Bojdeuca lui Ion Creangă, locul creației unor opere literare unice

De peste un secol, Muzeul „Ion Creangă” Iași - Bojdeuca atrage zeci de mii de vizitatori de toate vârstele din întreaga lume, care vin să cunoască locul unde talentatul povestitor a scris inefabilele „Amintiri din copilărie”, înțeleptele povestiri și ineditele povești. Locul păstrează farmecul caselor țărănești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea cu o curte generoasă prin care și-a purtat pașii jovialul dascăl, diacon și învățător dedicat luminării copiilor. Casa lui Ion Creangă, una dintre casele memoriale ale Muzeului Național al Literaturii din Iași, a fost redeschisă publicului în data de 15 decembrie 2023, după o amplă restaurare, care a durat aproape doi ani. Ghid în istoria locului ne-a fost muzeograful George Drîmbei, pasionat cercetător al vieții și operei lui Ion Creangă.

După mărturisirea povestitorului și după cum este însemnat în Albumul Societății „Junimea” din Iași, Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837. Bun pedagog, Ion Creangă a alcătuit și publicat manuale școlare de mare utilitate pentru școlarii din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, printre care „Metoda nouă de scriere și cetire”. Cel care avea să lase literaturii române opere de o valoare inestimabilă a învățat să citească după metode rudimentare, după cum a scris în „Amintiri din copilărie” și după cum a detaliat George Călinescu în lucrarea „Viața și opera lui Ion Creangă”: „Pe niște foi groase de hârtie, atârnate de câte-un băț, erau scrise slovele în șir. Dar întâi pe o foaie era făcută o cruce. Toți ziceau «cruce-ajută» și porneau mai departe la dezlegarea semnelor din vârful bățului. (...) Copiii treceau apoi la descifrarea tăblițelor de pe alte crăcane, care cuprindeau silabe. Dibuirea aceasta era slovenirea, iar foile laolaltă se chemau trătaji. De la trătaji, nefiind cărți de citire, treceau la Ceaslov, ca să învețe a citi cuvinte legate. Cititul era deosebit de scris, și Creangă nu ne spune dacă a învățat să și scrie. Pentru asta învățătorii puneau înaintea ciracilor un strat de nisip într-o cutie de lemn. Oricât de hazliu ni se pare azi ca cineva să știe să citească și să nu poată scrie, acest lucru, din cauza metodelor, atunci era cu putință. David Creangă citea «Viețile Sfinților», însă socotelile și le făcea cu răbojul. Și Smaranda învățase să citească, dar de scris desigur că nu scria”.

Talentat învățător

Ion Creangă s-a căsătorit la vârsta de 23 de ani cu Ileana, fata preotului Ioan Grigoriu, de la Biserica „Sfinții 40 de Mucenici” din Dealul Copoului. Destul de repede a fost hirotonit diacon și timp de patru ani a slujit împreună cu socrul său. În anul școlar 1861-1862, Ion Creangă a fost printre cei 14 studenți ai Facultății de Teologie nou-înființate în Iași, care a funcționat doar un an. Din cauza unor neînțelegeri cu socrul său, diaconul a mai slujit în răstimpuri la mănăstirile Bărboi și Golia, precum și la Biserica „Sf. Pantelimon” din Iași. Începând din data de 8 ianuarie 1864, povestitorul a fost unul dintre cei 23 de cursanți ai „Institutului Pedagogic Trisfetite din Iași”, al cărui director era tânărul Titu Maiorescu și care avea să-i schimbe numele în „Școala Normală Vasiliană de la Trei Ierarhi din Iași”, situată în curtea frumoasei biserici ctitorite de domnitorul Vasile Lupu. Aici Maiorescu „făcea cu preparanzii o bună școală primară, cu citire, scriere, compunere, analiză gramaticală (...). Creangă, încântat, văzând că înțelege, căpătă încredințarea că putea și el pricepe pedagogia, psihologia și alte subtilități...”, notează istoricul literar George Călinescu în lucrarea menționată. Cu ajutorul lui Titu Maiorescu, din data de 7 mai 1864, el și-a început activitatea de învățător sau „institutor”, căreia i se va dedica cu talent și pasiune tot restul vieții sale.

Spirit liber, iubitor de educație și cultură, diaconul a mers, împreună cu alți clerici, la Teatrul Național din Iași să vadă piesele „Descoperirea Americei” și „Istoria fiilor lui Eduard”. Apoi ca urmare a unui articol din „Curierul de Iași”, intitulat „Tragerea la țintă și vânatul de păsări în mijlocul orașului”, Mitropolitul Calinic avea să ceară cercetarea cazului, iar ca vinovat a fost găsit Ion Creangă, deoarece ar fi scăpat turlele unei biserici de „necuviința ciorilor”, dar ca diacon nu avea voie să folosească pușca. În plus, soția sa îl părăsește și, pentru că îl deranjau, el avea să-și taie pletele, fapt neadmis pentru un cleric. Ca urmare a acestor fapte nepotrivite cu obișnuințele vremii, Ion Creangă a fost dat afară din diaconie. Ordinul de destituire a căzut ca un fulger asupra sa, năucindu-l, căci era dat afară și din învățământ. Aflat într-o situație dificilă, în vara anului 1872, Creangă ajunge să subînchirieze odaia mare din bojdeuca Ecaterinei Vartic din Dealul Țicău și să se ocupe de un „debit de tutun” aflat pe strada Primăriei din centrul Iașiului. El a venit la bojdeucă împreună cu fiul său, Constantin, atunci în vârstă de 11 ani, pe care, ulterior, l-a înscris la școala militară din Iași, devenind, în timp, sublocotenent.

Despre așezarea acestei case, criticul George Călinescu menționa: „Intrat pe poartă, văzu că ograda se lăsa puțin în jos, povârnindu-se după căderea dealului, și în fund o căsuță mică cu cerdac se-nțepenea pe malul râpei, oprindu-se pe valea din care se urcă dincolo Ciricul. Ograda era plină de buruieni și umbrită din două părți de doi copaci rămuroși. Căsuța avea două odăițe despărțite printr-o săliță cu răspundere în spate. În față, cerdacul, de înălțimea unui om, se sprijinea pe șase stâlpi. Odăile joase, mici, lipite cu lut pe jos, cu pereții crăpați, nu făgăduiau să fie o bună adăpostire”. Dar Creangă s-a îndrăgostit de acest loc și nu l-a mai părăsit până la moarte. Iar cerdacul din spatele casei avea să-i fie loc pentru dormire în timpul verii și pentru reverie în anumite momente.

Portret de V. Moșnețeanu

„După doi ani, în 1874, s-a schimbat guvernul și la conducerea Ministerului Instrucțiunii a fost numit Titu Maiorescu, care l-a reprimit în învățământ, la Școala de băieți nr. II din Păcurari. Au urmat vremuri mai bune pentru povestitor, căci în calitate de învățător l-a cunoscut pe Mihai Eminescu. Apoi și-a publicat manualele școlare necesare pentru copii din vremea respectivă, el fiind un foarte bun pedagog. Singura reprezentare color a chipului lui Creangă este portretul realizat în ulei, în 1889, de prietenul său, V. Moșnețeanu, pictor iconar. Acest tablou îl prezintă așa cum era în ultimul an de viață, pictorul avându-l în față ca model pe scriitor. Observăm că acesta era robust, cu părul blond roșcat și cu ochii albaștri, așa cum a scris și în amintirile sale: „Ieși copile cu părul bălan afară și de râde la soare...”, a precizat George Drîmbei.

Continuându-ne vizita în Muzeul „Ion Creangă” Iași - Bojdeuca, vedem că sub icoana Sfântului Nicolae, primită de la bunicul David din Pipirig, se află lădița de călătorie. Iar în dreptul ferestrei se află măsuța de scris cu toc, călimară, lampă, toate aparținându-i lui Creangă. Aflăm aceste informații din setul de fotografii, realizate în anii 1912-1914 la bojdeucă, în care apare și Tinca Vartic. Aceste documente achiziționate, în anii ´60, de către Muzeul Național al Literaturii Române din Iași surprind interioare din bojdeucă în care se recunosc obiectele pe care le vedem expuse în prezent. În cea de-a doua cameră, care servea și de bucătărie, stăpână era Tinca Vartic, femeia care i-a fost alături scriitorului până la sfârșitul vieții. În bucătărie se află singura sobă din casă la care se încălzeau în perioada rece a anului și plita la care Tinca gătea tot felul de bucate. În mijlocul bucătăriei tronează măsuța rotundă la care obișnuiau să mănânce. Mai târziu, Smărăndița „popii” din Humulești avea să relateze că, atunci când l-a vizitat pe prietenul său din copilărie, acesta mânca așezat pe pat, cu spatele rezemat de o pernă la perete, și Tinca îi aducea măsuța aproape. Sigur că-l însoțeau pisicile, pe care le alinta cu numele unor prieteni: Bălănica, Tița, Sița și chiar Titu, ca omagiu adus lui Titu Maiorescu.

În data de 25 iunie 1879, Creangă a cumpărat această casă, cu 50 de galbeni austrieci, de la Maria Ștefăniu-Ciogolea și o trece doar pe numele Ticăi Vartic, chiar dacă ei nu au fost căsătoriți legal. Despre vestimentația povestitorului din Dealul Țicăului, George Călinescu nota: „Își făcu veșminte tăiate, ce-i drept orășenește, nefiind chip altfel, dar din șeiac aspru mănăstiresc, din sumani aduși de pe la Neamț, croiți larg, ca trupul să fie în voie. Pe cap își pune iarna căciulă brumărie, iar vara pălărie largă, în picioare ciubote trainice, cu tureatcă lungă, și pe deasupra, neavând încotro, iarna, un palton tivit cu șiret verde. În mână luă un baston gros, noduros, mai puțin ca să fie asemeni cu alții, cât în amintirea bățului cu care împungea câinii și îndemna vitele”.

Într-o scrisoare adresată lui Titu Maiorescu, scriitorul descrie bojdeuca astfel: „În bojdeuca unde locuiesc eu, dorm afară și pe vremea asta, în 18 spre 19 septemvrie. De veți avea răbdare, că bunătate totdeauna ați avut, veți întreba poate, unde-i bojdeuca mea? Vă voi răspunde respectuos; în mahalaua Țicău, ce-i mai zic Valea Plângerii, strada Țicăul-de-Sus no. 4 (dacă se mai poate numi stradă o huidicioară dosnică, plină de noroi până la genunchi când sunt ploi mari și îndelungate, zise și putrede, și la secetă geme colbul pe dânsa). Iar bojdeuca de căsuță în care locuiesc eu de vreo 18 ani e de vălătuci și povârnită spre cădere pe zi ce merge, de n-ar fi rezemată în vreo 24 de furci de stejar, și acelea putrede. Iarna dorm într-o odăiță toată hrentuită, iar vara într-un cerdăcel din dos, începând de pe la mai și sfârșind pe la octombre, când este vremea bună, cum îi acum. Așa m-am deprins”.

Prietenia legendară dintre Creangă și Eminescu

Este bine cunoscută prietenia care s-a legat între învățătorul Ion Creangă și poetul Mihai Eminescu, pe care l-a cunoscut în calitate de revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui. Spirit șugubăț, Creangă folosea adesea în limbajul său proverbe și zicători, de aceea Eminescu a văzut în el geniul poporului român și l-a îndemnat să scrie ceea ce povestea cu revărsare de talent. Împreună au colindat dealurile Iașiului, s-au scăldat în lacul Ciric, au petrecut la „Bolta Rece” și au ospătat din mâncărurile țărănești gătite de Tinca, încât nimeni „nu mai văzu pe Eminescu fără Creangă și pe Creangă fără Eminescu”, după cum nota George Panu în „Amintiri de la «Junimea»”. Eminescu l-a prezentat pe Creangă scriitorilor de la Junimea, unde a citit prima sa poveste „Soacra cu trei nurori”, care a fost publicată în revista „Convorbiri Literare”, la 1 octombrie 1875. Ulterior, alte povești au fost citite, discutate și publicate în revista junimiștilor ieșeni. Dat afară din funcția de revizor școlar, Eminescu primi o însărcinare umilă de redactor-administrativ al „Curierului de Iași“, și, dezamăgit, se mută, în vara anului 1876, în bojdeuca lui Creangă, unde a locuit în odaia mare până în luna octombrie. Peste un an, în toamna anului 1877, Mihai Eminescu a plecat la București ca redactor la Ziarul „Timpul“, iar Creangă îi scrie nostalgic despre Iașiul prieteniei lor: „La Eși ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie. Ciricul parcă e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin.” Avea să-l întâlnească mai târziu pe Eminescu, când,  în calitate de membru în Consiliul General al Instrucției, Creangă venea în București, unde îi revede și pe Titu Maiorescu, și Ioan Slavici.

Bolnav de epilepsie, Ion Creangă avea să treacă la cele veșnice în data de 31 decembrie 1889, în zgomotul de clopoței al copiilor care „umblau” cu uratul, așa cum talentatul povestitor „a umblat”, timp de cinci decenii, să dea un sens vieții și minții sale iscoditoare. Casa în care a locuit a devenit muzeu în anul 1918 și de atunci mulți oameni din întreaga lume i-au trecut pragul aducând un omagiu talentatului scriitor. „Ultima restaurare a bojdeucii a durat aproape 2 ani și s-a încheiat în data de 15 decembrie 2023. Acum, s-au înlocuit integral șindrila de pe casă și dușumeaua din interior. Ușile și ferestrele au fost reparate și vopsite. Cerdacul a fost adus la forma pe care a avut-o după restaurarea făcută în anii 1942-1946. De-a lungul timpului, au fost realizate mai multe restaurări, prima a fost în 1918, când a fost deschis muzeul. Alte restaurări s-au desfășurat între anii 1942 și 1946, apoi în anul 1985. Iar ultima încheiată recent a readus bojdeuca la starea în care se afla aceasta în anul 1985”, a spus în încheiere George Drîmbei, invitând publicul să viziteze casa în care a trăit și scris Ion Creangă.