Biserica vindecă acolo unde societatea rănește

Într-o realitate grav convulsionată, solidaritatea este alungată disprețuitor din uzul firesc al relațiilor interumane. Egoismul, indiferentismul par a deveni trăsături dominante de conduită socială. În acest prezent debusolat, parohia focșăneană „Sfântul Gheorghe~-Sud predă unor generații de copii lecția iubirii aproapelui, indiferent de condiția lui socială. Astfel, ea răspunde provocărilor și probează prin fapte adevărul că Biserica vindecă acolo unde societatea rănește și întărește comuniunea socială acolo unde aceasta este slăbită.

Nimic nu ar părea mai firesc în Foc­șani, „Orașul Unirii”, cum este cunoscută de la 1859 urbea vrânceană, decât ca cetățenii să trăiască în armonie și unitate. Adică în comuniune frățească. Realitatea locului arată însă altceva: comunitatea este fracturată social și aparent, cel puțin, coeziunea și solidaritatea umană sunt grav afectate. Diferențele sociale apărute adâncesc și mai mult falia care îi desparte pe bogații urbei de cei săraci. În acest punct al evidenței slujește părintele Daniel Pătrășcanu, parohul Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Sud, din Protopopiatul Focșani 1, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Sfinția sa a transformat parohia într-o școală a solidarității umane, în care se predau concret lecția filantropiei, grija, iubirea aproapelui și comuniunea în Hristos.

Parteneriat și solidaritate

Biserica parohiei se află în cimitirul sudic al orașului, realizându-se și din acest punct de vedere o comuniune: cea creștină între cei vii și rudele lor adormite. Parohia are puțin peste 1.000 de suflete. Dar grija și atenția părin­telui paroh sunt îndreptate prioritar asupra copiilor din parohie.

„Am făcut eforturi consistente să ni-i apropiem pe aceștia și să-i cuprindem în activitățile noastre. În acest sens, din 2009, derulăm un parteneriat cu Colegiul Națio­nal #Alexandru Ioan Cuza$ din oraș, unde soția mea este profesoară. Toate activitățile cu copiii parohiei le desfășurăm în cadrul acestei colaborări. Am identificat 30 de copii cu situație materială precară, asupra cărora ne-am îndreptat atenția. La marile sărbători, de exemplu, organizăm colecte care îi au destinatari pe acești copii. Împreună cu elevii de la colegiu, îi vizităm acasă sau îi aducem la biserică pentru a se întâlni și a socializa. Folosul este de ambele părți: elevii de liceu apreciază mai mult ceea ce au în familiile lor și învață să fie milostivi; cei defavorizați se bucură de atenția și de sprijinul celor dintâi. Se statornicește astfel o relație frumoasă, de solidaritate între ei. De Paști, de pildă, în cadrul acțiunii «În lumina faptelor bune», elevii din colegiu au oferit jucării și îmbrăcăminte copiilor nevoiași din parohie, iar noi am pregătit pachete cu alimente pentru famiile lor. În Postul Crăciunului, îi colindăm și le oferim daruri”, ne mărturisește părintele paroh Pătrășcanu.

Comunicare directă

Într-o societate în care au apărut falii evidente între cei cu situație materială bună și cei defavorizați, Biserica reușește să-și orienteze misiunea socială în mod specific, apropiindu-i pe copii, adunându-i nu numai într-o comunicare directă, ci și într-o comuniune spirituală. „Am dorit ca elevii din colegiu să cunoască personal situația celor defavorizați și să intre în comuniune cu ei. Să se bucure unii de alții. Împreună facem uneori turul cimitirului în care se află biserica, să descoperim obiectivele istorice de aici, să aflăm istoria sfântului locaș și a locului în care ne aflăm, extinzând astfel aria interesului către o altă formă care poate întări comuniunea: cea a istoriei comune. Avem aici, ca obiective, în primul rând biserica, ridicată din zid de Constantin Mavrocordat la 1742, pe temelia uneia mai vechi, din lemn, înălța­tă se pare de Vlad Țepeș la 1462, după o victorie asupra turcilor pe Câmpia Focșaniului. Apoi, cele două mausolee de patrimoniu național, construite de arhitectul Ion Mincu: cel al familiei Simionescu Râmniceanu (Dumitru Simionescu Râmniceanu, cel care a ridicat mausoleul, ar fi fost prototipul personajului Tănase Scatiu, din romanul «Viața la țară» al lui Duiliu Zamfirescu) și cel al familiei Mihail Pâcleanu, fost diplomat după Primul Război Mondial, o personalitate marcantă în epocă. Tot aici se află mormântul maiorului Gheorghe Pastia, celebru mecena al Focșa­niului, din averea căruia au fost construite teatrul și ateneul municipal. Și evident, mormântul lui Duiliu Zamfirescu, care își doarme somnul de veci în cimitirul nostru”, ne mai spune părintele Pătrășcanu.

Filantropie și concursuri

Remarcăm un fapt inedit care întregește lecția solidarității umane ce se predă în această parohie: timp de doi ani, în intervalul 2010-2012, parohia, în colaborare cu elevii de la colegiul pomenit, a editat ziarul de spiri­tualitate creștină «Ecouri», cu o importantă componentă filantropică. Banii obținuți din vânzarea lui erau do­nați în fiecare lună unui caz social sau unui copil cu afecțiuni medicale. Apoi, anual, parohia organi­zează concursul „Sfinții Împă­rați Constantin și Elena”. „Anul acesta, s-a desfășu­rat a șasea ediție, la Biserica Mera din județul nostru, în baza unui parteneriat cu parohia de acolo și cu Fundația «Zi deschisă» din Focșani. Concursul, dotat cu premii, se adresează elevilor din județ, iar participarea este foarte numeroasă. În ediția trecută, au fost prezenți și elevi din județele Buzău și Bacău. Tema concursu­lui este rela­ția cu sfinții, prin care căutăm să conștientizăm, atât noi, cât și elevii participanți, că o legătură vie cu ei duce la o relație vie cu Dumnezeu. Adică pe calea sfinților ajungem la Dumnezeu. Concursul are trei secțiuni: cântec de toacă, creație literară și icoane. În fiecare an legăm tema concursului de anul omagial sărbătorit în patriarhia noastră. Anul acesta fiind dedicat și Sfântului Ioan Gură de Aur și marilor păstori din parohii, concursul de creație literară a avut temă, la clasele V-VIII, «Duhovnicul meu». Astfel, copiii și-au exprimat în mod liber relația pe care o au cu duhovnicul. Pentru clasele IX-XII, tema a fost «Repere morale în societatea contemporană»”, ne-a mai mărturisit părintele paroh.

Iată cum, într-o societate bulversată, care nu mai cultivă convingător relații de solidaritate umană, Biserica reușește să vindece și să demonstreze că acolo unde există credință, totul este posibil.