Astăzi facem un ultim popas în comuna nemţeană Girov, mai precis la Turtureşti, un cătun izolat în care se păstrează şi astăzi bisericuţa de lemn de secol XIX.
Deşi aflat la doar câţiva kilometri distanţă de oraşul Piatra Neamţ, satul Turtureşti pare cu totul izolat de lume. Cei 170 de localnici au case şi gospodării aşezate la vale, în apropierea drumului către oraş. Din vechea aşezare a Turtureştilor, ce-şi avea vatra, odinioară, pe dealul cel mai înalt, învecinându-se cu drumul pe care voievodul Ştefan trecea atunci când mergea de la Curtea Domnească din Piatra Neamţ către Iaşi, n-a mai rămas nici măcar o casă. Martore ale vremurilor de altădată au mai rămas azi doar bătrâna bisericuţă de lemn, cimitirul satului şi perdeaua de salcâmi ce înconjoară, protector, locul. Drumul spre biserică urcă sus, tot mai sus, aproape de linia orizontului. Aici, şi cer, şi pământ par că se unesc prin trupul de lemn al lăcaşului în care se rugau străbunii.
Cât ţine vremea caldă, locul e o splendoare. Primăvara, o explozie de verde îmbracă toate dealurile ce se văd până, hăt, departe, spre Piatra Neamţ. Iar vara şi toamna îşi etalează cochet pe coclauri suita de culori din garderobă. Să tot stai în curtea micii biserici şi să admiri, cu nesaţ, toată acea splendidă vedere. „Vara e o splendoare aici. Nici nu pot să vă descriu în cuvinte. Dimineaţa, la ora 7, când soarele abia răsare, e o senzaţie dumnezeiască“, povesteşte parohul de la Turtureşti, pr. Constantin Ţurca.
Cum încep însă ploile şi vremea rea, zarea rămâne însingurată. Glodurile toamnelor târzii şi zăpezile uriaşe ale iernilor nemţene îi ţin departe pe oameni şi de acel loc, şi de biserică.
Asta e şi durerea cea mai mare a parohului acestei mici comunităţi. Şi-ar dori să le poată oferi enoriaşilor săi, deşi puţini la număr, condiţii omeneşti în care să se roage, dar este conştient că doar prin puterile parohiei refacerea corectă şi completă a lăcaşului rămâne doar un vis. „Mi-aş dori să am alte condiţii aici, să pot lucra cu tinerii, să poată fi biserica mai plină. Dar e greu de ajuns aici, în deal, mai ales iarna. Iar biserica a rămas singurul lucru care-i mai uneşte pe oameni în Turtureşti; şcoala s-a desfiinţat. Eu n-aş mai pleca de aici. Când ajungi într-un loc, începi să prinzi rădăcini, să simţi că oamenii sunt alături de tine, că ţi i-ai apropiat. Şi ar fi ca un act de trădare să plec din mijlocul lor“, consideră preotul.
Stilul arhitectural
Biserica de lemn de la Turtureşti a fost construită în 1825, pe cheltuiala obştii locale, cu lemn adus, aşa cum spun localnicii, din codrii falnici ce acopereau, altădată, tot dealul.
Apoi, a fost refăcută aproape integral în 1930, când bisericuţa a suferit şi anumite modificări ale formei iniţiale: s-a adăugat pridvorul şi jumătate din pronaos.
Lăcaşul a fost ridicat din bârne de stejar, pe o temelie de piatră de râu. Bârnele de stejar compun pereţii doar până la jumătate, cealaltă jumătate fiind din scândură, aşezată pe un schelet de lemn. Din păcate, astăzi bârna nu poate fi admirată, pentru că în secolul trecut biserica a fost blănită pe exterior cu scândură vopsită în gri.
Acoperişul este din draniţă, care ar trebui înlocuită în cel mai scurt timp.
În interior se păstrează icoanele şi catapeteasma cu care biserica a fost împodobită la 1930. Ultimele obiecte de valoare din inventarul acestui lăcaş au fost duse, cu ani în urmă, la Mănăstirea Secu.
Monumentul are nevoie de o restaurare completă
„La noi până şi accesul e dificil, e complicat pentru cineva s-o găsească, darămite să se mai aloce şi fonduri. Noi încercăm să o menţinem cât de cât. Nu putem sta cu mâinile în sân să vedem cum pur şi simplu se prăbuşeşte. Nu mă lasă inima s-o văd că se pierde. Are un farmec al ei, un duh al ei. Şi pe urmă mai e şi locul acesta splendid...“, spune cu amărăciune părintele Ţurca.
Deşi biserica e înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ, soarta ei a fost una tristă. De-a lungul timpului aici s-a slujit doar o dată pe lună, aşa că nimeni nu s-a aplecat cu atenţie asupra modului în care aceasta ar fi trebuit conservată şi restaurată.
În plus, fiind izolată de sat, bisericuţa a fost spartă frecvent de răufăcători. „Prima dată când am venit aici, am avut, sincer să fiu, un sentiment de dezolare. Biserica era părăginită, crucile nu se vedeau din iarbă. Văzând şi unde este situată şi calea de acces fiind foarte dificilă, mi-am imaginat că toată viaţa mea o slujesc singur, că o să fiu un fel de sihastru. Ulterior, s-a strâns o mână de oameni în jurul bisericii şi lucrurile s-au pornit încet- încet. Mi-a trebuit mult timp să-i reobişnuiesc pe oameni, să putem pune lucrurile la punct şi în cimitir, şi în biserică. Acum încercăm să o ţinem pe linia de plutire“, îşi aminteşte parohul de la Turtureşti.
Şi exact asta se întâmplă. Din puterile financiare ale parohiei nu s-ar putea întocmi nici măcar studiile de fezabilitate necesare unui proces corect şi complet de restaurare. Iar de fonduri de la autorităţile responsabile nici nu poate fi vorba.
„Parohia are 170 de enoriaşi, dar e îmbucurător faptul că satul se dezvoltă. Sunt multe case în construcţie, multe familii tinere care vin în parohia noastră. Bucuria mea e că am găsit o parohie aproape 100% ortodoxă. Biserica ar putea fi din nou însufleţită, dacă satul s-ar extinde iar până sus, aducând, odată cu noile case, şi drumuri ceva mai bune“, spune pr. Constantin Ţurca.
Astăzi, Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului“ de la Turtureşti se află într-un accelerat proces de degradare, cel mai afectat fiind acoperişul. Un proces integral de restaurare ar presupune demolarea pridvorului, care este o adăugire, scoaterea scândurii de pe exterior şi tratarea bârnei, eliminarea şi înlocuirea lemnului acolo unde acesta este atacat de cari sau putred, reaşezarea fundaţiei şi schimbarea draniţei. „Eu o să fac toate demersurile necesare, dar îmi imaginez că atunci când va fi vorba de bani, ne vom împotmoli. Sunt conştient că puterile parohiei noastre sunt extrem de mici“, consideră parohul de la Turtureşti.
Planurile de viitor ale parohului de la Turtureşti includ construcţia unei biserici noi de zid, în vale, aproape de case, urmând ca bisericuţa de lemn să rămână în conservare, servind comunităţii drept muzeu sau capelă de cimitir.
Satul celor două turturele
Vechiul sat Turtureşti, numit iniţial Cocostârca, îşi avea vatra pe coastele dealului pe care se află azi bisericuţa de lemn, întreaga zonă aflându-se sub oblăduirea Mănăstirii Bisericani. Legenda spune că în salcâmii ce înconjoară lăcaşul cântau tot timpul două turturele. De aici, cred bătrânii, s-ar trage numele de azi al satului. Astăzi, vatra veche mai păstrează doar câteva case şi biserica de lemn, satul nou formându-se aproape de şoseaua ce duce spre oraş.
Dealul pe care se află construită biserica este cel mai înalt din zonă, oferind o perspectivă unică asupra ţinutului Neamţ. De sus, se vede bine şi oraşul Piatra Neamţ, aflat la doar câţiva kilometri distanţă.
Cândva, biserica nu era izolată, pentru că pe lângă ea trecea drumul istoric pe care mergea Ştefan cel Mare de la Curtea Domnească din Piatra Neamţ spre Iaşi (prin Tupilaţi şi Hanu Ancuţei), pentru că pe atunci drumul spre Roman nu exista. În zonă, amintirea voievodului este încă vie. La Turtureşti există încă ruinele unui pod despre care se spune că ar fi fost construit din porunca lui Ştefan cel Mare.
