Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Cantină pentru copiii săraci din Parohia General Scărişoreanu
Din sărăcia bunurilor materiale şi financiare, dar şi din multa bogăţie a sufletului, un preot din comuna constănţeană Amzacea a reuşit să înfiinţeze o cantină socială pentru 40 de copii din familii sărace. Însă, mai presus de asigurarea unei mese calde zilnic, acest tată spiritual se străduieşte ca să-i înveţe pe copii că, pentru a trăi o viaţă frumoasă, este nevoie de hărnicie, dăruire de sine şi credinţă în Dumnezeu.
Sărăcia şi depopularea sunt doar doi dintre factorii principali cu care se confruntă spaţiul rural românesc. Cei mai în vârstă fie s-au adaptat acestor situaţii, fie nu-şi mai pot depăşi condiţia, din cauza sistemului care nu le mai oferă aproape nici o şansă, iar cei mai tineri, cel mai adesea nemotivaţi, nu neapărat material, ci mai ales lăuntric, rămân captivi unei mentalităţi distrugătoare, atât pentru sine, cât şi pentru cei apropiaţi lor. Într-o asemenea stare nenaturală este foarte uşor să arunci vina pe diferite instituţii ale statului, pe diverse persoane ş.a., însă firesc este ca vina pentru diferitele neputinţe şi lipsuri să fie asumată, fiindcă numai aşa Dumnezeu le va schimba şi le va plini.
Părintele Viorel Petrişor Dadarlad, de la Parohia General Scărişoreanu, comuna Amzacea, judeţul Constanţa, încă de când a fost numit preot paroh în această comună cu specific agricol, unde majoritatea localnicilor sunt săraci, aceasta şi din cauza trândăviei, s-a străduit pe cât a putut ca să nu dea vina pe cei pe care îi considera responsabili de consecinţe, ci să lupte împotriva urmărilor atât de nefaste pentru comunitate, şi în special pentru om. Părintelui Dadarlad nu îi place să vorbească despre ceea ce a făcut, pentru că, spunea dânsul, „este laudă de sine“, însă a acceptat doar de dragul copiilor.
„Acum şapte ani, în Postul Paştelui, am spovedit cam toţi copiii şi m-a şocat faptul că atunci când i-am întrebat ce dorinţe au, aşa ca să-i cunosc mai bine, mulţi mi-au spus că «vor să nu se mai culce flămânzi». Şi acum, după atâţia ani, când îmi aduc aminte de momentul respectiv, încă mă mai emoţionează. Eu aveam copilul mic, iar în momentul acela mă gândeam cum ar fi ca al meu copil să se culce flămând. Atunci mi-am spus că trebuie să fac ceva ca să schimb cât pot situaţia asta şi, de atunci, am avut dorinţa de a avea o cantină socială. Toţi cunoscuţii, cu care vorbisem despre dramele copiilor şi despre ceea ce putem face pentru ei, îmi spuneau că e greu, că nu voi avea nici o şansă, că a început criza şi că este imposibil să ţii atâţia copii cu mâncare, dar am zis că tot voi face ceva. Astfel, nu am mai apelat la nimeni şi am început-o, pur şi simplu, pe banii mei. Mai târziu însă, Dumnezeu mi-a trimis un ajutor nesperat, şi anume în momentul în care o firmă italiană din Amzacea a vrut să doneze o clădire din curtea lor primăriei, ca să o facă centru de joacă pentru copii, dar aceasta a refuzat, din cauza lipsei fondurilor ce trebuiau investite în apă, canalizare, curent şi celelalte. Când am auzit aceasta, m-am dus la ei, la birou, am găsit pe unul dintre patroni şi i-am cerut clădirea ca să o fac cantină pentru copii. Dânsul a acceptat, dar cu condiţiile ca eu să nu le cer niciodată vreo sponsorizare, ca eu să suport toate îmbunătăţirile, iar în momentul în care schimb destinaţia, adică din cantină socială să o fac altceva, atunci ei iau clădirea. Am fost de acord şi m-am apucat de lucru cu banii mei. După vreo lună au venit din nou patronii italieni acolo, au văzut şi le-a plăcut şi, pentru că nu se aşteptau la aşa ceva, ei mi-au propus ca toate investiţiile în materiale să fie suportate de firma lor, iar eu să vin cu mâna de lucru. Apoi am chemat o doamnă, care este bucătăreasă, şi aşa am început activitatea. Prima masă a fost dată în data de 18 decembrie 2009, data la care tatăl meu a murit şi, de aceea, am vrut să îi fie spre pomenirea sufletului lui“, a mărturisit pr. Viorel Petrişor Dadarlad.
Începutul activităţii cantinei sociale a fost entuziasmant, cu multe promisiuni, dar până la urmă părintele şi copiii au rămas tot la mila lui Dumnezeu, Care, providenţial, a trimis alţi oameni la timpul potrivit. „Nu am vrut ca să încetez activitatea şi am făcut ce am putut astfel încât cantina să funcţioneze. Am colaborat un timp şi cu un liceu din Constanţa ca în fiecare an de Crăciun, de Paşti să vină cu cadouri la copii. După doi ani, adică în 2011, revenind în ţară, patronilor le-a plăcut foarte mult ideea şi au dorit ca apa şi curentul să rămână la branşamentul lor ca să fie plătite de ei. A fost un ajutor substanţial, iar apoi, cu ajutorul lor, situaţia a evoluat aşa încât nu a mai fost nici o problemă cu cantina sau să umblu după sponsori, fiindcă pe toate le-a rânduit Dumnezeu cum a fost mai bine“, a mai spus pr. Dadarlad.
Programul cantinei sociale de la Amzacea este de luni până vineri, iar beneficiari ai mesei de prânz sunt 40 de copii din parohie, selectaţi doar în funcţie de situaţia materială, şi nu pe considerente etnice şi religioase, întrucât, acolo, cu românii convieţuiesc şi turci, şi rromi. De asemenea, mai beneficiază de această masă şi două bătrâne din localitate. „Singurul criteriu de selecţie a fost prezenţa lor la cursuri. Tot timpul le spun că singura lor şansă în viaţa sunt cartea şi munca, pentru că fără ele şansele de reuşită sunt foarte mici. Măcar câţiva dacă ar termina liceul, pentru mine ar fi o mare realizare. Înainte de a înfiinţa cantina copiii nu erau sociabili, se simţeau ca nişte copii abandonaţi, pentru că nu-i băga nimeni în seamă. Acum situaţia este cu totul alta, văd o evoluţie foarte mare în temperamentul lor şi eu asta am vrut, ca să ajut tinerele generaţii, ca să fie altfel decât părinţii sau bunicii lor, ca să schimb mentalităţi atât cât pot în pătrăţica mea, iar copiii, văzând exemplul muncii mele, să facă ceva bun, dar este destul de greu“.
Rămas orfan de tată la vârsta de 19 ani, părintele Dadarlad ştie ce înseamnă lipsurile, munca şi suferinţa, dar mai mult a înţeles că în viaţă omul trebuie doar să-L urmeze pe Dumnezeu şi să împlinească voia Lui. „În privinţa acestei cantine nu au fost numai iniţiativa şi munca mea, ci mai ales voia lui Dumnezeu. Înainte să dau drumul la cantină, am făcut nişte analize care erau proaste toate, mai mult decât îngrijorătoare. După ce am dat drumul la cantină, la două luni de zile, am mai făcut nişte analize care au ieşit bune. Nedumerit, doctorul m-a chemat ca să mai fac alte analize, pentru că ori a fost o greşeală prima dată, ori o greşeală a doua oară. Le-am refăcut şi mi-au ieşit din nou aproape perfect“, a subliniat părintele Viorel Petrişor Dadarlad.
Datorită rezultatelor bune obţinute prin înfiinţarea acestei cantine sociale în filia Amzacea, au fost demarate lucrări şi pentru înfiinţarea unei cantine sociale în satul General Scărişoreanu, unde este parohia, dar lucrările au fost oprite din cauza lucrărilor de restaurare începute la biserica filie din localitatea Amzacea. Parohia General Scărişoreanu se află la jumătatea drumului european ce leagă Constanţa şi Negru Vodă.