Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Bisericuţa „de la Fagii Groşi“
La numai 20 de kilometri de Târgu Neamţ, în Groşi, o aşezare ocrotită de dealuri semeţe, se găseşte o veche bisericuţă de lemn, tipică stilului arhitectural al zonei. În interiorul lăcaşului se păstrează una dintre cele mai frumoase catapetesme din Neamţ, precum şi o icoană a Maicii Domnului cu salbă, reprezentare rar întâlnită în iconografia românească.
Astăzi vă invit în bisericuţa de lemn de la Groşi, un sat aflat nu departe de Târgu Neamţ, pe drumul ce leagă două ţinuturi vestite pentru viaţa spirituală şi pentru mănăstirile ortodoxe: Neamţul şi Bucovina. Aici, la începutul veacului al XIX-lea, doi preoţi inimoşi au ridicat lăcaşul de lemn ce poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi care serveşte comunităţii de mai bine de două sute de ani. „Legenda spune că o altă bisericuţă de lemn, de dimensiuni foarte mici, ar fi existat pe deal, în pădure, dar urmele ei s-au pierdut în timp“, explică Vasile Olariu, fost învăţător la şcoala din Groşi.
Satul, ca şi bisericuţa, are o istorie care se leagă de codrii deşi de foioase ce creşteau, cândva, pe dealurile din jur. „Odinioară, aici erau păduri seculare, cu nişte fagi foarte groşi. Se crede că de la aceşti fagi vine şi numele satului. În vremea invaziilor turcilor, lumea se refugia la «Fagii Groşi», pe pământurile acestea existând doar câteva colibe în acele vremuri“, povesteşte Vasile Olariu. De altfel, chiar locul pe care se găseşte astăzi biserica de lemn a satului era, odinioară, complet împădurit.
În privinţa datării acestui lăcaş, în zonă există câteva variante. Una dintre acestea, consemnată de bătrânii satului, arată că „biserica a fost construită în anul 1806, de către preotul Cozma, împreună cu părintele Vasile, pe pământul donat de boierul Slavescu din comuna Baia, cu lemnul obţinut de pe aceste locuri“. De asemenea, conform altei variante locale, bisericuţa ar fi fost strămutată la Groşi de la Mănăstirea Neamţ, însă, potrivit preotului paroh Ovidiu Maftei, nu s-au găsit niciun fel de documente scrise în acest sens.
Prins ca într-un cleşte în cel de-al Doilea Război Mondial, de cele două fronturi, satul a fost grav afectat de bombardamente şi de trecerea trupelor. Însă, bisericuţa, ca printr-un miracol, a scăpat neatinsă.
Stilul arhitectural
Lăcaşul a fost construit cu lemn de pe loc, din bârne de stejar, aşezate pe o temelie de piatră de râu. Atât la exterior, cât şi la interior, bisericuţa a fost blănită cu scândură, pentru o mai bună protecţie. Acoperişul este din şindrilă. Actualul pridvor constituie un element adăugat ulterior construcţiei. „Iniţial, biserica avea un acoperiş mult mai jos, cu pridvorul foarte mic, unde erau şi clopotele, iar intrarea era prin partea de Apus. Între anii 1896-1904, părintele Onişoru din Boroaia, ajutat de Covataru Costache, un om înstărit, şi de gospodarii satului Groşi, a înălţat biserica la forma actuală, a făcut turnul bisericii şi clopote noi, a construit pridvorul şi intrarea prin partea de sud, iar în partea de vest, a mărit naosul, biserica căpătând forma actuală. Aşadar, forma actuală a bisericii datează de la 1904“, explică părintele Ovidiu Maftei.
Bogăţiile de interior
Interiorul bisericii este împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Lăcaşul adăposteşte una dintre cele mai frumoase catapetesme din zona Neamţului. „Din ce ştiu eu, catapeteasma datează de la 1808, anul în care a fost sfinţită biserica, aşa cum arată o inscripţie din podul unde odinioară erau clopotele. Nu a fost niciodată restaurată integral, ci doar curăţată“, spune învăţătorul Vasile Olariu.
Se presupune că această catapeteasmă ar fi fost opera lui Constantin Zugravul, cel care a lucrat catapeteasma Mănăstirii Văratec.
Bătrânii satului spun că ar fi fost pictată între anii 1896-1904, atunci când s-a lărgit biserica, de către preotul Sofronie de la Mănăstirea Agapia Veche, care era pictor. Oricum ar sta lucrurile, rămâne certă valoarea picturală a acestui iconostas.
O altă piesă importantă din inventarul bisericuţei din Groşi este icoana Maicii Domnului cu salbă, o reprezentare extrem de interesantă şi despre a cărei vechime nu există date clare. Restaurată recent, icoana are o forţă de expresie uluitoare şi poartă amprenta unui meşter iconar iscusit. Potrivit iconografilor, acest gen de reprezentare a Maicii Domnului este foarte rar întâlnit în bisericile din ţară, constituind o particularitate care ţine de specificul locului.
Tot la interior se remarcă prin frumuseţe arcadele peretelui despărţitor dintre naos şi pronaos, precum şi cheile de boltă.
Grabnice lucrări de consolidare
