Biserica reginei

Aflată la poalele Munților Cașinului, valea cu același nume rămâne un loc fără de care nu poți rosti povestea întreagă a României cente­nare. Aici au avut loc lupte crâncene, pentru menținerea liniei frontului, în Primul Război Mondial, pe aici s-au retras trupele în cel de-al Doilea Război Mondial. Și tot aici sunt încă vizibile urmele rega­lității. Biserica din Mănăstirea Cașin, vizitată de Regina Maria de mai multe ori, este unul dintre locașurile în care istoria se scrie neîncetat.

Am plecat spre Valea Cașinului din dorința de a descoperi și de a face cunoscute urmele rămase, în timp, legate de vizitele pe aceste meleaguri ale familiei regale și în special ale Reginei Maria. În perioada Primului Război Mondial, în munții și pe văile de aici românii au ținut frontul în picioare. Localnicii spun că a fost baie de sânge și că mii de eroi au pierit în bătăliile cu nemții. Con­dițiile grele în care au luptat soldații nu au lăsat-o indiferentă pe regină. „Ea venea mereu, aducând alimente, medicamente, pături soldaților răniți. Îmbărbăta și linia frontului prin prezența ei, îi alina pe cei în suferință. Aici, la Cireșoaia (n.r. - versant în apropiere de Târgu Ocna), a fost până la 100 de metri de prima linie. Atât era de hotărâtă și bărbătoasă”, povestește părintele Dan Miloiu, parohul bisericii din Mănăstirea Cașin.

Părintele e paroh aici din 1995. De atunci s-a tot străduit să pună cap la cap bucățelele de istorie legate de vizitele regale la biserica pe care o are în grijă. Pășim, tot povestind, pe lângă zidurile loca­șului, martor tainic al vremurilor de război. Și, până să-mi arate părintele strana special construită, în 1920, pentru vizita reginei, aflu că aceasta a vizitat biserica în mai multe rânduri. În 1917, de pildă, de câte ori venea în zona de front, trecea și pe aici. Îi era drag locașul așa, cu zidurile sale vechi, cu duhul său de pace, cu frumusețea sa frustă. În Jurnalul său nota astfel, după prima vizită, în 1917, la vechea mănăstire de pe Cașin: „Toți erau așezați într-un șir lung până la pridvorul vechii mănăstiri; de partea cealaltă au fost înșirate toate femeile din sat adunate acolo, și pe când pășeam spre vechea clădire, peste niște scoarțe viu colorate ce fuseseră întinse în fața mea, femeile îmi apucau mâinile să mi le sărute, iar de partea cealaltă sol­dații izbucneau în urale. Astfel îna­intai într-un alai triumfal, până ajunsei la vechiul portal. (...) Strana mea în chip de tron era împodobită cu flori albe de cireș (...)”.

Dar vizita cea mai importantă a avut loc în 10 aprilie 1920, când Regina Maria, cu o suită din care făceau parte generalul Alexandru Averescu și istoricul Nicolae Iorga, a venit la Mănăstirea Cașin să participe la slujba de Înviere. „A fost o vizită cu fast, cu pompă, pentru că războiul se încheiase. Regina a avut o influență deosebită asupra tinerelor din satul nostru, de atunci. Fiind o femeie frumoasă, purta cu mândrie costumul național. Și a povestit apoi cum a venit îmbrăcată la Mănăstirea Cașin, spunând că portul ei se asorta extraordinar cu cel al sătenilor veniți la Înviere”, poves­tește părintele Miloiu.

În amintirea momentelor petrecute aici, regina a contribuit, în București, la construcția monumentalei Biserici Cașin (cunoscută sub numele de Mănăstirea Cașin), din Parcul Domeniilor. „Inițiativa ridicării unui astfel de locaș, în București”, mă asigură părintele Miloiu, „a fost a reginei”.

Trei veacuri și jumătate, cuibărite între zidurile locașului

Intru, ghidată de paroh, prin portalul splendid sculptat, de la intrare. Piatra dură a fost îndulcită de meșteri cu gingașe motive florale. Ușile grele, de fier, cu zăvoare iscusit meșterite, pe care le apreciez ca fiind de secol XIX, contrastează, fără a fi în disonanță însă cu pictura interiorului, realizată abia după Revoluție. „Până atunci, biserica n-a fost niciodată pictată la interior. În 1994, 12 stu­denți și-au dat, cu pictura bisericii noastre, lucrarea de li­cență”, spune părintele paroh. Echilibrată, fără nimic strident, pictura de interior se asociază într-o armonie perfectă cu pictura catapetesmei, realizată integral, aveam să aflu, după un incendiu din 1940.

Lungă și plină de nenorociri a fost istoria acestui locaș. Locul pe care a fost înălțat aparținea fami­liei boierilor Ceaurești, mai exact logofătului Dumitrașcu-Ceaur, tatăl domnitorului, Gheorghe Ște­fan. Acesta din urmă l-a construit, între anii 1653 și 1658, pe vechile ruine ale unui schit „de călugări cărturari”, după cum spune tra­diția locului.

Multă vreme, aici a fost așe­zământ mănăstiresc. Legenda spune că domnitorul Gheorghe Ștefan ar fi construit lângă mănăstire și o curte domnească. Singurele „argumente” plauzibile sunt ruinele unei arcade de piatră pe sub care se mai poate intra și azi într-o uriașă pivniță boltită.

Potrivit monografiei bisericii, meșterii care au ridicat locașul sunt cei care au zidit și Mănăstirea Golia din Iași: Isidor Pospican, Iacob Gavriloaie și Pricope Iantine. În Jurnalul de călătorie în Moldova și Valahia, Paul de Alep, fiind invitat de domnitorul Gheor­ghe Ștefan pe Valea Cașinului, chiar în anul în care a început construcția locașului, nota că pentru această zidire „au fost între­buințați la lucru mai bine de 800 de muncitori, din robii Jankua (ceangăi) din aceste locuri”.

În 1717, mănăstirea a fost ocupată și devastată de „catane maghiare și germane”, apoi încă o dată distrusă de o năvălire tătară. Tot în 1717, zidul de piatră care o înconjura a fost dărâmat din temelii. „Atunci, la ordinul turcilor, domnitorul Racoviță a dărâmat complet zidul incintei. Toate zidurile cetăților din Moldova au fost, se pare, atunci dărâmate. Numai Cetatea Neam­țului a scăpat”, povestește părintele Miloiu. Abia după 1820 a fost refăcut zidul, cu metereze, așa cum se vede și astăzi, incinta a fost lărgită, iar călugării și-au construit chilii.

Dar frumoasa biserică de sub Munții Cașinului a mai cunoscut și alte perioade de mare cumpănă. A fost afectată grav de cutremure, în 1805, 1940 și 1977. În 1821, o oaste turcească ce urmărea o ceată de eteriști s-a adăpostit în biserică. O sută de ani mai târziu, un incendiu pornit de la acoperișul de șindrilă, provocat de trenul fores­tier care trecea chiar prin spatele zidurilor sale, i-a provocat pagube însemnate.

Un monument de interes național

Pe lângă valoarea arhitecturală deosebită, biserica din Mănăstirea Cașin aduce mărturii interesante din timpurile din care vine: a fost deținătoarea uneia dintre cele mai valoroase biblioteci din Moldova, înființată chiar de domnitorul Gheorghe Ștefan; e locul în care s-a tradus în româ­nește lucrarea Istorii, de Herodot, și în care a existat al treilea exemplar din Cazania lui Varlaam. Tot aici s-a înființat, în 1856, prima școală de pe Valea Cașinului. În clopotnița bisericii, domnitorul Mihail Sturza i-a închis pe soții Teodorini, după ce au jucat, pe scena teatrului din Iași, piesele lui Alecu Russo, care satirizau curtea domnească.

Azi, biserica cu hramul „Sfinții Voievozi” de la Mănăstirea Cașin e unul dintre monumentele înscrise în lista celor de categoria A, adică de interes național, din județul Bacău. Locașul ar trebui inclus în orice traseu turistic și de pelerinaj de pe Valea Cași­nului, pentru că reprezintă nu doar biserica de suflet a Reginei Maria, ci o însemnată lecție de istorie. Care se învață văzând, nu citind.