Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Biserica în care se slujeşte azi prima Liturghie
▲ Astăzi, la sărbătoarea hramului Adormirii Maicii Domnului, se va oficia, pentru prima dată, „în biserica cea mare“ din Galata, Sfânta Liturghie ▲
Privirea trecătorului grăbit sau mai puţin grăbit prin cartierul Mircea cel Bătrân din Iaşi, ajuns pe Calea Galatei nr. 5, colţ cu strada Trotuş, se va opri asupra măreţei construcţii arhitectonice în formă de cruce ce se înalţă dintre blocurile cenuşii, cu multe nivele, din zonă. La vederea impunătorului lăcaş de cult, ochii călătorului vor aluneca pe zidurile proaspete, înalte de 25 de metri, vor atinge turlele în care şi pentru el bat clopotele, fiinţa i se va lumina de bucuria întâlnirii cu Hristos, iar cerul îi va fi mai aproape ca oricând. Noua construcţie îl va duce cu gândul la sacrul din spaţiu şi îi va dezvălui Adevărul unui nou Centru al Lumii, care îi va permite lui, omului religios de pe stradă, să regăsească Universul aşa cum era la început, în momentul Creaţiei. Sfânta Liturghie, oficiată „în biserica cea mare“ Astăzi, după 17 ani de la începerea lucrărilor, nu numai biserica din Galata radiază în lumina generoasă a soarelui. De lumina harului dumnezeiesc radiază şi enoriaşii parohiei, cugetele lor îndreptându-se spre frumuseţea negrăită a Bisericii celei din Cer. Deoarece chiar astăzi, la sărbătoarea hramului Adormirii Maicii Domnului, se va oficia Sfânta Liturghie, pentru prima dată, „în biserica cea mare“. Urcuşul de la demisol, unde s-au rugat, în ultimii nouă ani, alături de preoţii lor slujitori, Mircea Stoleriu şi Adrian Dinu, le va umple inimile de bucurie şi îi va apropia mai mult de cer. Este răsplata divină pentru puritatea inimilor lor, pentru lacrimile pe care le-au vărsat ca biserica să fie zidită în ciuda vremurilor acestea caracterizate prin tulburări, lipsuri financiare, egoism, nedreptăţi, individualism, corupţie, nestatornicie şi înclinări spre rău. Pentru ca împlinirea mult aşteptată să se petreacă la sărbătoarea hramului, părintele Stoleriu a făcut din parohia în fruntea căreia se află o pildă de misiune, un exemplu de felul cum strădania unui preot izbuteşte să deschidă inimile celor din jurul lui şi să trăiască zilnic bucuria cea mare, dăruită de Iisus slugii credincioase: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău“ (Matei 25, 21). Munca depusă pentru turnarea masivei fundaţii pe care să se sprijine o adevărată catedrală, lungă de 45 de metri şi înaltă de 25, pentru ridicarea zidurilor, realizarea absidelor, construcţia şi amenajarea încăperilor situate pe cele trei etaje în zona centrală şi cinci în partea turlei cu clopote, aşezarea acoperişului, executarea tencuielilor şi a celorlalte lucrări arhitectonice a însemnat, din 1990 şi până azi, slujirea unei continue Liturghii pentru preotul Mircea Stoleriu, pentru Consiliul parohial, pentru Comitetul parohial şi pentru toţi bunii credincioşi care l-au ajutat. Cu binecuvântarea şi sub îndrumările IPS Mitropolit Daniel Pentru cartierele Galata şi Mircea cel Bătrân din Iaşi a fost trimis, la 1 iunie 1990, preotul Mircea Stoleriu, având misiunea de a construi un lăcaş care să răspundă necesităţilor spirituale din această comunitate. El a fost întâmpinat cu încredere de un grup de credincioşi, un entuziast comitet de iniţiativă din care au făcut parte: Lefter Pavel, Păduraru Dumitru, Postolachi Gheorghe, Constantin Sârghia, Lefter Valentina, Constantin Maria, Tofan Toma, Spătaru Maria, Elena Zaharia ş.a. Acestora li s-au alăturat, în scurt timp, arhitectul Ioan Sasu - pentru concepţie şi proiectare şi inginerul Adrian Mihalache - pentru rezistenţă. Urmând recomandările Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, părintele Mircea Stoleriu şi arhitectul Ioan Sasu au gândit proiectul bisericii astfel încât viitorul lăcaş de cult să răspundă necesităţii desfăşurării unei activităţi pastorale şi misionare la nivelul cerinţelor timpului faţă de pastoraţia urbană, în general, şi comunitatea în care acesta urma să fie amplasat, în special. După nici patru luni, proiectele erau gata, imaginea construcţiei conturată clar în schiţe, planuri, coordonate şi cifre. Ceea ce a permis ca, la 23 noiembrie 1990, pe locul ales, în prezenţa a numeroşi credincioşi, un sobor de preoţi să citească Acatistul Adormirii Maicii Domnului, precum şi rugăciunile de binecuvântare a lucrărilor. În frumoasele cântări „Sfinte Dumnezeule“ şi „Apărătoare Doamnă,“ utilajele de mare putere începeau să sape fundaţia viitoarei biserici. Aşa a fost începutul! Şase ani mai târziu, la 21 noiembrie 1996, fiind terminat demisolul, IPS Mitropolit Daniel oficia aici Sfânta Liturghie şi dădea binecuvântarea pentru slujire în noul spaţiu liturgic, până la terminarea bisericii. Credinţa care mută munţii din loc Citim sau auzim deseori pericopa despre credinţa care muntă munţii din loc. Imaginea mutării unui munte din loc ne minunează şi ne pune, poate, la îndoială, uneori, pentru că ni se pare totul imposibil şi de neînţeles. Dar dacă privim această biserică nouă din Calea Galatei, vedem cum cuvintele din pericopa respectivă capătă sens. Acum, construcţia bisericii este într-un stadiu avansat. Structura de rezistenţă este terminată, iar ferestrele sunt montate aproape în totalitate. Biserica este înălţată şi acoperită în proporţie de 70%. Se lucrează la tencuieli exterioare, la terminarea acoperişului din tablă de cupru, la montarea uşilor interioare, foarte multe la număr, la instalaţiile electrice. Urmează hidranţii, instalaţiile de apă, pardoselile de marmură, montarea caloriferelor şi a mobilierului, iar în final, pictura. Practic, în interior, după uscarea tencuielilor, se poate trece la executarea picturii. „Enoriaşii din parohia noastră - ne spunea, zilele trecute, pe şantierul bisericii, preotul paroh - au fost şi sunt permanent alături de noi. Sunt ferm încredinţat că şi lucrările viitoare vor fi făcute cu ajutorul lor. Ei sunt totdeauna alături de biserică. Tot ceea ce vedem realizat până în prezent a fost posibil datorită donaţiilor lor, mai mici sau mai mari, provenind din plina lor dragoste. Nu este mai puţin adevărat că, la început, unii, puţini la număr, ne-au privit cu ochii critici şi neîncrezători când au văzut la ce ne angajăm... Dar ceea ce s-a realizat până acum este o dovadă care vorbeşte fiecărui suflet din parohie.“ Este greu să cuantificăm eforturile materiale şi financiare din ultimii ani pentru grăbirea lucrărilor şi finalizarea cât mai rapidă a construcţiei. Să ne gândim, totuşi, câtă cărămidă, cât nisip, cât ciment, câtă cherestea, cât fier şi câte alte materiale s-au pus în opera bisericii din 1990 şi până azi, la sărbătoarea hramului Adormirea Maicii Domnului. În biserica din Galata, se regăseşte un adevărat munte de materiale de construcţie. Un munte care străluceşte acum prin arhitectura tradiţională bizantină, prin supleţea absidelor ieşite în afară, prin gravitatea cupolelor, prin modernitatea compoziţiei interioare a încăperilor, prin armonia subansamblurilor, prin maiestuozitatea coloanelor şi prin soliditatea structurii de rezistenţă. Biserica din Calea Galatei este un exemplu al puterii credinţei care sanctifică lumea şi mută munţii din loc. ▲ Cuvânt de ziditori Prof. Mariana Pleşcan: Ca profesor la Şcoala generală nr. 34 „Ion Simionescu“, am gustat din bucuriile întâlnirii cu Dumnezeu, în biserica aflată în construcţie şi în şcoala din apropiere. Am văzut cum se apropie copiii de Sfântul Potir: cu pacea aşternută pe chip şi zvâcnind de sfinţenie. Mai târziu, în viaţă, covârşindu-le sufletele, nu vor găsi amintiri mai luminoase, seve interioare mai puternice decât în această creştere a lor, o dată cu ridicarea din temelii a sfântului lăcaş. Ana Elena Cicalo, elevă: Biserica noastră, la care mergem cu mare drag încă de când s-a turnat placa peste demisol şi am avut casă de rugăciune, scoate la iveală toată lumina, căldura, iubirea, puterea de a ierta, blândeţea, milostenia, nădejdea, credinţa, smerenia şi tot ce avem mai bun în fiinţa noastră. Valentina Lefter, enoriaşă: Părintele nostru paroh are o putere de neimaginat în a ne mobiliza pe toţi să slujim lui Hristos. Prea cucernicia sa mereu ne spune că dacă vrem să Îl vedem pe Hristos, nu trebuie să Îl căutăm nu ştiu pe unde. Trebuie să Îl vedem în fiecare neajutorat, în fiecare sărac, în fiecare suferind. Aşa am învăţat la această biserica de când s-a început construcţia ei. Cred că de aceea Hristos ne-a şi ajutat să înălţăm această biserică nouă în cartierul nostru. Gândiţi-vă ce înseamnă să poată participa la Sfânta Liturghie de astăzi aproape 500 de persoane, pentru că aceasta este capacitatea totală a bisericii!?