În reportajul de astăzi vă invităm la Mitocaş, lângă Suceava, pentru a descoperi un alt lăcaş de lemn ce merită salvat şi inclus în traseele turistice ale acestei zone.
În curtea bisericii de lemn de la Mitocaş pare că intri pe un alt tărâm. Un loc aflat la marginea aşezării de odinioară, ferit de o perdea de copaci bătrâni, de unde poţi privi în linişte până hăt-departe, spre cetatea de scaun a Sucevei. De bună seamă, localnicii nu au ales la întâmplare locul bisericuţei de lemn. De aici puteau zări ce se întâmplă în târgul Sucevei, iar peste grădini, aproape de tot, se uitau, practic, în Bucovina, căci linia de demarcaţie între Regat şi Austro-Ungaria trecea chiar prin faţa bisericii.
Astăzi, locul nu şi-a pierdut nimic din farmecul de altădată. Suceava se zăreşte bine şi acum, cu toată îngrămădirea modernă de case şi blocuri, iar peste grădini se vede Mitocul Dragomirnei, localitate ce odinioară se afla sub stăpânirea austriacă.
În curtea largă, plină demult de morminte, bătrânii satului îşi amintesc cele mai frumoase Învieri. Crucile vechi s-au topit sub vremuri, dar bisericuţa sihastră a rămas să străbată veacurile, pentru a spune, mai departe, istoria sa. O istorie care se împleteşte cu cea a aşezării, căci satul Mitocaş, numit la început Rusciori, apoi Dragomireşti, era amplasat mai aproape de Suceava decât se află el astăzi şi ţinea de satele din apropierea cetăţii, la care domnitorul apela ori de câte ori avea nevoie. "Prima consemnare a satului o avem de la Miron Barnovschi, pe la 1630. Satul nostru era unit, probabil, de comuna Mitocul Dragomirnei. Când s-a trasat graniţa cu Austro-Ungaria, satele au fost despărţite. Apoi, multă vreme parohia din acest sat a ţinut de Adâncata, iar satul se numea Mitoc-Adâncata. Actuala denumire este un diminutiv de la Mitoc şi vine, cred, de la faptul că aşezarea este foarte mică", ne explică părintele Paulică Luca, paroh la Mitocaş din 1995.
Am aflat cu surprindere că bisericuţa, declarată monument istoric în 2004, are destui vizitatori. Probabil că apropierea de oraşul Suceava o face atractivă pentru turişti, mai ales că şi drumul până în sat este foarte bine întreţinut.
Lăcaşul are hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva" şi este una dintre puţinele biserici din zonă ce poartă acest hram. Să nu uităm însă că, spre sfârşitul secolului al XVII-lea şi în secolul al XVIII-lea, în Moldova apăruse obiceiul ca o biserică nou-construită să primească acest hram, după ce, în 1641, domnitorul Vasile Lupu adusese moaştele Sfintei de la Constantinopol şi le aşezase în Biserica "Sf. Trei Ierarhi" din Iaşi.
O construcţie veche de mai bine de două secole
Potrivit consemnărilor din istoricul parohiei, până la 1792, în sat nu a existat biserică. Tocmai de aceea, localnicii obişnuiau să se ducă să se roage în mănăstirile din împrejurimi: la Burdujeni şi la Dragomirna. "Observând această mare lipsă, între anii 1792-1794, Vasile Calmuţchi, vechilul Mănăstirii Burdujeni, rudă cu mitropolitul Gavriil Calimachi, construieşte această biserică, înzestrând-o cu toate cele de trebuinţă", explică pr. Luca.
Totuşi, există unele date ce plasează anul construirii bisericuţei ceva mai înainte. Astfel, o inscripţie de pe icoana Mântuitorului de pe catapeteasmă, precum şi alte obiecte vechi, păstrate în biserică, sunt argumente în favoarea anului 1789, ca an al ridicării lăcaşului.
În bisericuţa de lemn s-a slujit constant până în 1995, când s-a sfinţit o biserică nouă, de zid. De atunci, aici se mai oficiază slujbe doar o dată pe an, la hram, de Sfânta Parascheva (14 octombrie). "Mie-mi place foarte mult să slujesc aici. Bisericuţa aceasta este foarte intimă. Simţi aşa, o apropiere între tine şi cei care participă la sfintele slujbe, parcă mai mult decât în altă parte. Şi oamenii se simt mai aproape unii faţă de ceilalţi", spune părintele paroh.
Stilul arhitectural
Mica biserică este construită din bârne de stejar, cioplite cu barda şi îmbinate "în coadă de rândunică". Iniţial a fost aşezată direct pe pământ. Abia în anii 1955-1956 a fost ridicată cu cricul, i s-a turnat o temelie de piatră şi a fost aşezată la loc. Deasupra pereţilor de bârnă, acoperişul se sprijină pe console frumos lucrate.
La început, lăcaşul a fost acoperit cu şindrilă, însă la 1937 localnicii au pus tablă peste şindrilă, pentru o mai bună protecţie a lemnului.
La exterior, de-a lungul timpului, bisericuţa n-a suferit prea multe transformări. Bârnele n-au fost blănite, ca în alte locuri, şi se păstrează şi acum în stare bună. Cele mai grave intervenţii, din acest punct de vedere, s-au produs la interior, unde, iniţial, pereţii au fost blăniţi cu scândură de brad, iar acum sunt acoperiţi cu placaj. Un material ce nu are ce căuta în astfel de monumente, dar pe care sătenii, pragmatici, l-au aşezat pentru a proteja interiorul de frigul şi de umezeala ce pătrundea printre bârne.
Ansamblul bisericuţei de la Adâncata cuprinde şi clopotniţa, ce se află astăzi la intrarea în incintă, ridicată tot la 1792. Prin anii 1910, clopotniţa a fost dezlipită şi mutată la poartă.
La exterior, bârnele au nevoie de un tratament pentru o mai bună conservare. "Satul este mic, ca şi număr de familii, iar situaţia financiară destul de precară. De aceea, nici n-am putut demara până acum lucrări de amploare. Sperăm ca pe viitor să putem remedia lucrurile", explică pr. Paulică Luca.
Catapeteasma şi icoanele vechi au urgentă nevoie de restaurare
În interior se păstrează obiecte bisericeşti şi icoane extrem de valoroase. De asemenea, catapeteasma, pictată în stil neobizantin ce datează de la 1796, este de o frumuseţe remarcabilă. Din păcate însă, acestea necesită de urgenţă lucrări de restaurare. "Suntem conştienţi că cea mai urgentă problemă e cea a catapetesmei, care trebuie dată la restaurat cât mai repede. Sperăm să putem face lucrul acesta cât de curând", spune pr. Luca.
Potrivit datelor din documentele parohiei, registrul de sus al catapetesmei este pictat de zugravul Ion din Burdujeni, în ulei pe pânză. Celelalte icoane de pe catapeteasmă sunt pictate în ulei, pe lemn de tei, de către un pictor necunoscut.
Atât uşile împărăteşti, cât şi catapeteasma sunt frumos ornamentate cu motive vegetale: coloanele de încadrare a icoanelor de la catapeteasmă prezintă motivul strugurelui şi cel al viţei-de-vie, iar pe uşile împărăteşti sunt sculptate flori.
Alte obiecte bisericeşti vechi completează bogatul inventar al acestui lăcaş de lemn: 3 cruci de lemn, un prapor, două epitafe, un serafim din lemn de tei, un clopot vechi din anul 1792, precum şi cărţi de ritual cu litere chirilice din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea şi un Sinodic din anul 1874.
