Capela din Lausanne, locul unde „încap” toţi sfinţii români

La subsolul Bisericii Montriond din Lausanne, în capela ortodoxă a ­românilor din acest oraş elveţian, părintele Adrian Diaconu împreună cu românii pe care-i păstoreşte întreţin flacăra credinţei, a spiritualităţii şi a tradiţiilor neamului nostru prin intermediul numeroaselor activităţi de pastoraţie, catehizare, culturale şi social-filantropice. Pentru românii din Lausanne şi cantonul de Vaud, Parohia „Tuturor Sfinţilor Români” reprezintă mărturia vie a credinţei ortodoxe strămoşeşti și a încrederii în lucrarea Duhului Sfânt, un loc al sfinţeniei în care românii regăsesc mângâierea părinţilor rămaşi acasă.

 În Duminica a doua după Rusalii cinstim cu mare evlavie pe toţi sfinţii români ştiuţi şi neştiuţi, acei „eroi ai credinţei” (ierarhi, călugări şi călugăriţe, preoţi şi diaconi, mărturisitori ai dreptei credinţe, care s-au nevoit în post şi rugăciune, jertfindu-se pentru Biserica lui Hristos) şi „eroi ai neamului” (soldaţi care au murit pe câmpurile de luptă pentru apărarea pământului strămoşesc, clerici şi mireni care au sfârşit în închisori sau în lagăre). Deşi în calendarul creştin-ortodox sunt trecuţi, individual, sfinţi români a căror cinstire se face în zile diferite, Biserica Ortodoxă Română a decis în anul 1992 ca aceştia toţi să fie prăznuiţi şi într-o singură zi, anume în următoarea duminică de după cea a „Tuturor Sfinţilor”.

Sfinţii români, aceşti „eroi ai credinţei şi ai neamului”, după cum i-a numit părintele profesor Mircea Păcurariu, sunt cinstiţi nu doar pe pământ românesc, ci şi în îndepărtate zări, acolo unde românii păstrează şi preţuiesc cele mai de preţ podoabe de la strămoşii noştri: credinţa ortodoxă, limba, tradiţiile şi obiceiurile ce izvorăsc din istoria ţării lor.

Românii din diaspora au ­ridicat biserici în cinstea „Sfinţilor Români” nu doar pentru a fi mai aproape sufleteşte de ­locurile natale, ci şi pentru a-şi arăta în mod deosebit iubirea şi credinţa faţă de aceşti păstrători şi luptători ai credinţei. 

De aproape 40 de ani aici îşi vindecă românii dorul de casă

Cea dintâi parohie a diasporei româneşti din Patriarhia ­Română care și-a ales ca patroni spirituali pe sfinții neamului ­românesc, este şi parohia exilului românesc de la Lausanne, Elveţia, care îşi serbează hramul azi, în Duminica Tuturor Sfinţilor Români, după cum ne-a spus preotul paroh Adrian Diaconu.

Istoria parohiei se întinde pe o perioadă de 39 de ani, „însă între 1992-1995 a avut loc reorganizarea pe baze canonice, ale cărei statute au fost recunoscute de Patriarhia Română în 1993”. Tot în acel an a fost chemat din ţară şi numit ca preot permanent părintele Adrian Diaconu, la recomandarea părintelui profesor Constantin Galeriu. „Ajutat de Consiliul parohial am obținut un nou locaș de cult, care a fost amenajat conform tradiției ortodoxe la subsolul Bisericii Montriond din Lausanne. Părintele Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, însoțit de IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, al Europei Centrale şi de Nord, au binecuvântat începerea lucrărilor de amenajare a noului locaș de cult. Ulterior, în 1995, această capelă ortodoxă din Lausanne a fost inaugurată în prezenţa Majestăţilor Lor, ­Regele Mihai şi Regina Ana. Au urmat amenajarea şi decorarea interiorului cu un iconostas şi cu picturi murale şi am reuşit organizarea unei vieţi pastorale complete şi a unei activităţi liturgice continue”, ne-a mărturisit părintele Adrian Diaconu. 

2.000 de români ortodocşi sunt stabiliţi în Lausanne

În Elveţia, ca urmare a fenomenului migraţiei din ultimii ani, trăiesc astăzi aproximativ 10.000 de ortodocşi români, iar dintre aceştia aproximativ 2.000 se află în Lausanne şi în cantonul de Vaud. Este lesne de înţeles că spaţiile destinate comunităţii româneşti la subsolul Bisericii Montriond din Lausanne au ­devenit neîncăpătoare pentru numeroasele activităţi parohiale, astfel că preocuparea principală a părintelui Adrian şi a enoriaşilor a fost de a amenaja sau de a construi un nou locaș de cult. „Capela ortodoxă română din Lausanne s-a născut aici, pe pământ elveţian, ca să poată păstra vie, departe de ţară, flacăra credinţei, a spiritualităţii şi a tradiţiilor neamului românesc, fără de care ne-am dilua în țesutul multicultural și pluriconfesional al ţării cantoanelor. Din toamna acestui an vom începe să săvârşim slujbele ortodoxe în anumite duminici și sărbători în chiar Biserica Montriond, deasupra capelei noastre. În acest fel, când se va oficia Sfânta Liturghie sus, la demisol, jos, capela va servi ca spaţiu pentru activitățile catehetice cu copiii. În acest demers, de obţinere a unui spaţiu convenabil slujbelor, parohia din Lausanne a fost ajutată și de ambasadorul României în Elveția, E. S. Vlad Vasiliu. De asemenea, pentru toată purtarea de grijă în ceea ce ne privește, pentru vizitele pastorale regulate și pentru toate rugăciunile și binecuvântările acordate în timpul celor 22 de ani de rodnică arhipăstorie, îi mulțumim IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale”, a subliniat părintele paroh.

Copiii, în centrul activităţilor catehetice

În cadrul parohiei se desfăşoară activităţi dintre cele mai diverse, o atenţie deosebită în afara Sfintei Liturghii şi a sfintelor slujbe acordându-se întâlnirilor cu copiii şi tinerii. În fiecare duminică din lună sunt organizate activităţi catehetice, prilejuite de diferite praznice religioase. Luna iulie a fiecărui an este dedicată taberelor pentru copii şi adolescenţi. „Atenţia acordată tinerilor e una specială. Lucrul cu ei a început încă din anul 1994 și continuă și în prezent. Vineri seara, după slujba Vecerniei, se fac cateheze cu tinerii și cel puțin o dată pe an, toamna, se organizează o reuniune mai importantă a tinerilor, cu câte un invitat din cadrul sau din afara parohiei. Totodată, în preajma Crăciunului, tinerii însoțesc preotul paroh în vizitele la bătrâni și la bolnavi, aducându-le vestea Nașterii lui Hristos prin intermediul colindelor românești tradiţionale. Tot împreună cu copiii şi tinerii obişnuiam să mergem la colindatul Familiei Regale române, unde eram primiți, de fiecare dată, cu bucurie chiar de Majestăţile Lor, Regele Mihai şi Regina Ana”, a mai spus părintele Diaconu. 

Parohia se îngrijește şi de nevoile de comuniune și de comunicare ale enoriașilor ei, „întrucât depărtarea de țară și de cei dragi lasă un gol în suflet”. În acest sens, în afara slujbelor duminicale și a sărbătorilor de peste an, pentru o mai bună relaţionare, în fiecare duminică, după slujbă, este organizată o mică agapă, iar trimestrial precum şi în ziua hramului, credincioşii se strâng toţi laolaltă nu doar pentru a servi din bucatele tradiţionale româneşti, ci şi pentru a-şi împărtăşi bucuriile sau necazurile prin care trec. „Nu-i uităm pe cei bătrâni, care nu se mai pot deplasa la biserică, şi, cu voluntarii din parohie, mergem la locuinţele lor, în spital sau la casele de bătrâni, să le aducem mângâiere. De două ori pe lună îi vizitez şi pe deţinuţii români din închisorile din ­Geneva și Lausanne”, a mai arătat preotul paroh.   

În fiecare an, parohia cu hramul „Tuturor Sfinţilor Români” găzduiește cel puțin un concert de muzică religioasă, susținut de coruri din România. Părintele subliniază că activităţile culturale „focalizează relaţia dintre cultură şi suflet, conform căreia «sufletul culturii este cultura sufletului», iar toate acțiunile sunt inițiate în scopul păstrării tra­dițiilor noastre creștinești, ce fac parte din spiritualitatea românească, fără de care nu am putea trăi ca români creștin-ortodocși nici în țară și, cu atât mai puțin, nici în afara ei”.

Activitatea parohială este completată de publicaţia semestrială Credinţa, tipărită neîntrerupt de 20 de ani, cu ajutorul căreia sunt păstrate cu sfinţenie limba şi credinţa ortodoxă, precum şi de pelerinajele organizate în special la mănăstirile din România, dar şi la locurile sfinte din Israel, Grecia, Muntele Athos sau locaşurile de cult ortodoxe din ţările occidentale. Activitățile social-filantropice și caritative ale parohiei întregesc activitatea misionară şi desăvârşesc credinţa în Dumnezeu încununată de faptele bune. Bunătatea şi grija faţă de aproapele nostru sunt îndreptate, în special, către copiii orfani sau bătrânii neaju­torați din România. „În acest scop se organizează în fiecare din cele două mari posturi de peste an câte o campanie de colectare de fonduri (în Postul Crăciunului pentru copiii orfani, iar în Postul Sfintelor Paști pentru bătrâni), care sunt distribuite acolo unde este mai multă nevoie. În medie, aproximativ 10.000 de franci elveţieni sunt alocați anual de parohia din Lausanne în aceste scopuri”, aminteşte părintele Diaconu. 

Cum am devenit ortodox

Ortodoxia este hrană şi pentru elveţianul Stéphane Boucher, un om sincer, curat şi smerit, după cum îl caracterizează părintele Adrian. Stéphane a trăit învăţătura ortodoxă încă dinainte de convertire, prin intermediul milosteniilor şi al dăruirii sale „acolo unde a fost suferinţa mai mare, acolo unde a fost boala mai grea”. Mărturia celui care a căutat şi a aflat Adevărul în capela ortodoxă a ­„Tuturor Sfinţilor din Lausanne” este una emoţionantă. Iat-o:

„Mă numesc Stéphane Boucher și sunt născut la Geneva în 1968 dintr-o familie franceză. Părinții mei sunt de confesiune catolică și, slavă Domnului, nu sunt creștini doar cu numele, ci sunt creştini practicanți, în special tatăl meu. Din anii ‘90 eu ­locuiesc în cantonul de Vaud, iar în 1994 m-am căsătorit cu o româncă de confesiune ortodoxă. Relația mea cu Biserica a fost pentru o lungă perioadă de timp una ocazională; nici nu am fost practicant, dar nici nu am negat vreodată prezența și lucrarea lui Dumnezeu în viața oamenilor și a lumii.

Drumul meu către Ortodoxie a început în anul 1990, când am ajuns pentru prima dată în România, însoțit de tatăl meu, cu ajutoare umanitare prin acțiu­nile de înfrățire dintre diverse localități, de aici și de-acolo, desfășurate de Asociația «Operation des Villages Roumains» (OVR - Elveția). De atunci am considerat România - și o consider încă - «țara mea de suflet». Peste tot unde mergeam sim­țeam aceeași căldură și deschidere sufletească, dar și o ospitalitate aparte în fiecare familie. Revenind singur în România am avut ocazia să vizitez mănăstirile de pe Valea Oltului și apoi pe cele din Moldova și Bucovina.

Am rămas profund impresionat de autenticitatea tradițiilor creștine păstrate în popor de-a lungul veacurilor, de sfințenia locurilor și chiar de aspectul exterior și interior al mănăstirilor, diferit de ceea ce eu știam din confesiunea mea catolică.

Am simţit în fiecare an nevoia de a mă întoarce în România, iar ca să înțeleg mai bine am început să învăț limba română. 

Deşi fizic în capelă se coboară, spiritual se urcă

La început veneam la capela ortodoxă românească din Lausanne doar la marile sărbători creștine. Am continuat să vin la biserică fiindcă simțeam nevoia să intru și să mă reculeg puțin în acest sfânt locaș. O făceam în mod discret … doar pentru sufletul meu.

În căutarea de a mă regăsi pe mine însumi, dar și pe Dumnezeu, m-a ajutat mult și intimitatea acestui locaş. «C’est un bijou de l’orthodoxie vaudoise» ascuns în adânc, tocmai pentru că este prețios, iar când cobori în incinta lui îți dai seama că - în realitate - urci către Dumnezeu, către înălțimea întâlnirii cu El, în intimitatea rugăciunii și în contemplație.

Aici, Împărăția lui Dumnezeu se face accesibilă în mod sensibil fiecărui credincios dornic și pregătit să o cunoască. Chiar și inconvenientul tavanului acestei capele, care este mai jos decât în orice altă biserică, îmi arată că lumea îngerească din înaltul cerului s-a coborât special pentru noi, cei prezenți în acest spațiu consacrat, smerindu-se pe sine spre a se face comunicabilă și accesibilă fiecăruia.

Este clar că avem de-a face aici cu o tainică prezență a unei alte lumi decât aceea de deasupra scării de acces, o lume care se completează prin prezența, tainică și ea, a părintelui paroh, în jurul căruia s-au organizat această capelă și întreaga comunitate, în urmă cu 25 de ani. Prezența și lucrarea sa armonizează perfect cu frumusețea, simplitatea și bună-cuviința acestui sfânt locaș.

După câțiva ani de căutare și așteptare, cu voia lui Dumnezeu, cu luminarea Duhului Sfânt și cu sfatul duhovnicesc al părintelui Adrian, am decis să fac pasul în Ortodoxie și să primesc Sfintele Taine în incinta acestei bisericuțe în care «încap» toți sfinții români și elvețieni cunoscuți și necunoscuți de aproape două milenii.

Mulțumesc părintelui Adrian, care m-a ajutat în acest demers, m-a îndrumat duhov­nicește și m-a primit cu bucurie printre enoriașii ortodocși de origine română ai acestei comunități, dar și credincioșilor care m-au acceptat fără nici o reticență (ca pe unul de-al lor), ca și cum aș fi fost dintotdeauna român și ortodox. Dumnezeu să ne ajute pe toți să păstrăm unitatea și comuniunea noastră în duhul liturgic al Bisericii și să înțelegem că Ortodoxiei nu-i lipsește nimic dacă este trăită conștiincios!”