Bisericuța din satul lui Tănase cel Tăcut

Nu departe de Vaslui, la Tanacu, într-un sat ce poartă, pe nedrept, stigmatul unui loc împietrit în plin Ev Mediu, se află una dintre cele mai frumoase bisericuțe de lemn din județul Vaslui. Impozantă ca arhitectură, bogată din punct de vedere pictural, aceasta spune fiecărui vizitator o poveste pe care nici o carte n-o poate cuprinde.

Spre Tanacu, dinspre Vaslui, pornești cu inima strânsă, bântuit de ideile preconcepute stârnite de prostul renume al locului. Însă odată ce dea­lurile te aburcă spre culme, arătându-ți așezarea, spaimele încep a se disipa. Un sat cu gospodării trainice, cu ulițe largi și luminoase, așezat pe două spinări de deal și-o vale ce li se strecoară pe la picioare - în ăst fel se înfățișează ochilor. Asfaltul, aveam să aflu, a ajuns prin locurile astea demult, cu mai bine de 30 de ani în urmă, când Ceaușescu a fost adus de capii județului să viziteze CAP-ul din Tanacu, unul dintre cele mai vestite din țară. Vizita asta, pe care oamenii încă și-o amintesc, le-a pus la punct calea de acces. Un noroc de care se bucură și azi.

În inima satului, pe un drumeag ce cotește, misterios, la stânga, pe după grădini și curți umbroase, se găsește bisericuța de lemn, una ce trebuie bifată fără dubiu, dacă vă gândiți vreodată să parcurgeți drumul bisericilor de lemn ale Vasluiului. Inclusă în lista monumentelor istorice de interes local ale acestui județ, biserica este așezată sub ocrotirea Sfinților Voievozi, asemeni multor surate de lemn din toată Moldova. De pe drum, abia se zărește, mai ales că pomii și-au așezat pe acoperișul ei mantia întunecoasă a frunzișu­lui. La o privire mai atentă, se observă bârnele cafenii, semn că nu e blănită pe exterior și că poate fi admirată în aceeași formă ca la început.

Potrivit legendei păstrate în tradiția locală, această bisericuță ar fi fost construită pe temelia alteia mai vechi, tot de lemn, ridicată, probabil, în secolul al XVII-lea, de cei care sunt conside­rați întemeietorii satului: Tanacu și Miliana. Pe la 1810, locașul a fost mistuit de un foc puternic, a­șa că la 1826 un anume boier An­gheluță, ajutat de obștea satului, a ridicat actuala biserică. „Acest locaș este construit la 1826 pe temelia altei biserici, tot de lemn, despre care se crede că ar fi ars la 1810. În parteneriat cu Primăria, am demarat un proiect pe fonduri europene, pe care sperăm să-l câștigăm, în vederea restaurării integrale a monumentului”, spune părintele Constantin Căpitanu, parohul de la Tanacu, în vreme ce intrăm pe ușa scundă.

Stilul arhitectural

Locașul de la Tanacu este construit din bârne de stejar, cioplite din bardă, încheiate la colțuri „în coadă de rândunică” și așezate pe o temelie de piatră. Bârnele folosite de meșteri pentru închegarea locașului au fost aduse, potrivit tradiției, din satul vasluian Chițoc, lemnul provenind din codrii întinși de la marginea acestei așezări. Biserica a avut, chiar de la început, acoperiș de tablă nea­gră, făcută la comandă.

Patrimoniul de interior

Deasupra portalului de intrare, ascuns de micul pridvor construit la ultima reparație, se află pisania, săpată pe grinda de stejar: 11 august 1826. Actul de naștere al bisericii și cel mai credibil document care atestă ctitoria.

Bisericuța de la Tanacu a avut inventar iconografic și de carte bisericească de mare valoare: o candelă de Varșovia, din anul 1527, un Penticostar de la 1728, o Evanghelie de la 1744, un Triod de la 1831, precum și un Liturghier de la 1845. Cea mai importantă parte a acestei moșteniri a locașului se păstrează astăzi la Muzeul Episcopal din Huși. „Este vorba despre un epitaf pictat, unic în această parte de țară, precum și despre o serie de cărți vechi și de icoane”, explică părintele Constantin Căpitanu.

Astăzi, în acest locaș încărcat de duh și de pace, mai poate fi admirat vechiul iconostas, al cărui suport se păstrează chiar de la întemeierea bisericii, dar care prezintă o pictură refăcută. În 1986, catapeteasma a fost cură­țată, prilej cu care s-a descoperit faptul că pictura a fost refăcută, la 1910, de zugravul Zamfirachi, din Huși. „Examinând cu atenție registrele pictate ale acesteia, s-a constatat că au fost păstrate semnele grafice ale apostolilor în slove chirilice, ceea ce înseamnă că intervențiile făcute nu au adus modificări esențiale picturii originale”, se arată în istoricul bisericuței de la Tanacu.

Nu poți pleca din acest locaș fără a admira măiestria cu care lemnul a fost sculptat și decorat la interior. Peretele despărțitor, marcat de patru stâlpișori ciopliți cu migală, prezintă motivul dinților de fierăstrău, părțile laterale având sculptat motivul „coarnele berbecului”.

Reparații și restaurări

Primele reparații ale locașului au avut loc la 1889. Apoi, în 1928 pereții de bârne au fost blăniți cu scândură, atât la interior, cât și la exterior, iar temelia de piatră a fost întărită cu ciment. La intervențiile din anul 1938 a fost reparat doar acoperișul. Ultimele lucrări capitale, de mare anvergură, au avut loc în1979. Atunci, scândura cu care fusese acoperit atât exteriorul, cât și interiorul, a fost scoasă. La exterior, bârnele au fost lăsate să respire, iar interiorul a fost tencuit, pregătindu-se suportul pentru pictura pereților, vizibilă și azi. „Acum, prioritatea numărul unu este peretele din spatele bisericii, cel mai afectat de umezeală. Acolo, bârnele de jos sunt putrede și ar trebui înlocuite. Însă nădăjduim ca prin proiectul de care vă spuneam să putem restaura locașul în întregime”, subliniază parohul de la Tanacu.

Satul lui Tănase Tăcutul

Sat vechi, răzeșesc, pomenit pentru prima dată în documente la Recensământul dintre anii 1772-1774, satul Tanacu, spune tradiția orală, ar fi fost închegat în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Numele și-l trage de la un tânăr oștean de prin părțile Cahulului, tăcut din fire, căruia oamenii i-au zis Tănase Tăcutul, iar de aici a derivat numele Tanacu. Pribegit pe aceste meleaguri din vremea năvălirilor tătare, Tanacu avea să ia de nevastă o moldoveancă din Huși, Miliana. Ei sunt considerați și azi întemeietorii satului, fiind pomeniți și drept ctitori ai primei biserici.

O frumoasă legendă a zonei spune chiar că ar fi existat un legământ scris de Tanacu însuși, cu litere de aur, pe piele de vițel, piele ce ar fi fost luată de călugării de la Mănăstirea Floreștii Tutovei, pe când „umblau prin sate cu icoana făcătoare de minuni a Mântuitorului”, așa cum stă scris în istoricul parohiei.

Azi, deși cu o populație suficient de mare, comparativ cu alte zone ale Vasluiului, satul este destul de îmbătrânit, iar fenomenul se accentuează de la un an la altul. „Tinerii au plecat aproape toți. Din cei bătrâni, se duc și ăștia unul câte unul. Acolo unde locuiește doar un bătrân, dacă moare, casa rămâne pustie”, povestește părintele Căpitanu.

Pe lângă bisericuța de lemn din sat, la Tanacu mai sunt încă multe frumuseți de văzut. În imediata apropiere, la Burghe­lești, se găsește un alt locaș de bârne, ridicat la 1819, astăzi transformat în muzeu parohial. Apoi, pe teritoriul comunei Tanacu se află una dintre cele mai importante rezer­vații naturale din Moldova: Coasta Rupturile - Tanacu. Aici cresc o serie de flori și de ierburi rare, dintre care merită amintite: zambila sălbatică, brândușa, stânjenelul de stepă. De asemenea, satul Tanacu se mândrește cu două produse tra­diționale locale, extrem de apreciate: pâinea coaptă la vatră de pământ - „Vasluiancă” și vinul „Răzeșul de Tanacu”.

Tanacu este parte componentă a comunei omonime, din ju­dețul Vaslui, și se află la circa 15 kilometri distanță de orașul reședință de județ.