Capela Brătienilor, istorie și recunoștință

Într-o zi ploioasă de vară, la doar câțiva kilometri de Pitești, ne-am bucurat de întâlnirea cu atmosfera de sihăstrie de la Schitul Florica, cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, unde viețuiesc în tihnă ruga și lucrarea, istoria falnică a trecutului și prezentul. Cei care vin aici, la Capela Brătienilor, așa cum a fost numită în cele mai multe documente ale vremii, învață că avem datoria sacră de a păstra nealterat ceea ce-i valoros prin vechime şi prin autentică simţire românească.

Schitul Florica face parte din acele locuri pe care atunci când le descoperi simţi dintr-odată dulceaţa tihnei, emoţia reavănă, încercată de fiecare întâlnire cu istoria neamului, trezindu-te parcă ca într-un basm, în alt timp şi în altă stare.

Florica este denumirea istorică reală a localității Ștefănești de astăzi şi amintește tuturor de prima fiică a lui Ion C. Brătianu, răpusă de difterie, la nici doi ani, în anul 1865. Prunca a fost înhumată în deal, pe locul unde se află o cruce comemorativă. Astăzi, osemintele ei se păstrează într-o nișă laterală din spațiul principal al necropolei Brătienilor, lângă criptele tatălui ei, Ion Brătianu (1821-1891), şi a fratelui ei, Ionel Brătianu (1864-1927).

Ziua sfințirii locașului, istorie, actualitate

Biserica închinată Sfântului Ioan Botezătorul de aici este locul unde sunt înmormântaţi majoritatea membrilor familiei Brătianu. A fost construită în 1898 pe coasta acestui deal din piemontul Cândeştilor, după planurile arhitectului francez André Lecomte du Nouy, același care restaurase şi Mănăstirea Curtea de Argeş. Biserica a fost sfinţită pe 19 mai 1921, în vederea translării sicriului lui Ion C. Brătianu în noua capelă.

În ziua sfințirii, membrii familiei Brătianu: Ion Pillat, Sabina Cantacuzino, Ion I.C. Brătianu şi soţia sa, Eliza, Vintilă Brătianu, Pia şi Alexandru Alimănişteanu, Dinu Brătianu şi soţia sa, Adina, au semnat un pergament, introdus într-un tub de sticlă şi pecetluit cu ceară topită. Documentul respectiv a fost depus la baza Altarului, zidit în piciorul Sfintei Mese.

Edificiul ne reaminteşte de biserica Schitului Ostrov de la Călimăneşti prin pridvor, plan şi proporții. În plan, clădirea decupează conturul unei cruci cu brațele egale, continuată la apus de un pridvor dreptunghiular care se deschide pe latura de sud-est, către treptele de acces. La demisol se află necropola Brătienilor, iar deasupra, biserica propriu-zisă, armonios închegată de cele două abside gemene ale naosului.

Zidăria din piatră de Albeşti-Muscel veşniceşte pereţii şi păstrează prin sculpturile din brâie şi torsade calităţile estetice tradiţionale ale bisericilor de lemn argeşene. Împărţirea spaţiului locașului de slujbă are ca model martirologiile creştine de secol II. Iconostasul şi mobilierul liturgic, corpurile de iluminat şi feroneria sunt cele cu care a fost înzestrată iniţial biserica. Pictura exterioară în frescă este opera pictorului Octavian Smighelschi.

În același gând cu cel al înaintașilor, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Ar­geșului și Muscelului, a înfiin­țat din mila Domnului, în anul 2008, schitul de maici care poartă hramul Sfântului Ioan Botezătorul. Astăzi, schitul are patru monahii, îndrumate de maica stareță Dionisia Trake, fiind temeluit prin donația și sprijinul doamnei Eleonora Brătianu.

Casa veșniciei familiei Brătianu

Solemnitatea mutării sicriului lui Ion C. Brătianu în noua capelă a avut loc la trei zile după slujba sfințirii (22 mai 1921), rânduiala fiind oficiată atunci de Mitropolitul Primat Miron Cristea, primul Patriarh al României, şi Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului.

Mutarea sicriului cu trupul lui Ion C. Brătianu, alături de primul său copil, Florica, din dealul din apropierea casei în locașul de cult destinat, capela-mausoleu, semnifica pentru întreaga familie Brătianu un moment de profundă reculegere, dureros, dar şi necesar: „Ionel pusese să dezvelească mormântul până la boltă. Ce durere de a răscoli acel pat de flori în care dormise 30 de ani, de a-l lua din verdea şi vesela pădure într-o zi de primăvară şi a-l duce jos în cavou", nota Sabina Cantacuzino în lucrarea „Din viaţa familiei Ion C. Brătianu" (vol. I, Editura Albatros, Bucureşti, 1993, pp. 189-190).

În cripta din biserică, unde au fost depuse osemintele lui Ion C. Brătianu, s-a introdus la acel moment un pergament semnat de Mitropolitul Primat al României Miron Cristea şi Mitropolitul Bălan al Sibiului, de prieteni ai celui întru pomenire, precum şi de membri ai familiei care erau prezenţi la comemorare.

După oficierea slujbei din deal, sicriul cu trupul lui Ion C. Brătianu a fost purtat pe umeri de țărani vârstnici din localitatea Răteşti, iar sicriul Floricăi, de doi veterani. Cortegiul funerar a ajuns în faţa casei pe care o ridicase Ion C. Brătianu şi acolo a fost rostită o rugăciune. S-a oficiat după aceea un parastas, şi au vorbit ierarhii prezenți şi personalităţi ale vieţii publice. Cuvinte pline de simțire care s-au referit la locul şi rolul lui Ion C. Brătianu în istoria modernă a României au rostit vrednicul de pomenire Patriarh Miron Cristea şi filosoful Ion Petrovici.

La scurt timp, Ion I.C. (Ionel) Brătianu, în urma unei infecții generalizate, a încetat din viaţă la vârsta de 63 de ani, la Bucureşti, în zorii zilei de 24 noiembrie 1927. După o ședere scurtă la Ateneul Român, trupul neîn­suflețit al acestui demn fiu al României a fost prohodit la Schitul Florica, fiind înhumat în necropola familiei, alături de cripta tatălui său.

Necropola din subsolul bisericii este prevăzută cu două aripi. Cum cobori scările, întâlnești în partea centrală a încăperii criptele tatălui și fiului, în spatele acestora, ușor lateral stânga, am citit piatra funerară a criptei fiicei Florica, iar în aripa din dreapta sunt înmormântaţi alţi membri ai familiei. În fața mormintelor principale din necropolă străjuiește astăzi o placă comemorativă cu chipul lui Ion Brătianu, realizată în fontă. De-a lungul anilor, necropola de aici a primit spre odihnă veşnică pe cei mai mulţi dintre membrii familiei Brătianu: Ion C. Brătianu (1821-1891), Florica Brătianu (1862-1865), Ion I.C. Brătianu (1864-1927), Vintilă I.C. Brătianu (1867-1930), Constantin (Dinu) I.C. Brătianu (1866-1950), Pia Brătianu (1841-1920), Sabina Cantacuzino (1863-1944), Tatiana Niculescu-Dorobanţu (1870-1940), Maria Pillat (1868-1945), Ion Pillat (1891-1945), Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), Ioana G. Brătianu (1929-2009), Eleonora Brătianu (1922-2011).

Astăzi, membrii familiei Brătianu sunt pomeniți la fiecare dumnezeiască Liturghie, precum și de foarte multe ori prin săvârșirea rânduielii Parastasului. Astfel, prin opera lor de ziditori, membrii reputatei familii Brătianu, zămislitori ai acestei comori spirituale de la Florica, se bucură din tot sufletul lor, iubitor de țară şi de neam, în veșnicie.

„Noi trăim într-un loc plin de istorie. Prin harul lui Dumnezeu trăim această bucurie aici, zi de zi, simţind emoţia firească a întâlnirii cu istoria neamului nostru. Îi pomenim pe cei din neamul Brătienilor la fiecare Liturghie şi încercăm să împlinim rosturile lăsate moştenire nouă şi la tot poporul. Anul acesta este un an special şi vin aici foarte mulţi credincioşi iubitori de istorie, de ­neam şi de ţară. Tuturor celor ­care vin aici le povestim frânturi de istorie, de viaţă sfântă şi despre membrii familiei Brătianu, pentru că cei mai mulţi dintre ei s-au jertfit chiar pentru ţară şi pentru neam", ne-a declarat maica stareţă Dionisia Trake.

Monument sfânt al istoriei românilor şi al credinţei lor, biserica Schitului Florica este deschisă recunoştinţei şi gândurilor pioase ale celor care îi păşesc pragul. Rodul trudei înaintașilor, dăruită cu generozitate semenilor, este acest colţ de rai. Aici ne întâlnim cu trecutul, cu zorii istoriei României Mari, cu unitatea de neam a poporului nostru, cu prezentul evocator și mărturisitor al celor iubitori de patrie, privind încrezători spre viitor.