Trăim un timp în care rătăcirea pare a ne cotropi iremediabil existenţa. Nimic parcă nu ne mai adună, nu ne mai mulţumeşte, nu ne mai linişteşte. Şi, totuşi, ceva topeşte această aparentă stare fără leac transformând-o în jertfă ziditoare: Biserica. Există în oraşul Ţăndărei, din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, un lăcaş de cult care s-a întors cu altarul de la Apus la Răsărit, preschimbând deodată cu această „translare“ reală rătăcirea în comuniune jertfelnică. El poartă hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“.
Deşi calendaristic iarna ar fi trebuit să se năpustească de mult peste întinderile Bărăganului ialomiţean, la momentul pelerinajului nostru, lumina unui soare tomnatic înfiora încă, neverosimil, clorofila ruginită din frunze. Fascinaţi de această taină a clipei, nici nu am băgat de seamă când am ajuns în faţa Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, din cartierul Strachina, oraşul Ţăndărei. Venisem aici să ne închinăm la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului - „Portăriţa“, adusă din Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea Iviron, şi să aflăm de la părintele paroh Florin Ion cum jertfa ridicării noii biserici a transformat rătăcirea în comuniune, într-o localitate în care oamenii parcă nu se mai adună, nu se mai apropie, ci fug împrăştiaţi de duhul neîmplinirii.
Neîncetat pentru Hristos, cu Hristos
Parohia din Strachina fiinţează din 1934, când a început să se slujească într-o clădire de pe la 1902 a familiei marelui muzician Ion Perlea, care fusese iniţial bancă de credit. Până în 2007, când s-a turnat fundaţia actualului lăcaş, s-a slujit în acea biserică, care a fost apoi dezafectată. Timp de cinci ani şi jumătate s-a muncit la noul lăcaş, iar pe 16 septembrie 2012 a fost sfinţit. În toată această perioadă s-a slujit Sfânta Liturghie în casa parohială, într-un paraclis improvizat, cu altarul… spre Apus! Astfel, aici, în aşezarea atestată în secolul al XVI-lea, dar cu siguranţă, mult mai veche, pe locul călcat de marele Mihai Viteazul, născut în apropiere, în oraşul de Floci, în vecinătatea focarului de cultură Mănăstirea „Sfinţii Voievozi“ de la Slobozia, şi numai la o aruncătură de băţ de „Biserica din sat“, din centrul oraşului, ctitoria boierului Filip Lenci, vistier şi cavaler al multor ordine împărăteşti pe vremea domnitorului Gheorghe Bibescu, care a deservit toţi credincioşii din Ţăndărei până la 1934, Hristos nu a lipsit nici o clipă.
Lăcaşul unde devii cetăţean al cerului
„Eu m-am născut în Ţăndărei. În 1999, pe vremea când eram preot într-un sat alăturat, Sudiţi, am venit la înmormântarea părintelui Alexandru Chiriţă, care slujea aici. Atunci am gândit ce bine «ar merge» aici o biserică mare. Gândul a dat roade dorinţei mele din perioada studenţiei de a ridica un sfânt lăcaş, mai ales după ce în 1996 fratele meu Alexandru a trecut la cele veşnice. Atunci am zis: «Ce înseamnă să slujeşti cu altarul la Apus? Aici trebuie să fie o biserică cu altarul spre Răsărit, pentru că de acolo vin lumina lui Hristos şi mântuirea noastră». A trebuit să treacă aproape şapte ani, parcă biblici, şi Dumnezeu ne-a ajutat, după foarte multe încercări şi ispite, să împlinim acest vis, ridicând biserica nouă“, ne mărturiseşte părintele paroh Florin Ion.
O echipă de 12 pictori, conduşi de Ioan Caciuc Dobrin, a umplut „cerul“ bisericii cu sfinţi, pentru ca acela ce intră în ea să se simtă şi el cetăţean al cerului. „Ne-am dorit ca biserica noastră să aibă un odor sfânt. De aceea, am adus o copie a icoanei Maica Domnului - «Portăriţa», de la Mănăstirea Iviron, din Sfântul Munte Athos“, ne mai spune părintele. Acest dar a rodit la rându-i, aducând forţă, linişte, bucurii, împliniri şi statornicie celor aproximativ 300 de familii de ortodocşi din parohie, asaltaţi de ofensiva agresivă a unor culte neoprotestante care au deturnat de la dreapta credinţă, după 1990, mai ales, multe familii de romi. Dar aducerea icoanei a mai avut un scop: întărirea credinţei, mai ales în rândul tinerilor care, lipsiţi de perspectiva împlinirii, părăsesc localitatea, „problemă pentru slujire, deoarece, în timp, nu se poate realiza o continuitate a rezultatelor eforturilor noastre“, cum mărturiseşte părintele. „De aceea, ridicarea acestui lăcaş de cult este o mare împlinire, o lucrare a lui Dumnezeu. L-am avut aproape pe domnul Mihai Ioniţă, din Slobozia, plecat între timp la Domnul, care ne-a ajutat foarte mult, iar după aceea pe domnul Gheorghe Ceteraş, un pios creştin, care vine şi se roagă la fiecare slujbă. Efortul lor jertfelnic a desăvârşit această lucrare, de aceea le aduc mulţumirile întregii parohii“, ne mai spune părintele Florin Ion.
Icoana Maicii Domnului face minuni
Aducerea sfintei icoane de la Iviron a însemnat foarte mult pentru comunitatea creştină din cartierul Strachina. La 2 august 2013, cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a fost aşezată în biserică. De atunci, în fiecare seară se cântă imnul acatist al icoanei, iar vinerea se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu, slujbe pentru care credincioşii sunt foarte bucuroşi, simţind că Maica Domnului îi ajută. „Credincioşii chiar vin şi ne mărturisesc acest lucru. De pildă, chiar în ziua când am ajuns cu icoana la intrarea în oraş, până să plecăm în procesiune spre biserică, o credincioasă, Maria Cristea, s-a atins cu degetele de spatele icoanei. În clipa respectivă, i-am spus să se îndepărteze, ca să nu vină şi alţi credincioşi, pentru a nu întârzia procesiunea. Până să intervin eu însă trimisese rugăciunea ei către Maica Domnului! După patru luni de la acest eveniment, mi-a mărturisit că atunci când s-a atins de icoană a spus aşa: «Maica Domnului, care ai venit de peste mări şi ţări, fă şi cu fiica mea, Daniela, o minune, pentru că de şase ani este singură, are un copil dintr-o căsnicie anterioară, şi te rog ajut-o să se împlinească!». Lucru care s-a petrecut într-o săptămână. În acest răstimp, un bărbat care se afla în Italia şi nu dorea să se mai întoarcă de acolo, venind acasă doar pentru înmormântarea tatălui, a cunoscut-o pe Daniela. Acum sunt împreună şi sunt fericiţi“, ne-a mărturisit părintele paroh.
Şi astfel îşi plineşte menirea Biserica lui Hristos, care prin sfinţii ei aduce împlinire acolo unde neîmplinirea dezbină, împrăştie şi pustieşte sufletele oamenilor, luminează acolo unde întunericul roade fericirea, şi statorniceşte, prefăcând rătăcirea în comuniune jertfelnică.
