În comuna cea mai întinsă a Bacăului, la Dofteana, o biserică ridicată la mijlocul veacului al XVIII-lea spune, oricui îi trece pragul, povestea unui sat şi a unei comunităţi greu încercate de năvălirile păgâne.
Înălţată din cenuşa unei biserici de lemn vechi, arsă de tătari pe la sfârşit de secol XV, străjuită de înălţimile cuminţi ale dealurilor Osoi şi Podei, biserica de lemn de la Dofteana aduce cu sine, din umbra istoriei, mărturii preţioase despre o lume dispărută. „După cum spune poporul şi după cum scrie şi în istoric, bisericuţa noastră e foarte veche. Iniţial a fost undeva în zona gării, la şoseaua naţională. Se zice că la 1486, în noaptea Învierii, tătarii au dat foc bisericii. Atunci au ars înăuntru preotul Ţifrea şi credincioşii. În 1746 biserica a fost refăcută pe locul pe care se află şi azi, proporţiile fiind mici. Apoi, în 1957 a fost considerabil lărgită“, povesteşte părintele Mihai Apostu, preot la Dofteana din 1994.
Silueta delicată a locaşului ţâşneşte din verdele parcelat cu grijă pe câmpurile dimprejur. Roată, până spre păturile din care porumbul îşi foşneşte neliniştit frunzele, stă satul celor adormiţi. Crucile albe parcă au fost presărate de sus, de sub perdeaua diafană a Cerului. O solie a liniştii şi păcii, străjuind locaşul de bârne al doftenenilor.
Deşi biserica e foarte veche şi în ciuda faptului că se bucură de o zestre iconografică importantă, nu a fost niciodată înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul Bacău. Locaşul merită însă văzut şi admirat, aşa că nu ezitaţi să-i treceţi pragul, atunci când vă veţi afla prin zona Târgu Ocna.
Stilul arhitectural
Biserica de lemn cu hramul „Cuvioasa Parascheva“ de la Dofteana este ridicată din bârne de stejari încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“ şi aşezate pe talpă de stejar şi temelie de piatră. În 1957, după o serie de renovări şi prefaceri, bârna a fost blănită cu scândură, pentru protecţia interiorului.
Iniţial, locaşul a fost acoperit cu şindrilă, în buna tradiţie a meşterilor lemnari de pe Valea Trotuşului. La mijlocul secolului trecut, însă, şindrila a fost înlocuită cu tablă.
Patrimoniul iconografic
În biserica de lemn de la Dofteana se păstrează cinci icoane extrem de valoroase şi foarte vechi, pictate în stil bizantin, reprezentându-i pe: Mântuitorul Hristos, Sfânta Fecioară Maria, Sfântul Ierarh Nicolae şi pe Arhanghelul Mihail (două icoane). Se spune că aceste icoane ar fi aparţinut vechii bisericuţe, arsă de tătari, însă nu există documente istorice care să certifice acest lucru.
Catapeteasma datează de la 1899, aşa cum arată inscripţia de pe uşile împărăteşti, fiind pictată de zugravul Tătăraru, la Roman.
Până în 1957, hramul bisericii a fost „Sfântul Ierarh Nicolae“, acesta fiind schimbat la resfinţire cu cel al Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.
Reparaţii
În decursul timpului, biserica de lemn de la Dofteana a suferit numeroase lucrări de reparaţii şi refaceri. La 1770, pe acoperiş i s-au pus două cruci mari, având la bază semiluna, cu intenţia de a o feri de furia cetelor de năvălitori. Ultimele lucrări ample au avut loc la jumătatea secolului trecut, când bisericuţei i s-au adăugit absidele laterale, iar pronaosul a fost prelungit cu 4 metri. „Acum s-ar impune de urgenţă repararea soclului, care este destul de măcinat. De asemenea, ferestrele ar trebui schimbate. Încet-încet sperăm să reuşim să facem câte ceva, să o menţinem în picioare. Însă e greu, pentru că satul e destul de îmbătrânit şi nu are puterea financiară necesară“, spune părintele Apostu.
Satul unde se prepara dohotul
Dofteana se află la mică distanţă de oraşul Târgu Ocna, fiind situat la drumul naţional ce leagă Oneştii de Comăneşti. Satul a fost atestat documentar în 1436. Legendele spun că numele aşezării ar proveni fie de la ocupaţia de bază a doftenenilor, aceea de a prepara dohotul, fie de la cel al unui boier. „Se zice că a fost un boier, mare proprietar de pământuri prin zona noastră. Dohta îi zicea. De la el se pare că se trage şi numele satului“, explică părintele Apostu.
Prima vatră a aşezării s-a închegat pe malul pârâului Maşcaş, la hotarul Dofteanei cu Dărmăneştii. La 1456, o hoardă de tătari a pârjolit satul în noaptea Învierii, dând foc până şi bisericii. Puţinii localnici care-au mai rămas în viaţă şi-au strâns avutul şi s-au retras în josul apei Dofteana, întemeind satul de azi. Multă vreme, principala ocupaţie a localnicilor a fost prepararea dohotului, din coajă de mesteacăn, folosit în trecut pentru ungerea osiilor căruţelor. De altfel, odinioară satului i s-a spus o bună bucată de vreme Dohtana.
Sat răzeşesc în secolul al XVIII-lea, Dofteana a trecut mai apoi în proprietatea vistiernicului Ghica, mare proprietar de moşii în zona Comăneştilor.
Astăzi, satul Dofteana face parte din comuna cu acelaşi nume, cea mai mare din judeţul Bacău, cu peste 10.000 de locuitori. Aşezarea se află la 70 de kilometri distanţă de oraşul reşedinţă de judeţ.
