Biserica în care trăieşti preaplinul Învierii

Biserica cu hramurile „Sfântul Nicolae“ şi „Adormirea Maicii Domnului“ din satul Ciocănăi, comuna Moşoaia, din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, este, fără îndoială, una dintre cele mai impresionante biserici de parohie din Ţara Românească. Pictura sfântului lăcaş, complexă, copleşitoare, te descarcă de toată grija inimii, pentru a te umple de lumină şi pace, înălţându-te până la tâmpla cerului, ca să cinezi cu Cel Ce a înviat din morţi şi să mărturiseşti aceasta, cu numele, cu inima, cu bucata ta de nemurire.

Calea este începutul „înălţării“, căci, până la urmă, ceea ce trăieşti, ceea ce simţi în biserica din Ciocănăi, judeţul Argeş, este o înălţare. După ce străbaţi cei aproape 10 km de şosea de la Piteşti spre comuna Moşoaia, când intri în Ciocănăi, un drum de ţară de câteva sute de metri te coboară printr-un labirint de clorofilă până în poarta bisericii, unde te întâmpină… moartea! O prezenţă hidoasă, zugrăvită pe albul peretelui sudic al sfântului lăcaş. Pasul următor este însă încărcat de un alt fel de „preaplin“, pentru că îl faci intrând în biserică, reeditând astfel, simbolic, propria-ţi înviere, de mână cu Hristos, Biruitorul morţii. Trecere din păcat în curăţie, din întuneric în lumină, din efemer în veşnicie.

Un stâlp spiritual fundamental al satului

„Biserica face parte din patrimoniul cultural naţional. Datează din 1840 şi reprezintă în timp un stâlp spiritual fundamental pentru comunitatea din Ciocănăi. A fost ctitorită pe locul unei biserici mult mai vechi, din lemn, al cărei început nu se cunoaşte. Mai există o mică parte din altarul ei însă undeva în spatele actualului lăcaş şi, conform tradiţiei, amintirea acestuia s-a păstrat printr-un arţar, îngrijit cu sfinţenie, care se spune că ar fi crescut pe locul unde s-a aflat Sfânta Masă. Astăzi, locul este marcat de o cruce. Biserica a fost realizată printr-un efort colectiv al comunităţii, împreună cu preoţii şi familiile lor. A fost ctitorită în timpul domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica şi al Episcopului Ilarion al Argeşului, într-o perioadă extrem de tulbure din punct de vedere social-economic, fiind printre puţinele biserici în pisania cărora se menţionează şi faptul că unul dintre ctitori - diaconul Nedelea - a donat şi o proprietate, «18 prăjini în Gura Porţişoarii»“, ne precizează prof. dr. Marius Cîrjan, de la Colegiul naţional-liceal „Zinca Golescu“ din Piteşti, care a venit la biserică să ne prezinte istoricul sfântului lăcaş.

Pictura, un fel de „acasă“ inconfundabil

Jur-împrejurul este de o frumuseţe uluitoare, arhitectura şi pictura murală a sfintei biserici definind un mod de a fi specific locului, în care credinciosul trăieşte un inconfundabil „acasă“. Acel acasă atât de specific satului românesc, cald, viu şi transcendent, pe care îl purtăm fiecare din noi în sângele nostru, fragment de geneză şi timp, echilibru şi nădejde, lumină din lumină. Cadre baroce, veşminte învolburate, armuri cu coifuri, peisaje, Calvarul, Flagelarea, Învierea, tot atâtea încercări şi liniştiri, care te pun faţă în faţă cu tine însuţi, cu lumea şi cerul deopotrivă.

„Pictura murală este impresionantă şi de o complexitate cum rar se mai poate întâlni într-o comunitate totuşi restrânsă. Există aici teme splendide, începând cu geneza pictată în pridvor, continuând cu tablourile votive ale ctitorilor din pronaos şi cu scenele vieţii pământene a Mântuitorului, din naos. Un element particular este prezenţa Sfântului Haralambie, care ne face să credem că reprezentarea sa, destul de rar întâlnită în bisericile din Ţara Românească, este legată de o molimă sau de un eveniment dramatic care a afectat comunitatea locală. Remarcăm de asemenea prezenţa feminină în pictura bisericii, care dă o notă particulară complexei realizări. Apare şi Sfântul Hristofor, pictat cu cap de lup, iarăşi o reprezentare mai rară în bisericile noastre. Zugravii Constantin şi Stan, care au executat pictura, au încercat să personalizeze tiparele iconografiei bizantine, realizând scene distinctive şi personaje mai puţin întâlnite în pictura murală în lăcaşurile de cult“, ne mai spune domnul Cîrjan.

Chipul morţii de pe peretele exterior

Chipul „doamnei cu coasa“ însă, pictat la 1863 de un anonim pe peretele bisericii din Ciocănăi, a speriat, a îngrozit pe unii, pe alţii i-a făcut să zâmbească, în timp ce o parte de presă, speculând, scoţându-l din context, l-a plasat, iresponsabil, în zona superstiţiei, aducând sfântului lăcaş şi credincioşilor inocenţi imense prejudicii şi o nemeritată şi falsă notorietate.

„Tema morţii nu este singulară în pictura murală din România. Mai există biserici, chiar în judeţul nostru, cum ar fi Biserica Olari din Curtea de Argeş, unde, la fel ca şi aici, pe partea exterioară a bisericii, este reprezentată moartea. Particularitatea picturii de la Ciocănăi credem că ţine de un eveniment tragic, prin care a trecut comunitatea, iar prezenţa Sfântului Haralambie pictat la interior ne face să avansăm această ipoteză, ştiind că el este protectorul împotriva ciumei. Făcând legătură cu evenimentele istorice însă, ne gândim la o posibilă invazie otomană, atestată de altfel istoric, care a dus şi la incendierea Bisericii «Sfânta Parascheva» din apropiere. Sub impresia acestei traume, apare şi imaginea morţii despre care vorbim, alături de Arhanghelul Mihail, în dispută pe sufletele oamenilor“, ne precizează prof. dr. Marius Cîrjan.

Tradiţia satului păstrează amintirea conform căreia, în timpul invaziei pomenite, în biserică s-au refugiat o parte din locuitorii satului, care au ars acolo de vii. Sub impactul evenimentului, unul dintre ctitorii bisericii din Ciocănăi a ţinut să redea mai târziu tema morţii pe peretele exterior al bisericii, pentru a evoca vremurile de suferinţă prin care a trecut aşezarea.

Celebrul chip al morţii, de pe „biserica cu moartea“, cum îi mai spun unii, în anii â70-â80 ai secolului trecut, a fost acoperit cu var. Fiind considerat de rău augur, sătenii, în trecut, l-au bătut cu pietre în repetate rânduri.

Din dragoste şi respect pentru biserică

Poate că dacă sutele de chipuri de sfinţi pictaţi la Ciocănăi ar fi rămas pierdute sub tăciunele şi fumul depuse pe ele, biserica s-ar fi zbătut în anonimat şi lumea ar fi venit aici doar să mai arunce cu pietre în moarte. Dar Dumnezeu a hărăzit altceva.

„Ajut această biserică din două motive: primul, pentru că iubesc acest sfânt lăcaş, în care am intrat încă de copil, şi al doilea, pentru că bunica mea a cumpărat un teren pe care tata, în perioada comunistă, a trebuit să-l doneze ca să nu-i fie daţi afară copiii din şcoli. Foarte supărată din această cauză, la un an, bunica a murit. În memoria ei, după ce am recuperat pământul, am reuşit să vând o parte şi cu banii obţinuţi am finanţat restaurarea picturii, cu ajutorul artistului Mircea Baciu, după proiectul profesorului Oliviu Buldura. Pot spune că după fata mea, acest proiect este a doua mare realizare a vieţii mele. Un sprijin deosebit am primit şi din partea soţiei, care a trecut la Domnul în urmă cu un an... Eu am contribuit financiar, dar am fost ajutat foarte, foarte mult de ceilalţi enoriaşi ai parohiei“, ne mărturiseşte inginerul pensionar Marin Teodorescu.

Enoriaşii, principala „avere“ a parohiei

Părintele paroh Marius Marinac slujeşte în acest sfânt lăcaş de aproximativ doi ani, într-o continuitate a lucrării duhovniceşti a părintelului Mihail Bulf, predecesorul său, cu a cărui fiică este căsătorit. Din smerenie, a ţinut să-i lase pe ceilalţi doi interlocutori să vorbească mai mult despre biserică, sfinţia sa spunându-ne câteva cuvinte despre „averea“ cea mai de preţ a parohiei: enoriaşii. A ţinut să ne mărturisească în primul rând faptul că trăieşte un sentiment copleşitor, o mare bucurie de fiecare dată când se află în faţa altarului, şi că „parohia are 130 de familii răspândite în cele trei sate, Ciocănăi, Moşoaia şi Satul Bătrâni“. Că enoriaşii sunt în mare parte pensionari, dar şi tineri care lucrează în Piteşti sau în împrejurimile parohiei. „Cel mai mult mă impresionează icoana Sfântului Haralambie, a cărui prezenţă ar putea avea o a doua legătură cu pictura exterioară. El a devenit protectorul acestei comunităţi atât de încercate, cu aproape două secole în urmă. Parohia noastră urmează să demareze un proiect amplu, împreună cu Uzinele Dacia, vicepreşedintele acestora, domnul Constantin Stroe, fiind enoriaşul nostru, prin grija căruia s-a turnat noul clopot, s-a ridicat gardul din partea de răsărit a curţii bisericii şi au fost asfaltate principalele drumuri din sat, fiind un credincios foarte apropiat Bisericii. Este vorba despre reabilitarea clădirii dezafectate a unei foste şcoli, în care va funcţiona o casă pentru copiii cu dizabilităţi din parohie şi nu numai“, ne-a mai mărturisit părintele paroh.

După ce ne-am închinat şi la crucea care marchează altarul vechiului lăcaş, am părăsit biserica din Ciocănăi, liniştiţi şi înluminaţi, cântând cu bucurie deodată cu cerul şi îngerii, inegalabilul tropar al Învierii: Hristos a înviat din morţi,/ Cu moartea pre moarte călcând,/ Şi celor din morminte/ Viaţă dăruindu-le…