Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
„Când participăm la pelerinajul de Florii, avem sentimentul că suntem la Ierusalim“
Sâmbătă, 11 aprilie, în Capitală s-a desfăşurat pelerinajul de Florii, organizat de Patriarhia Română, împreună cu Arhiepiscopia Bucureştilor, prin Protoieriile I, II, şi III Capitală, cu participarea Protoieriilor Ilfov Nord şi Ilfov Sud. Traseul urmat de sute de clerici şi aproape zece mii de credincioşi a avut ca loc de plecare Mănăstirea Radu Vodă, cu scurte opriri la Biserica „Sfântul Spiridon“ - Nou, Biserica „Sfânta Ecaterina“, după care procesiunea a fost întâmpinată la Catedrală de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, însoţit şi de PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului. Părintele Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură şi a binecuvântat credincioşii prezenţi, după care i-a stropit cu agheazma cu care a sfinţit icoana Intrării Domnului în Ierusalim, purtată în procesiune pe străzile Capitalei.
Folosul pelerinajului: Ierusalimul din sufletele oamenilor „În primul rând, pelerinajul este un simbol al credinţei vii, pentru că nu este suficient să credem în cugetul nostru, ci trebuie să şi mărturisim cu buzele noastre, prin rugăciune şi cântare, în public, credinţa pe care o avem. Şi nu e de ajuns să stăm doar în casă sau în casa Domnului, căci procesiunea credinţei, ca o comuniune în mişcare, are o puternică influenţă spirituală nu doar asupra celor care ne văd, ci asupra noastră, care ne simţim credincioşi vii şi credincioşi misionari“. Astfel i-a întâmpinat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pe creştinii ortodocşi, clerici şi mireni, cu prilejul pelerinajului de Florii. Cuvintele Părintelui Patriarh au reprezentat, de fapt, bucuria duhovnicească a tuturor credincioşilor participanţi la procesiune. Liniştea de pe chipurile lor, calmul cu care se adresau unul altuia, zâmbetele celor mari, dar şi ale celor mici, sunt expresii ale acestei bucurii înălţătoare. „Avem sentimentul că suntem prezenţi la Ierusalim când participăm la pelerinajul de Florii. Fiecare oraş creştin stabileşte, prin pelerinajul acesta, o legătură sfântă cu Ierusalimul de odinioară. Ceea ce facem noi este o icoană vie a unui eveniment din trecut, dar prin harul sărbătorii, prin rugăciune, prin textele citite şi prin cântări devenim contemporani cu Hristos, Cel Care a intrat în Ierusalim şi Care este prezent în Biserica Sa. Intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos a fost o intrare pentru pătimire. După intrarea în Ierusalim, Mântuitorul Iisus Hristos a avut de suferit, şi suferinţele Sale culminează cu răstignirea, cu moartea pe Cruce, cu îngroparea Sa, după care a urmat Învierea din morţi“, a mai spus Întâistătătorul Bisericii noastre. „Pelerini călători în marea trecere spre patria cerească“ Referitor la organizarea din acest an a pelerinajului de Florii în Bucureşti, inclusiv în ceea ce priveşte traseul, părintele Ioan Iordache, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a menţionat că, spre deosebire de anul 2008, itinerarul a fost schimbat, „întrucât am considerat că importanţa sacrului trebuie pusă în lumină. Am avut de partea noastră susţinerea primarului general al Capitalei, domnul Sorin Mircea Oprescu, care a cerut să nu se mai facă pelerinajul prin spate, printre blocuri şi case, ca şi cum am avea ceva de ascuns. Astăzi este bucuria plinătăţii Bethleemului din noi, a inimii omului. Dacă ea a fost curăţată de păcate prin Taina Spovedaniei, prin post, prin rugăciune, în cele 40 de zile, Bethleemul din om şi Ierusalimul fiinţei sale l-a primit azi pe Hristos“. Itinerarul pelerinajului a avut ca punct de plecare Mănăstirea Radu Vodă, unde Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a sfinţit stâlpările, care au fost, mai apoi, împărţite credincioşilor. Preoţi şi oameni cu icoane în mâini. Sunetele de clopot şi de toacă s-au armonizat perfect cu trilurile păsărilor. Verde crud de jur-împrejur şi în mâinile oamenilor. A fost soare cu un vânt uşor, tocmai potrivit. A fost, cu adevărat, o sărbătoare premergătoare marii sărbători a Floriilor de a doua zi. Oamenii au mers unul lângă altul în linişte, fără să mai găsească, ca în alte dăţi, cu prilejul unor evenimente asemănătoare pelerinajului de Florii, motive de conflict. Şi asta pentru că, aşa cum a arătat Preafericitul Părinte Patriarh, „pe lângă faptul că este un memorial al intrării Domnului în Ierusalim, pelerinajul nostru de astăzi, ca anticipare a zilei de mâine, este şi o pregătire a zilei de Paşti. „Paşti“ sau „Paşte“, în limba ebraică, înseamnă „trecere“. Trecem de la postul de 40 de zile prin Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos şi ne îndreptăm spre Înviere. Dar trecem şi prin cetatea aceasta în care locuim acum, pentru că nu suntem într-o cetate stătătoare, ci pelerini călători în marea trecere spre patria cerească, statornică şi definitivă, spre împărăţia cerurilor“. Florile credinţei, florile Floriilor A urmat Biserica „Sfântul Spiridon“ - Nou. Aici procesiunea a fost întâmpinată de preoţii şi credincioşii din parohiile „Sfântul Spiridon“, Slobozia, şi „Sfântul Alexe“ din Protoieria III Capitală. O parte din credincioşi s-a închinat icoanelor din mâinile preoţilor care le-au ieşit în întâmpinare, însă cei mai mulţi şi-au urmat calea entuziaşti, cu crengi de salcie şi flori în mâini. „Purtăm cu noi în această trecere a pelerinajului flori, semne ale biruinţei asupra ispitelor, care însă toate vin din biruinţa lui Hristos asupra morţii lui Lazăr, înviat a patra zi, şi din biruinţa lui Hristos asupra propriei sale morţi. Când purtăm flori şi lumânări în mână, în procesiune, noi purtăm, de fapt, simbolul sufletului nostru luminat de credinţă şi ne gândim adesea, când trecem prin cetate sau dintr-o cetate în alta, ce flori duhovniceşti lăsăm în cetatea respectivă, ce am cultivat cât am trăit pe pământ. Am cultivat credinţa, speranţa şi iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni? Toate acestea sunt înmănuncheate tainic şi spiritual în florile credinţei simbolizate de florile Floriilor.“ „Simt o mare bucurie şi, dacă aşa e şi în rai, abia aştept să plec“ La Biserica „Sfânta Ecaterina“, alaiul de credincioşi a fost întâmpinat de preoţii profesori şi studenţii teologi de la Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti. Au cântat împreună, s-au înălţat nenumărate „Aleluia“ spre cer. Un cer curat, limpede asemenea unui lac. „Simt o mare bucurie şi, dacă aşa e şi în rai, abia aştept să plec. Şi atâţia preoţi… e minunat! Parcă nici nu mai atingi pământul. Ai impresia că eşti lângă Dumnezeu stând în preajma lor, pentru că e harul care se simte şi îţi vine să-l bagi în traistă. Se simte pacea lângă ei, de-ţi vine să stai o veşnicie în această bucurie, care este viaţa în Hristos“, mi-a spus A. G., o tânără, în câteva momente de calm, cât valul oamenilor s-a poticnit la baza Dealului Patriarhiei. Oameni - prieteni ai lui Iisus În zare, sus, oamenii privesc cu mâna streaşină la ochi Catedrala. Mai este puţin. Urcă dealul ca şi cum ar sui povârnişul Golgotei… o Golgotă a sufletelor. Însă toate acestea cu un folos, după cum avea să evidenţieze Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „În sfârşit, putem spune că acest pelerinaj este şi un simbol al prieteniei noastre cu Hristos. Vedem că Hristos Domnul l-a înviat pe prietenul său Lazăr din morţi şi i-a mai înviat pe fiul văduvei din Nain şi pe fiica lui Iair, dar la vederea lor ca trupuri moarte nu a plâns. Cel ce i-a spus femeii văduve din Nain: «nu mai plânge» a plâns el însuşi văzând pe Lazăr, prietenul său, mort. Hristos Domnul plânge la moartea fiecăruia dintre prietenii săi şi toţi credincioşii care Îl iubesc pe El şi Îl mărtu-risesc pe El sunt prieteni ai lui Hristos. Deci, pelerinajul acesta este simbolul prieteniei noastre cu Hristos, care se întristează de întristările noastre, care plânge când noi suntem în doliu sau suntem încercaţi de puterile morţii, dar care ne şi ridică din moartea păcatului în lumea aceasta prin pocăinţă şi împărtăşanie, şi din moartea şi stricăciunea trupului la învierea cea de obşte“. De asemenea, Prefericirea Sa i-a binecuvântat pe credincioşii adunaţi la Catedrală (care au primit iconiţe sfinţite şi câte o cărticică conţinând cuvântul Preafericirii Sale, „Înţelesul şi folosul pelerinajului de Forii“) şi i-a numit „prieteni ai lui Hristos“, după care a precizat: „În semn al prieteniei v-aţi adunat aici, în pelerinaj până pe Dealul Mitropoliei sau al Patriarhiei Române. Pelerinajul acesta este o binecuvântare pentru cei care participă la el şi pentru oraşul în care se săvârşeşte. Pentru că rugăciunile rostite în timpul pelerinajul sunt rugăciuni în cetate şi pentru cetate, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru binecuvântări multiple de la Dumnezeu. Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe noi, pe familiile noastre, pe parohiile, mănăstirile care sunt reprezentate aici de cei prezenţi, cler şi popor. De asemenea, felicităm pe toţi preoţii şi credincioşii din ţară, din Arhiepiscopia Iaşilor şi din alte părţi, care astăzi au săvârşit acest pelerinaj de Florii. Sau cum vor fi cei de mâine (n.r. - duminică, 12 aprilie), la Arhiepiscopia Dunării de Jos, care vor participa la pelerinajul de Florii“. ▲ Pelerinajul de Florii, reluat în Bucureşti, după şase decenii de întrerupere „După 60 de ani de întrerupere din cauza regimului comunist, şi apoi din cauza unei anumite delăsări spirituale, pelerinajul de Florii a fost reluat şi în Bucureşti, începând de anul trecut, după ce a fost reactualizat în Moldova, la Iaşi, şi în alte oraşe ale Moldovei. Acum, în toate protopopiatele noastre din Arhiepiscopia Bucureştilor, revedem, simţim din nou bucuria acestui pelerinaj şi binecuvântările lui“, a menţionat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul de învăţătură adresat clericilor şi mirenilor, adunaţi la Catedrala patriarhală. Astfel, în toate cele nouă protoierii din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor s-au organizat pelerinaje cu prilejul praznicului împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile). Mai precis, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Patriarhului României, în protoieriile prahovene se organizează astfel de procesiuni încă din anul 2008. Iată şi câteva exemple. Anul acesta, în protoieria Ploieşti, sâmbătă pelerinajul s-a desfăşurat după traseul următor: Biserica „Maica Precista“, Biserica „Sf. Ioan“, Biserica cu hramurile „Naşterea Domnului“ şi „Sf. Apostol Andrei“. În timpul procesiunii, s-au rostit rugăciuni şi cântări specifice Postului Mare, respectiv sărbătorii „Intrarea Domnului în Ierusalim“. Cât priveşte pr otoieria Câmpina, pelerinajul de Florii a început după săvârşirea slujbei Vecerniei la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“, iar credincioşii au urmat traseul: Biserica „Sfânta Treime“ - Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, iar ca punct final, Biserica „Sfinţii Voievozi“. Mai departe, în protopopiatul Urlaţi s-a organizat câte un pelerinaj în oraşele Urlaţi şi Mizil. În oraşul Urlaţi, pelerinajul de Florii a început la ora 16:00, la Biserica „Sfinţii Voievozi“, pe când în oraşul Mizil, credincioşii au plecat în procesiune tot de la ora 16:00, dar au avut ca loc de pornire Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“.