Ce și cât poți spune despre un mare oraș pentru care ai avut la dispoziție doar câteva ore să-l vizitezi? A spune că mai depinde și cine face vizita, pentru că frumusețea e în ochii privitorului ar fi probabil o dovadă de trufie, așa încât prefer să spun așa: Cluj-Napoca este un oraș atât de cuceritor, încât ar merita să scrii despre el și de te-ai fi oprit din drum acolo doar pentru zece minute!
Într-un fel, a fost un avantaj faptul că am avut la dispoziție doar câteva intervale de timp între evenimentele Galei Coposu de la finele anului trecut, pentru că asta m-a obligat să fiu foarte atent la tot ceea ce era în jur, să absorb imaginile, să mă plimb eficient, dacă nu cumva sună ciudat.
Nu vreau să idealizez nimic. Clujul nu este un oraș perfect. Nu putea fi perfect, cel puțin la ora vizitei mele, pentru că în destul de multe locuri erau șantiere - de construcție, de renovare, de amenajare peisagistică, de reparații stradale etc. Dar, în perspectivă, acesta este desigur un lucru bun: când se vor termina respectivele lucrări, orașul va fi și mai strălucitor. Căci strălucitor este! În primul rând - lucru pe care un bucureștean îl remarcă imediat, prin comparație... - este strălucitor de curat, și asta în ciuda amintitelor șantiere.
În al doilea rând, este strălucitor de civilizat. Așteptând de multe ori să se facă semaforul verde pentru pietoni, am putut vedea cum toată lumea stătea cuminte pe trotuar, chiar dacă nu se vedea până-n zare vreo mașină. Adaug amabilitatea vânzătorilor și a clujenilor pe care, din când în când, îi întrebam de drum, plus interacțiunile pe care le-am avut legat de motivele pentru care eram acolo, de pildă cu directorul și alți angajați ai Bibliotecii Centrale Universitare. Toți oameni calzi și săritori, gata să te ajute și să te îndrume cu plăcere, nu din obligație.
O uriașă farfurie zburătoare
Pentru că auzisem atâtea despre ea, am ținut morțiș să văd Cluj Arena, superbul stadion lângă care se află și o sală polivalentă. Nu m-am mulțumit cu exteriorul ca o uriașă farfurie zburătoare, ci am intrat până pe gazon, grație înțelegerii paznicului, căruia i-am spus că e musai să fac câteva poze!
Drumul de la stadion spre centru trece pe lângă Parcul Central, între lacul acestuia și Canalul Morii, un fir subțire de apă, pe alocuri împodobit cu trestii, dincolo de care se află un lung șir de case care mai de care mai dichisite. La ora aceea, totul - inclusiv marginile lacului - era acoperit de frunzele multicolore ale toamnei. Pe stradă treceau multe mașini, dar pe trotuar aproape că nu am întâlnit pietoni.
Piața Unirii este, desigur, locul pe care nu ai voie să-l ratezi și zona cea mai animată a orașului. Se pregătea deja târgul de Crăciun, așa că agitația era și mai mare decât de obicei, cu căsuțe de lemn și grămezi de materiale depozitate temporar peste tot. Am stat o vreme să studiez dacă roata mare instalată acolo dă sau nu bine proiectată pe fundalul catedralei și în vecinătatea statuii lui „Mathias Rex”. Greu de spus.
Bulevardul Eroilor, pietonal pe trei sferturi din lățimea lui, avea toate terasele deschise și aici, chiar în miez de zi și de săptămână, erau o mulțime de oameni, bucurându-se de vremea de noiembrie neobișnuit de caldă, sub un cer însorit, fără nori.
Nu m-am mulțumit însă cu imaginile standard, turistice, ale Clujului, ci am căutat și străduțele laterale, descoperind inclusiv un pasaj „secret” (mă rog, secretul lui Polichinelle pentru clujeni) spre Strada Clinicilor, ea însăși extrem de interesantă, căci aici sunt cam toate clinicile principale din oraș, și anume în clădiri vechi, de cărămidă, și având câte o adevărată grădină, totul supraînălțat față de stradă.
Dacă socotesc și drumurile de intrare și ieșire, cu mașina, am văzut, poate, o zecime din Cluj. Dar plăcerea a fost întreagă!
P.S. Un detaliu de coloratură: călătorind cu taxiul aproape de miezul nopții, am remarcat, în centrul acum pustiu, două locuri în care erau strânși peste o sută de tineri. Taximetristul a explicat zâmbind: sunt cluburi în care, după ora 24, prețurile scad cu 50%!
