Azi ne tragem sufletul după urcuşul spre Leorda, la Comăneşti, în judeţul Bacău, pe urmele altei ctitorii în lemn de la poalele Subcarpaţilor. Un locaş care îşi spune povestea de la 1751.
De la Comăneşti, ţinând drumul din dreapta ce urcă spre cartierul Leorda, descoperi, pe un dâmb de pe care se zăreşte departe, până spre laturile micului orăşel, o şubredă bisericuţă de lemn. Construită, aşa cum spune pisania, la 1751, aceasta a servit mai bine de două veacuri şi jumătate satului Leorda, transformat în anii din urmă în cartier al Comăneştilor. Supus numeroaselor reparaţii şi refaceri în decursul timpului, unele complet greşite, locaşul se află astăzi într-o vizibilă stare de degradare. Şi dacă nu se va interveni urgent, comunitatea riscă să îl piardă. Iar odată cu aceasta vor dispărea şi identitatea, şi istoria aşezării.
Tradiţia locală spune că în vechime, pe locul pe care se află azi satul-cartier Leorda, se întindeau codri adânci. Într-o poiană din miezul acestei păduri, unde creştea din belşug leordă, denumirea moldovenească a usturoiului sălbatic, s-au aşezat o seamă de familii de păstori, ferindu-se din calea năvălitorilor, ridicându-şi, înainte de toate, o bisericuţă de lemn în care să se poată ruga. De aici, din această poiană şi de sub streaşina bisericii a pornit a se închega satul Leorda de mai târziu. „În biserica aceasta am slujit până în urmă cu doi ani. Acum, aici mai facem slujbele în Postul Mare, dar ne serveşte şi drept capelă de cimitir“, spune părintele Constantin Cucu, parohul de la Leorda.
Stilul arhitectural
Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae“ de la Leorda-Comăneşti este construită din bârne de stejar şi brad, încheiate la colţuri în „coadă de rândunică“ şi aşezate pe o temelie de piatră. Multă vreme, atât exteriorul, cât şi interiorul au fost tăbănuite cu scândură. În anul 1969, biserica a fost considerabil lărgită, adăugându-i-se absidele laterale, şi tot atunci a fost tencuită pe exterior. Acoperişul a fost iniţial de draniţă, fiind înlocuită cu tablă, tot la 1969.
Patrimoniu sărac la interior
Deşi de o vechime considerabilă, bisericuţa nu a fost vreodată înscrisă oficial în lista monumentelor istorice din judeţul Bacău. Fapt pentru care intervenţiile, reparaţiile nu au ţinut niciodată cont de legislaţia riguroasă din acest domeniu.
Catapeteasma, din 1906, prezintă o pictură nu foarte valoroasă. Se remarcă la interior cafasul, element rar întâlnit în bisericile de lemn, precum şi o serie de icoane vechi, datând din perioada 1850-1874, reprezentându-i pe Sfântul Nicolae, Sfânta Parascheva, Sfântul Ştefan şi Sfânta Fecioară Maria. Acestea au fost aduse în perioada comunistă de la Mănăstirea Strigoi, din apropiere de Zemeş, din zona montană a judeţului Bacău. „În anii comunismului acolo a fost mare prigoană. Au băgat stână în mănăstire. Ca să salveze icoanele, călugării de acolo le-au dus pe unde au putut“, povesteşte pr. Constantin Cucu.
Din patrimoniul locaşului mai face parte şi copia de la 1903 a unei icoane a Maicii Domnului, de la Mănăstirea Neamţ, ascunsă în pământ în vremea mişcărilor Eteriei, la 1821. Cartea bisericească veche a fost rechiziţionată şi dusă spre păstrare la Muzeul Mănăstirii Bogdana din judeţul Bacău. În bisericuţa de la Leorda-Comăneşti a slujit, vreme de un deceniu (1957-1967), părintele Ioachim Mareş, fost Episcop al Huşilor.
Reparaţii în decursul timpului
Prima reparaţie serioasă a fost făcută în anul 1901, aşa cum stă consemnat în registrele parohiei. Apoi, în anii '60 ai secolului trecut, s-au făcut reparaţii capitale, care au dus din păcate şi la schimbarea formei iniţiale a locaşului. „Până în 1969 a fost tăbănuită cu scândură pe dinafară. Atunci s-au făcut mai multe reparaţii, s-au construit absidele, s-a tencuit pe exterior. În interior tăbănuită de asemenea şi vopsită“, spune parohul de la Leorda.
Astăzi, deşi bisericuţa nu are probleme de structură, se află într-o avansată stare de degradare. Tencuiala aplicată pe exterior, în 1969, a dus la carbonizarea parţială a bârnelor. „Bârna este foarte degradată, dar din câte se vede lemnul nu e afectat de vreo ciupercă. Ăsta e un lucru bun. Nici probleme de structură nu avem. Planurile noastre sunt s-o retencuim, cât de repede“, explică parohul Constantin Cucu.
Satul din inima pădurii
Aşa cum arată legendele locale, satul Leorda s-a închegat într-o poiană din codrii întinşi pe o latură a Comăneştilor, în care creştea mult usturoi sălbatic. Din punct de vedere administrativ-teritorial, până în anul 1926, satul Leorda a făcut parte din comuna Văsâeşti, trecând apoi în componenţa comunei Comăneşti, apoi a oraşului cu acelaşi nume, devenind cartier urban. La Leorda a existat până în urmă cu ceva ani o mină de cărbune. Tot aici, odinioară avea o seamă de pământuri familia boierilor Ghika Comăneşti, erudiţi de seamă ai Moldovei.
Cartierul Leorda se află în extremitatea nord-estică a Comăneştilor, la 56 de kilometri distanţă de oraşul Bacău.
