În cartierul bucureştean Cotroceni, în spatele Palatului prezidenţial, înconjurată de clădiri şi de un teren viran pe care se vor construi alte edificii, stă semeaţă Capela "Elisabeta Doamna", monument istoric. Ridicată la 1870 din dorinţa Reginei Elisabeta, bisericuţa, a cărei turlă se vede timid din Şoseaua Panduri, a fost, de-a lungul timpului, închisă, distrusă de război şi incendiată. Anul acesta, însă, ar putea să îşi deschidă din nou porţile ca paraclis universitar pentru studenţii din zonă. Preotul Ştefan Ţigău speră ca odată cu venirea primăverii să poată realiza prima slujbă în capelă, prima de la închiderea acesteia în 1948.
Capela a fost construită în incinta unui azil de fete, ridicat de către soţii Davila. Mai exact, în 1862, Carol Davila a înfiinţat pe Dealul Cotrocenilor, în casa soţiei sale Ana Davila, născută Golescu, un mic orfelinat de fete. "Doctorul Carol Davila strânge în anul 1861 pe copiii ce-i mai găsi, în casa lui, fu influenţat şi de ideea generosului mitropolit de a face începutul unui mare orfelinat", scria Lucia Borş în articolul "Azilul Elena Doamna".
La scurt timp de la înfiinţarea orfelinatului, Elena Cuza a donat 1.000 de galbeni din avutul personal pentru construirea unei clădiri adecvate care să adăpostească elevele. Câteva luni mai târziu, la 18 iulie 1862, la rugămintea ei, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul de înfiinţare a Azilului de copii orfani "Elena Doamna". La 29 iulie s-a pus piatra de temelie după planurile arhitectului Benech, în cadrul unei ceremonii la care au participat Alexandru Ioan Cuza, Elena Cuza, miniştri, generali, dar şi public numeros.
Azilul "Elena Doamna" ajunge astfel să fie considerat drept cel mai de seamă institut de educaţie din ţară, unde cei mai de seamă oameni erau mândri să-şi crească copilele alături de orfane. În anul morţii lui Carol Davila, în 1884, azilul avea secţia normală froebeliană, secţia normală din 6 clase, secţia inferioară de menaj, trei clase pedagogice (pentru formarea învăţătoarelor rurale), ateneul Elisabeta, pentru îndrumare artistică, o şcoală primară şi o şcoală de ţesut.
Regina Elisabeta, a doua protectoare
A doua mare protectoare a azilului a fost Regina Elisabeta. "Personalitatea Reginei-poete, Mama răniţilor, este prea cunoscută tuturor ca să mai stăruim asupra ei. Sub înalta sa ocrotire, Azilul "Elena Doamna" se transformă curând într-o şcoală-model, dând posibilitate copiilor ce învăţau acolo, prin mulţimea de secţii înfiinţate, să se desvolte conform aptitudinilor lor. Ba pe multe din ele, elemente bune şi distinse, le trimise apoi prin Germania şi Franţa spre a se perfecţiona şi folosi celor ce rămâneau în şcoală", scrie Lucia Borş.
Regina Elisabeta este cea care, după primele vizite la şcoală, a luat iniţiativa ridicării unei capele ce lipsea azilului. A lansat o listă de subscripţii, înscriindu-se în fruntea acesteia cu suma de 12.000 lei şi făcând apel la generozitatea femeilor românce.
Astfel, la 24 aprilie 1870, de ziua onomastică a Reginei Elisabeta, s-a ţinut ceremonia punerii pietrei fundamentale a Capelei Elisabeta, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, slujba fiind oficiată de mitropolitul Nifon. "Monitorul" din 25 aprilie 1870 descrie astfel serbarea: "Azi s-a făcut ceremonia pentru punerea pietrei fundamentale a bisericii Azilului Elena. A fost o adevărată serbare pentru micile fiinţe care află cultura şi simţăminte părinteşti întrâacest Azil. Pentru acei cari doresc desvoltarea aşezămintelor de binefacere cum şi pentru acei cari se întrec a-şi aduce obolul pentru ridicarea Capelei Elisabeta Doamna se vor înălţa imnuri şi rugi pioase chemând binecuvântarea cerului asupra fundatorilor".
Ridicarea capelei nu s-a făcut imediat, ci în câţiva ani, pe măsură ce s-au adunat banii necesari.
În stil italian
Cu formă de pătrat, realizată în stil italian, capela are o singură turlă în mijloc. Picturile murale de pe pereţi şi icoanele de la catapeteasmă (care nu se mai păstrează astăzi) au fost realizate în 1874 de pictorul Gheorghe Tăttărescu, iar Karl Storck a sculptat lemnăria (stranele, catapeteasma).
După ridicarea capelei, Regina Elisabeta a mers deseori, în zilele de sărbătoare, să se roage împreună cu orfanele. Mare parte din fete susţineau corul religios, iar unele asistau pe preot la oficierea slujbei.
Până în 1948, slujbele au fost ţinute de preoţii de religie ai azilului.
Azilul a fost menţinut până în 1948, după care în clădirile sale au funcţionat Institutul Pedagogic, unele secţii ale Universităţii Bucureşti, iar în prezent, Institutul de Cercetare pentru Epurarea Apelor Reziduale. În ceea ce priveşte capela, scoţând religia din programa şcolară, comuniştii au lăsat lăcaşul de cult în paragină. Izolarea, însă, a scăpat-o de la demolare.
Din păcate, anii â90 au transformat capela în locul de întâlnire al unor grupări sataniste. Pe lângă ritualuri cu sacrificii de animale, este posibil să fie vinovaţi şi de un incendiu care a avut loc în 2003 şi care a distrus mare parte din lăcaşul de cult. Monumentul istoric, construit în secolul al XIX-lea de Regina Elisabeta, a rămas atunci fără picturile originale de pe pereţii interiori, fără acoperiş, iar materialele de construcţii din interior au fost distruse complet.
"Pictura a ars în momentul în care a fost distrusă turla. Mai păstrăm doar câteva fotografii cu ce era. Dar pictura de acum este nouă, realizată de un pictor aşa cum se lucrează acum, nu cum picta Tăttărescu, realist", spune preotul Ştefan Ţigău.
Lucrările de reabilitare a capelei începuseră în 1999, dar incendiul a distrus tot ce se făcuse. "Iniţiativa a aparţinut patriarhului Teoctist, din câte mi-a fost povestit, la o aniversare de-a dumnealui. S-a lucrat din 1999, destul de încet, din cauză că nu au fost fonduri. Pe ce se vede acum în capelă au fost investite 27 de miliarde de lei. O parte din aceste fonduri au fost donate de enoriaşii Parohiei "Sf. Vasile", dar cele mai multe prin grija Ministerului Culturii şi Cultelor, fiind clădire de patrimoniu", adaugă părintele Ţigău.
El povesteşte că sataniştii au ocupat capela după â90, dar a fost degradată şi de tinerii care făceau alpinism. "Fiind destul de retrasă - erau în acea vreme copaci înalţi în preajma ei -, oferea un teren de antrenament destul de bun. Acum copacii sunt tăiaţi, dar în momentul în care au fost retezaţi ultimii am văzut cârlige pentru corzile de agăţat. Iar în ceea ce priveşte sataniştii, aceştia au venit şi au făcut tot felul de ritualuri, care s-au văzut mai târziu pe pereţi, şi nu numai. Dar după ce s-au început practic lucrările de reconstrucţie s-a pus şi pază", spune preotul.
Până în 2003, la momentul incendiului, se lucrase în exterior până la baza turlei, deoarece interiorul urma să fie restaurat. Din cauza incendiului însă, picturile s-au pierdut şi a fost nevoie să se refacă tot interiorul. De atunci s-a lucrat în fiecare an câte puţin, în funcţie de fondurile care au fost disponibile.
Acum, capela este reparată la exterior, dar în interior mai sunt destul de multe de făcut. Preotul Ştefan Ţigău, care a preluat lăcaşul de cult în iunie 2010, este însă optimist în ceea ce priveşte prima slujbă la "Elisabeta Doamna". "Pe mine nu m-ar opri decât să am uşile de la intrare şi căldură. Până am venit eu nu era făcut nici un proiect pentru căldură. Acum avem două aparate de încălzit biserica - prin grija rectoratului Universităţii Bucureşti. Uşile sunt terminate, dar nu pot fi montate, din cauză că nu este terminată pardoseala", completează părintele.
În ceea ce priveşte sfinţirea lăcaşului de cult, aceasta se va face mai târziu. Preotul Ţigău spune că pentru realizarea sfinţirii trebuie să fie realizate icoanele din catapeteasmă. "Noi nu le avem încă. Există un pictor contractat, care a câştigat licitaţia desfăşurată, dar care acum are altceva de realizat şi abia iarna viitoare se va putea ocupa de icoanele de pe catapeteasmă. De slujit, pot sluji până atunci, deoarece se poate face o sfeştanie. Dar sfinţirea se va face mai târziu."
Paraclis pentru studenţii din căminele Leu şi Panduri
La 23 februarie 2010, Permanenţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor a hotărât înfiinţarea unui nou paraclis universitar, în cartierul Cotroceni al Capitalei. Este vorba despre Capela "Elisabeta Doamna". Paraclisul universitar are ca primă activitate pastoraţia studenţilor cazaţi în căminele studenţeşti Leu şi Panduri. Iniţial, Capela "Elisabeta Doamna" servea Azilului de fete, deci practic, după mai bine de 100 de ani, se întoarce la vechiul ei scop. Sau, cum spune părintele Ştefan Ţigău: "Istoria se repetă, dar ea lucrează lent, după alte măsuri".
Salvată de la dărâmare
Nicolae Ceauşescu a dat ordin la un moment dat ca absolut toate clădirile din spatele Palatului Cotroceni să fie dărâmate până la limita Şoselei Panduri, iar acolo să se construiască un gard, care să împrejmuiască tot spaţiul Cotroceniului. Dar pentru că atunci se începeau lucrările la Palatul Parlamentului, cel care se ocupa de lucrări i-a propus lui Nicolae Ceauşescu un gard provizoriu, pentru a se putea concentra pe realizarea unui plan cât mai bun pentru Casa Poporului. Dar gardul provizoriu a rămas până în ziua de azi şi astfel a fost salvată nu numai Capela "Elisabeta Doamna", ci şi întregul complex de clădiri care cuprinde Căminul Panduri şi Facultatea de Chimie.
