În Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a Institutului Naţional de Endocrinologie "C. I. Parhon", bd. Aviatorilor, nr. 34-36, sector 1, poposesc oameni din toate colţurile ţării. Veniţi să-şi trateze bolile cu patologie endocrină, credincioşii găsesc aici multă linişte sufletească. Alături de aceştia, angajaţi ai instituţiei, dar şi alţi locuitori din capitală îngenunchează în faţa Sfântului Altar. Chiar dacă lăcaşul de cult este mic, sub pavăza binecuvântării moaştelor Sfântului Luca, arhiepiscopul Crimeii, fiecare îşi găseşte locul său.
De 15 ani încuie şi descuie uşile bisericilor. În ziua în care a ieşit la pensie a simţit că trebuie să-şi schimbe viaţa. În bine. Pentru început, a ales să meargă la biserica din cartierul în care locuieşte. A fost omul bun la toate. Nu s-a dat în lături, când a fost vorba de muncă. Şi, mai cu seamă, nu lipsea de la slujbe. Dacă a simţit că îl ţin puterile şi că este pe drumul cel bun, a mers şi în altă parte, acolo unde putea fi de ajutor. S-a dus la biserica în care şi acum soţia sa este angajată. De altfel, recunoaşte Gheorghe Stupar, apropierea de biserică se datorează celei cu care îşi împarte viaţa. Parcursul ca slujitor mirean în biserică a lui Gheorghe Stupar nu avea să se termine aici. N-a trecut mult şi părintele Ionuţ Badea (actualmete, secretar eparhial-coordonator în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor) i-a propus să vină la Capela "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a Institutului de Endocrinologie "C.I. Parhon", al cărei paroh era în acea vreme.
Preotul misionar, alinarea suferinzilor
Bărbatul a acceptat. Şi de atunci a asistat la toate momentele importante care au marcat existenţa bisericii. A fost tot timpul, necondiţionat, în preajma părintelui Ionuţ Badea, care a fost numit preot în 2002, cu misiunea de a asigura asistenţa religioasă la Institutul Parhon. Viitorul slujitor al Altarului a fost hirotonit în Duminica Ortodoxiei de către Preasfinţia Sa Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Asemenea tuturor angajaţilor spitalului şi bolnavilor, directorul Institutului, profesor doctor Constantin Dumitrache, l-a primit cu bucurie. Dat fiind numărul mare de bolnavi internaţi în spital, numirea unui preot misionar a venit ca o binecuvântarea cerească, menită să împlinească nevoile sufleteşti ale suferinzilor. Mai mult, s-a simţit necesitatea construirii unei capele pentru folosul bolnavilor, veniţi din toată ţara, în incinta singurului institut de endocrinologie din Romania.
Vis împlinit
În tot acest timp, Gheorghe a fost sprijinul loial al preotului. Nu l-au speriat condiţiile în care se desfăşurau slujbele, despre care părintele Badea, la rândul său, îşi aminteşte: "Am slujit vreme de şase ani, din 2002 până în 2008, în amfiteatrul spitalului sau în bibliotecă. Când nu se putea nici într-o parte, nici în cealaltă, mergeam pe holuri cu bolnavii." Acesta a fost ajutorul imediat pe care directorul spitalului, prof. dr. Constantin Dumitrache, i l-a putut oferi părintelui. Chiar şi aşa, acel spaţiu de slujire provizoriu - amfiteatrul - a fost locul în care mulţi deznădăjduiţi şi-au găsit alinare. Însă intenţia şefului spitalului a fost aceea de a construi cât mai repede o capelă în curtea spitalului.
Astfel, în data de 20 mai 2003 s-a încheiat un Protocol între Arhiepiscopia Bucureştilor şi Ministerul Sănătăţii, prin care terenul cu dimensiunile de 15/7m, situat în curtea interioara a spitalului, a căpătat destinaţia de teren pentru biserică.
Visul comun al tămăduitorului de suflete şi al celui de trupuri s-a împlinit în data de 2 iulie 2003. Terenul din curtea Institutului a fost sfinţit, prin punerea crucii şi a pietrei de temelie de către PS Varsanufie Prahoveanul, prezent la eveniment, împreună cu un sobor de preoţi.
"M-a întărit în preoţie, în misiune"
Încununare a bucuriei preotului, personalului medical, dar şi a bolnavilor, a fost vestea din partea arhitectului Dragoş Constantin Neamţu, care s-a oferit să facă proiectul lăcaşului de cult fără să ceară nimic în schimb. În 2007, lucrările de construire au ajuns cât de cât la un numitor comun, după care, la scurt timp, părintele Ionuţ Badea a trebuit să plece de la bisericuţa pe care a văzut-o crescând, cu atâta efort, sub ochii săi. "Când am plecat, biserica era în stadiu de pictură. A fost o perioadă foarte frumoasă şi motivantă pentru misiunea de acum, pentru că m-a întărit în preoţie şi m-a întărit în misiune. Acum, îmi este "uşor" oriunde m-aş duce. De asemenea, de câte ori mă întorc acolo, mă simt ca acasă", conchide părintele.
"Aici, simt că Dumnezeu mă aude"
Singur, Gheorghe Stupar a rămas locului. A aşteptat. Până într-o zi, când părintele Gheorghe Oprea a călcat pragul capelei, i-a zâmbit, i-a strâns mâna, şi de atunci au rămas, înainte de toate, prieteni. La fel ca şi pacienţii care deschid zilnic uşa capelei.
"Este locul în care îmi găsesc liniştea. Pot spune o rugăciune ca lumea, nu e agitaţia din spital. Aici, simt că Dumnezeu mă aude. Sigur că am încredere în medici, însă toată credinţa mea se îndreaptă spre cer", spune Nataşa Roman, a pacientă a Institutului Parhon. Părintele Oprea îşi găseşte timpul şi răbdarea să-i asculte pe toţi cei care vin la biserică. Mulţi dintre credincioşii care-şi deschid inima părintelui sunt oameni care locuiesc în împrejurimi, dar şi angajaţi ai spitalului. Se spune că oamenii buni încap oriunde. Aşa se întâmplă şi în Capela Parhon, care, în ciuda dimensiunilor reduse, primeşte sub bolta sa pe oricine vrea să asculte Cuvântul. "Nu mi-au plăcut niciodată lăcaşurile de rugăciune mari, spaţioase. Am preferat dintotdeauna locurile mici, modeste şi curate. Trăirea pe care o am în astfel de locuri e mult mai intensă. Îmi dă sentimentul intimităţii cu divinitatea", este de părere Elena Pascu, o femeie de 56 de ani, nelipsită de la slujbele părintelui Oprea.
Sfântul Luca, râvnitor al vindecării trupului şi a sufletului
Într-adevăr, sentimentul de intimitate cu divinitatea este prezent în paraclisul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena". Este asemenea unei bijuterii de mare preţ, frumos împodobită şi atent îngrijită, al cărui smarald este fragmentul din moaştele Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeii. Acestea au fost aduse în data 13 martie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la Mănăstirea Sfânta Treime din Simferopol, Ucraina, şi vor rămâne în lăcaşul de cult. Imediat după venirea în ţară a părintelui Gheorghe Popa, slujitor la Paraclisul Institutului de Endocrinologie C. I. Parhon, acesta a declarat pentru TRINITAS TV: "Noi ne-am dorit şi am năzuit ca un chirurg, un doctor fără de arginţi, un râvnitor al vindecării trupului şi al sufletului să fie aici şi să ne ajute. Prin meşteşugul său să-i ajute şi pe chirurgii noştri. Sfântul Luca înainte de operaţie aprindea candela Maicii Domnului. Sfântul Luca al Crimeii s-a născut la 14 aprilie 1877 şi a trecut la cele veşnice în 11 iunie 1961. Doctor în medicină şi profesor, a fost şi arhiepiscop de Tambov şi Miciurinsk, ulterior de Simferopol şi Crimeea. A fost canonizat în 1995 de către Biserica Ortodoxă Ucraineană, iar la 25 mai 1996 este recunoscut şi de Patriarhia Rusiei, cu data de sărbătorire la 11 iunie. La Paraclisul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" al Institutului de Endocrinologie C. I. Parhon vin să caute liniştire sufletească şi să se roage pacienţi, angajaţi ai instituţiei, dar şi credincioşi din capitală."
