Bisericuța Orgoeștilor, sălaș pentru duhul veacurilor

Îmbătrânit ca mai toate satele vechi ale Vasluiului, Orgoeștii își reazemă viitorul în doar cei câțiva copii care frecventează cursurile școlii primare a satului. Școala și biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”, fost locaș al Schitului Orgoeștii Vechi, au rămas singurele centre de interes ale îndepărtatei localități, singurele locuri în care comunitatea se mai adună.

La grea încercare te pune drumul până la Orgoești, de parcă te-ai duce spre un tărâm de dincolo de lume, în care, ca să ajungi, ca-n poveștile de demult, îți trebuie 99 de încălțări de fier cu tălpile de oțel. Azi, paradigma s-a schimbat. Nu mai e timp de mers pe jos, așa că mașinile ce se încumetă până acolo ar trebui să fie zdravene ca un tractor. Numai așa ar putea traversa tentativa de drum ce se desprinde, la Sălcioara, din șoseaua națională Vaslui - Bârlad și duce spre Orgoești. În acte și pe hărțile autorităților - ceea ce urmează să străbați e categorisit drept drum județean (245D Sălcioara - Horoiata - Unţeşti - Ulea - Bogdăneşti - Vişinari - Orgoeşti - Căpuşneni - Fundu Văii). Etichetă care te-ar putea duce cu gândul că o să treci șnur prin sate până la destinație. Numai că teoria autorităților nu se lovește nicicum cu practica din teren. De la Sălcioara, din drumul național, și până la Unțești, vreo 8 kilometri de asfalt cum sunt găurile ciurului îți lasă suficient timp cât să-ți reactivezi o gastrită. De nervi. Vara, pompierii și ambulanța își croiesc drum pe șes, prin iarbă, ca să poată ajunge mai repede, c-ar arde tot satul până ar ocoli gropile. Urmează apoi alți 7 kilometri de drum pietruit, până la Bogdănești, pe care nu poți merge cu mai mult de viteza a doua, c-ar fi păcat de tobă și de tot ce mai e pe sub pântecele mașinii. 

Ei, de la Bogdănești la Orgoești, pe celebrul și din plin resimțitul de-acum drum jude­țean, doar dacă simți nevoia de adrenalină te poți aventura. Până de curând de pământ, acum are oleacă de piatră. Dar pantele-s atât de abrupte, orice ploaie spală bine ce prinde în cale, așa că parcurgerea celor 6 kilometri cu mașina e pur și simplu un act de eroism.
Sătucul, ascuns între dealuri, e încântător. Versanții alungiți, ce străjuiesc de-o parte și de cealaltă, par niște spinări întinse cât e zarea, asemeni unor bucăți de plastelină. Pe coaste, din loc în loc, se văd case mici, ca niște ghemotoace, văruite în albastru. De sus, ți se pare că în joacă cerul a rupt bulgărași de azur și i-a aruncat la întâmplare, să-i facă în ciudă clorofilei ce-a înghițit toată așezarea.
Cumplita izolare a așezării e, deci, pe deplin compensată de felul în care natura nu doar a zugrăvit locul, ci l-a și lăsat să respire în tiparele lui autentice, ca în urmă cu veacuri. Îmbătrânit ca mai toate satele vechi ale Vasluiului, Orgoeștii își reazemă viitorul în doar cei câțiva copii care frecventează cursurile școlii primare a satului. Școala și biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”, fost locaș al Schitului Orgoeștii Vechi, au rămas singurele centre de interes ale îndepărtatei localități, singurele locuri în care comunitatea se mai adună.

Azi biserică parohială, odinioară schit

Bisericuța de bârne a Orgoeș­tilor a fost, la începuturile sale, un schit destul de cunoscut în această parte a Vasluiului, împânzită de codri neumblați. Cercetările documentare ale profesorului Gheorghe Baciu arată că la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, în Orgoești exista un număr însemnat de clerici, ceea ce conduce către ideea că acolo, încă din acea perioadă, se afla un schit cu o viață monahală destul de bogată. Însă prima mențiune în documente a bisericuței de lemn a Schitului Orgoești, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, apare la 1750, an care a fost și este considerat și acum drept cel al ctitoririi locașului. O hartă întocmită la 1806 pomenea schitul ca fiind „făcut de răzeși”. Din 1809, după înființarea Schitului Orgoeștii Noi, în satul Căpuș­neni, de peste deal, acesta nu a mai figurat în acte ca schit, devenind între timp, probabil, biserică parohială.
Proporțiile mici, forma con­strucției, precum și interiorul locașului constituie argumente de netăgăduit ce vin în sprijinul vechimii sale și care confirmă ipoteza că schitul ar fi fost întemeiat încă de la sfârșit de veac XVII.

Stilul arhitectural

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Orgoești este construită din bârne de stejar, încheiate „în cheotori” și așezate pe temelie uscată, de piatră. Toată încheietura bârnelor este făcută în cuie de lemn. La exterior, pereții au fost tăbănuiți cu scândură vopsită, pentru protecție, iar temelia de piatră a suferit modificări, prezentându-se azi sub forma unui soclu. Ca elemente arhitecturale distincte sunt remarcabile consolele
sculptate „în aripă de înger”.
Acoperișul, de șindrilă la începuturile bisericuței, are acum învelitoare de tablă.
Deși reparat de mai multe ori în decursul timpului, locașul necesită intervenții de urgență, mai ales în ce privește partea de temelie, care ar trebui consolidată. „După cum vedeți, soclul este crăpat în mai multe locuri și, din cauza fundației, bisericuța are chiar un anumit grad de înclinare. Probleme sunt și la interior, unde dușumeaua abia se mai ține. Proiecte sunt, oamenii sunt receptivi. Să vedem ce vom putea face. Va fi mult de muncă, dar eu sunt optimist”, explică părintele Florin Butnaru, parohul de la Orgoești.
Grație vechimii și valorii sale arhitecturale, biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Orgoești este înscrisă pe lista monumentelor istorice de interes local din județul Vaslui, făcând deci parte din zestrea de istorie și identitate a acestui ținut.

Interiorul

Având destinație inițială de așezământ monahal, bisericuța se distinge prin simplitate și proporții reduse, specifice secolului din care vine. Interiorul, la fel de simplu, conturează doar un pronaos mic și un naos în care numai câteva suflete ar putea încăpea să se roage, umăr la umăr. Două ferestruici cât palma luminează naosul, iar două și mai mici pronaosul.
Bolțile, destul de deteriorate, din păcate, trădează priceperea meșterilor ce vor fi lucrat la ridicarea locașului.
Catapeteasma nu este cea de secol XVIII, icoanele prezentând însemnări în limba română, fapt ce sugerează că cel puțin pictura este de dată mai recentă sau că vechiul iconostas a suferit o intervenție, registrele fiind repictate.
În inventarul minusculei biserici se păstrează, totuși, câteva icoane vechi, însă cele mai multe dintre obiecte și cărți de cult au fost mutate la biserica de lemn de la Căpușneni (fostul Schit Orgoeștii Noi, cel care i-a succedat și a continuat să întrețină viața monahală din Schitul Orgoești).

Satul boierilor Orgoae

Potrivit istoricului Gheorghe Baciu, satul Orgoești ca și Nego­mireștii (azi Căpușneni) au fost moșii stăpânite de boierii
Orgoae - Ștefan, Micul și Mircea, ultimul pomenit în vremea voievodului Ștefan cel Mare, într-un document ce constituie, de altfel, și prima atestare documentară a Orgoeștilor. De la numele boierilor Orgoae, proprietarii moșiei, provine și numele satului.
Astăzi, Orgoești este o localitate îmbătrânită și izolată a comunei Bogdănești și se află la circa 40 de kilometri distanță de orașul reședință de județ.
În Orgoești s-a născut academicianul Vasile Rășcanu (1885-1980), cunoscut medic al Iașilor, efor al Spiridoniei (Epitropia spitalelor „Sfântul Spiridon”, Iași), profesor la Facultatea de Medicină din Iași.