Următoarea vizită pe care v-o propun prin Moldova vă va duce într-o biserică de lemn atipică. Ne oprim, deci, la Burghelești, cătun răsărit al comunei vasluiene Tanacu, pentru a admira unul dintre puținele locașuri transformate în muzeu parohial din această parte de țară.
Spre Burghelești, cătun ce n-a existat niciodată pe hartă, azi parte a satului Tanacu, drumul cotește pe ulițe întortocheate, stârnind colbul și pietrele ce-i ies în cale. Apoi, bosumflat din cauza prea scurtei călătorii, se oprește în fața unei curți largi, ce coboară, printre cruci bătrâne, de lemn, spre un platou pe care ghicesc, printre crengile ce-au țesut adevărate rețele, trupul greu cercat, de aproape două veacuri, al bisericii de lemn. O alee de ciment ne conduce, printre vișini, până în prag.
Construită la 1819, folosită ca biserică a parohiei până în urmă cu 21 de ani, bisericuța este astăzi un depozitar a ceea ce sensibilitatea și sufletele acestor localnici au plămădit de veacuri. Declarată monument istoric, amenajată ca muzeu parohial și conservată ca atare, găzduiește o colecție importantă de obiecte de cult și de icoane. Toate obiectele expuse sunt etichetate, datate și aranjate pe minisecțiuni, după toate rigorile amenajărilor muzeografice. Ba chiar are și muzeograf, ceea ce-i dă o notă cu totul particulară în rândul puținelor, prea puținelor muzee parohiale din Moldova. „Acum, aici facem slujbă o singură dată pe an, pe 6 decembrie, când îl sărbătorim pe Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul bisericii”, explică tânărul paroh Mihail Pleșca.
Locașul a intrat în conservare în anul 1994, când în această parte a satului Tanacu a fost ridicată o biserică nouă, de zid. Reparat periodic, acesta impresionează prin felul în care bârnele au fost modelate la interior, dând ctitoriei valențele unei capodopere a artei populare a lemnului. „Motivele pe care le vedeți, de sorginte populară, sunt sculptate chiar de meșterii locului”, spune părintele Mihail Pleșca.
Stilul arhitectural
Biserica de la Burghelești ce poartă hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” este construită din bârne de stejar, încheiate la colțuri „în cheotori”, așezate pe talpă de stejar și pe temelie de piatră de râu. În timp, pereții de bârne au fost blăniți cu scândură la exterior, iar la interior cu lambriu de placaj, pentru protecție. Pridvorul a fost adăugat construcției în anul 1983, din necesitatea de a mări spațiul bisericii. Acoperișul, inițial de șindrilă, este astăzi de tablă galvanizată. Biserica a suferit mai multe intervenții în decursul celor două veacuri de existență. Ultimele reparații capitale au avut loc în 1975, când s-a schimbat acoperișul, și în 1983, când construcției i-a fost adăugat un pridvor.
Tezaurul interiorului
În interior, primul lucru de admirat este felul în care meșterii au lucrat cu lemnul, căci e uluitoare știința lor de a-i da viață, de a-l transforma din simplu material de construcție în obiect de decor. Nici un colț de bârnă, nici un centimetru de lemn n-a rămas nesculptat, neincizat, neînfrumusețat.
Peretele despărțitor dintre naos și pronaos, făurit din lodbe groase, de stejar, cioplite numai din bardă, este sugerat de doi stâlpi sculptați măiastru, pe care se sprijină, în partea centrală, o delicată acoladă, iar pe cele două laterale, două bolți mici, bogat ornamentate.
Grațiosul perete ce separă cele două spații are toate virtuțile unei cărți de etnografie, căci pe el sunt incizate străvechi motive românești: soarele și luna, rozeta stilizată, motivul „în unghie”, funia răsucită, spicul, motivul „dinți de fierăstrău”, motive florale, între care se remarcă unul de mare vechime, cel al lalelei. Toate la un loc spun o poveste despre oameni de demult, despre semnele după care se ghidau și despre motivele în care acestea au fost încifrate. Potrivit tradiției, catapeteasma nu a păstrat decât suportul original, pictura fiind refăcută la începutul secolului trecut de zugravul Zamfirachi din Huși, cel care a lucrat și pe catapeteasma de la bisericuța de lemn din Tanacu. Cu toate acestea, intervențiile sale nu au alterat iremediabil stilul pictural, aceasta putând fi restaurată.
Bisericuța se bucură însă de o zestre iconografică semnificativă, aici fiind expuse icoane de secole XVIII-XIX. De asemenea, se păstrează un set de Sfinte Vase din argint, o serie de veșminte preoțești, precum și țesături și covoare specifice zonei.
Cătunul neamurilor Milianei
Legenda lui Tanacu și a soției sale, Miliana, e vie aici, ca și la Tanacu. Cătunul Burghelești ar fi fost atestat documentar abia în 1764, însă el a fost închegat tot în perimetrul satului Tanacu, întemeiat de cei doi mai sus pomeniți. „Oamenii așa știu din bătrâni, că neamurile lui Tanacu stau din sus de sat (la Tanacu), iar neamurile Milianei din jos de sat, aici adică, unde se află locul acesta, Burghelești cum îi zicem noi. Știm că ar fi existat o piele de vițel pe care chiar Tanacu a scris aproape toată istoria satului, care și cum, unde a avut proprietăți. Însă acum nimeni nu mai știe. Oamenii aveau pământurile dintr-un capăt al dealului până în celălalt capăt. Inclusiv al parohiei așa este. Se dădeau «pe trupuri», cum se spunea odată”, povestește parohul de la Burghelești.
Așezat pe partea de sud a satului Tanacu, întinși pe dealurile Mereni, până sub pădure, Burgheleștii sunt un cartier al comunei Tanacu și se află la circa 20 de kilometri distanță de orașul reședință de județ.
