Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Campionii nimănui

Campionii nimănui

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 26 August 2009

De aproape 10 ani, câţiva tineri geniali ai Iaşului se întorc acasă de la competiţii naţionale şi internaţionale încărcaţi de medalii. Sunt campioni naţionali, europeni sau mondiali la un sport despre care se ştie foarte puţin sau deloc. Sau, dacă se ştie, nu prezintă importanţă pentru autorităţile din domeniu, pentru că nu e un sport care să „facă spectacol“. Radioamatorismul, pentru că despre el este vorba, nu ridică săli în picioare, nu are suporteri pătimaşi, dar ascute minţi, formează reflexe, presupune perseverenţă, atenţie, capacitate de concentrare şi un coeficient de inteligenţă cu mult peste medie. Paradoxal, performerii acestui sport rămân anonimi şi trăiesc anual drama de a nu avea banii necesari să participe la concursuri de anvergură. Şi dacă vreo minune nu se va petrece cât de repede posibil, drama se va repeta şi în acest an.

Pentru radioamatori, Globul pământesc e tare mic. Încape în două căşti, o staţie de emisie-recepţie şi în semnalele misterioase din linii şi puncte pe care le folosesc în comunicaţii. Cu ajutorul acestui bagaj minim, ajutaţi de inteligenţă, răbdare, simţuri ascuţite şi-o grămadă de cunoştinţe de fizică, ei călătoresc, pe calea undelor, pretutindeni pe pământ, din cel mai îndepărtat colţ al Asiei până în insulele din Pacific. Probabil că asta ar fi şi explicaţia pentru care, chiar şi pentru cei de vârste fragede, cercu-rile de radioamatorism sunt fascinante. Aşa s-a întâmplat şi cu cei din echipa de campioni a Clubului Sportiv „Palatul Copiilor“ Iaşi, un club care, astăzi, are performanţe greu de echivalat la nivel naţional. „Avem doi campioni mondiali, doi campioni europeni, nenumăraţi vicecampioni europeni şi mondiali, nenumărate titluri de campioni şi vicecampioni naţionali la toate categoriile de participare, dar în special la telegrafie viteză. În 2007 am avut bucuria ca după 22 de ani de activitate, în ultimul anuar al sportului românesc, clubul nostru să fie clasat al optulea între cele câteva sute de cluburi sportive din ţară, iar în Iaşi să fie clasat pe primul loc din punctul de vedere al rezultatelor şi al participărilor la competiţii oficiale. În 2008, din primii şase sportivi ai Iaşului, cinci erau elevii mei. Tot în 2008, echipa clubului nostru a fost campioană naţională. Practic, am câştigat toate categoriile: juniori mici, juniori mari şi seniori. La categoria seniori, titlul a fost câştigat de Mihai Costache (47 de ani)“, ne-a explicat antrenorul Cristi Popovici, cel care a format, de-a lungul anilor, 22 de generaţii de radioamatori.

Testul cu foiţa

Fiecare copil care doreşte să se alăture echipei de radioamatori de la Palatul Copiilor din Iaşi face obiectul unei selecţii riguroase. La începutul fiecărui an, antrenorul Popovici merge din şcoală-n şcoală şi selectează numai acei copii cu performanţe la învăţătură, pe care, apoi, îi supune unor teste ingenioase. La capătul lor se aleg viitorii învăţăcei în comunicaţii radio. Cam 10 dintr-o mie, dac-ar fi să facem media. „În primul rând trebuie să aibă rezultate bune la învăţătură, pentru că este un sport solicitant. În plus, trebuie să priceapă anumite noţiuni tehnice, de fizică, chiar dacă are 8-9 ani, să lucreze cu aparatură tehnică, să fie familiarizat cu nişte coduri internaţionale cu care lucrăm, cu alfabetul Morse, care în sine este un cod. De asemenea, să aibă putere de concentrare, să stăpânească deja scrisul, să aibă memorie auditivă, viteză a reflexelor şi spirit competitiv. Testul suprem, însă, unde se vede viteza de reacţie, este cel cu foiţa de 14 cm, care trece printre degetele copilului, iar acesta trebuie să o prindă. Dacă a prins-o o dată din 10, este un indiciu că are viteză de reacţie“, consideră profesorul.

În aproape un sfert de veac de activitate, antrenorul nu a respins nici unul dintre copiii care au venit să facă radioamatorism. Selecţia care se face pe parcurs e una aproape naturală. Cei care nu fac faţă programului solicitant renunţă singuri.

Se lucrează pe trei nivele: începători, avansaţi şi performeri. Începători sunt consideraţi cei care abia învaţă alfabetul Morse, avansaţii sunt cei care-l ştiu deja, dar deprind să lucreze cu aparatura de radiocomunicaţii şi învaţă pentru obţinerea autorizaţiei de radioamator, iar grupele de performanţă fac antrenament pentru concursuri. „E un sport complex, care îţi stimulează şi dezvoltă cunoştinţele de fizică, matematică, geometrie, geografie. Mi-aduc aminte cât de anost era să învăţ statele lumii la geografie, în copilărie. Asta, până am devenit radioamator. Abia când am reuşit primele legături radio, am început să capăt interes; să văd cam în ce parte a lumii e oraşul celui cu care vorbeam. E extraordinar. Sunt oameni cu care poate nu te vei vedea niciodată, dar cu care stabileşti în timp foarte multe legături“, povesteşte Cristian Popovici.

Performerii la telegrafie-viteză

Radioamatorii Clubului Sportiv „Palatul Copiilor“ sunt specializaţi cu precădere în telegrafie-viteză, probă la care au câştigat şi cele mai multe titluri în competiţii. „Telegrafia-viteză, cea în care m-am specializat şi îi pregătesc pe sportivi, presupune recepţia şi transmiterea de mesaje (radiograme) în cod Morse. Acest cod reprezintă o înlocuire a literelor, cifrelor şi semnelor de punctuaţie cu sunete scurte şi lungi. Majoritatea le numesc puncte (semnale scurte) şi linii (semnale lungi). Din combinaţii de puncte şi linii rezultă semnale Morse“, precizează Cristian Popovici.

Ca să ajungi, înainte de a împlini 10 ani, să înveţi alfabetul Morse şi comunicarea prin intermediul liniilor şi a punctelor este o performanţă în sine. Asta, numai dacă ne gândim că acest cod înseamnă 41 de semnale diferite, 26 de litere, cinci semne de punctuaţie (punctul, linia, bara de fracţie, separaţia şi semnul întrebării) şi 10 cifre. Acestea ar fi performanţele grupelor de începători. Vin la rând însă rezultatele excepţionale ale performerilor. Pentru care, evident, e nevoie de antrenament susţinut.

Pregătirea se face pe tot parcursul anului, câte două-trei ore, în funcţie de nivel. În perioada vacanţei de vară, telegrafiştii de la Palatul Copiilor îşi petrec acolo cel puţin şase ore. „Acum, sportivii care se pregătesc pentru campionatele mondiale fac două antrenamente pe zi, de câte trei ore. Ei au ajuns să decodeze semnale cu o viteză fantastică. Într-o secundă, decodifică 130 de impulsii, adică, tradus, 13 litere sau cifre“, spune antrenorul.

Cu toate acestea, de foarte multe ori telegrafiştii se confruntă cu indiferenţa oamenilor, cu opinii de genul: „La ce mai foloseşte alfabetul Morse când există internetul?“. Răspunsul antrenorului Popovici e logic şi convingător: „Dacă vorbim de utilitate, pentru ce ar mai fi util ca un sportiv să alerge cu limba pe umăr, în jurul stadionului, 60 de ture la un antrenament, când există motociclete sau maşini, cu care poţi face treaba asta într-un timp mult mai scurt? Aici vorbim de dorinţa omului de a se autodepăşi, iar acest cod stă la baza comunicaţiilor de date“.

Rezultate uluitoare, finanţare zero

Până în urmă cu patru ani, toţi sportivii care se iniţiau şi se pregăteau la Palatul Copiilor din Iaşi participau la competiţii sub culorile Clubului Sportiv Municipal (un club departamental, de stat). Acesta era, la acea vreme, singurul club din Iaşi afiliat Federaţiei Române de Radioamatorism, cu certificat de identitate sportivă, cel care conferea dreptul de a participa la concursuri. „În momentul în care am văzut că aceşti copii, care se pregăteau la Palatul Copiilor, ajunseseră să fie patru din primii 10 sportivi ai Iaşului, ne-am hotărât să ne facem propriul club, să putem participa sub culorile noastre la competiţii. Este un club privat, cu personalitate juridică, făcut pe cheltuiala cadrelor didactice de la Palat, cu opt secţii care figurează pe certificatul de identitate sportivă. O singură secţie este afiliată la Federaţia de specialitate, deci activă ca şi concursuri, respectiv cea de radioamatorism“, explică Cristi Popovici, vicepreşedinte al Clubului.

Cum clubul este susţinut financiar numai de antrenori, vă puteţi închipui că baza materială şi condiţiile de pregătire ale campionilor telegrafişti nu sunt nici pe departe măcar decente. Dar asta n-ar fi o problemă. De-a lungul timpului, dorinţa de a fi tot mai buni i-a făcut să uite de lipsuri, s-au obişnuit să fie mereu ignoraţi de autorităţile sportive şi de societate în general, au rămas în „cochilia“ lor, bucuroşi de performanţe şi de prietenii pe care şi i-au făcut peste tot în lume.

Secţia de radioamatorism a Clubului Sportiv „Palatul Copiilor“ Iaşi are, în prezent, 35 de membri legitimaţi, reprezentând toate categoriile de vârstă, asta însemnând chiar şi persoane care au peste 50 de ani: juniori mici (maximum 15 ani), juniori mari (16-19 ani) şi seniori (peste 20 de ani).

În prezent, în Iaşi există doar două cluburi de radioamatori afiliate la Federaţia Română de Radioamatorism: Clubul Sportiv Municipal şi Clubul Sportiv „Palatul Copiilor“.

Din lipsa banilor, ar putea rata campionatele mondiale din septembrie

Durerea cea mare vine, de fiecare dată, când trebuie să participe la competiţii. Atunci, deşi jumătate din echipa naţională de radioamatori a României e formată din sportivi de la Clubul „Palatul Copiilor“ Iaşi, nu există bani de drum, cazare, taxe pentru toţi. Asta în cel mai fericit caz, pentru că, în cele mai multe situaţii, bani nu există aproape deloc. „Este al treilea an în care nu avem nici o finanţare. Ultimul proiect pe care l-am susţinut n-a fost onorat. La toate porţile la care am bătut, am fost refuzat“, ne spune, dezamăgit, antrenorul.

E dureros să spui unor campioni mondiali care se pregătesc un an pentru a doborî, mereu, alte recorduri, că au muncit degeaba, pentru că nu vor putea participa. E o dramă prin care trec la fiecare campionat european sau mondial. Şi dacă vreo minune nu se va petrece cât de repede posibil, drama se va repeta şi în acest an. „Pe 11 septembrie se desfăşoară campionatele mondiale, în Bulgaria, şi noi în câteva zile trebuie să confirmăm participarea. Nu avem banii necesari şi nu ştim ce vom face. Gândiţi-vă că acum am patru sportivi în pregătire care lucrează pentru a doborî recorduri mondiale şi nici unul nu are bani de participare“, spune antrenorul.

În plus, participarea la aceste campionate le-ar da posibilitatea câştigării unei staţii noi, performante, de emisie-recepţie, de care clubul are mare nevoie.

Cel mai bun centru de pregătire din ţară

De câţiva ani de zile, jumătate din echipa naţională de radioamatori e formată din ieşeni, ceea ce, pe bună dreptate, aranjează clubul, într-un clasament ad-hoc, pe primul loc în rândul centrelor de pregătire din ţară. Lucru recunoscut şi dovedit prin rezultate. Cu toate acestea, autorităţile în drept nu recunosc decât oficial acest lucru, la nivel de diplome, fără a recompensa financiar nici măcar o dată campionii. Asta fără să mai punem la socoteală faptul că ar trebui să beneficieze de indemnizaţii de efort, ca orice sportiv de performanţă, pentru o alimentaţie adecvată. „Cât am putut, am mai pus eu bani din buzunar. Dar am ajuns în poziţia de unic finanţator al acestui club de vreo trei ani de zile şi nu pot nici eu prea mult. Când ai doar un sportiv de pregătit, e altceva. Eu am 6. Pe mine mă motivează acum doar faptul că ei îşi doresc atât de mult şi că muncesc enorm. Pentru asta le sunt dator“, spune profesorul Popovici.

Poate că nici banii nu ar fi, totuşi, o problemă, dacă părinţii i-ar putea susţine material pe copii, dacă vorbim de juniori. Cei mai mulţi, însă, provin din familii modeste. „În urmă cu şase ani aveam în pregătire două surori gemene, Vasilica şi Ionela Trofin, una mai bună decât cealaltă. Din lipsa banilor, n-am putut lua la campionatele mondiale decât una dintre cele două surori, deşi ambele s-ar fi putut întoarce cu medalii“, îşi aminteşte Cristian Popovici.

În urmă cu doi ani, nu l-a mai lăsat inima să-şi lase sportivii acasă, aşa că a făcut credite, în nume personal, la trei bănci şi le-a susţinut tuturor deplasarea la campionatele mondiale. Ieşenii s-au întors cu 15 medalii de aur, argint şi bronz, din cele 25 ale echipei naţionale de radioamatorism. Deşi exista posibilitatea să fie răsplătiţi financiar pentru performanţele lor, li s-a spus, din partea autorităţilor sportive, că nu a fost îndeplinit criteriul conform căruia, pentru o recompensă materială, la campionatul mondial trebuie să participe minimum 15 ţări. Un criteriu absurd, la care nu s-au gândit nici o clipă în orele de muncă de pe parcursul unui an întreg.

Condiţii precare pentru campioni

I-am găsit pe campionii telegrafişti într-o încăpere de câţiva metri pătraţi de la Palatul Copiilor, înghesuiţi, printre calculatoare, staţii, antene şi trofee. E uimitor să constaţi că în epoca computerelor sofisticate, a internetului de mare viteză, a cluburilor sau a altor distracţii care atrag atât de mulţi adolescenţi, aceşti tineri găsesc răbdarea antrenamentelor serioase şi plăcerea de a se întrece mereu pe sine.

Cristian Haldan e radioamator la club de 14 ani. Are la activ două titluri de campion naţional absolut la toate categoriile şi un titlu de campion european. A ajuns aici la 9 ani, din întâmplare, dar ceea ce l-a determinat să rămână a fost tocmai „testul cu foiţa“. „Pentru noi, testul a fost o joacă, dar se crease deja ceea ce însemna competiţia, pentru că unul prinsese foiţa de mai multe ori decât celălalt. Pe urmă am văzut aparatura, staţia, care m-au impresionat. După un an am dat concurs pentru autorizaţia de radioamator şi am rămas în echipă. Ceea ce m-a determinat să rămân a fost faptul că eram într-o continuă competiţie cu colegii mei. Dacă stau să fac un calcul sumar, radioamatorismul înseamnă acum, pentru mine, mai mult de jumătate din viaţă. Mă bucur că am descoperit un sport pe care, dacă te ţine mintea, psihicul, îl poţi face toată viaţa“, spune Cristi zâmbind.

Cristi a terminat Facultatea de Jurnalism, a lucrat un an la un post de radio, tocmai pentru a-şi pune la punct toate cunoştinţele, dacă mai era nevoie, iar pe viitor vrea să se axeze pe domeniul relaţiilor publice.

Din echipa de campioni fac parte şi două surori gemene: Vasilica şi Ionela Trofin, dar şi Adelina Aştefani, cea mai bună junioară mare a României. Vasilica Trofin, acum absolventă a Facultăţii de Finanţe Bănci, şi-a adjudecat, în 2003, titlul de campioană mondială la proba de recepţie, iar un an mai târziu, cealaltă soră, Ionela (absolventă de Geografie), a obţinut titlul de campioană europeană la Morse Runner (simulare trafic radio), la care s-a adăugat şi un titlu de vice-campioană mondială. „Sunt de 13 ani aici; a fost tot o întâmplare. Am vrut să mă înscriu la cercul de informatică, dar n-aveam destule cunoştinţe de matematică şi nu m-au primit. Am ajuns la radioamatorism; am văzut toate echipamentele şi mi-am dat seama că informatică ştie toată lumea, dar telegrafie mai puţini. Competiţia m-a atras; să ştii că eşti mai bun decât celălalt… Întotdeauna mi-a plăcut ca atunci când fac un lucru să fiu cea mai bună sau aproape cea mai bună. Cred că am continuat, chiar dacă nu suntem motivaţi în nici un fel, pentru prietenii pe care mi i-am făcut. Mi-a plăcut să ţin legătura cu ei, să ştiu că ne uneşte un lucru“, spune Vasilica.

Pe scurt, despre radioamatorism

Radioamatorismul este o activitate de instruire, construire, experimentare şi utilizare a echipamentelor de radiocomunicaţii de către persoane autorizate în acest scop. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu acest sport, trebuie să spunem că radioamatorismul cuprinde mai multe ramuri: trafic radio, radiogoniometrie de amatori („vânătoare de vulpi“), comunicaţiile pe microunde, telegrafie viteză (sau telegrafia de sală) şi creaţie tehnică. „Radioamatorismul este un sport tehnico-aplicativ. Pe plan internaţional sunt alocate benzi de frecvenţă, care încep din unde lungi, până la frecvenţe pur teoretice (ultrascurte), acestea constituind spaţii destinate radioamatorilor. Legăturile care se fac nu pot avea caracter comercial. O persoană poate deveni radioamator numai după ce susţine un concurs la autoritatea care reglementează spectrul frecvenţelor, în urma căruia obţine autorizaţie. Asta se întâmplă în cazul celor care sunt radioamatori doar ca hobby. Cei care doresc să participe la competiţii trebuie să fie afiliaţi la federaţia de profil a fiecărei ţări“, ne-a explicat inginerul Virgil Cucoş, preşedintele Asociaţiei radioamatorilor din Iaşi şi membru al Clubului Sportiv „Palatul Copiilor“ Iaşi.

Odată cu autorizaţia, fiecare radioamator primeşte şi un indicativ de apel, unic în lume, format din litere şi cifre. Spre exemplu: YO8RCP, în care primele două litere reprezintă indicativul de ţară (România), cifra următoare reprezintă zona radio sau unitatea teritorială (respectiv cea din care face parte Iaşul), iar următoarele litere reprezintă sufixul fiecărei persoane.

Cum se realizează o legătură radio?

Explicaţia e accesibilă, dacă vine din partea unui radioamator: „În traficul radio îi transmit celui pe care reuşesc să-l prind pe o anumită frecvenţă numele meu, localitatea de unde transmit, date despre staţia mea, despre puterea cu care lucrez, date despre vreme“, explică Cristian Haldan. Legătura este confirmată printr-un QSL, un fel de palmares personal, în care sunt trecute toate legăturile reuşite de un radioamator până la acel moment. Radioamatorii spun despre ţările în care reuşesc să prindă o legătură că sunt „ţări confirmate“.

Potrivit statisticilor, în lume există peste 2 milioane de radioamatori autorizaţi, iar în România, în acest moment, peste 3.600 de persoane deţin autorizaţie de radioamator.