Bisericuţa din satul ciobanilor bârsani

Odrăslită din vechi codri de stejar, ridicată din osârdia unor meşteri iscusiţi, bisericuţa de la Caşin (jud. Bacău) e o replică, la scară mică, a lumii de peste munţi din care au scoborât bârsanii ce-au întemeiat aşezarea.

Pe Valea Caşinului, la încrucişarea a trei ţinuturi despărţite de munţi - Moldova, Ţara Vrancei şi Ardealul - se află o aşezare al cărei nume, omonim celui al văii, a ajuns să fie cunoscut în toate zările. Un loc în care lemnul, zămislit de codri adânci ce-au încins satul de veacuri încoace, a croit case şi porţi, a înjghebat gospodării, a născut meşteşuguri şi a inspirat meşteri. Pentru ca apoi el, lemnul, să primească viaţă veşnică în blânda întruchipare a bisericii satului.

Cea mai veche inscripţie din bisericuţa de la Caşin este de la 1796 şi a fost descoperită pe icoana hramului. Anul a fost asimilat apoi cu anul construirii propriu-zise a bisericii, însă legenda spune că aceasta ar fi fost mult mai veche. Acest an este inscripţionat pe icoana Sfinţilor Arhangheli, dar se consideră că bisericuţa ar fi fost construită cu mult înainte. Ea a fost ridicată pe locul unei foste păduri de stejar, cu lemn „de pe loc“, cum se spune. „Sunt foarte legat de acest loc, de bisericuţa în care slujesc din 1998. Aici, în cimitirul vechi ce înconjoară biserica, sunt oasele moşilor şi strămoşilor mei“, spune, emoţionat, părintele Marius Cojocaru, parohul de la Caşin.

Iniţial, locaşul a slujit drept biserică Mănăstirii Caşin, fiind utilizată de călugări până la ridicarea celei de zid. Apoi, a rămas biserică de parohie, slujind comunităţii până astăzi.

Stilul arhitectural

Biserica din Caşin este construită din „blăni“ de stejar, cioplite din bardă, din lemn de pe loc. Bârnele, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“, sunt aşezate pe o temelie de piatră de râu. Atât la interior, cât şi la exterior, acestea au fost lutuite şi văruite.

Acoperişul, unic din punctul de vedere al tipului de construcţie, este de şindrilă, ca şi odinioară.

La exterior se remarcă chenarele sculptate în frânghie răsucită din jurul ferestrelor, precum şi cele două abside laterale. Rotunjite, ca tortiţele unei amfore, absidele particularizează bisericuţa de la Caşin, îndulcind duritatea bârnelor. Albul imaculat al pereţilor vine şi el să îmblânzească lemnul.

Frumuseţile de interior

Imaginii duioase de afară i se alătură duhul blând al interiorul. Pereţii albi, lemnul proaspăt primenit, icoanele vechi, ale catapetesmei, rănite, pe alocuri, de cari şi de timp, scoarţele ţesute pe care se înşiruie paşii celor ce intră, stranele decorate în chip minunat, peste care veacurile au aşternut luciu, toate conturează hotarele unui spaţiu al cuminţeniei, în care sufletul se dilată, vrând să absoarbă tot, ca să aibă, mai apoi, din ce se hrăni.

Bisericuţa e o lume în miniatură. O lume a lemnului cioplit cu delicateţe, pentru a prinde viaţă în forme noi, gingaşe şi calde. Nu poţi pleca de acolo fără a admira stâlpişorii peretelui despărţitor dintre naos şi pronaos, ciopliţi „în unghie“ şi decoraţi cu rozete. Bolţile, lucrate în stilul coviltirului de căruţă, amintesc de străvechea ocupaţie a căşinenilor: cărăuşia.

Vin la rând stranele, nişte bijuterii fără egal în bisericile de lemn din Moldova. Meşterii ce le-au sculptat s-au întrecut în a le decora cu motive solare şi vegetale, fiecare strană fiind complet diferită de cealaltă. „Se pare că meşterii ce le-au lucrat au fost influenţaţi de lucrătorii Goliei, cei care au ridicat biserica Mănăstirii Caşin. Aşa se explică personalizarea acestor străni şi bogăţia de motive de pe fiecare dintre ele, acest lucru arătând cumva şi felul de a fi al căşinenilor, mai făloşi din fire“, explică părintele paroh Marius Cojocaru.

În patrimoniul iconografic primează catapeteasma, splendid pictată, ce a aparţinut micii biserici chiar de la începuturi. „Este catapeteasma originală şi, după ştiinţa mea, doar icoanele împărăteşti au fost schimbate, în decursul timpului. La 1852 pictura a fost restaurată de pictorul Gheorghe Grama din Târgu Ocna, după cum arată o inscripţie găsită pe scaunul arhieresc. Pictura, aşa cum se poate observa, s-a păstrat destul de bine, însă acum carii ne dau de furcă. Am încercat un proiect de restaurare a picturii, dar, deocamdată, costurile depăşesc simţitor posibilităţile noastre financiare“, spune părintele Cojocaru.

În inventarul bisericuţei se află şi o serie de cărţi de cult vechi, printre care şi câteva Mineie de la 1888.

Reparaţii şi refaceri

În decursul timpului, biserica a fost reparată în câteva rânduri. Primele lucrări au avut loc în 1852, atunci când a fost restaurată şi pictura de pe catapeteasmă. Apoi, în 1936 a fost refăcut acoperişul şi înlocuită şindrila.

Ultima restaurare, una cu adevărat importantă, a avut loc în perioada 2006-2008, din grija şi sub atenta îndrumare a părintelui Marius Cojocaru, care a respectat cu rigoare forma iniţială a bisericuţei, fără a-i aduce modificări de vreun fel. „Atunci s-au făcut reparaţii capitale: s-a consolidat temelia, s-au înlocuit căpriorii şi grinzile şubrede, s-a refăcut tencuiala de lut şi s-a schimbat şindrila de pe acoperiş. Tot atunci a fost refăcută din temelii clopotniţa, respectând forma sa de la începuturi.“

Căşinenii, cărăuşi cunoscuţi în toată Moldova

Potrivit monografiei locale, satul Caşin de azi a fost întemeiat în vremea domniei lui Gheorghe Ştefan (1653-1658), de ciobani ardeleni şi transilvăneni sosiţi de peste munte, din zona Rucăr şi Dragoslavele. Legenda spune că însuşi domnitorul i-ar fi adus pe fugari pe moşia sa, pentru a-i ajuta să scape de sub stăpânirea ungurească, dar şi pentru a avea cine se ocupa de muncile pământurilor sale. Pe Valea Caşinului, în noul lor sat, s-au grupat pe mahalale, fiecare dintre acestea luând numele conducătorului cetei de păstori, şi nu s-au înrudit între ei: Secăreni, Suseni, Dragosloveni şi Rucăreni. Mai mult, urmaşii fiecăreia dintre aceste cete şi-au făcut, fiecare, propria biserică.

Aflat la graniţa cu Transilvania, Caşinul a devenit foarte cunoscut în toată Moldova, dar şi peste munţi, pentru iarmarocul nemaipomenit ce se ţinea acolo an de an, de Sfânta Maria Mare (15 august). Căşinenii erau, de asemenea, renumiţi pentru ţesăturile şi portul confecţionat aici. Renumele satului a fost construit şi graţie ocupaţiei de bază a localnicilor: cărăuşia şi negustoria, în special cu sare.

Strămoşii căşinenilor de azi, toţi ciobani bârsani, au adus cu ei, de peste munte, şi port, şi grai, şi obiceiuri, toate fiind unice azi în Moldova.

Satul Caşin face parte din comuna băcăuană cu acelaşi nume şi se află la circa 60 de kilometri distanţă de oraşul reşedinţă de judeţ. În apropiere se află şi biserica fostei Mănăstiri Caşin, construită între anii 1655 şi 1657, o copie ceva mai simplificată a Mănăstirii Golia din Iaşi.