Bucuria milei sub mantia Sfântului Vasile

„De prea multe ori am văzut mila rătăcindu-se.“ Cu aceste cuvinte îşi deschidea celebrul roman „Citadela“ Antoine de Saint-Exupéry, rezumând în strânsoarea lor dureroasa rătăcire a individului modern, secularizat, lipsit de trăirea sensului creştin al dragostei faţă de aproapele. Recent, am fost oaspeţii Complexului de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare“ al Episcopiei Caransebeşului, locul unde zilnic se predă lecţia radicală a milosteniei creştine. 

Lumea sărăcită material şi în duh a a-cestui timp pare a nu se mai regăsi. Mame, copii, bătrâni trăiesc undeva la periferia vieţii, uitaţi, abandonaţi, alungaţi sau prigoniţi de semeni. În aceste veritabile bantustane ale ignoranţei s-a aşezat cu discreţie Biserica. Nu pentru a se făli cu misiunea sa, ci pentru a repune în milă, dizolvând „bariera dintre mine şi celălalt“, viaţa însăşi. Căci cum altfel poate fi definită misiunea ei în social decât viaţă? Decât „eu“ şi „tu“, împreună în Hristos?

O nouă familie

În clădirea unui fost internat, de la marginea oraşului Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, E-piscopia Caransebeşului a înfiinţat în 2005 Complexul de servicii sociale „Sfântul Vasile“, în care se derulează trei proiecte sociale ample: Centrul de zi pentru copii, Centrul de igienă pentru mamă şi copil şi Centrul de asistenţă socială şi îngrijire pentru bătrâni şi persoane aflate în incapacitate de a se îngriji singure. Lor li se adaugă Atelierul de colportaj.

În acest spaţiu, viaţa omului se reactualizează, rânduindu-se pe sine în ecuaţia milei creştine. Adică devine „împreună pătimire iubitoare cu cei chinuiţi de dureri“, cum spunea Sfântul Grigore de Nyssa. În această „pătimire iubitoare“ se cuprind deopotrivă slujirea angajaţilor, bucuria şi mulţumirea celor care beneficiază de serviciile oferite, după cum ne-a mărturisit educatoarea Ioana Tămăşilă, care la ceasul vizitei supraveghea copii de la grupa 0, aduşi aici cu mijloacele de transport ale centrului, de la mai multe şcoli din oraş. „În fiecare zi, la ora 12:00, îi transportăm aici, unde ne derulăm programul stabilit. Copiii rămân în supravegherea noastră până la ora 16:00. În acest timp, desfăşurăm activităţi de pictură, desene pe asfalt, şah, puzzle etc., încercând astfel să prevenim abandonul şcolar şi instituţionalizarea acestor copii defavorizaţi. Ne întâlnim cu poliţişti, pompieri, care ne prezintă informaţii utile despre activitatea lor, participăm la orele de religie cu părintele director Nicolae Codrea“, ne spune aceasta.

Într-un alt spaţiu locuiesc mamele şi copiii rezidenţi permanenţi din Centrul de igienă pentru mamă şi copil care are ca scop major prevenirea abandonului, a neglijării şi abuzului asupra copiilor, a separării acestora de părinţi şi care încearcă să menţină şi să întărească legăturile familiale, să sprijine familia pentru asumarea responsabilităţilor parentale. Discuţia cu cele câteva mame de aici descoperă însă o altă faţă a vieţii, urâţenia şi violentarea ei, generate de consumul abuziv de alcool, de certuri şi fapte antisociale, de sărăcie şi lipsuri materiale. 

Ce găsesc aceşti semeni ai noştri aici? Curăţenie, condiţii de viaţă normale, „o nouă familie“, cum conchidea Oana B.

Cătălin Stan este coordonatorul Atelierului de colportaj, care funcţionează de doi ani şi jumătate în aceeaşi clădire. „Aici realizăm icoane litografiate, icoane pentru iconostasele bisericilor sau recondiţionăm mobilier bisericesc. Avem o e-chipă de băieţi din liceele oraşu-lui, care fac voluntariat“, ne spune acesta.

Hristos, la prezent

Am fost foarte bucuroşi să ne întâlnim cu părintele Nicolae Codrea, directorul complexului, un fost confrate de la „Ziarul Lumina“, care prin munca pe care o desfăşoară acum dă un nou sens cuvântului, „mânuit“, de data aceasta, în sensul lui ziditor cel mai concret. „Implicarea mea în activităţi social-filantropice este mai veche. Am început cu nişte proiecte pentru tineri, pe care le-am continuat apoi cu părintele consilier social-misionar al episcopiei, Gabriel Gosman-Pop, în localitatea Jupa. Acolo, împreună cu elevi de liceu, am desfăşurat activităţi arheologice în castrul roman. Apoi, prin proiectul «Istoria în imagini», finanţat de Consiliul Judeţean, am promovat monumentele de patrimoniu cele mai reprezentative din judeţ.

Aici încercăm în permanenţă să îmbunătăţim serviciile pe care le oferim. De pildă, în cadrul Centrului de asistenţă socială şi îngrijire pentru bătrâni, prin parteneriatul realizat cu Parohia «Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul» din oraş, oferim, prin specialiştii noştri, îngrijire medicală, asistenţă socială şi psihologică unui număr de peste 40 de vârstnici imobilizaţi la domiciliu, bolnavi, neglijaţi, părăsiţi sau abandonaţi de familie din parohia respectivă. Tot aici li se spală îmbrăcămintea.

În Centrul de zi sunt înscrişi 47 de copii, din cinci şcoli, majoritatea cazuri sociale, iar în Centrul de igienă pentru mamă şi copil purtăm de grijă unui număr mediu de 14 mame cu copii pe an, care rămân aici pe perioade diferite, de la caz la caz. Suntem singurul centru maternal funcţional din tot judeţul. Din acest motiv avem o foarte bună colaborare cu Direcţia pentru Protecţia Copilului. Aici ajung şi mămici minore, cărora li se asigură un regim special. Fiecare are în spate o poveste, de cele mai multe ori tristă. De pildă, Oana, care are patru co-pii, a ajuns repetat la noi, în urma unor agresiuni din partea soţului. Ionela, cu doi copii, a locuit într-un adăpost pentru câini. Cristina, care are un sugar, mai are încă cinci copii. Unul este înfiat şi patru plasaţi în asistenţă maternală, şi este iarăşi însărcinată! Din nefericire, nu toate aceste mame reuşesc să-şi pună viaţa în ordine. Am avut însă şi situaţii când unele au fost angajate în oraş. Anual, episcopia asigură aproximativ 80 la sută din bugetul necesar complexului, care înseamnă în jur de 50.000 de lei. Restul banilor şi al altor ajutoare vin de la partenerii noştri: Primăria Caransebeş, Consiliul Judeţean, Spitalul Municipal, Societatea Femeilor Ortodoxe Caransebeş, Organizaţia «Pentru fiecare copil o familie», Centrul de voluntariat al episcopiei, Asociaţia «Ioan Popassu», şi de la nişte asociaţii din Germania. Nu este uşor să lucrăm cu aceste cazuri sociale, dar pentru ei suntem aici. Toate sunt speciale, fiind tratate aparte. Noi trebuie să-L facem pe Hristos prezent în viaţa fiecăruia“, ne mărturiseşte părintele.

Încheiem gândindu-ne cât de risipitori de milă suntem uneori şi cât de bine ar fi să dizolvăm bariera dintre noi şi ceilalţi, ca să putem mărturisi, senin: „Eu şi tu, împreună în Hristos“. Adică viaţă. Aşa cum o fac cei ce se ostenesc în acest complex de servicii sociale al Episcopiei Caransebeşului.