Construită între anii 1803 şi 1808, biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ de la Gâşteni (judeţul Bacău) spune, tuturor celor ce vin s-o vadă, povestea comunităţii înfiripate mai la vale de Răcăciuni.
Am ajuns la Gâşteni într-un început de toamnă în care soarele nu se sfia să mai pârjolească încă. De la şosea, din Răcăciuni, un drum îngust urcă spre sat. În mijlocul aşezării, pe un dâmb răcorit de adierile pâlcului de pădure de deasupra, şade bisericuţa de lemn, cel mai bătrân martor al aşezării. Amurgul ce pândeşte dinspre orizont se joacă pe coclauri, aşezând pe dâmbocuri, pe lângă copaci, în jurul locaşului, când umbre, când lumini furişe. Dinspre sat se aud zgomotele sfârşitului de zi: mugetele vitelor venind, legănat, de la păşune, câte un strigăt peste grădini, scârţâitul roţilor de la fântână. Aici, sus, gălăgia se estompează, foşnetele se sting, dând voie liniştii să umple locul.
Joasă, aşezată pe o mică temelie de piatră, cu turla rotunjită a pridvorului, bisericuţa e o alcătuire delicată. Bârnele sunt îmbrăcate într-o cămăşuială de lut şi var, să-i ţină de cald la vreme de vifor. În fotografia toamnei nimic nu pare străin, ca şi cum toate ar fi fost acolo dintru început.
Mica biserică a satului a fost ridicată între anii 1803 şi 1808, de către răzeşii de la Gâşteni, slujind şi acum comunităţii. În istoria ei sunt consemnate două reparaţii mai importante: una ar fi avut loc la 1877, iar cea de-a doua pe la 1929. Iniţial, bisericuţa s-a aflat sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, la fel ca întreg ţinutul Răcăciunilor. „Pentru că praznicul Sfântului Nicolae era în post, oamenii au schimbat hramul, mutându-l mai în toamnă. Aşa se explică de ce azi bisericuţa poartă hramul Sfinţilor Arhangheli“, spune părintele Iulian Pintilie, parohul de la Gâşteni.
Deşi nu a beneficiat niciodată de o restaurare completă, după toată rigoarea legislaţiei monumentelor istorice, în a căror categorie se înscrie, bisericuţa arată impecabil. Dovadă că atât parohul, cât şi comunitatea de la Gâşteni fac tot ce le stă în puteri să ţină în picioare, demn, locaşul în care li s-au rugat străbunii şi în care şi-ar dori să-şi poată linişti sufletele şi nepoţii, şi strănepoţii. „Fiind monument istoric, niciodată nu s-a intervenit integral. Eu sunt paroh aici din 2004. După cum vedeţi, facem tot ce ne stă în puteri ca ea să poate fi menţinută cum se cuvine. E bisericuţa noastră“, spune părintele Iulian Pintilie.
Stilul arhitectural
Locaşul de la Gâşteni este ridicat din bârne de stejar, încheiate în cheotori şi aşezate pe temelie de piatră. După obiceiul vremii, bârnele au fost tencuite la exterior şi apoi văruite. Cu toate acestea, sus, la streaşină, se poate observa modul de îmbinare a acestora, precum şi cuiele de lemn folosite în construcţie.
Acoperişul, la început de şindrilă, a fost înlocuit, în decursul timpului, cu tablă albă.
Podoabele de interior
Ca şi la exterior, interiorul este tencuit şi văruit, dând bisericuţei nota aceea de căldură şi simplitate a vechilor case ţărăneşti. Bolţile de lemn, având calote delimitate de nervuri fragile, contrastează puternic cu albul pereţilor. Spaţiul mic, icoanele vechi din naos, adevărate bijuterii picturale, lemnul însufleţit în forme şi chipuri felurite, aduc prezentului, ca nişte emisari înţelepţi, mărturiile unei lumi ce se aşază, de-acum, în amintire. Catapeteasma, originală, e de o frumuseţe uluitoare, deşi n-a fost niciodată restaurată integral, după toate canoanele domeniului. „Catapeteas-ma a fost pictată în anul 1877, iar în anul 2000 s-au poleit doar aureolele sfinţilor“, explică parohul de la Gâşteni.
În patrimoniul micii biserici se păstrează şi foarte multe cărţi de cult vechi, tipărite în perioada1880-1920, printre acestea numărându-se şi o Sfântă Evanghelie. „Pe această Evanghelie există o însemnare a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, însemnare făcută cu prilejul pelerinajului cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, în anul de secetă 1946, pelerinaj care a trecut şi prin Gâşteni. Pe atunci, PF Teoctist era arhidiacon“, povesteşte părintele Pintilie.
Satul gâştenarilor
Atestat documentar încă din perioada medievală, Gâşteniul îşi trage denumirea, spune legenda, de la porecla de gâştenari, cu care oamenii locului s-au pricopsit din cauza ocupaţiei lor de bază - creşterea gâştelor pentru valorificarea ficatului în străinătate. „Se spune că mai demult toţi oamenii au renunţat să mai crească alt fel de animale în gospodării, când au văzut că banii câştigaţi de pe urma gâştelor sunt destul de frumoşi. Păsările erau crescute pentru ficat, care era cumpărat de străini, în special de italieni“, povesteşte parohul locului.
Aşezarea s-a înfiripat pe fostele moşii ale vechilor boieri din familia Constantinescu (cel mai cunoscut fiind Atta Constantinescu), pe valea pârâului Căprian, fiind protejată de cele două dealuri ce stau faţă în faţă: Chetroasa şi Berta.
Astăzi, Gâştenii sunt parte componentă a comunei Răcăciuni din judeţul Bacău, aflându-se la 28 de kilometri distanţă de oraşul reşedinţă de judeţ.
