Astăzi poposim într-un loc aflat nu departe de Iaşi, la Mădârjeşti, la o bisericuţă ctitorită de un boier de-al locului, Grigore Dramă, spre veşnica sa pomenire. Un monument de arhitectură în lemn pe nedrept uitat.
La numai câţiva kilometri stânga de drumul naţional Iaşi - Târgu-Frumos, ceva mai sus de Sârca, se află Mădârjeştii. Odinioară - fostă moşie boierească, apoi proprietate a Bisericii „Talpalari“ din Iaşi şi a Epitropiei „Sfântul Spiridon“, astăzi un sat format din prea puţini oameni de-ai locului. Bătrânii spun că pe la 1800 aici nu era decât un cătun cu vreo 20 de case. După anii colectivizării, aşezarea s-a extins. Mulţi venetici au venit să se stabilească la Mădârjeşti, atraşi de unităţile cu profil agricol existente în zonă şi de traiul mai uşor, având în vedere imediata apropiere a oraşului.
Toată moştenirea din vremea regimului comunist a fost risipită în tulburii ani de după 1989. Azi, doar nişte clădiri părăsite şi calea ferată ce trece chiar prin spatele bisericuţei de lemn, la doar câţiva metri, mai amintesc de verva ce însufleţea cândva locul.
În mijlocul satului, la capătul unei alei de brazi falnici, se găseşte lăcaşul boierului Grigore Dramă, destinaţia de azi. Construită iniţial ca un schit, într-o formă mult mai mică decât cea de azi, biserica are a spune o istorie de două veacuri. „Legenda pe care am auzit-o de la bătrânii satului spune că ar fi fost construită între anii 1816 şi 1818. Nişte călugări ar fi stat aici, unde pe vremuri era o mică pădurice, şi aşa s-ar fi înfiripat bisericuţa. A fost, deci, iniţial un mic schit. La început satul n-avea decât 10-20 de case, era un cătun. Abia după colectivizare s-a mai mărit. Treptat, crescând numărul sătenilor, s-a lărgit şi biserica, în mai multe rânduri“, explică pr. Marin Roşca, paroh la Mădârjeşti din 1995.
Metoc al Bisericii „Talpalari“ din Iaşi
Bisericuţa a fost, imediat după ctitorire, metoc al Bisericii „Talpalari“ din Iaşi, satul aparţinând şi el, pentru o perioadă, aceluiaşi lăcaş. Potrivit documentelor istorice, la sfârşitul secolului al XIX-lea, satul a trecut în proprietatea Epitropiei Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. Aşa cum se arată într-o monografie a Mădârjeştilor, la 1841, biserica avea „acoperământul învechit şi ţintirimul fără portiţă“.
În decursul timpului, lăcaşul a suferit intervenţii în mai multe rânduri, fiind lărgit şi reparat. Cele mai ample reparaţii au fost făcute în 1894 şi în 2002, când s-a adăugat şi pridvorul.
Astăzi, prin grija parohului Marin Roşca, bisericuţa e foarte bine îngrijită şi conservată. Cu toate acestea, trecerea timpului, precum şi linia ferată din vecinătate reprezintă cei mai mari inamici ai săi. „Linia de cale ferată e un real pericol. Când trece trenul pe aici, se zguduie destul de rău. De asemenea, temelia, care nu-i foarte adâncă, s-a şubrezit foarte tare; piatra se macină. Trebuie consolidată fundaţia, iar tabla de pe acoperiş trebuie urgent schimbată. Altfel, procesul de degradare se va accentua“, crede părintele Marin Roşca, conştient însă că fără sprijin din partea autorităţilor nu va putea duce la bun sfârşit o restaurare a monumentului. „Satul e mic, oamenii sunt bătrâni. E destul de dificil să ne gândim la ce va fi. Nouă nu ne stă în putere decât să o întreţinem, aşa cum am făcut şi până acum“, spune parohul.
Stilul arhitectural
Bisericuţa „Sfântul Grigore Teologul“ de la Mădârjeşti este construită din bârne groase de stejar, îmbinate la colţuri „în cheotori“ şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. Iniţial, acoperişul era de şindrilă, aceasta fiind mai apoi înlocuită cu tablă zincată.
Astăzi, la exterior, lăcaşul este tăbănuit cu scândură de brad, iar interiorul este placat cu şipci şi cimentuit.
Tehnica foarte veche folosită la prelucrarea materialului de construcţie, cioplirea brută şi îmbinarea direct prin cioplire, a determinat autorităţile să înregistreze lăcaşul pe lista monumentelor istorice de categoria B din judeţul Iaşi, ca fiind un monument de arhitectură în lemn.
De formă dreptunghiulară, cu zona de naos supralărgită şi clopotniţa aşezată peste pronaos, lăcaşului i-a fost adăugat, mai târziu, şi un pridvor de acces pe latura de vest.
Interiorul şi zestrea sa
La interior, bisericuţa este văruită în alb, inspirând o atmosferă de caldă şi netulburată intimitate. Ca elemente arhitecturale distincte, se remarcă bolta din naos, de formă octogonală, cu nervuri frumos finisate. O boltă mai mică, de aceeaşi formă, se află şi deasupra altarului.
Inventarul iconografic este destul de sărac, prezentând doar două icoane de secol XIX, valoroase din punct de vedere pictural.
Catapeteasma datează, de asemenea, din secolul al XIX-lea, însă peste pictura iniţială, extrem de valoroasă, s-a intervenit grosolan în secolul trecut.
Din patrimoniul bisericuţei de la Mădârjeşti face parte şi un Sfânt Potir, donaţie a unuia dintre ctitorii şi binefăcătorii bisericii, Atanasie Gosan.
De asemenea, de-a dreapta şi de-a stânga bisericuţei, în curte, străjuiesc două pietre de mormânt, inscripţionate în slava veche, aparţinând ctitorilor din familiile Dramă şi Gosan.
Satul lui Mădârjac
Numele localităţii provine, potrivit documentelor istorice, de la cel al primului proprietar al moşiei, Mădârjacul. Prima atestare documentară datează de la 7 martie 1493, când, după moartea lui Mădârjac, cele două fiice ale sale moştenesc moşia, împărţind-o, la 1499, în „cutul (n.r. - parte de sat) de sus şi cutul de jos“. Satul se afla, odinioară, în vechiul ţinut al Cârligăturii.
La 1803, satul aparţinea slugerului (n.r. - dregător care se ocupa cu aprovizionarea cu carne a curţii domneşti şi era şef al măcelarilor) Grigore Dramă, mai târziu paharnic. Acesta, se pare, ar fi şi ctitorul bisericuţei, precum şi cel care i-a dat hramul. Cumnatul acestuia, Tănasă (Atanasie) Gosan, a avut mai târziu grijă ca lăcaşului să nu-i lipsească nimic, înzestrându-l cu diverse odoare şi cărţi bisericeşti până la moartea sa, lăsând prin testament salarii pentru doi preoţi ai bisericii. Satul, arată documentele, l-a dăruit Bisericii Talpalari din Iaşi.
