Călătorie în jurul lumii în opinci

Istoria vieții primului globe-trotter român, Dumitru Dan, poate fi aflată din expoziția permanentă cu titlul „Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 de perechi de opinci”, deschisă recent la Muzeul Județean din Buzău. Obiectele ce i-au aparținut celui care a mers pe jos 100.000 km prin toată lumea, documentele de călătorie și o serie de extrase din presa vremii sunt de natură să te uimească, dar uimește mai ales călătoria în sine.

Pare ireal să fi existat o asemenea acțiune temerară, de aceea nu e de mirare că există și contestatari ai acestei reușite. Cercetările muzeografei Mădălina Oprea au durat câțiva ani, iar fondul expozițional cuprinde: o bundiță, o pereche de opinci, o cămașă de port tradițional, o căciulă de blană pe care le-a purtat expediționarul, fotografii, o busolă, pașaportul său, mai multe acte cu sigilii și cu semnături olografe ale personalităților politice cu care s-a întâlnit. Vitrinele recompun întâmplările extreme, peripețiile, vizitele la diverse re­ședințe politice, iar afișele și știrile din ziare arată cum câș­tigau bani pentru următoarea parte de traseu Dumitru Dan și cei trei colegi de drum.

Când intri în sală, te cople­șește mai întâi mulțimea opincilor care atârnă din tavan, fără trei nu sunt 500 de perechi, atâtea câte a povestit Dumitru Dan că a rupt în drumurile sale prin munți, prin deșerturi, prin ghe­țuri, pe puntea vapoarelor unde mergea, mergea și iar mergea cu un pedometru legat de gambă, care-i contoriza pașii.

Totul a început în 1908, când un ziar parizian anunța un mare concurs: societatea de turism Touring Club de France oferea un premiu de 100.000 de franci echipei sau persoanei care făcea înconjurul lumii pe jos, parcurgând 100.000 de kilometri, asigurându-și pe cont propriu mijloacele de trai. Din 200 de echipe înscrise a câștigat cea formată din patru români, studenți la Sorbona: Dumitru Dan, Alexandru Pascu, Gheorghe Negreanu și Paul Pârvu. Dumitru Dan şi Paul Pârvu erau studenţi la Facultatea de Geografie, iar ceilalţi doi la Conservatorul de Muzică.

Pentru a reuși, au prezentat traseul pe care vor merge și au demonstrat că știau mai multe limbi de circulație internațională, că aveau și cunoștințe de geografie, climă și cultură referitoare la țările prin care urmau să călătorească. Pentru a se susține material, au pregătit un program folcloric românesc, cântece și dansuri populare, iar pentru a convinge juriul, au cerut să meargă costumați popular, cu permisiunea să li se trimită straie și opinci din țară. „Toate opincile mi se trimiteau cu declarație vamală, colet poștal...”, spunea Dumitru într-un interviu audio ce se află încărcat pe canalul de Youtube ce îi este dedicat. Mădălina Oprea spune: „Avem un document care arată că i se expedia de la Iași un colet cu 8,7 kg de opinci”. În afară de opinci, s-au mai uzat în acest drum și 28 de costume naţionale.

Pericole mortale

Cei patru au pornit la drum pe data de 1/14 aprilie 1910. Dumitru Dan a fost singurul care a supraviețuit condițiilor de drum, atingând numărul de kilometri ceruți, traversând 5 continente, 76 de ţări, peste 1.500 de oraşe și trecând cu vaporul peste 3 oceane. Au fost însoțiți și de puiul de câine ciobănesc Harap, care, spre finalul cursei, „crescuse mare cât o oaie”, cum își amintea Dumitru Dan. Călătoria s-a oprit în 1916, din cauza Primului Război Mondial, la doar 96.000 km. Între 1923-1924, Dumitru Dan a parcurs și cei 4.000 de kilometri restanți în Europa, după un traseu stabilit de Touring Club. La 14 iulie 1924 el ajungea la Paris, încheindu-și odiseea și primind premiul în bani şi titlul de campion mondial.

Mădălina Oprea, șefa Secției de Istorie a Muzeului Județean Buzău și cea care a organizat colecția prin fonduri norvegiene, a povestit: „A fost o călătorie dificilă, cu multe peripeții. Dumitru Dan și-a pierdut doi camarazi, pe Alexandru Pascu în Bombay, intoxicat cu opium, iar pe Gheorghe Negreanu în China, accidentat fatal în munții Nau Lin. Lui Paul Pârvu i-au degerat picioarele în timp ce străbăteau strâmtoarea Bering din Alaska și a fost nevoit să abandoneze, rămânând la un sanatoriu în Florida, în 1915, unde a și murit ulterior. Cățelul a rămas cu el”.
Potrivit regulamentului, trecerea prin diferite localităţi trebuia certificată de autorităţi, iar pe vapor, de căpitanii vasului. „În fiecare oraș, mergeau la insti­tuțiile oficiale pentru a solicita o dovadă de trecere. Avem documente de la președintele Cubei, al Venezuelei, de la Casa Albă din 1914, documente emise de gu­vernatorii statelor americane, din Canada, de primari ai marilor orașe. Avem o listă a persona­lităților. S-a întâlnit inclusiv cu regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei. După un spectacol susținut de Dumitru Dan la Madrid, despre care s-a scris în ziare, regele a dorit să-l vadă în concert pe exoticul român care mergea în jurul lumii. În Puerto Rico, a stat la singurul hotel de lux, iar cei­lalți locatari erau generali ai celor două tabere combatante în re­voluția aflată în plină desfășu­rare...”, a mai precizat muzeografa.

Risipitorul propriilor amintiri

Dumitru Dan a scris un jurnal al fascinantei sale călătorii, dar nu l-a publicat personal, ci i l-a înmânat lui Val Tebeica, iar acesta a prelucrat notele de călătorie și le-a inclus în volumul „Străbătând lumea”, în 1962, reeditat și în 1975. „În prima ediție a fost publicată singura fotografie a celor patru globe-trotteri, originalul fotografiei pierzându-se între timp. Foarte multe dintre obiectele care vorbeau despre drumul extrem, în opinci, al românilor s-au pierdut. Dumitru Dan avea «darul» de a le risipi: dăruia tuturor personalităților câte ceva, o fotografie, o diplomă, un extras de ziar, o cocardă...”, a mai spus Mădălina Oprea.

Colecția însumează peste 600 de piese. Din această multitudine am reținut: o anexă a pașapor­tului emisă în Madrid, în 1915, articole din presă în limbile engleză, franceză, spaniolă, afișe de teatru care anunțau spectacolul său din America, Cuba, Italia, din 1923, un document de la Casa Albă, semnat de secretarul personal al președintelui Woodrow Wilson, un act de la Mario Garcia Menocal, președintele Cubei, altul de la Bustios al Venezuelei. Am remarcat cocardele de multe feluri și mi s-a explicat că îi plăceau nespus de mult: „Când intra în biroul unui primar, și le punea pe toate, pentru a impresiona și a primi cazare și masă în orașul respectiv. În general, comuni­tățile românești din America l-au ajutat foarte mult, avem multe documente care atestă acest lucru”.

Spațiul expozițional numit „danger zone” arată locurile în care au trăit mari pericole de la băștinași sau de la animale sălbatice, iar Mădălina Oprea precizează: „În China era să moară și Dumitru Dan, pentru că l-a jignit pe împărat, râzând fără să vrea de un alai stradal care era de fapt o ceremonie prezidată chiar de suveran. A fost arestat, scuipat și bătut în piața publică și doar intervenția consulului francez l-a scăpat de la moarte”.

Colecția „Dumitru Dan” este interesantă și din perspectiva cercetării hârtiei și a sigilografiei: „Oferă informații și despre morile de hârtie, despre cerneluri și despre sigilografia de acum 100 și ceva de ani. Unele documente sunt din hârtie cu filigran, cum sunt cele din Puerto Rico sau din Cuba, iar altele au timbru în relief”, a mai adăugat Mădălina Oprea.

La 85 de ani încă susținea conferințe

Bundița, opincile, căciula și pașaportul lui Dumitru Dan au fost achiziționate de Muzeul Județean din Buzău, în 1975. Alte obiecte ale sale se găsesc în Colecția muzeală „Iulian Antonescu” din Bacău și în Muzeul Sportului din București, iar în colecția buzoiană există un catalog al acestora.

După marea aventură, globe-tro­tte­rul a fost, timp de 30 de ani, profesor de geografie la Brăila şi la Buzău. A călătorit prin toată țara, iar la 85 de ani încă susținea conferințe despre aventu­­rile trăite în marea sa „excursie” prin lume. Și-a păstrat forma fizică atletică și era văzut adesea mergând pe jos, cu mare sprinteneală. Casa din Buzău în care a locuit, pe fostul bulevard V.I. Lenin, azi 1 Decembrie 1918, a fost demolată în vremea comunismului, pe locul ei se află azi blocuri de locuințe. Dumitru Dan a murit la Buzău, pe 4 decembrie 1978, iar mormântul său este în Cimitirul Eroilor din municipiul Buzău.