Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Bucuria copilăriei în tărâmul autentic al satului
Într-o zonă pitorească, în apropierea Carpaților de Curbură, în cadrul ansamblului medieval al fostei Mănăstiri Apostolache, ridicată la jumătatea secolului al 17-lea, în comuna cu același nume din județul Prahova, se desfășoară în timpul vacanțelor tabere și activități recreative pentru copii. Tineri din cetățile urbane vin aici pentru a descoperi frumusețile autentice ale satului românesc. În scurtul nostru pelerinaj, ne-am întâlnit aici cu elevi de la biserici bucureștene, olimpici la religie, care au primit ca dar din partea Protoieriei Sector 3 Capitală câteva zile de neuitat într-un cadru natural deosebit.
Istorica biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, frumuseţea locului, pitorescul zonei, dar și buna organizare prin care sunt puse la dispoziție 30 de locuri de cazare, sală de mese generoasă, cu arhitectură autentic românească, spații multiple pentru ateliere artistice și activități recreative sunt o atrăgătoare invitație pentru cunoașterea istoriei trecute și prezente, precum și a spiritualității românești.
Părintele paroh Adrian Enescu devine mereu gazdă primitoare pentru toți cei care urcă cărarea pietruită până în ușa bisericii și doresc să zăbovească măcar pentru câteva clipe de liniște în incintă. Cu chip blând și ochi calzi îi înconjoară permanent pe copii spre a le deschide invitația viețuirii „ca acasă”.
„Ne dorim foarte mult să le deschidem copiilor dorința de a înțelege că orice viitor se bazează pe un trecut pe care trebuie să îl respectăm și să îl valorificăm. Biserica în jurul căreia se săvârșesc toate aceste activități a fost de-a lungul anilor martor tăcut al istoriei acestor meleaguri încărcate de multă spiritualitate. Din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, suntem bucuroși că putem fi gazdele acestor copii minunați, dornici să cunoască câte ceva din istoria și credința neamului nostru”, ne-a spus părintele Adrian Enescu.
Pentru o perioadă de o săptămână, copiii au cunoscut împrejurimile, au vizitat Foișorul și Conacul Bellu, s-au închinat la Mănăstirea Jercălăi și au fost primiți la sediul administrativ al Protoieriei Urlați. „Prin ora de religie, copiii au început să înțeleagă mai bine ce înseamnă viața religioasă. Toți sunt foarte receptivi și nu au doar informație, ci și o deosebită trăire. Prin această experiență, copiii se regăsesc pe sine, iar apropierea de natură și comunicarea directă cu grupul de voluntari din această parohie i-au ajutat să socializeze în afara spațiului virtual, într-un mod cât se poate de firesc. Acest tip de activități, realizate printr-o bună comunicare între Familie, Biserică și Școală, îi ajută pe copii să se identifice cu naționalitatea, istoria și cultura noastră ortodoxă”, ne-a spus prof. Manuela Chesaru.
Activitățile din timpul zilei au fost completate la ceas de seară cu programe artistice, organizate și susținute de Ansamblul „Bujorel de Primăvară” și de Ansamblul Podgorița. „Îmi place că am întâlnit poeți, actori şi artişti cunoscuți, că suntem aproape de Dumnezeu. Am avut o experiență foarte plăcută și îndemn și alți copii de vârsta mea să participe la astfel de activități”, ne-a spus eleva Maria Ignat.
Toți cei sosiți aici se bucură de frumosul peisaj natural, de ospitalitatea gazdelor și de îmbinarea armonioasă între activități informative și recreative. Cei mari, care au gustat din nectarul clipelor unice ale copilăriei la sat, sunt foarte bucuroși că prin această inițiativă pruncii lor cunosc frânturi din autenticul trăirii. „Aici ne-am simțit deosebit. Am avut certitudinea că am revenit în timpurile și locurile autentice ale copilăriei noastre. Părintele Enescu ne-a primit foarte frumos și ne-a oferit tot ce a putut pentru ca tinerii și copiii noștri să se simtă relaxați și bucuroși într-o zonă departe de asfaltul orașului. Sunt venită împreună cu fiul meu, Mihail Cristian, olimpic și el la religie. Mulțumim Bunului Dumnezeu și tuturor celor care au făcut posibilă această ședere a noastră aici”, ne-a declarat Alice Țurțulea.
În mijlocul unei zile toride de vară, când i-am vizitat și noi pe fruntașii olimpiadei de religie, copiii erau la masă, așteptând cu nerăbdare să înceapă activităţile, să le arate părinţilor, profesorilor și celor care mai frământau curtea bisericii că timpul lor petrecut aici, în tinda bisericii, nu este în zadar, ci este spre zidire personală, informaţională, educativ-socială şi sufletească.
Tot ce se întâmplă la Biserica Apostolache se așază sub permanenta grijă a Bisericii pentru generațiile actuale și cele viitoare. „În toate timpurile de lipsuri materiale și de nevoi spirituale accentuate, Biserica a fost cu brațele deschise către popor. Cu ajutorul lui Dumnezeu și prin înțelepciunea arhipăstorilor noștri, întotdeauna s-au găsit soluții practice spre folosul tuturor”, ne-a mai spus părintele Adrian Enescu.
Bucuria copiilor se citea desluşit pe chipuri, în neastâmpărul lor, odată cu dorinţa de a arăta cine sunt artiştii. Toţi îndrumătorii încercau cu grijă părintească să-i aşeze în formaţie de lucru. După o fotografie de grup, copiii se pun la masa de lucru, sub binecuvântarea icoanelor din întreaga sală. Ei aşteaptă instrumentele de lucru şi indicaţiile, vrând parcă să ne confirme că spaţiul eclesial le era familiar. „În această tabără am trăit experiențe de neuitat. Activitățile mă relaxează și mă ajută să mă redescopăr sufletește. Mă bucur de natură, de prezența bisericii în mijlocul curții și de alte lucruri simple, dar foarte frumoase, pe care adulții încep să le uite”, spune Ana-Cristina Leucă.
Copiii se cunoşteau deja foarte bine între ei, profesorii ştiau dorinţele fiecăruia. Au înţeles de la început că activităţile ce se desfăşoară în cadrul acestui centru nu sunt doar pentru simpla petrecere a timpului, ci sunt așezate spre folosul tuturor. „În această tabără, elevii noștri s-au bucurat îndeaproape de acest spațiu natural foarte frumos, au comunicat și și-au făcut noi prieteni, au cunoscut oameni de cultură, au interacționat cu copii din această zonă, și-au împărtășit propriile experiențe. Sunt bucuroși, voioși și plini de viață”, ne-a spus profesorul de religie Daniel Voitan.
De asemenea, am aflat de la profesorii îndrumători, dar şi de la elevi, că în cadrul acestor zile de tabără tinerii au îmbinat într-un mod foarte plăcut activitățile recreative cu catehezele și prezența în biserică. „Ne bucurăm că participăm la o tabără organizată de Biserică. Îmi plac foarte mult drumețiile, comuniunea cu colegi și prieteni cu preocupări creștine”, ne-a spus Teodor Iorgulescu, de la Şcoala „Leonardo Da Vinci” din sectorul 3.
La finalul vizitei noastre, i-am însoțit pe copii la atelierul de pictură pe sticlă, coordonat de prof. Iuliana Marinescu. Toți au primit materiale de lucru, au fost atenți la indicațiile primite și au pornit cu bucurie la treabă. „În societatea de astăzi se promovează foarte mult agresivitatea și noi considerăm că activitățile artistice îi fac pe copii să fie mai liniștiți, să interiorizeze ceea ce lucrează, îndreptând gândul spre înălțimi, spre Dumnezeu. Dorim ca prin aceste acțiuni să așezăm în sufletul copiilor și în mintea lor niște semințe bune, care mai târziu să rodească însutit”, ne-a spus prezbitera Iuliana Marinescu, învățătoare la școala din satul Valea Dulce.