Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Bunicile pictorițe de la Club 60+ Bacău

Bunicile pictorițe de la Club 60+ Bacău

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Reportaj
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 19 Dec, 2018

25 de doamne trecute de vârsta pensionării au devenit, de câteva luni, cei mai conștiincioși discipoli ai pictorului băcăuan Ioan Măric, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai picturii naive românești. „Bădița”, cum îl știe o lume, le învață cum să-și aleagă subiectele, cum să lucreze cu paleta de culori, cum să-și așeze pe pânză, ludic și sensibil, propriile amintiri. Totul se întâmplă la Cercul de „Terapie prin artă” al Clubului pensionarilor Bacău, sub ochiul atent și sensibil al psihologului Andreea Bucur.

La Club 60+ pregătirile pentru Crăciun sunt în toi. Membrii clubului au făcut, în holul central, o șezătoare de confecționat și împodobit coronițe de brad, pe care, apoi, le vor dărui, să se bucure și alții de ce pot ei face. E veselie și se muncește cu sârg. Nu degeaba se spune că luna decembrie e toată numai o bucurie. În aer se simte miros tare, de cetină abia ruptă, amestecat cu aromă de ceai proaspăt luat de pe foc și, de undeva, dintr-un difuzor, răzbate încetișor zvon de colindă. O atmosferă intimă, de familie, cu multă căldură, cu forfotă și emoție, aflată în febra pregătirilor – asta e impresia pe care o resimte oricine intră aici. La capătul acestei „împărății” a lui Moș Crăciun, încropită ad-hoc, e încăperea în care se adună, săptămână de săptămână, Bădița Ioan Măric și cele 25 de ucenice pe care le școlește de vreo câteva luni.

Bădița, el însuși membru al clubului, ține voluntar cursurile de pictură, bucuros că prin harul său poate să ajute. Toate bunicile înscrise în acest cerc sunt pensionate de ani buni. Cele mai multe au copiii plecați peste hotare și-și alină singurătatea împreună, în activitățile de la club, găsindu-și aici ocupații interesante, care le bucură și le dau motivația de a merge mai departe. Dar, de patru luni, de când s-a înființat Cercul de terapie prin artă, parcă au întinerit. Au descoperit că pictura nu e un domeniu inaccesibil, așa cum credeau că, având răbdare și imaginație, pot să picteze, și încă bine, că, pictând, pot uita de apăsările și grijile de fiecare zi. Și mai ales pot din nou să viseze într-un loc în care simt că au găsit scopul de a ține în continuare piept vieții. „Beneficiarii sunt foarte implicați în ceea ce fac. Pentru ei e o deconectare, e chiar terapie prin artă. Pentru noi este o onoare să-l avem pe domnul Măric atât ca beneficiar, cât și ca mentor pentru pensionari. Sunt persoane pe care nu uităm să le luăm în calcul, ca membri ai comunității. Suntem conștienți că, atunci când se termină perioada serviciului, trebuie să-și găsească activități și cred că cele pe care le propunem noi la club sunt bine-venite”, subliniază Carmen Diaconu, directorul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău, instituție în cadrul căreia funcționează Club 60+.

Iar Bădița e acolo, mereu printre ele, gata să mai finiseze vreun contur stângaci, vreo linie tremurată, gata să le insufle curajul de a folosi cu îndrăzneală culorile, gata să le răspundă, șugubăț, că iepurele desenat poate fi și câine, și pisică, orice vrem noi să fie. Atâta timp cât lăsăm pensula să zburde neîngrădit. „Vin cu mare bucurie aici; fac asta din tot sufletul, din plăcere. Bucuria doamnelor, atunci când realizează o pictură, e la fel de mare ca a copiilor. Ne reîntoarcem, împreună, în copilărie. De-acolo ne inspirăm. Sunt foarte mulțumit că s-au văzut și rezultatele muncii lor, căci au prezentat, alături de mine, în prima lor expoziție, intitulată «Mândru că sunt român», vernisată pe 4 decembrie, în Salina de la Târgu Ocna”, poves­tește Bădița Ioan Măric.

Un loc în care bătrânețea devine un cuvânt desuet

Cercul de artă spontană „Terapie prin artă”, coordonat de pictorul Ioan Măric, a fost înființat în urmă cu patru luni, la inițiativa inimoasei Andreea Bucur, psihologul centrului. „Totul a pornit după ce am cumpărat o lucrare a unui copil, discipol al domnului Măric, care mi-a plăcut foarte mult. Așa m-am gândit la cercul ăsta. Cei care vin aici să picteze sunt foarte emoționați; își aduc aminte de copii, dar și de propria lor copilărie. Încearcă să-și dezvolte anumite abilități pe care, poate, nu le-au avut până acum. Și, de asemenea, e important că au ocazia să-și miște mâinile, să socializeze, să-și descarce emoțiile. Și eu fac parte din cerc și, când pictăm, toată lumea este foarte concentrată. Cred că această activitatea le stimulează partea cognitivă, partea de creativitate, ceea ce contează foarte mult la această vârstă”, consideră Andreea Bucur.

Silvia Irimia are 72 de ani. În tinerețe, a studiat la Școala Populară de Arte, dar pe urmă s-a măritat și n-a mai terminat-o. Azi, prin cercul de pictură la care participă, pare că a reluat lucrurile exact din punctul în care le-a lăsat atunci. „Mie-mi place mai mult natura. Scenele cu oameni nu-mi prea ies. Dar îmi plac întâlnirile de aici și-mi fac foarte bine. Azi o să fac un peisaj de iarnă; asta e tema de la domnul Măric”, spune femeia și se apucă, cu multă seriozitate, de lucru.

Alături de ea stă Lina Hortolomei. Cam de-același leat. Are 71 de ani și vine la club de când s-a înființat, în urmă cu 10 ani. „Am avut o aplecare spre desen dintotdeauna și acum, fiindcă s-a ivit ocazia, am zis să încerc, să văd ce iese. Bădița e un om minunat. Ne bucurăm că-l avem printre noi. Ne-a făcut să ne aducem aminte de copilăria noastră. Eu m-am născut în Vrancea. Și în ograda părintească erau chilerul, crama și casa; toată ziua eram pe casă”, își amintește poznele de altădată Lina Hortolomei.

Elena Banu are 61 de ani și e la al treilea curs de pictură. Îi pare rău că n-a venit chiar de la început. „Mi-am dovedit că pot să-mi spulber temerile. Azi o să pictez o scenă de iarnă. Am nostalgia obiceiurilor de altădată, fiindcă am copilărit la sat, la bunici. Cursurile astea mi-au dat încredere. Aveam senzația că nu știu deloc să pun pensula pe foaie, dar încet-încet am reușit să înțeleg că e posibil. E un alt mod de a-mi petrece timpul liber, acum, când treburile sunt mai puține, copiii au plecat la casele lor. Toate au un început. Poate curând vom rivaliza cu domnul Măric. Suntem foarte încântate că-și rupe din timpul lui și vine să ne învețe tainele picturii naive”, spune, zâmbind, Elena Banu.

Maria Botezatu are 67 de ani și toată viața a văzut numai cifre în fața ochilor, fiind de meserie contabil planificator la CEC. Acum se bucură de momente pe care și le poate dărui ei înseși. „Este terapie din toate punctele de vedere. La vârsta noastră este necesar să ai o ieșire din asta, liniștitoare. Aici, împreună, ne inspirăm reciproc, discutăm”, spune Maria Botezatu.

De curând, au primit și scrisoarea lui Moș Crăciun, un gest emoționant făcut chiar de psihologul Andreea Bucur. Aceasta a luat legătura cu toți copiii cursantelor, majoritatea plecați în străinătate, și fiecare a scris o scrisoare și a cumpărat un cadou propriei mame. „Mi s-au înnodat lacrimile în barbă. Au fost două ore de lacrimi; plângeam de bucurie și de emoție, fiecare pentru cealaltă”, poves­teș­te Maria Botezatu.

Am petrecut două ore uluitoare plimbându-mă printre aceste frumoase doamne, admirându-le trăsăturile, puterea de concentrare, sensibilitatea și delicate­țea, frânturile de suflet puse pe vârful pensulei și așternute pe pânză. Senine și distinse, aveau ceva din eleganța doamnelor de salon de odinioară.

Răbdătoare și grijulii, cum au fost o viață cu propriii copii, așa sunt și acum, în fața picturilor. Și fiecare tușă reușită le aduce câte un zâmbet de mulțumire pe chip. După o viață agitată, în care timpul li s-a împărțit, zgârcit, numai între serviciu și responsa­bilitățile din familie, acum au primit în dar o comoară – un pic de timp numai al lor, în care să aibă curajul să facă ce le place. Iar împreună cu Bădița fac ceva ce numai în lumea culorilor și-a imaginației se poate: dau câte o raită tămăduitoare prin lumea cea mai dragă, nemuritoare și plină de bucurii - dulcea și minunata copilărie.