daruri, nobilul de la Şieu a fost extrem de încântat şi le-a permis oamenilor să rămână aici să-şi înfiripe casa. În această legendă este şi un oarecare adevăr, pentru că din cele trei familii menţionate, una se păstrează până astăzi, şi anume familia Rac, una dintre familiile mari din sat”, ne-a spus preotul paroh Dan Ioan Sidău.

Satul fraţilor Petreuş

Menţiuni documentare despre sat apar abia în secolul al XIV-lea. Numele aşezării vine de la umiditatea solului din această zonă, pentru că satul Glod se află pe Valea Slătioarei, un loc foarte special, cu multe terenuri fertile. `A fost o zonă pomicolă şi de aici se cumpăra renumita horincă. La robinet avem apă de izvor, pentru că sătenii s-au mobilizat pentru aceasta. Noi nu avem oameni săraci, pentru că toţi muncesc să aibă tot ce le trebuie. Dar nu agricultura tradiţională este principala sursă de venit. Dintre cei 631 de locuitori, vara trecută, peste 300 erau plecaţi în străinătate. Oamenii sunt foarte harnici. Încă de pe vremea comunisului mergeau şi munceau în alte părţi ale ţării. Mergeau cu 30-40 de cai până la Timişoara sau în alte zone”, ne-a mai spus părintele Sidău.

Valorile cele mai mari din satul Glod sunt oamenii. Aici s-au născut personalităţi deosebite, între care cei mai cunoscuţi sunt fraţii Petreuş. Există şi în zilele noastre personalităţi din lumea medicală născute aici. `Sunt câţiva medici renumiţi în Franţa care au plecat din satul nostru. Pentru Ştefan Petreuş se construieşte chiar şi o casă memorială, care este aproape de definitivare. Cea mai importantă personalitate a satului, după părerea mea, dar care nu este de o asemenea notorietate, este profesorul academician doctor Mihai Pop, fiul preotului Ştefan Pop, care a slujit aici şi a ctitorit biserica din Slătioara, pentru că Glodul şi Slătioara erau o singură parohie, Slătioara fiind filia Glodului. Nu este atât de notoriu, dar a predat la prestigioase universităţi din estul Europei discipline precum etnologie, etnografie şi folclor”, a continuat părintele paroh.

"Catedrala maramureşului istoric"

În centrul vieţii comunitare din Glod se află o monumentală biserică tradiţională, construită din lemn şi închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Ridicat la începutul secolului al XVIII-lea, locaşul de închinare impresionează încă de la început prin dimensiunile sale, datorită cărora a fost numit adesea Catedrala din Glod.

"Există acte de donaţii de cărţi pe la 1400 şi vedem că aici exista o biserică mai veche decât aceasta. Sunt donaţii făcute Bisericii «Sfântul Nicolae» din Glod şi se ştie că această biserică se afla pe locul numit «în coastă». Acolo s-au găsit cruci de la un vechi cimitir şi se pare că acolo ar fi fost şi vechea biserică. Cert este că la 1699 am găsit şi primii preoţi slujitori din Glod ai acestei biserici, «popa Lupu» şi «popa Ioan». Se construieşte această biserică şi nu se ştie despre vechea biserică de ce a dispărut, poate din cauza invaziilor barbare, sau a vicisitudinilor vremurilor. Cred că la 1700 biserica era definitivată, dacă la 1699 apar menţionaţi preoţii Lupu şi Ioan. Dispărând acea biserică, construiesc această biserică, de dimensiuni mari în acea vreme. Biserica era numită de specialişti «Catedrala maramureşului istoric». Oamenii au constatat că aici este un teren prielnic, au defrişat zona şi din lemn au construit biserica şi păstrează vechiul hram”, ne-a spus părintele Sidău.

Însă viaţa bisericească din satul Glod a fost tumultuoasă în trecut şi este şi astăzi. În primă fază, toţi locuitorii erau ortodocşi, dar la Uniaţie au fost obligaţi toţi să treacă la greco-catolicism, sub ameninţarea că li se confiscă pământurile şi că nu vor avea voie să-şi şcolarizeze copiii. Chiar dacă tot satul a trecut la catolicism, oamenii şi-au păstrat identitatea, iar după 1948 au revenit la Ortodoxie.

`Se întâmplă la Glod ceva atipic pentru Maramureşul istoric. Din 631 de locuitori, suntem 400 ortodocşi şi 231 sunt împărţiţi în cinci culte protestante, pentru că după cel de-al Doilea Război Mondial mulţi s-au întors îndoctrinaţi. Din punct de vedere social se trăieşte normal, dar religios apar discuții inevitabile în comunitatea noastră”, ne-a explicat părintele paroh Dan Ioan Sidău.

Biserica din Glod ne impresionează prin frumuseţea ei şi prin podoabele vechi şi foarte valoroase. După ridicarea bisericii, un om bogat numit Toader a înzestrat biserica cu mai multe icoane în stil naiv-bizantin, dar nu există dovezi că locaşul de cult ar fi fost pictat în totalitate. La 1823 s-au pictat iconostasul şi altarul, într-un stil specific Vestului. `Pictorul se numea Ianos Opriş, cel care a pictat şi biserica de la Budeşti, aflată în patrimoniul UNESCO. Pictura este o punere în scenă a operei de mântuire a Mântuitorului Iisus Hristos. Apare tot tipicul ortodox al picturii, apare sus Mântuitorul Hristos pe Cruce cu o flamură suflată de vânt, care arată transcendenţa. Uşile împărăteşti sunt deosebite, iar aici apare pictat Iesei, tatăl împăratului David. El este culcat şi din coasta lui pleacă aceste viţe, care reprezintă arborele genealogic. Iesei mai este pictat la mănăstirile din Bucovina, la exterior, din coapsa lui ieşind prorocii Vechiului Testament, cei care au vorbit despre Mesia. Aici, în biserica noastră sunt reprezentaţi evangheliştii”, ne-a spus părintele paroh.

Majoritatea icoanelor din biserică sunt pe sticlă, făcute manual, de o fineţe deosebită, de parcă ar fi cristal. Multe dintre ele nu sunt datate şi se consideră că ar fi de secol XIX. Cea mai veche este icoana Sfântului Nicolae, realizată în secolul al XVI-lea, despre care se crede că ar fi din biserica veche. `Este lucrată în mod deosebit şi este unicat. Rama face parte din icoană, realizată din lemn şi vedem că este o lucrare extraordinară. Avem şi câteva cruci mai vechi decât biserica, probabil ce s-a salvat din biserica veche. La un moment dat, s-a dat cu var în biserică. Am găsit documente prin care se arată că biserica se afla la un moment dat într-o stare deplorabilă şi oamenii îşi doreau să construiască o altă biserică. Chiar au adus piatră, pentru că biserica avea carieră de piatră. Dar, fiind după război, nu s-a făcut. Bănuiesc că, din cauza ploilor, oamenii s-au gândit să dea cu var. A fost o greşeală, mai ales că sub var se află culori. S-au făcut studii şi eşantioane de curăţare şi s-au găsit culori monotone sub var. Nu ştim exact ce este. Noi suntem acum într-un proces de restaurare, am făcut proiectul, am primit avizul Ministerului Culturii. Urmează să găsim fonduri, pentru că locaşul este monument istoric de clasă A. Restauratorul ne-a spus că trebuie să intervenim în regim de urgenţă, să oprim degradarea şi pe urmă să continuăm lucrările. Proiectul a fost finanţat de noi, de parohie şi trebuie să susţinem şi noi toate cheltuielile”, ne-a explicat părintele Sidău.

Turişti din toate colţurile lumii

Pe lângă biserica din sat, turiştii din întreaga lume care vin la Glod se bucură şi de alte lucruri minunate. Satul este plin de vâltori, unde oamenii vin şi îşi spală rufele şi portul tradiţional într-un mod câte se poate de ecologic. Deşi mulţi tineri sunt plecaţi în străinătate la muncă, atunci când se întorc, nu uită de tradiţii şi se îmbracă în costumele populare, vin la biserică şi la sărbători ale satului. La Crăciun, spre exemplu, tot satul colindă după slujbă la casa preotului, iar la Paşti, biserica se umple de credincioşi îmbrăcaţi în straiele vechi, aşezaţi pe ţoale şi cergile care împodobesc scaunele şi băncile.

Din păcate, ca multe alte sate, scăderea demografică este o problemă din ce în ce mai grea, şcoala din sat numărând doar 50 de elevi. Cu toate acestea, satul este atrăgător pentru turişti. `Vin la noi turişti din întreaga lume. Au venit oameni din Japonia, din Asia, din America de Sud sau din Europa de Nord. Am fost sunat din Germania pentru reînnoirea unui ghid turistic şi ei ştiau numărul de casă de la persoana unde pot lua cheia de la biserică. Ştiau că ori merg la crâsnic, ori la preot acasă. Prinţul Charles a vizitat satul nostru. Ne dorim să facem la Mănăstirea Bârsana un panou mare de promovare, cu biserica, fraţii Petreuş, vâltorile şi alte lucruri de valoare din Glod. Din păcate, biserica noastră nu este inclusă între bisericile de interes turistic din Maramureş, căci acum cinci ani s-a făcut un proiect al bisericilor de lemn din nordul Transilvaniei. După restaurare, vom face tot posibilul să ne promovăm mai mult aceste valori de patrimoniu naţional”, ne-a spus părintele Sidău.

Între proiectele parohiei se numără şi simpozionul anual dedicat academicianului Mihai Pop. Pe 10 octombrie 2015 va avea loc prima ediţie, cu expoziţii de costume populare, obiecte tradiţionale şi bucate specifice satului.

Tainele cusutului manual

Am avut ocazia să stăm de vorbă la Glod cu doamna Maria Marchiş, una dintre puţinele femei care mai păstrează meşteşugul cusutului la mână. Cămăşi brodate, gube, ţoale şi alte obiecte tradiţionale sunt realizate cu multă migală, unele preţ de câteva luni. Valoarea acestora este foarte mare, pentru că lucrătura este manuală, după secrete cunoscute doar de femeile din Glod.

`Cămaşa este făcută fir la fir, iar pânza e ţesută în război. La cusătură e foarte migălos şi facem motive religioase. Mai întâi se face pânza la război, apoi se croieşte şi după aceea fiecare model în parte. Prima dată se fac colţişorii, apoi modelul. Firul se cumpără, apoi se urzeşte, se ţese, se spală şi se face cămaşa”, ne-a arătat doamna Maria Marchiş. 

Pentru că acest meşteşug se învaţă de la o generaţie la alta, doamna Maria Marchiş îşi doreşte să înveţe tinerele să coasă, aşa cum şi ea a învăţat de la bătrânele de altădată.

`Mămica mea ştia să coasă şi ne-a învăţat şi pe noi. Mămica mea a învăţat de la bătrâne venite din satul Şieu, căsătorite la Poienile Izei, şi ele au învăţat-o. Aş arăta la orice tânără, numai să vrea să înveţe. Cusătura este deosebită şi nu o face oricine. Am o cămaşă de la cuscra mea, veche de 50 de ani”, ne-a mai spus doamna Maria. Pentru păstrarea acestor tradiţii, părintele Sidău şi-a propus să organizeze la şcoala din sat ore de cusut, pentru că sunt femei mai tinere care vor să înveţe. Pentru ca aceste minunate creaţii populare să fie mai bine cunoscute, parohia îşi doreşte înfiinţarea unui muzeu popular într-o casă tradiţională maramureşeană.