Blândeţea duhovnicească de la Valea Mare

Valea Mare e un loc ascuns de lume, în Covasna, între nişte dealuri odihnitoare, pe culmile cărora se iţesc păduri de fag şi brad. Cum vii dinspre Întorsura Buzăului, undeva pe stânga se înalţă surprinzător, în contrast cu pustietatea peisajului de până acolo, Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul".

Fratele Vasile îmi arată mănăstirea. Paraclisul e gata, pictat frumos, aşteptându-şi sfinţirea. Ca şi în biserica mare, pictura se face pe frescă, pe var stins, mă lămureşte fratele Vasile. Ca fost specialist, îmi dă o mulţime de alte detalii tehnice. Cardul aparatului foto mi se blochează. Aveam eu un plan, o perspectivă asupra reportajului care, iată, nu era bună. Mă decid să revin a doua zi dimineaţa, ca să fac lucrurile cum trebuie, de la capăt, după cum le va rândui Dumnezeu atunci.

Avva Gheorghe, sau despre bunătate

A doua zi nimeresc chiar la Sfânta Liturghie. Un grup de copii din Braşov, aflaţi la mănăstire în tabără, îi acompaniază pe călugări, susţinând slujba părintelui arhimandrit Gheorghe Avram. La sfârşitul slujbei, îndemnaţi de credincioasele care îi au în grijă, copilaşii îi cântă părintelui Gheorghe mai multe cântece religioase, în semn de mulţumire.

Construcţia mănăstirii a început în 1998. Mai întâi s-au făcut două corpuri de clădire, bucătăria şi un corp de locuit, apoi bisericuţa de lemn. Din 2000 e în construcţie biserica cea mare.

Obştea Mănăstirii "Sfântul Ioan Botezătorul" de la Valea Mare e formată din opt călugări. Cum îl prinde pe câte unul, avva Gheorghe îl ia de braţ, îl trage prieteneşte spre el, îl cercetează cum îşi cercetează un copil un partener de joacă.

La masă am să văd şi mai clar cum izvorăşte bunătatea din părintele Gheorghe. E mereu atent să nu rănească pe cineva, mereu pus pe glume. Îi lasă pe toţi să îşi verse ofurile şi îi ascultă cu răbdare. Nu dă replica imediat, ci îşi potriveşte ochelarii cu grijă, gânditor, şi apoi răspunde. Va fi punând el ceva între întrebare şi răspuns. "Avva Gheorghe" s-a călugărit la Mănăstirea Cocoş din Dobrogea, în 1984, apoi a fost călugăr la bine cunoscuta Mănăstire Dervent. Aici, la Valea Mare a Covasnei, a construit mănăstirea pornind de la nimic. Din 1998 până azi lucrurile s-au schimbat mult, de curând, cu sprijinul unor credincioşi din toată ţara, s-a înălţat către cer o biserică longilină de dimensiunile unei catedrale. Desenul construcţiei, în contrast cu dealurile molcome din jur, e orientat hotărât spre înalt. Acum, la 12 ani de la începerea lucrărilor, mănăstirea are o gospodărie mare, cu pământuri şi animale.

Un neamţ, călugăr ortodox, venit pe jos

Imediat după Liturghie, avem o surpriză de proporţii. Un călugăr străin pe care îl ştiu de la Caraiman, unde l-am găsit de mai multe ori citind în strană. Acum aflu cum îl cheamă: Markus. E neamţ. Neamţul îşi caută o mănăstire. Nici prea mare, dar nici schit. Deocamdată, vrea să vadă cât mai multe. L-a trimis duhovnicul lui, un bulgar, să vadă câteva. A venit la Valea Mare pe jos, ca în istoriile din Pateric. E hotărât neamţul: "Mic. Eu caut mănăstire mic. Mănăstire mare, nu bun pentru călugăr. Mănăstire mare nu bun."

Dar şi dur, se repede la mine să nu cumva să-i fac poză, că: "la călugăr cere voie dacă vrei să fotografiază". E şi lângă Frankfurtul natal al neamţului o mănăstire ortodoxă, dar e sârbească. Iar el nu vrea să înveţe sârbeşte, că el ţine de biserica românească. "Nu este place la mine", spune neamţul făcându-ne să zâmbim.

Aici nu-i place. E prea mare. Mă mir. Cineva care ar căuta un loc rupt de lume unde să se nevoiască ar veni cu mare drag aici. Mai ales că fraţii îşi caută noi suflete. Unul dintre ei mă întreabă chiar şi pe mine dacă "rămân aici".

Aceeaşi întrebare i-o pune părintele Gheorghe neamţului. Apoi începe o discuţie lungă cu el, la finalul căreia îi spune să vină cu mine la Braşov, la gară, de unde să pornească mai departe spre Miercurea Ciuc. Îmi închipui că un călugăr ortodox neamţ va fi un personaj uimitor în Harghita.

Unde a dispărut Markus?

Îl las pe Markus în Gara Braşov, apoi, cum maşina nu îmi porneşte, mă întorc să-l întreb dacă n-are nevoie de ceva bani (i-am lăsat numărul meu de telefon, dar mă gândesc că ar fi trebuit să-l ajut mai mult, dacă tot nu mi-a trecut prin cap să-l duc la Sfântu Gheorghe...). Mă întorc după neamţ, dar neamţul nu mai e. Nici în gară, nici în autogară. Cine ştie unde şi cu ce îl va fi dus Dumnezeu... Mi-aş dori să îl văd, să mai schimbăm câteva vorbe.

Din nou despre Valea Mare

Mă voi mai duce pe la Valea Mare, acolo viaţa e cuprinsă de o linişte ieşită din comun. Drumul plin de gropi îi alungă pe cei fără credinţă, pe simplii turişti, şi îi cheamă pe credincioşii care caută o ieşire din lume. Tehnica ajunge greu aici şi asta e bine, tehnica i-a îndepărtat, din păcate, pe oameni de Dumnezeu. "E păcat", îmi spune părintele Gheorghe, "cu cât înaintăm mai mult în cunoaştere, ar trebui să înaintăm şi în iubirea de Dumnezeu, dar nu se întâmplă aşa..."

Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul", o oază a altui tărâm

Cele două biserici dau locului un aer de înălţare duhovnicească, sunt croite "pe înalt", în direcţia cerului. Mănăstirea are multe locuri şi acareturi, dar puţini călugări. Sfinţia Sa arhimandritul Gheorghe Avram aşteaptă oameni care vor să se dedice celor duhovniceşti.Fratele Vasile a lucrat o viaţă la zidurile bisericilor înainte să se călugărească. L-a însoţit la Valea Mare pe părintele Gheorghe Avram.