Bisericuţa din satul lui Boris

Destinaţia de astăzi este satul Boroseşti, situat nu departe de Iaşi. Aici, la 1868, boierul Manolache Costache Epureanu a ridicat o bisericuţă de lemn ce slujeşte şi acum comunităţii.

Popas la Boroseşti, în vechiul ţinut al Scânteii, locuri pe care şi-au lăsat amprenta boieri cu dregătorii înalte, odinioară, la curtea Moldovei. Dintre aceştia, oamenii păstrează şi acum în memorie figurile luminoase ale celor din familia Costăcheştilor, ctitori de biserici şi făcători de şcoli.

De altfel, bisericuţa de lemn a satului Boroseşti, ridicată de boierul Manolache Costache Epureanu, la 1868, slujeşte şi acum comunităţii, deşi se află într-o stare destul de precară. În decursul timpului, lăcaşul a suferit mai multe reparaţii şi numeroase prefaceri, astfel că aspectul exterior s-a îndepărtat mult de cel iniţial. Cu toate acestea, interiorul păstrează unele particularităţi ale stilului arhitectural, precum şi un valoros inventar iconografic. Deloc întâmplător, în 2004, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu a inclus biserica de lemn a satului Boroseşti pe lista monumentelor istorice de interes local din judeţul Iaşi.

Înălţată pe un deal din mijlocul satului, înconjurată de crucile vechi ale cimitirului, bisericuţa reprezintă cea mai veche mărturie a trecutului acestor meleaguri. Din păcate, azi monumentul se găseşte într-o accelerată stare de degradare, mai ales la exterior. De altfel, într-un studiu tehnic realizat în 2006, arhitectul Smaranda Gâlea recomanda „restaurarea, cu readucerea la forma iniţială a lăcaşului, reabilitarea, inclusiv restaurarea componentelor artistice de pictură“. „Bisericuţa este acum destul de degradată, însă satul este mic, sărac. Noi nu avem puterea să o restaurăm. De-abia am făcut demersuri pentru întabulare. Ar fi păcat să se piardă, pentru că iconografia pe care o moşteneşte este impresionantă“, spune părintele Ioan Sofragiu, paroh la Boroseşti din 1983.

Înapoi în timp

Biserica de lemn a Boroseştilor a fost ridicată în anul 1868, pe temelia unei biserici mai vechi, construită în 1812, despre care bătrânii satului spun că ar fi ars. Boierul Manolache Costache Epureanu, cel care stăpânea moşia, a construit-o pe cheltuiala sa, înzestrând-o cu odoare aduse cu carele cu boi de la un schit părăsit, de călugări greci, ale cărui ruine mai există şi astăzi în Pădurea Boroseşti. Pentru bunul mers al lucrurilor, boierul l-a însărcinat pe preotul Moisa Vasile să se ocupe de cele trebuitoare construirii lăcaşului.

Conform istoricului Ion Muscalu, schitul din poiana Pădurii Boroseşti fusese ridicat tot de Manolache Costache Epureanu, pe locul unei ctitorii mai vechi a cneazului Duma Negru, din secolul al XIV-lea, una dintre cele mai vechi construcţii din Moldova. După secularizarea averilor mănăstireşti, călugării greci au părăsit schitul, lăsându-l în ruină. La îndemnul boierului, sătenii au adus odoarele de preţ la biserica din satul Boroseşti. Odată cu catapeteasma, bisericuţa Boroseştilor a primit şi hramul vechiului schit: „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“.

Stilul arhitectural

Lăcaşul este construit din stâlpi şi bârne cioplite din bardă şi aşezate pe o zdravănă temelie de piatră de râu, graţie căreia a putut sta în picioare până acum. Iniţial, acoperişul a fost de şindrilă, însă aceasta a fost înlocuită în 1868 cu tablă neagră, iar în 1968 cu tablă galvanizată. La exterior, bisericuţa a suferit numeroase intervenţii. Astfel, dacă imediat după ridicare a fost blănită cu scândură de brad, pentru a proteja interiorul de curenţii reci, în 1968 a fost tencuită, lucru ce a afectat destul de mult lemnul.

Pridvorul de la intrare este un element adăugat ulterior construcţiei.

Interiorul

Interiorul, deşi a suferit multe reparaţii neprofesioniste, păstrează linia arhitecturală iniţială. Se remarcă aici, ca element particular, cafasul, construit de jur împrejurul pronaosului, în care, de regulă, stăteau copiii în timpul slujbei.

Biserica păstrează un patrimoniu iconografic valoros. Cele mai reprezentative piese sunt fragmentele din catapeteasmă, aduse de la vechiul schit. „S-au păstrat fragmente din catapeteasma de la schit, cu inscripţii vechi, în slavonă. Registrele de sus sunt cele originale, iar cele de jos au fost pictate mai târziu. De asemenea, icoana Maicii Domnului şi a Mântuitorului sunt foarte vechi şi valoroase“, explică părintele Sofragiu.

Alături de acestea, printre piesele de patrimoniu se numără şi icoanele ce-i reprezintă pe Sfântul Pantelimon şi pe Sfântul Mina.

Boriseştii, satul de pe dealul Lese

Potrivit însemnărilor lui Ion Muscalu, satul Boroseşti a fost atestat documentar la 5 mai 1436, printr-un uric domnesc. Denumirea ar veni de la un anume Boris, satul fiind numit, iniţal, Boriseşti. Vatra veche a aşezării era situată pe dealul Lese (les - însemnând în slavonă pădure). Mai târziu, aceasta a fost strămutată între dealurile Lese, Livezi, Poiana şi Viei.

Documentele vechi arată că satul a fost moştenit de Nicoară Sârbescu printr-un uric din 1462, apoi de urmaşii acestuia. Mai apoi, moşia va fi cumpărată de neguţătorul Miha şi va rămâne în proprietatea familiei acestuia până în 1747, când va fi vândută vornicului Manolache Costache. Boroseştii vor rămâne apoi în stăpânirea urmaşilor acestuia: fiul Grigoraş Costache, paharnic la curtea Moldovei, nepotul Ioan Costache, vornic, şi strănepotul Manolache Costache Epureanu, prim-ministru conservator.

La sfârşitul secolului al XIX-lea moşia intră sub administrarea Epitropiei Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.

Satul Boroseşti este azi parte componentă a comunei Scânteia şi se află la circa 30 de kilometri de oraşul Iaşi, pe traseul spre Vaslui.