Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Bisericuţa de pe piscul Gârbovanei

Bisericuţa de pe piscul Gârbovanei

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 02 Noi, 2014

Azi vom intra cu fruntea plecată în locaşul de lemn de la Gârbovana (judeţul Bacău). Ridicată la loc retras, pe piscul unui versant îmbrăcat în straiul verde al codrilor, bisericuţa şi împrejurimile sunt un liman al liniştirii.

Jos, la piciorul dealului abrupt, în vârful căruia stă mica biserică de bârne a satului, îţi vine să abandonezi toată grija şi tot zbuciumul zilei. Să iei dealul în piept şi, uşor ca norii ce stau streaşină deasupra, să te umpli de sănătate şi de gânduri bune. Închegat într-o zonă în care figura marelui voievod Ştefan respiră, parcă, din fiecare piatră, cătunul Gârbovana e hărăzit de natură cu zeci de feţe ale frumosului. Dealurile înalte şi-au tras de secole peste ele plapuma verde a pădurilor ocrotitoare şi plină de taine. Codri deşi - cât vezi cu ochii, locuri necălcate de picior omenesc. La picioarele lor, firavul pârâu al Gârbovanei îşi trimite, cuminte, firişorul de apă spre neastâmpăratul Trotuş. De sus, de pe pisc, bisericuţa priveşte protector valea, înălţând, prin glasul şoptit al lemnului, rugile ei către Cer.

Peste versantul împădurit ce-i şade în faţă, tăind de-a dreptul, printr-un pas numai de localnici ştiut, se ajunge la Soveja, în Vrancea. Ar fi, spun sătenii, numai vreo trei ore de mers pe jos până acolo.

În dreapta, peste pârâul Gârbovana, se înşiră, ca nişte mărgeluţe uitate într-un sertar al vremii, cele câteva zeci de case ale cătunului.

Un loc în care timpul, asemeni unui moş ostenit, s-a aşezat pe un tăpşan, a făcut ochii roată peste zare şi, uluit de câtă frumuseţe a putut Dumnezeu risipi peste toată întinderea, a uitat să mai plece.

Un pic de istorie

Ctitoria de lemn de la Gârbovana a fost construită, potrivit documentelor păstrate la biserica Parohiei Negoieşti, a cărei filie este, la 1817. Cu toate acestea, unele mărturii duc anul construcţiei undeva cu măcar două decenii mai devreme. Astfel, anul 1817 ar fi fost, de fapt, doar cel al unei reparaţii capitale, făcută de preotul Constantin Iepure. În sprijinul datării înainte de anul 1817 vine un înscris descoperit pe o carte bisericească - Apostolul - din secolul al XVIII-lea. Pe acesta există însemnarea: „1800 martie 14 Acestu Apostolu s-a dat la sfânta biserică unde se prăznuieşte hramulu sfântulu arhanghel Mihailu şi Gavrilu pentru spăsania viilor şi morţilor ca să fie pomeniţi“.

Locaşul a fost ctitorit de boierii Maria şi Nicu Cerchez, proprietarii de atunci ai moşiei.

Stilul arhitectural

Iniţial, Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ de la Gârbovana a fost construită din bârne de stejar, aşezate pe „tălchi“ lungi de stejar, încheiate la colţuri „în cleşti“ şi pe temelie de piatră uscată. Acoperişul a fost de şindrilă. Construită la loc umbros, în miez de codru, bisericuţa a fost mult afectată de vremea nemiloasă de pe vârful colinelor, dar mai ales de umezeală, fapt ce a dus la o degradare continuă. În plus, bârnele au fost acoperite cu lut şi văruite, din dorinţa localnicilor de a proteja interiorul de frig, intervenţii ce au grăbit putrezirea bârnelor. Aşa se face că, în anul 2004, bisericuţa a fost la un pas de colaps. „Era bine înclinată spre nord, nu se mai putea face nimic pentru reparaţia ei. Oricând exista pericolul de prăbuşire. N-aveam de ales. N-am vrut să o pierdem, aşa că am scos bârnă cu bârnă şi am refăcut-o din temelii“, povesteşte părintele paroh Ioan Bucă.

Construcţia a păstrat tiparul iniţial, forma şi stilul arhitectural, fiind refăcută din bârne de stejar şi de brad, aşezate pe tălpi de stejar, îmbinate „în cleşti“. Acoperişul are învelitoare de tablă.

Lucrări de refacere

Lucrările de restaurare au început, timid, în 2002 şi au continuat până în 2009, an în care locaşul a şi fost resfinţit, primind şi cel de-al doilea hram: „Înălţarea Sfintei Cruci“. „Oamenii, deşi atât de puţini, au fost foarte uniţi. Ca albinele au muncit. Numai datorită lor a fost posibil să refacem bisericuţa. Au fost multe greutăţi, să aducem materialele aici, sus“, îşi aminteşte părintele Ioan Bucă, în timp ce privim roată peste armata de clorofilă căţărată pe toate dealurile dimprejur. „Locul acesta e binecuvântat. Nu pleci de aici nici trist, nici nefericit“, spune părintele.

Patrimoniul bisericuţei

Harnicul părinte de la Gârbovana nu s-a limitat doar la a reface construcţia micii biserici. Neobosit, a căutat să pună în valoare marea bogăţie a locaşului: patrimoniul iconografic.

Catapeteasma, veche de 300 de ani, şi alte patru icoane ce au aproape patru secole vechime, aduse de ctitorul Cerchez dintr-o altă biserică veche, dar al cărei nume nu se cunoaşte, au fost restaurate cu rigoare şi atenţie de un restaurator profesionist, Ecaterina Ardeleanu. „Restaurarea picturii catapetesmei a durat un an de zile. A fost o muncă incredibilă, pentru că pictura aproape că nu se mai cunoştea. Foarte multă migală a trebuit, mai ales la recuperarea figurilor mici“, explică parohul de la Gârbovana.

Cătunul străjuit de Podul lui Ştefan

Cătunul Gârbovana este azi parte componentă a satului Negoieşti, din comuna Ştefan cel Mare, jud. Bacău. Aşezarea se află la aproape 70 de kilometri distanţă de oraşul reşedinţă de judeţ.

Gârbovana, la fel ca întreaga zonă, este un loc în care figura domnitorului Ştefan cel Mare este încă foarte vie. La numai 3 kilometri sunt Borzeştii, satul natal al marelui voievod Ştefan şi locul copilăriei sale. Peste pârâul Gârbovana, din porunca domnitorului s-a construit unul dintre cele mai frumoase poduri de piatră medievale, păstrat până astăzi.

Un alt monument care ar trebui să intre în orice traseu turistic prin această parte de ţară este Mănăstirea Bogdana, ctitorie aflată tot pe teritoriul comunei Ştefan cel Mare, datând din a doua jumătate a secolului al XVII-lea.