Ridicat într-un timp record, de şase luni de zile, lăcaşul de rugăciune din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie S. Curie” din sectorul 4 al Capitalei este locul în care fiinţele plăpânde îşi găsesc alinarea şi izbăvirea din ghearele bolilor. După ce trec prin perioade critice, în care sănătatea trupească a copiilor e şubrezită, părinţii calcă pragul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Cuviosul Stelian”, căutând să-şi recapete sănătatea sufletească. Cazurile de copii vindecaţi de boli grave ne demonstrează că, de cele mai multe ori, asumarea greşelilor şi strădania părinţilor de a se apropia de Dumnezeu aduc însănătoşirea tuturor membrilor familiei.
Căderea regimului comunist a însemnat prima şansă pentru construirea unei biserici care să aparţină Spitalului pentru Copii „Marie S. Curie” din Bucureşti. Unul dintre ctitorii lăcaşului, academicianul profesor doctor Alexandru Pesamosca, a avut iniţiativa consolidării unei biserici în cadrul spitalului în care remodela trupurile firave ale copiilor, însă contextul istoric era defavorabil. Abia după aproape un deceniu de la evenimentele din decembrie '89, în septembrie 1997, încep lucrările de construire a aşezământului care urma să-i aibă ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, ocrotitor al tinerilor, şi Cuviosul Stelian Paflagonul, ocrotitor al copiilor.
Sfânta Liturghie în spital
În februarie 1998, la şase luni de la demararea lucrărilor, are loc sfinţirea bisericii, slujba fiind oficiată în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. Conducerea spitalului, ctitorii capelei, profesorul doctor Alexandru Pesamosca, avocatul Cătălin Radu Dancu, inginerii Florin Nicolae Nuţa, Alexandru Şerbănescu, economiştii Sandu Martinescu, Lucian Sorescu, alături de toţi binefăcătorii lăcaşului de cult, au participat la sfinţire. „Data de 22 februarie 1998 nu marca doar sfinţirea construcţiei, ci şi împlinirea unui an de preoţie”, mărturiseşte părintele paroh Daniel Smuc. „Sunt născut în Poiana Ţapului, în judeţul Prahova, la poalele Bucegilor, şi am fost hirotonit preot în februarie 1998, pe seama spitalului de copii. În 1997, când am ajuns la acest spital, nu exista nici măcar locul unde să construim biserica, cu toate că se dorea ridicarea unei capele în curtea spitalului. Unul dintre ctitorii acestei biserici, un om al spitalului, un om de suflet, este domnul profesor Alexandru Pesamosca. Dumnealui m-a sprijinit moral şi în toate consiliile de administraţie. Lucrările de construcţie au început în septembrie 1997, iar în februarie 1998 a avut loc slujba de Sfinţire, chiar în momentul în care, aşa cum am menţionat, făceam un an de preoţie. A fost ca un dar frumos pe care mi l-a dat Dumnezeu. De atunci, slujbele merg neîncetat în biserica aceasta. În jurul lăcaşului am reuşit să strângem câteva persoane din spital şi din afara spitalului, cu care putem desfăşura şi o activitate filantropică pentru copiii internaţi aici. S-a creat nucleul nu neapărat al unei biserici de zi, ci al unei biserici de suflet, ceea ce este foarte important”.
Să slujeşti la o biserică de spital nu este o misiune tocmai uşoară. Nu doar copiii sunt cei care trebuie îndrumaţi spre o viaţă duhovnicească profundă, ci şi părinţii trebuie să conştientizeze cât de important este acest aspect al vieţii. „Activitatea unui preot de spital nu este simplă, ci, dimpotrivă, este una mai dificilă, mai ales că, în primii ani de pionierat în activitatea de preot, am slujit într-o unitate medicală. Într-un spital de adulţi, misiunea unui preot este grea, însă într-un spital de copii este şi mai grea, deoarece avem de lucru, în primul rând, cu părinţii, iar pe de altă parte, cu copiii. Activitatea este grea, dar frumoasă, deoarece, în afară de asistenţă religioasă, acordăm şi educaţie religioasă. Deci este o dublă misiune într-un spital de copii: de preot şi de profesor de Religie. Îi învăţăm şi pe copii, şi pe părinţi, constatând că sufletele părinţilor sunt mai deschise. De foarte multe ori, părintele ajunge la Dumnezeu prin suferinţa copilului, iar acel părinte care se interesează de boala copilului îşi pune întrebarea: «De ce, Doamne, mie?». Deja primul pas îl face spre biserică şi începe să înţeleagă crucea pe care o are de dus”.
Pilda vindecării familiei bolnavului
De-a lungul timpului, părintele Daniel Smuc a cunoscut numeroase cazuri de copii bolnavi care s-au vindecat după ce părinţii au ridicat rugăciuni fierbinţi lui Dumnezeu: „Chiar acum câţiva ani, am avut bucuria să vin dimineaţa la biserică şi să văd o familie din Ploieşti care mă aştepta să-mi arate poze cu fetiţa lor botezată în urmă cu nouă ani, în secţia de ATI, într-un incubator. După aproape un deceniu, au revenit să se închine la icoana Sfântului Stelian şi să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru însănătoşirea fetei. Binefacerea lui Dumnezeu prin însănătoşirea copilului nu se uită”.
Deşi unii copii bolnavi sfârşesc în spital sub povara bolii, lecţia pe care viaţa o dă părinţilor rămaşi să-şi plângă durerea devine pildă pentru toţi oamenii. Un băiat de 17 ani, internat în secţia de Oncologie a Spitalului pentru Copii, fiind bolnav de leucemie, se spovedea şi împărtăşea foarte des. Cu toate că provenea dintr-o familie destrămată, părinţii divorţaţi nefiind creştini practicanţi, băiatul a devenit model pentru ai săi: „Treptat, familia tânărului a început să vină la biserică, să se spovedească, să-şi uşureze povara sufletească. Băiatul a murit, din nefericire, însă relaţia familiei sale cu biserica a fost consolidată. Mama a ţinut legătura cu lăcaşul acesta de cult foarte mult timp”.
Totul depinde de voinţa omului, dar şi de tactul pastoral al preotului. Părintele Daniel Smuc este recunoscător tuturor medicilor şi asistenţilor cu care conlucrează la misiunea sa: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că în spitalul nostru avem un cadru medical profesionist şi cu credinţă, oameni care îi ajută foarte mult pe cei aflaţi în suferinţă. Sunt medici care îi aduc pe părinţii copiilor în biserică, spre a se închina şi spovedi, sunt medici care botează copiii abandonaţi în spital şi îi aduc mereu, personal, să îi împărtăşească”.
În cadrul Spitalului „Marie S. Curie” se săvârşesc la cerere diverse slujbe religioase, însă Taina Botezului este cea mai des oficiată. Numai în perioada martie 1997-decembrie 1998, imediat după sfinţirea bisericii, au fost botezaţi peste 200 de copii.
Faptele credinţei
Pentru a veni în sprijinul familiilor defavorizate social, conducerea spitalului şi părintele paroh Daniel Smuc au pus bazele Asociaţiei „Aşezământul Social «Sfinţii Martiri Brâncoveni»”. Organizaţia filantropică are menirea de a proteja persoanele care nu au posibilitatea să participe activ la viaţa socială: „Apariţia asociaţiei a venit un pic mai târziu, în anul 2002. De fapt, înfiinţarea asociaţiei a fost încununarea tuturor programelor sociale desfăşurate până atunci. În 2002 am primit statutul de asociaţie, însă aceasta exista prin grupul de oameni care îşi îndreptau eforturile spre ajutorarea copiilor. Cu sprijinul unor oameni din exteriorul bisericii, am reuşit să aducem alinare în sufletele unor fiinţe plăpânde. Mă gândesc la cazurile unor copii morţi în acest spital, când părinţii nu au avut posibilitatea financiară să îi ducă spre înmormântare. Fiind ajutaţi, am găsit până la urmă toate cele necesare pentru ca aceşti prunci să fie înmormântaţi cum se cuvine. Fapte de milostenie am săvârşit şi pentru familiile nevoiaşe din acest spital, care sunt din provincie”. Grija socială nu s-a oprit numai asupra persoanelor internate, ci şi asupra celor din interiorul spitalului. De fiecare dată când sunt oferite daruri de Crăciun copiilor internaţi în spital, şi copiii personalului medical, mai ales cei din familii numeroase sau cu probleme, primesc cadouri.
Dorinţa cea mai mare a părintelui paroh de la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Cuviosul Stelian” este crearea unui aşezământ social în care părinţii copiilor săraci internaţi în Spitalul „Marie S. Curie” să poată fi ajutaţi, iar bătrânii care locuiesc într-o singurătate crâncenă în oraş să fie înconjuraţi de căldură umană: „Cu ajutorul bunului Dumnezeu şi având sprijinul conducerii spitalului, vom înfăptui şi un centru social, aşa cum ne dorim. Ne bucurăm că îi avem de partea noastră pe credincioşi, pentru că numai împreună putem înfăptui binele”.
„Casa de la şcoală”
„Casa de la şcoală” este cel mai important proiect desfăşurat de Asociaţia „Aşezământul Social «Sfinţii Martiri Brâncoveni»”, în colaborare cu Şcoala Generală nr. 111 „George Bacovia” din Bucureşti. Programul educaţional include două componente principale - prevenirea abandonului şcolar de către copiii proveniţi din familii defavorizate şi formarea profesională a tinerilor. Raluca Tănase, director de programe în cadrul asociaţiei, oferă mai multe informaţii: „«Casa de la şcoală» este un proiect prin care urmărim să încurajăm copiii să participe activ la dezvoltarea propriilor abilităţi, să coopereze şi să se sprijine reciproc, beneficiind de campanii de informare pe diverse teme, cum ar fi alegerea unei cariere, sănătate, drepturile omului. Cei 100 de copii care participă la acest program au şansa să se dezvolte armonios, printr-o atentă îndrumare a noastră”.
Persoanele care pot şi vor să ajute Asociaţia „Aşezământul Social «Sfinţii Martiri Brâncoveni»” o pot face venind la sediul fundaţiei, situat pe bd. Constantin Brâncoveanu, nr. 20, sector 4, Bucureşti sau depunând sume de bani în contul deschis la BCR, suc. Dr. Obregia - IBAN: RO79 RNCB 0083 0029 0159 0001.
Mai multe informaţii pot fi accesate pe site-urile www.asociatia-martirii-brancoveni.ro sau www.biserica-sfstelian-brancoveanu.ro.
