Interesul pentru dezvoltarea turismului în ţara noastră şi sugestia unor cititori de a cunoaşte locurile cu performanţe în acest domeniu ne-au îndemnat ca, pe lângă evocările istorice, să abordăm şi asemenea subiecte. Aşa că, în primăvara aceasta, mi-am propus să fac scurte incursiuni turistice prin mai multe localităţi din ţară cu performanţe administrativ-edilitare. Poate, luând exemplul celor mai buni edili, vom ieşi din blazarea, indiferenţa ori resemnarea provocate de iureşul de zi cu zi, şi ne vom regăsi elanul pierdut şi dorinţa promovării mai cu sârg a bogăţiilor naturale, a monumentelor şi a zestrei strămoşeşti, adesea lăsate în uitare. Mi-am început periplul cu Braşov, oraşul dintre munţii Ţării Bârsei, municipiu din 1968. Am plecat acolo din Iaşi cu acceleratul de noapte. Străpungând bezna, ca o săgeată, trenul alerga neostenit spre Bucureşti, unde urma să ajung pe la ora 6, iar la ora 6:30 să mă mut în rapidul de Praga, care trece prin Braşov.
Aşezat la fereastră, priveam cu interes defilarea rapidă a gărilor, şi am rămas încântat observând la peronul din Sinaia şi Predeal câte o bătrână locomotivă cu aburi, Pacific, sclivisită şi expusă ca într-un muzeu. Spre bucuria turiştilor străini care o fotografiau, conductorii trenului spuneau, în franţuzeşte şi nemţeşte, că pe vremuri acestea au fost vedetele CFR-ului, iar linia ferată a Braşovului datează din anul 1879.
Staţia Sinaia, pustie la ora aceea matinală, îşi aştepta, cochetă, musafirii, unii veniţi probabil la schi, căci Bucegii mai purtau cu măreţie mantia albă de zăpadă. Pe la ora 9:20 am poposit în gara Braşov, cu holul împodobit de pancarte, panouri şi tabele informative despre plecările şi sosirile trenurilor. În spatele gării, taximetriştii activi invitau clienţii în oraş ori la Poiana Braşov, unii oferind şi camere la hoteluri, pensiuni, vile şi făcând, chiar pe loc, rezervări prin telefonul mobil, astfel încât musafirii, la terminarea treburilor prin oraş, să aibă cazarea asigurată. Alţii propuneau tururi turistice şi restaurante populare cu preţuri modice. Mai văzusem aşa ceva în gările Parisului şi Istanbulului.
Refuzând ofertele lor tentante, am pornit spre centru, pe jos, ca să mă familiarizez cu străzile, cu viaţa citadină şi să observ mentalităţile braşovenilor. Întrebând pe câte un trecător despre adresa unui monument, acesta se oprea amabil şi-mi dădea informaţii docte şi sfatul binevoitor să iau autobuzul, distanţa până în centrul istoric fiind mare. Astfel am trecut pe lângă lungul şir de blocuri de pe strada Gării, şi am ajuns în strada Iuliu Maniu, unde am văzut primele vechi zidiri ale Kronstadtului (numele vechi al Braşovului), unele scunde, altele numai cu un etaj, multe cu vechile ziduri, bolţi rotunde şi porţi săseşti, toate dichisite. Din mers, am privit vechiul cimitir apărat de ziduri ca o cetate.
În faţa clădirii Primăriei stă o copie a statuii lupoaicei de la Roma
Fiindcă doream să văd mai întâi celebra Biserică Neagră, vedeta cetăţii braşovene, am mers într-acolo. Ajungând în Bulevardul Eroilor, nu am putut trece fără să mă opresc, să admir şi să fotografiez eleganta clădire a Primăriei, în faţa căreia se află simbolul latinităţii poporului român: celebra lupoaică, o copie a Statuii Lupoaicei (Lupa Capitolina) din Museo dei Conservatori de la Roma. În anii 1905-1906, statul italian a donat României cinci copii ale lupoaicei, altele fiind confecţionate de autorităţile locale din Braşov, Alba Iulia, Turda, Blaj, Târnăveni, Luduş, Brad, Dej, Năsăud, Sighişoara, Constanţa, Galaţi.
Edificiului îi ţine companie, de alături, frumoasa zidire a Poştei, din partea laterală o priveşte Palatul Prefecturii şi al Consiliului Judeţean, iar de vizavi Muzeul de Artă, toate în haine specifice de epocă. Nu departe de ele, se însoreşte întinsul Parc „Nicolae Titulescu“, plin de flori şi verdeaţă, de parcă ar fi vară.
Clădirile vechi amintesc de breslele Braşovului de dinainte de 1800
Intrând în strada Republicii, dorinţa de fotografiere mă oprea la fiecare pas. Pentru a păstra aerul de oraş străvechi, atestat documentar din secolul al XIII-lea, în locul asfaltului peticit care a năpădit aşezările citadine, strada pietonală este pavată cu granit. Nu are trotuare, ci doar o lungă rigolă laterală pentru ca, la vreme de ploaie, apa să-şi găsească drum de scurgere rapid. Clădirile, care mai de care mai ochioase, unele marcate cu anii de construcţie, sunt pitoresc colorate, iar arhaicele fanare fixate în pereţi amintesc iluminatul public cu ulei, introdus în anul 1804 şi dau căii înfăţişare de mare vechime sau chiar iz medieval. Reflectând stilul Renaşterii sau Barocului, multe dintre vechile zidiri ale centrului istoric au spaţiu stradal îngust şi mare lungime în curte, iar faţadele poartă colonade, arcade, stucaturi şi felurite profiluri ornamentale, artistic puse în vedere prin coloritul divers şi atrăgător ce vrea să învie „zugrăveala în culorile camelonului“ a vechilor zidiri medievale.
La aceasta contribuie şi tradiţionale intrânduri, cu bolţi rotunde spre curţi ordonate, unde îşi îndeplinesc menirea cochete locante - cu câteva mese intime, anticariate, magazine de amintiri şi brelocuri şi mici ateliere de bijuterii, artă, rame pentru tablouri.
Clădirile vechi duc peste veacuri amintirea anilor 1780, când Braşovul avea vreo 1.200 de ateliere meşteşugăreşti slujite de aurari, ţesători, armurieri, postăvari cositorari şi alţi meşteri din ale căror mâini ieşeau obiecte căutate şi în ţările româneşti de peste munţi. Pretutindeni curăţenie, mult bun gust, firme discrete cu înscrisuri străvechi şi spirit istoric romantic.
Deşi de-a lungul timpului majoritatea străvechilor clădiri ale fostei cetăţi s-au pierdut datorită incendiilor, alura istorică şi chiar medievală reînviată cu minuţiozitate de arhitecţii Primăriei şi mult căutată de turişti este prezentă în toată splendoarea ei, fapt pentru care pe stradă se plimbau nenumăraţi vizitatori europeni, cu aparatele foto si camerele de luat vederi în plină acţiune.
Toţi braşovenii participă la „Luna curăţeniei“
Pentru informare, în capătul străzii Republicii am dat de câteva panouri care prezentau ofertele zilei la Teatrul dramatic, Operă, Filarmonică, Teatrul pentru copii, la muzee şi la alte instituţii culturale. Altele, turistice, spun celor curioşi că oraşul are 46 de grădiniţe, 28 de şcoli generale, 7 colegii naţionale, 7 licee, un seminar teologic, 11 grupuri şcolare, o Universitate de stat-Transilvania, din 1971, cu vreo 14 facultăţi, o Academie de Aviaţie şi 6 universităţi private.
În municipiu funcţionează Muzeul de Istorie Braşov, aflat în Casa Sfatului; Casa Mureşenilor; Muzeul de Artă; Muzeul de Etnografie; Muzeul primei şcoli româneşti, din Şchei; Muzeul Fortificaţiilor din Ţara Bârsei, amenajat în Bastionul Ţesătorilor; Muzeul-Cetăţuia şi puncte muzeistice în Turnul Negru, Turnul Alb. Alături de ele se află locaşurile istorice: Biserica Neagră - construită pe locul unei basilici romane, Biserica „Sf. Nicolae“ (din secolul XIV), Biserica „Sf. Bartolomeu“ (din secolul XIII), Biserica „Sf. Martin“ de pe Strajă, Biserica „Sf. Gheorghe“ şi multe alte ctitorii religioase noi.
Ca spaţiu verde, oraşul are Parcul „Nicolae Titulescu“, Parcul Consiliul Europei, Parcul Trandafirilor, Parcul Tractorul, Scuarul Berzei, Scuarul „Mihai Eminescu“ şi alei înverzite, între blocuri.
Observând prin ogrăzi, străzi şi parcuri sumedenie de vârstnici şi tineri trebăluind cu greble, mături, hârleţe şi bidinele în mână, şi întrebând o doamnă vârstnică, trecătoare, ce vizită pompoasă se aşteaptă, dumneaei m-a lămurit, mândră şi intrigată de întrebare, că este Luna curăţeniei (martie-aprilie) decretată de edilitate. La ea participă braşovenii cu însufleţire, curăţind, reparând şi zugrăvind pereţi, vopsind porţi, garduri, făcând ordine în curţi şi grădini. Se acoperă găurile asfaltului, se schimbă bordurile ciobite ale trotuarelor, se sapă peluzele florale şi rondourile arborilor, se văruiesc tulpinile şi se vânează petele apărute în timpul iernii pe obrazul localităţii.
Interesându-se de unde vin şi aflând că din Moldova, doamna a început să-mi prezinte clădirile străzii şi obiectivele istorice, ca un adevărat ghid, cu îndemnul să le văd „numaidecât“. M-a lămurit că în oraşul dumneaei, multinaţional din vechime, trăiesc vreo 284.000 de locuitori, dintre care români vreo 250.000, maghiari şi secui vreo 23.000, iar germani (saşi) vreo 1.700.
Întrebând-o şi eu, curios, de unde atâtea cunoştinţe, m-a lămurit că este meritul publicaţiilor locale (vreo 10), al posturilor de radio (vreo 12) şi al studiourilor de televiziune locale (vreo 6), care au prezentat şi prezintă necontenit oraşul în lung şi în lat, instituţiile şi asociaţiile culturale şi portalul „Iubesc Braşovul“ - sfetnicul edililor, care depistează monumente necunoscute, organizează conferinţe, prelegeri şi informări publice, astfel încât fiecare locuitor să-şi cunoască să-şi iubească aşezarea.
Fecioara Maria este patroana oraşului
Doamna se declara încântată de ideea edililor de a plasa, pe stradă şi-n pieţe, bănci cu înfăţişare veche, pe care vizitatorii să se poată odihni sau să foileteze un ghid. Cumpărând şi eu unul, împreună cu un teanc de ilustrate, am aflat că oraşul are aproape vreo 800 de ani vechime, fiind atestat documentar în anul 1234 (1235), cu numele Corona (în latină), pe parcurs numindu-se Kronstadt (germană), Barassu sau Brasso (maghiară) şi Braszow (poloneză), în secolul al XIV-lea ajungând centrul administrativ al Ţării Bârsei.
Burgul de odinioară se întindea în jurul Bisericii „Sfânta Maria“, numită şi Biserica Neagră, Fecioara Maria fiind patroana oraşului. Avea opt bastioane, patru sau cinci porţi fortificate şi mai multe turnuri de apărare. La fel ca alte cetăţi medievale, era apărat de două sau chiar trei rânduri de ziduri, înconjurate de un şanţ de apărare plin cu apă. Extinzându-se şi întărindu-şi fortificaţiile de apărare, ce au rezistat şi unui asediu turcesc, peste vreo sută de ani, cetatea a devenit cunoscută şi ca „centru al ştiinţelor“, având celebra şcoală gimnaziu şi bibliotecă „Studium Coronense“ înfiinţată prin 1541-1544 de marele învăţat umanist şi reformator sas, Johannes Honterus.
La şcoala Braşovului veneau pentru învăţătură tineri nu numai din Transilvania, dar şi din Europa centrală (Germania, Ungaria, Olanda), Honterus organizând şi o tipografie, pentru care, în 1546, se înfiinţa şi prima moară de hârtie din sud-estul european.
În 1550, diaconul Coresi tipărea aici prima carte în limba română, „Întrebare creştinească“, iar în anul 1838, apărea primul ziar din Transilvania „Gazeta de Transilvania“, în redacţia lui George Bariţiu, tot aici tipărindu-se şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură“.
Refugiaţi la Braşov, tinerii intelectuali moldoveni (Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Costache Negri, Gheorghe Sion, Ion Ionescu de la Brad) proscrişi pentru participarea la mişcarea revoluţionară din martie 1848, au redactat documentul intitulat „Prinţipurile noastre pentru reformarea patriei“, în care, printre altele, se cerea „Unirea tuturor românilor într-un singur stat“, România.
Biserica Neagră, o umbră uriaşă din lumea medievală
Despărţindu-mă cu greu de strada Republicii, am purces spre Biserica Neagră, vestita ctitorie evanghelică-luterană în stil gotic, care a fost începută în anii 1377-1383 şi terminată după vreo sută de ani, în 1477.
A fost numită Biserica Neagră după un nimicitor incendiu din 1689, la care a rezistat în flăcările ce au distrus întreg oraşul, rămânând peste veacuri ca o umbră uriaşă din lumea medievală.
Are înălţimea de 69 de metri şi lungimea de 89 de metri, fiind cea mai mare biserică din spaţiul sud-european. A fost concepută cu două turnuri, dintre care
s-a realizat numai unul. Suferind şi unele daune în timpul incendiului din 1689, reparaţiile au durat tot aproape o sută de ani, pierzându-se unele caracteristici iniţiale, bolţile gotice fiind înlocuite cu o boltă cilindrică barocă.
Mereu afectată de cutremure şi trecerea vremii îndelungate, s-a tot reparat, ultimele lucrări efectuându-se între 1970-1984, fiind resfinţită în anul 1984.
Statuile exterioare, afumate de incendiu, au fost aşezate în interior, iar ferestrele au fost înzestrate cu geamuri filtrante a razelor ultraviolete dăunătoare obiectelor de artă şi bogatei colecţii de covoare anatolice din veacurile XVII-XVIII-lea (raritate în Europa), ce dau strălucire lăcaşului.
Orga, construită între anii 1836-1839 de către fabricantul de orgi Buchholz, din Berlin, şi cunoscută ca fiind cea mai mare din sud-estul continentului, are 400 de tuburi. Este renumită pentru sonoritatea sa, fiind ascultată cu pioşenie la concertele săptămânale şi mai ales la slujba de Crăciun.
Condus de un însoţitor dornic să-mi arate cu de-amănuntul frumosul lăcaş, am păşit emoţionat prin aleea coloanelor şi pe sub bolţile adânci, înaintând de la întuneric spre lumina altarului, anume amenajat cu semnificaţia vieţii viitoare şi a iluminării ce o aduce credinţa.
Ascultând bogata istorie a monumentului, m-am aşezat pe una dintre cele vreo 70 de bănci lungi, pe care, odinioară, şedeau sute de credincioşi pioşi, dar care, în zilele noastre, adună doar vreo câteva zeci, mai ales turişti şi vizitatori, copleşiţi de măreţia lăcaşului.
Un popas în Şchei
Ieşind, am parcurs fosta „Piaţă a Sfatului“, pavată cu piatră din anul 1737, unde se desfăşoară şi spectacole ale festivalul internaţional „Cerbul de Aur“ (din 1968). Aici, în piaţa centrală a fostei cetăţi, breasla blănarilor ridica, între anii 1425-1428, Casa Sfatului, iniţial Turn de observare al Trompeţilor şi devenită apoi Primăria oraşului, numită „Rathaus“. Are parterul cu elemente gotice, iar etajul şi turnul în stilul Renaşterii şi al Barocului. Aici, Mihai Viteazul a ţinut Dieta din 1599 după cucerirea Transilvaniei, primind cheia oraşului. Consolidată de mai multe ori şi după mutarea primăriei din 1876 în alt local, bătrâna zidire reamenajată a devenit, în 1950, sediul bogatului Muzeu de Istorie, vizavi organizându-se Muzeul Mureşenilor, alături fiind vechea Casă a Negustorilor, în stil renascentist, din anii 1539-1545, iar în apropiere Catedrala ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului“.
Datorită extinderii oraşului după 1860, unele fortificaţii cu turnuri şi porţi solide, între care s-au adăpostit şi fugari însemnaţi din Ţara Românească şi a Moldovei, au fost demolate.
Cum în partea sudică a oraşului se găseşte vechiul centru al spiritualităţii româneşti: Şcheii Braşovului, unde este biserica „Sfântul Nicolae“, catedrală a ortodoxiei, şi gimnaziul românesc înfiinţat pe la 1850 de protopopul Ioan Popazu, împreună cu cărturarul G. Bariţiu, am făcut un popas şi acolo. Mă atrăgea faptul că, la această şcoală, începuse învăţătura gimnazială Titu Liviu Maiorescu, având printre profesori şi pe Ştefan Emilian, viitorul coleg la universitatea ieşeană şi arhitectul clădirii Institutului de Anatomie, iar în sala de festivităţi a avut loc premiera operetei naţionale „Crai Nou“ (1882), compusă de Ciprian Porumbescu, tânărul profesor de muzică al gimnaziului. Tradiţia a fost dusă mai departe de Colegiul Naţional „Andrei Şaguna“, ce poartă blazonul instruirii a vreo 47 de academicieni.
Aici, în Duminica Tomei, de după Paşti, se desfăşoară festivalul tradiţional cu defilarea „junilor Braşovului“, care aduc, de peste veacuri uitate, obiceiuri şi costume mult admirate de turişti. Aici au trăit vestiţii negustori români care purtau mărfurile cetăţii în ţările româneşti de dincolo de munţi.
Dator cu încă o vizită
Fiindcă se apropia seara, propunându-mi şi altă întâlnire cu oraşul de la poalele Tâmpei, ca să văd şi alte locuri legendare precum Pietrele lui Solomon, Statuia Zidarului, strada Sforii, Lacul Vrăjitoarelor, Lacul de sub Tâmpa, Turnul Alb, Turnul Negru, Bastionul Fierarilor şi al Ţesătorilor, cu Muzeul Cetăţii Braşov, am luat un taxi care m-a repezit în gară unde o casieriţă, după ce a cercetat calculatorul, m-a sfătuit ce tren să iau ca să ajung la Iaşi. Despărţindu-mă cu regret de pitorescul şi modernul Braşov, în care vestigiile istorice sunt la mare rang, am urcat în acceleratul de Bucureşti, pe care l-am părăsit în gara Ploieşti-Vest, de unde alt taxi, tăind oraşul de-a curmezişul, m-a dus iute în gara Ploieşti-Sud, ca să prind acceleratul Bucureşti-Iaşi. Recapitulând cele văzute şi răsfoind bogatul ghid, în tren mă gândeam că multe dintre lăudabilele iniţiative ale braşovenilor n-ar strica să fie adoptate „numaidecât“ - vorba doamnei - şi în alte localităţi din ţară, mai puţin organizate din punct de vedere turistic.
(mitiioan@yahoo.com; http://mitican.romblog.ro/)
