Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Casa cu bunicuţe de la Checea

Casa cu bunicuţe de la Checea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Pr. Marius Mircia - 12 Aprilie 2013

Aproape de biserica parohială din Checea, judeţul Timiş, se află Casa de bătrâni „Sfântul Nicolae“, unde îşi duc viaţa 12 bunicuţe, care au ales să locuiască în acest colţ de rai aflat sub purtarea de grijă a oamenilor Bisericii.

Părintele Gheorghe Cucu este preot de 40 de ani chiar în satul natal, Checea. Este legat de tot ceea ce este aici, de toţi fiii locului. Deoarece locuieşte în casa părintească, părintele a dorit să construiască o casă parohială pentru viitorul preot care ar veni în Parohia Checea. Astfel, în anul 2000, Primăria de la Cenei a concesionat un teren pe care s-a construit actuala casă parohială, pentru viitorul preot. „Această casă am făcut-o cu voluntari din parohie, are o fundaţie solidă, fapt ce ne-a permis să ridicăm încă un etaj“, a spus părintele.

Animat de dorinţa de a-i ajuta pe cei neputincioşi, s-a gândit iniţial la o casă pentru preoţii care după pensionare nu au unde să locuiască, un alt gând a fost acela de a face o casă de copii, dar în final a fost ridicată această casă pentru îngrijirea persoanelor în vârstă.

„Lucrările de construcţie de la centrul de bătrâni au început de la o discuţie cu pr. Aurel Popescu, pe atunci consilier economic, care ne-a ajutat în demersul nostru. Oamenii din parohie au spus să facem o casă de copii, pentru că la Checea mai există trei case de copii patronate de personal din Germania. Totuşi, la mai multe insistenţe am decis să facem casa de bătrâni, iar în urma hotărârii Consiliului eparhial s-a aprobat acest proiect. Cu Claudiu Roman şi pr. Cristian Pavel, consilier social la eparhia noastră, am discutat despre proiect, apoi am decis să construim casa, iar proiectul să fie susţinut de biserica din Checea“, mărturiseşte părintele Gheorghe.

Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a binecuvântat lucrările de construcţie pe 24 septembrie 2006, iar la 18 septembrie 2008 a fost inaugurat aşezământul pentru îngrijirea persoanelor în vârstă.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu am mers înainte şi am reuşit...“

„Ca la orice început, ne-am lovit de fel de fel de piedici, unele mai hazlii, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am mers înainte şi am reuşit. Prima asistată a fost doamna Maria, care a venit la sfatul pr. Nicolaie Mircia din Parohia Timişoara Ronaţ. Apoi a mai venit şi o femeie săracă din sat şi aşa ne-am înmulţit. Ultima vârstnică sosită la noi este o femeie care a venit din Germania şi care a fost îndrumată de Preasfinţitul Sofian. Avem şi o bătrânică de 96 de ani. Au fost la un moment dat 16 persoane, iar astăzi sunt 12, pentru că celelalte bunicuţe au trecut la cele veşnice“, precizează părintele.

Aşezământul are trei angajaţi: o bucătăreasă şi două infirmiere, iar părintele Gheorghe face voluntariat şi ajută cu tot ceea ce este nevoie, de la a merge să facă aprovizionarea şi până la asigurarea asistenţei spirituale. Spaţiul pentru plimbare şi recreere a bătrânelor este unul generos, fiind de fapt o grădină de 2.700 mp pe care câţiva oameni buni din sat o cultivă şi o îngrijesc. Sunt aici o mulţime de flori, pomi fructiferi, toate creând o atmosferă liniştită pentru locuitoarele căminului social.

„Biserica este viaţa mea“

„Mă bucură şi ajutorul care vine din partea unor preoţi de la parohiile învecinate, şi aş aminti pe părintele Valer Cioica de la Parohia Grabaţi, părintele Marius Podereu, iar acum mai recent şi părintele Vlad Stupariu, un tânăr teolog, hirotonit la parohia din Checea, care ne ajută în tot ceea ce este nevoie şi la casa de bătrâni. Pentru mine Biserica este viaţa mea, îmi este drag locul acesta şi sufăr şi mă bucur cu cei de aici. Şi oamenii din Checea îmi sunt dragi, mulţi de aici sunt ţigani, mulţi sunt săraci. De aceea şi gândul acestei case de bătrâni, din dragoste pentru cei care nu mai pot avea grijă singuri de ei înşişi. Chiar acasă la mine le am pe mama de 90 de ani şi pe mama soacră, tot bătrână. E important să avem grijă şi de cei ai familiei şi, în general, de cei care sunt în nevoi. Ajutorul major în tot ceea ce am realizat la Checea a venit din partea domnului Ştefan, care nu doreşte să-i spunem şi numele de familie, din smerenie. El a sprijinit financiar şi s-a implicat cu viaţa sa la tot ceea ce a fost nevoie la casa de bătrâni. Este un apropiat al nostru şi ne bucurăm că există oameni ca dumnealui, care sunt aproape de Biserică şi slujesc prin oameni pe Dumnezeu“, ne-a mai spus părintele Cucu.

Bătrânele duc aici o viaţă duhovnicească

Părintele Gheorghe Cucu ne-a mai împărtăşit din experienţa şi trăirea celor care vieţuisc la casa de bătrâni aflată în grija Sfântului Nicolae: „Într-o zi, am fost la azilul de noapte de pe strada Brâncoveanu din Timişoara, la ospiciul Gătaia, şi am văzut cum sunt organizaţi, cine sunt beneficiarii. De aici a venit în aşezământul nostru Valerica, o femeie cu probleme mintale, care nu are nici de unele, este la mila Bisericii. Ea nu-mi spune «părinte», îmi spune «ochi albaştri», aşa îi place ei... Sunt cazuri nefericite, de neînţelegeri în familie, când bătrânii nu mai sunt doriţi în casă şi atunci le-am oferit un sprijin aici, la centrul nostru. Camerele, sufrageria, sala de mese a căminului sunt pline de icoane, viaţa spirituală este una intensă, se respectă posturile, toţi cei de aici postesc, se spovedesc, iar mai apoi sunt împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Domnului. Este o viaţă liniştită, cu preocupări duhovniceşti, oamenii citesc cărţi şi publicaţii bisericeşti, «Ziarul Lumina», chiar televizorul este deschis pe Trinitas TV aproape toată ziua, la fel şi radioul. În acest mod, chiar şi pentru cei care sunt imobilizaţi la pat, timpul se converteşte într-unul în care cuvântul lui Dumnezeu devine hrană pentru suflet. Cei care sunt în stare, care se pot deplasa vin la toate slujbele de la biserică. Medicul nostru de familie vine la două săptămâni, avem un asistent medical care face voluntariat şi ajută cu tot ceea ce este nevoie: o injecţie, un sfat, iar pentru cazuri mai grave, se apelează la spitalul din Jimbolia. Pentru viitor am dori să extindem centrul prin construcţia unui corp de clădire mai mare. Dar aceasta dacă Domnul îngăduie şi ne mai dă zile!...“.