În tabloul atât de bogat al bisericilor ieșene, una face notă distinctă prin istoria sa remarcabilă. Este unicul edificiu aflat sub protecția Sfântului Ierarh Spiridon, loc de alinare a bolnavilor din toată Moldova, care a generat o activitate medicală și caritabilă de anvergură și a sprijinit înființarea primului centru de asistență medicală din această parte de țară: Așezămintele „Sfântul Spiridon” sau Epitropia Spitalelor „Sfântul Spiridon”. Sâmbătă, 12 octombrie, moaștele acestui sfânt atât de iubit în Moldova vor ajunge la Iași.
În centrul Iașilor, pe fosta Uliță a Hagioaiei, cum era denumit odinioară Bulevardul Independenței de azi, în patrulaterul delimitat de zidurile celui mai vechi spital din Moldova, șade, parcă neatinsă de timp, Biserica „Sfântul Spiridon”. Înconjurată de arbori bătrâni, ferită vederii de zidul turnului-clopotniță, învelită în liniște și-n luminile lăptoase ale toamnei - așa am găsit-o zilele acestea. De la poartă, locașul se vede întocmai ca-n gravurile din epoca ultimei refaceri; nimic nu s-a clintit din loc de atunci. De parcă istoria s-ar fi așezat pe băncile din micul parc din jur, alături de bolnavii care ies din spital căutând refugiu și alinare, ca să ne arate că ce scrie în cărți se poate vedea și aievea.
În jur, forfota spitalului nu contenește. Un du-te-vino de pacienți și de halate albe, de mașini și de vizitatori, de studenți mediciniști ieșiți din amfiteatrele clinicilor face ca locul să fie în permanență un furnicar. Din când în când, pe aleile de lângă locaș apare câte un bolnav, târâindu-și îngândurat papucii de spital. Rondul acesta liniștitor se termină, de cele mai multe ori, în biserică. Căci Sfântul Spiridon, cel care, așa cum spune o frumoasă legendă, își tocește papuceii, călătorind neîntrerupt spre cei aflați în suferință, îi așteaptă aici de aproape trei veacuri, făcând minuni pentru cei bolnavi și neputincioși.
Ștefan Bosie, boierul cel milostiv cu suferinzii
Locașul a fost construit în 1752 de boierul Ștefan Bosie, care, ulterior, a ridicat în jurul acestuia și prima clădire dedicată îngrijirii bolnavilor. Pildă spre asemenea facere de bine luase chiar de la tatăl său, Dimitrie Bosie, ctitorul Mănăstirii „Piatra Sfântă” (Tărâța) „din Măgura Iașilor”, cel care amenajase pe lângă ctitoria sa și o bolniță destinată „zmreduiților de boala ciumei”. Pentru a înfăptui ce-și propusese, jitnicerul Ștefan Bosie a cumpărat patru trupuri de pământ de la persoane particulare, pe Ulița Hagioaiei. „A început achiziția acestor terenuri la 1743, iar după nouă ani, la 1752, biserica era deja terminată. La construirea locașului a fost ajutat de alți doi boieri ieșeni, Vasile Ruset și Anastasie Lipscanul. Dintru început aici a existat icoana făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon, care reprezintă odorul cel mai de preț din acest locaș. Biserica a fost mănăstire chiar de la începuturile sale”, explică părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, paroh al bisericii de 14 ani.
Unele mențiuni susțin că biserica ar fi fost ridicată pe locul altor două, ce existaseră în vechime, însă nu există documente care să le certifice. Pare însă plauzibilă presupunerea monografistului N.A. Bogdan, care, în volumul „Orașul Iași. Monografie istorică și socială ilustrată”, notează că pe terenul pe care s-a construit biserica „va fi fost un paraclis sau un iconostas, cum se aflau pe atunci mai prin toate curțile boierești, închinat Sfântului Spiridon”. Tot N.A. Bogdan notează în volumul său că „sfințirea bisericei, după completa ei gătire”, s-a făcut la 1758, iar la 12 iulie 1763, prin stăruința egumenului Sofronie, Patriarhul Samoil al Constantinopolului a ridicat Mănăstirea „Sfântul Spiridon” la rang de mănăstire stavropigheon (n.r. - de sine stătătoare), cu dreptul de a avea egumen-arhiereu.
La 14 octombrie 1802, de ziua Sfintei Parascheva, un cutremur nimicitor a ruinat biserica Mănăstirii „Sfântul Spiridon” din Iași. Suferind stricăciuni importante, călugării au decis s-o demoleze și să construiască o biserică nouă, așa că la 1804 au început construcția, care a fost finalizată în 1806. Această biserica, sfințită în 1812, stă și astăzi în picioare.
Mănăstirea „Sfântul Spiridon” a fost închisă în urma Decretului 202 din februarie 1948, când statul comunist a expropriat și a naționalizat toate proprietățile Epitropiei mănăstirii. Ultimul stareț a fost Valerie Moglan, cel care a avut și demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Spitalul mănăstirii
De ce a ales boierul Bosie pentru biserica pe care a înălțat-o protecția Sfântului Spiridon, documentele vremii nu explică cu exactitate. Cert este că în epocă sfântul era la fel de iubit și cinstit ca și acum, fiind considerat alinătorul suferințelor. „Cred că profilul său este potrivit așteptărilor omului care trece prin încercări, prin suferință”, consideră părintele Marian Timofte.
Deloc întâmplător, așadar, icoana sa făcătoare de minuni din biserica lui Ștefan Bosie avea să aducă spre mănăstire mulțime de popor. „Puterea vindecătoare pe care oamenii au simțit-o după rugăciunea la această icoană a dezvoltat într-un timp foarte scurt un adevărat pelerinaj. Veneau oameni cu suferințe nu numai din Iași, ci chiar din împrejurimi sau din locuri mai îndepărtate. Mulți dintre ei, fiind bolnavi, nu se puteau întoarce imediat acasă; se impunea să mai rămână pentru câteva zile ca să poată porni din nou la drum. Iar în acest răstimp călugării din mănăstire, cu posibilitățile reduse pe care le aveau pe atunci, încercau să le aline durerile celor suferinzi. Acest fenomen a generat ideea construirii și amenajării, în cadrul Mănăstirii «Sfântul Spiridon», a unui spital”, explică preotul paroh.
Potrivit însemnărilor lui N.A. Bogdan, „aproape imediat după construirea sfântului locaș, Ștefan Bosie a început clădirea și a spitalului din jurul bisericii, lucrare ce l-a ruinat aproape pe Bosie, care ajunse apoi să ceară milă Domniei și să obție ca ajutor Părcălăbia de Soroca”. La 1 ianuarie 1757, spitalul a primit hrisov de înființare, din partea domnitorului Constantin Cehan Racoviță, luând locul bolniței ce exista deja, căci, spun documentele, „pe lângă chiliile călugărilor erau odăi pentru îngrijirea bolnavilor”.
Inițial, spitalul a avut doar 30 de paturi și patru secții. Azi ar putea părea puțin, însă, în contextul acelei epoci, în care mentalitatea publică nu găsea potrivit ca bolnavii să fie îngrijiți de străini, ci doar de familie, însemna foarte mult. De altfel, destinația inițială a spitalului a fost „loc de alinare a suferinței calicilor și celor ce vor fi nemernici (n.r. - străini, venetici) pe acest pământ”.
Azi, la mai bine de 260 de ani de funcționare neîntreruptă, „Sfântul Spiridon” a ajuns la o dimensiune impresionantă, fiind, ca și atunci, cel mai mare spital din Moldova. De la simplele leacuri și îngrijiri pe care le dădeau călugării la începuturi, spitalul s-a dezvoltat și profesionalizat, cu masivul suport financiar al Epitropiei mănăstirii. „Mănăstirea căpătase numeroase proprietăți prin hrisoave domnești, dar și din partea boierilor sau a oamenilor generoși. Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, ce se întâmpla în Spiridonie era un fel de minister al sănătății, atât de bine era organizat totul, pentru că spitalul coordona activitatea medicală din toată Moldova, iar după 1859 rămăsese ca instituție medicală-fanion în activitatea medicală. În secolul XX, în apropierea momentului desființării de către comuniști a mănăstirii, Epitropia, instituția care administra toată această mare activitate, gestiona nu doar ce se întâmpla la Spitalul «Sfântul Spiridon», ci în încă 15 instituții medicale sau cu caracter social din zonele Botoșani, Neamț, Vaslui, Bârlad, Herța, Bălți, Cetatea Albă, Slănic Moldova, Roman, Focșani, Galați. Iar mănăstirea avea în administrare încă 12 biserici, paraclise și capele”, detaliază părintele Marian Timofte.
Primul și cel mai vechi corp de clădire al spitalului, cel care încadrează perimetrul bisericii în partea de vest, a fost de curând restaurat și aici va funcționa Clinica „Marele Ars” din Iași, ce urmează a fi inaugurată pe 16 octombrie. Toate celelalte corpuri ale spitalului au fost construite înainte de naționalizare, în perioada în care spitalul funcționa sub oblăduirea mănăstirii. „Dacă luăm în calcul anvergura la care s-a ajuns aici cu îngrijirea bolnavilor, activitatea aceasta a fost o minune a Sfântului Spiridon. Încercăm în momentul acesta să redăm frumusețea acestui loc, prin consolidarea și restaurarea turnului, dar și a bisericii, pentru care am obținut deja documentația necesară”, spune părintele paroh Marian Timofte.
Biserica, o bijuterie arhitecturală
Biserica fostei Mănăstiri „Sfântul Spiridon”, devenită, din 1990, parohie de sine stătătoare, impresionează prin dimensiunile impunătoare și prin temeinicia cu care meșterii au construit-o. Ziduri albe puternice, într-o formă ușor neobișnuită pentru stilul folosit la începutul veacului al XIX-lea în Moldova, o fac cu totul particulară în rândul altor biserici ale Iașiului ridicate în aceeași perioadă. Interiorul, de o eleganță aparte, e copleșitor. Turla masivă, sprijinită direct pe pereți, precum și jocurile arcelor de cerc din ferestrele laterale, conferă spațiului atributele unui edificiu voievodal. Deși sfințită în 1812, biserica avea să fie pictată abia în 1912, într-un stil simplu, cu decorații ce imită marmura. Doar sus, pe turlă, poate fi admirată icoana mare a Pantocratorului, iar la baza acesteia, în medalion, picturile celor patru evangheliști. Și tot în 1912 avea să devină prima biserică electrificată din Iași. De o frumusețe care emoționează și tulbură deopotrivă este catapeteasma, păstrată intactă de la 1812, cu splendidele icoane în stil renascentist pictate de iconarul grec Eustatie Altini. „Semnătura pictorului Altini se regăsește pe icoana «Cina cea de taină» de deasupra ușilor împărătești. Din biserica lui Bosie nu s-a mai păstrat decât splendida icoană făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon, parțial îmbrăcată în argint, o reprezentare mai puțin întâlnită, în care sfântul este pictat cu Evanghelia și șezând pe tron arhieresc”, explică părintele Timofte.
În interiorul bisericii se păstrează mai multe pietre funerare, demnă de amintit fiind cea a domnitorului Grigore Alexandru Ghica, „fanariotul cu inimă de român”, cum l-a numit Iorga, decapitat de turci pentru că s-a opus cedării Bucovinei de Nord către austrieci, la 1775. Cea mai veche construcție din ansamblul bisericii și al spitalului este turnul-clopotniță, ridicat la 1786. Forma actuală datează de la 1862, când turla a fost refăcută sub forma culionului de papură al Sfântului Spiridon.
