Când oamenii ţintesc veşnicia

În vechiul sat buzoian Ţinteşti, despre care bătrânii spun că ar exista din timpul lui Mihai Viteazul, oamenii locului se închină de sărbători în biserica de 100 de ani. Între preot şi săteni este o relaţie de armonie şi respect, localnicii apelând cu încredere la părintele lor, indiferent de problema pe care ar avea-o. Pentru a ajuta şi mai mult oamenii, preotul s-a zbătut să ridice în curtea bisericii un aşezământ social, care va deveni funcţionabil cât de curând.

Prima biserică a comunei Ţinteşti a fost ridicată în 1842, era construită din lemn şi avea hramul "Sfântul Ierarh Nicolae". Lăcaşul a servit drept loc de rugăciune ţinteştenilor timp de 90 de ani, până a ars în împrejurări mai puţin cunoscute prin anii â30 ai veacului trecut. Actuala biserică, având hramul "Naşterea Maicii Domnului", datează de la 1910, anul acesta serbând un secol de existenţă, şi a fost ctitorită de Maria şi Dumitru Fărcăşanu, stăpânii vechii moşii Ţinteasca.

Biserică ridicată în semn de mulţumire

Ridicarea acestui sfânt lăcaş are o istorie interesantă, despre care ne-a vorbit părintele Jenel Palade, preotul din localitate: "În timpul sângeroasei răscoale de la 1907, unii dintre participanţii la evenimente au vrut să ardă conacul boieresc al ctitorilor, Maria şi Dumitru Fărcăşanu, însă ţinteştenii, oameni cu suflet mare şi cu frica lui Dumnezeu, au oprit acest lucru, iar drept mulţumire, Doamna Maria şi soţul său au donat satului Ţinteşti 116 hectare de pământ, loc pentru islazul comunal de care era nevoie, şi au construit actuala biserică, suportând integral cheltuiala. Lucrările la noul lăcaş s-au încheiat în anul 1910, când a fost şi sfinţit. În interiorul bisericii noastre, la intrare, se află pictat chipul Mariei Fărcăşanu în mărime naturală".

Grajd pentru caii nemţilor

Ulterior, lăcaşul de cult a fost rectitorit de Gheorghe Dobrogeanu, care a înlocuit acoperişul. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nemţii i-au luat clopotul şi i-au distrus împrejmuirea, transformând-o în grajd pentru cai. Astăzi, biserica se foloseşte de clopotul lăcaşului vechi de lemn, care a fost ascuns de părintele Constantin Iliescu, care slujea în acea perioadă. De-a lungul timpului, biserica a necesitat mai multe reparaţii. O primă renovare s-a înfăptuit în anii 1971-1972, în timpul preotului Alexandru Şeicărescu, adăugându-i-se stâlpi de susţinere. După marele cutremur din 1977, lăcaşul a fost afectat şi a fost necesară refacerea picturii, fapt ce s-a realizat de Ion şi Maria Anghel din Curtea de Argeş, din această pictură păstrându-se şi astăzi două fresce. Ultima restaurare a bisericii s-a realizat între 2003 şi 2004, când i-a fost reparată tencuiala şi i-a fost reînnoită pictura de Gabriela Ştefăniţă din Bucureşti, în timpul părintelui Jenel Palade, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Inginerul Constantin Toma, un fiu al satului cu dare de mână şi inimă largă, a sponsorizat aproape în totalitate lucrările de refacere a bisericii. Părintele îl consideră "un nou ctitor al lăcaşului". Casa parohială a fost ridicată în 1996, prin stăruinţa părintelui Palade, iar în 1998 a fost refăcut şi acoperişul bisericii.

Aşezământul social de lângă biserică

În luna mai 2009 au fost demarate lucrările la un aşezământ social, care va primi destinaţia unui adăpost pentru bătrânii nevoiaşi şi bolnavi, dar şi pentru copiii abandonaţi. Părintele este bucuros că a încheiat construcţia la clădirea adăpostului şi acum aşteaptă un sponsor pentru instalaţia de încălzire centrală. Căminul are opt camere şi tot ce trebuie pentru o viaţă decentă: băi, bucătărie, sală de mese. Construcţia ridicată în sprijinul celor nevoiaşi a fost ridicată cu fonduri de la Ministerul Cultelor, Primărie, Consiliul Judeţean şi de la omul de afaceri amintit, plus câteva sponsorizări mai mici din alte părţi.

Familia mică de acasă şi cea mare de la biserică

Părintele Jenel Palade este preot la Ţinteşti din 1996, iar soţia sa este profesoară de religie la şcoala din localitate, pe această cale fiindu-i de mare folos soţului său, deoarece reuşeşte să-i aducă elevi la biserică. Cuplul are doi copii biologici şi unul înfiat, care a rămas orfan de mamă, iar tatăl nu are posibilitatea să-l crească singur, având şi alţi copii. Între părinte şi săteni există o strânsă legătură, oamenii locului apelând la preot ori de câte ori au o problemă. De-a lungul timpului, părintele şi-a oferit sprijinul sătenilor, fiind un umăr pe care aceştia se pot baza. A oferit împrumut bănesc tuturor celor aflaţi la ananghie, aşteptând atât cât a fost necesar până oamenii au avut posibilitatea să-i returneze banii, a transportat cu maşina personală la spital mulţi suferinzi sau femei însărcinate, la orice oră din zi şi din noapte, şi a ţinut să fie armonie în parohia sa, reuşind să detensioneze relaţiile dintre enoriaşii săi, atunci când a fost cazul.

Despre locuitorii din Ţinteşti şi despre anii petrecuţi în mijlocul lor, părintele Palade ne-a povestit: "În cei 14 ani petrecuţi la Ţinteşti, m-am ataşat de oamenii de aici şi îmi place să cred că şi ei de mine. Faptul că în cei 100 de ani de existenţă a bisericii noastre au slujit doar patru preoţi, iar predecesorul meu, părintele Alexandru Şeicărescu, a stat aici în jur de 60 de ani, înseamnă că între preoţi şi enoriaşi a fost mereu o relaţie de armonie şi respect reciproc. Fără excepţie, pot spune că ţinteştenii sunt oameni foarte gospodari, paşnici, buni creştini, sunt solidari cu necazurile semenilor lor, s-au implicat cu tot ce au putut şi în campania de strângere de ajutoare pentru sinistraţi. Dumnezeu m-a adus într-o localitate unde nu am întâmpinat mari probleme, fiind numai ortodocşi, oameni care trec pragul bisericii. Un singur caz am avut, bunicul actualului dascăl, care a trecut în anii tinereţii la o altă religie, dar până când a trecut la Domnul am reuşit să-l întorc la Ortodoxie".

Legende despre vechimea satului

Primul document care aminteşte localitatea Ţinteşti există din 1815, însă, din generaţie în generaţie s-a transmis informaţia că satul ar fiinţa din secolul al XVII-lea, din timpul lui Mihai Viteazul. Cele mai vechi urme de locuire pe aceste meleaguri datează din neolitic şi eneolitic. Aici au fost descoperite locuinţe de suprafaţă, iar cercetarea acestora atestă deja începutul procesului de trecere la viaţa sedentară, cultivarea plantelor şi creşterea vitelor constituind preocupări de bază ale comunităţii. În prima monografie a satului Ţinteşti, învăţătorul Ion Neagu menţiona faptul că această localitate, conform bătrânilor, n-a fost la început pe spaţiul pe care se află azi, ci la punctul numit "În Crucioae", loc care se află mai jos decât cel pe care este acum satul, la o răscruce de drumuri. Legenda care pare a fi corectă spune că numele satului vine de la un oier de pe Valea Slănicului, Moş Ţintea, care ar fi pus bazele localităţii.