Azi poposim la Icuşeni, pe tărâmurile sfinţite de sihaştrii care se vor fi rugat, încă din secolul XVII, în codrii Voronei. Aici, într-un sătuc înfiripat pe dealurile altădată împădurite, există o modestă şi gingaşă bisericuţă, tipică arhitecturii în lemn a Botoşanilor.
O călătorie spre Vorona, cunoscut leagăn de spiritualitate din ţinutul Botoşanilor, seamănă cu o incursiune către lumea neîntinată a începuturilor, către acea lume rurală curată, neatinsă, către care adesea tânjim. Drumul dinspre Iaşi, croindu-şi loc pe câmpia întinsă, nu aduce nimic spectaculos. Lucrurile se schimbă însă în apropierea oraşului Botoşani, imediat ce drumul coteşte spre stânga, către vestiţii codri ai Voronei. Calea urcă abrupt, apoi coboară primejdios, desenând serpentine ameţitoare. Sus, sus de tot, se zăreşte buza codrului. Un straşnic înveliş verde s-a aşternut, haihui, peste tot, acoperind de cine ştie când locurile acestea în tainele frunzişului des. În pântecele acestor codri, încă din veacurile XVI-XVII, s-au nevoit în rugăciune o seamă de sihaştri ruşi, goniţi de pe pământurile lor de baştină. Ei sunt cei despre care tradiţia spune că au ridicat primul schit din acest leagăn de spiritualitate al Botoşanilor. De la Vorona, cotind spre dreapta, un kilometru de drum de ţară face trecerea spre aşezarea de la Icuşeni, un sat pomenit în hrisoavele lui Alexandru cel Bun şi păstrat, până astăzi, parcă în tiparele sale dintru început. Într-un petec de poieniţă ce păstrează urme ale codrului secular de peste deal străbate timpul o pe cât de simplă, pe atât de frumoasă bisericuţă de lemn. Albă ca laptele, cu ferestre minuscule, ca nişte plăpânde portiţe către Cer, caldă şi primitoare asemeni unei căsuţe de demult. Parcă te-ai şi aştepta ca din răcoarea ce răzbate dinăuntru să iasă o bunică blândă, să se aşeze pe banca de lemn din faţă, să-şi pună mâinile în poală şi să te îmbălsămeze cu harul povestirii...
Aproape un sfert de mileniu de istorie
Însă aici, în căsuţa asta văruită în alb, la umbra de veacuri a pădurii, cei de la Icuşeni au venit să se roage, să-şi asculte sufletele şi să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate în vieţile lor. „Bisericuţa îşi are începuturile odată cu cele ale vetrei mănăstireşti de la Vorona. Legenda spune că în vechime călugării ar fi fost trimişi să facă o mănăstire acolo unde vor găsi izvorul pârâului Voronca. Însă, de la Siret venind, în loc să facă la dreapta, au cotit spre stânga, ajungând aici. Şi au făcut această bisericuţă“, povesteşte pr. Adrian Secrieru, parohul de la Icuşeni. Legenda este întărită şi de documentele istorice care atestă faptul că primii călugări veniţi din Rusia pe aceste meleaguri au cumpărat moşia Icuşeni. Cu ajutorul arhimandritului Rafail, stareţul Mănăstirii Vorona, la 1780 a fost ridicată această bisericuţă, ce a slujit satului până spre anul 1970.
Stilul arhitectural
Lăcaşul cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ este construit cu lemn „de pe loc“, din bârne de stejar cioplite în bardă şi încheiate la colţuri în cheotori. Temelia este din piatră de râu. Acoperişul, de şindrilă, a fost înlocuit, în timp, cu tablă zincată, iar apoi din nou cu şindrilă. Bisericuţa se înscrie în tiparul arhitectural specific ţinutului Botoşanilor, fiind construită după planul simplu al caselor ţărăneşti.
Iniţial spaţiul a fost alcătuit din altar, naos şi pronaos. Ulterior, pronaosul a fost prelungit cu un mic pridvor, în care a funcţionat prima şcoală a satului.
După ridicarea bisericuţei, atât exteriorul, cât şi interiorul au fost lutuite şi văruite în alb, pentru a proteja interiorul de frig şi umezeală.
După ridicarea bisericii, clopotul a fost atârnat într-un păr bătrân din curte şi acolo a stat până spre anul 1900, când a fost înălţată clopotniţa de lemn de la poartă.
Interiorul şi podoabele sale
Interiorul păstrează atmosfera unei case ţărăneşti tradiţionale. Pereţii albi, stranele vechi, icoanele înnegrite de vreme, lumina, intrând cu economie prin ferestruicile mici cât unghia, totul întreţine taina unui alt veac.
Catapeteasma este cea originală şi nu a fost niciodată restaurată. Icoanele, înnegrite de fumul lumânărilor, pentru că biserica nu a fost niciodată racordată la reţeaua electrică, necesită totuşi o curăţare. De asemenea, trebuie îndepărtată vopseaua aplicată, de-a lungul timpului, pe spaţiile dintre icoane.
În inventarul bisericuţei se păstrează o seamă de icoane vechi, de influenţă rusească. De asemenea, lăcaşul deţine un număr însemnat de cărţi bisericeşti vechi, datând din secolele XVIII-XIX, precum şi sfinte vase de la 1840.
Lucrări şi reparaţii în decursul timpului
Potrivit înscrisurilor din registrele bisericii, aceasta a fost reparată în mai multe rânduri. Astfel, la 1952, bisericuţa a fost reparată integral. În 1995 tabla de pe acoperiş a fost înlocuită cu şindrilă, în 2007 s-a înnoit acoperişul clopotniţei, iar în 2009 s-au făcut reparaţii capitale, fiind întărită structura de rezistenţă a lăcaşului. „Bisericuţa era vopsită în culori mai stridente şi mi-am dorit foarte mult ca, împreună cu enoriaşii, să reuşesc să îi redau ceva din cuminţenia şi simplitatea ei. Am consolidat pereţii şi am văruit-o în alb şi pe exterior; încercăm s-o păstrăm aşa cum a fost, după puterile noastre“, spune pr. Adrian Secrieru.
Astăzi, Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli“ din satul Icuşeni, comuna Vorona, este înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul Botoşani, fiind încadrată în categoria celor de interes local.
„Mergem la biserica noastră, la hramul nostru“
Părintele Adrian Secrieru e paroh la Icuşeni din 1999. De slujit, slujeşte de când a venit, în biserica de zid a satului, ridicată în perioada interbelică. Însă s-a legat sufleteşte de bisericuţa de lemn din poiana de peste pârâu, cea între pereţii căreia se păstrează istoria întreagă a acestei aşezări. „De loc sunt din satul vecin, Poiana. Treceam pe aici, când eram copil şi-mi plăcea să mă opresc şi să o admir. Acum, aici facem slujbe doar de hramul bisericii, iar oamenii vin în număr mare, mai ales că în jurul ei se află mormintele primului cimitir al satului. Vin şi copiii de la şcoală. Şi cei bătrâni, dar şi cei tineri, au un sentiment aparte. Spun: „Mergem la biserica noastră, la hramul nostru“. Majoritatea celor mai în vârstă aici s-au botezat, aici s-au cununat. Terenul din jurul bisericii nu era împrejmuit odinioară. Şi aici, de hram, avea loc hora satului. Era foarte frumos“, povesteşte parohul de la Icuşeni.
Vorona, cel mai important centru de spiritualitate al Botoşanilor
Din punct de vedere administrativ, satul Icuşeni este parte componentă a comunei Vorona, situată în partea de sud-vest a judeţului Botoşani. Locul este renumit în întreaga ţară graţie întinselor sale păduri seculare, precum şi pentru zestrea spirituală greu de egalat. Aici, încă din veacul al XVI-lea, şi-au găsit loc de închinăciune o seamă de călugări ruşi, izgoniţi din patria lor. Ei sunt cei care au pus bazelele aşezământului mănăstiresc de astăzi de la Vorona. Aici a vieţuit şi Cuviosul Onufrie, canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 2005. Şi tot la Sihăstria Voronei a intrat ca frate în mănăstire, în anii 1929-1931, cel care avea să devină patriarh al României, vrednicul de pomenire patriarh Teoctist Arăpaşu.
Astăzi întreg complexul mănăstiresc de la Vorona este înscris pe lista monumentelor istorice, fiind unul dintre obiectivele turistice cele mai vizitate din întreg judeţul Botoşani. Dacă veţi ajunge să-l vedeţi, nu ezitaţi să vă abateţi câţiva kilometri şi până la Icuşeni, pentru a vizita un loc încântător şi pentru a admira arhitectura în lemn din această parte de ţară.
