Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
„Catedrala mică“ a băcăuanilor, monument de spiritualitate şi cultură
Biserica-catedrală „Sfântul Nicolae“, în forma actuală, aparţine primei jumătăţi a secolului al XIX-lea. Este un lăcaş de cult cu o valoare inestimabilă, un monument de spiritualitate şi cultură definitoriu pentru identitatea sufletului românesc de pretutindeni şi o carte de vizită a comunităţii băcăuane.
Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Bacău este o enorie emblemă în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, pentru tradiţia istorică şi liturgică.
„Când vorbim de Biserica «Sfântul Nicolae», vorbim de unitatea, continuitatea, de limba şi cultura, de tradiţia sfântă a poporului drept-credincios din această zonă binecuvântată, despre care dă mărturie, din neguri de istorie, fiecare piatră din situl arheologic, aşezat în partea de nord a actualului edificiu eclesiastic. Placa de marmură aşezată peste masa sfântului altar face trimitere la secolul al XV-lea, demonstrând că de-a lungul celor cinci veacuri, până a se ridica monumentala biserică, exista o organizare bisericească temeinică, o viaţă religioasă aparte“, spune părintele paroh Constantin Busuioc. Oamenii din Târgul Bacăului au ridicat la început o biserică mică din lemn, aşezată pe o fundaţie din piatră de carieră. Un veac mai târziu, în secolul XVI, pe aceste temelii se ridică o altă biserică, atribuită ctitorilor de breaslă, negustorilor şcheieni sau braşoveni. Uliţa Şheia, care a existat până nu demult în partea de nord a bisericii, vorbeşte despre acest adevăr istoric.
În 1661 biserica devine pustie şi chiar primeşte denumirea de „Biserica pustie“. Va avea apoi statut de metoc al Mănăstirii Agapia.
Din însemnarea iconomului Constantin Iutzescu, făcută pe un Pidalion (ediţie de la Neamţ, 1844), reiese faptul că biserica veche a fost demolată, ridicându-se una nouă, de către meşterul transilvănean Ioan Făgăraş. Piatra de temelie s-a aşezat în 1839, primind veşmântul sfinţirii nouă ani mai târziu, din mâna episcopului Veniamin Roset. S-a construit prin contribuţia deosebită a epitropului Pavalache Cristea, cunoscut în istoriografia timpului ca „înnoitor de biserici“. În 1848 s-a turnat şi un clopot de 508 kg, în vecinătatea bisericii, care se păstrează şi astăzi în patrimoniul acesteia.
În 1871 în incinta bisericii s-a ridicat un paraclis pentru necesităţile pastoral-misionare ale parohiei.
Restaurări şi înnoiri
De-a lungul timpului biserica a beneficiat de mai multe intervenţii, cea mai însemnată datând din anul 1888, când a fost acoperită pentru prima dată cu tablă. Au urmat mici restaurări în anii 1958, 1963, 1972. A avut de suferit în urma cutremurelor din 1934 şi 1977 şi mai ales de pe urma incendiului din 10 iunie 1976.
Structura arhitecturală exterioară a sfântului lăcaş băcăuan se caracterizează prin ritmarea faţadelor cu impozante coloane de factură compozită, care odihnesc pe un soclu masiv ce conferă edificiului un caracter maiestuos de o severă eleganţă. În interior se constată o tendinţă de monumentalizare a volumelor şi de tratare unitară a lor prin amplificarea dimensiunilor. Lucrările din marmură ce împodobesc biserica sunt deosebite. Sunt de admirat soleea în trepte, masa sfântului altar, placajul de pardoseală, iconostasele mici, proscomidiarul, pisania. Proiectat şi realizat într-o unitate stilistică deosebită, întregul mobilier apelează la un repertoriu motivistic de sorginte tradiţională, cu trimiteri dese la repertoriul de motive al sculpturii bisericeşti din secolul al XVIII-lea. Pictura murală a bisericii este realizată în stil neobizantin.
De dată recentă sunt ultimele înnoiri aduse bisericii, dintre care enumerăm crucile aurite de pe turle, cinci clopote turnate la Innsbruck, în Austria, restaurarea totală a acoperişului şi învelirea bisericii cu tablă de cupru, tâmplăria interioară şi exterioară, înlocuirea întregii instalaţii electrice, urmând a se schimba şi cea termică. În prezent, la biserică se realizează repictarea în tehnica mozaic a frescelor exterioare, renovarea şi restaurarea faţadei.
„Prin ceea ce se împlineşte la masa sfântului altar, Dumnezeu ne învredniceşte să rodim mai mult“
Astăzi, Catedrala „Sfântul Nicolae“ a rămas „cea mică“, pentru că sub streaşina ei s-a ridicat Catedrala „cea mare“ - „Înălţarea Domnului“. Sfântul lăcaş are zilnic uşile deschise. Chiar dacă nu se ţine slujbă, un preot este prezent în biserică, pentru a răspunde problemelor pastoral-misionare ale oamenilor. Lunea după-amiaza se săvârşeşte Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, miercurea dimineaţa se oficiază Sfânta Liturghie, iar după-amiaza, Acatistul Mântuitorului sau al Sfintei Cruci. Vinerea, în posturi, se oficiază Sfânta Liturghie. „Dacă nu ne aflăm într-unul din cele patru posturi de peste an, la biserica Sfântului Nicolae se săvârşeşte, în zi de vineri, slujba Aghezmei mici şi Sfântul Maslu, iar după-amiaza Acatistul Sfintei Cruci sau al Maicii Domnului. Sâmbăta oficiem Sfânta Liturghie, iar după-amiaza, Vecernia. Duminica, programul liturgic începe cu Miezonoptica, Utrenia, Acatistul Mântuitorului şi Sfânta Liturghie, iar după-amiaza facem Vecernia, în cadrul căreia se ţin şi lecţii misionare. Avem credinţa că prin ceea ce se împlineşte la masa sfântului altar, Dumnezeu ne învredniceşte să înmulţim talantul şi să rodim din mult în mai mult, şi administrativ, dar şi duhovniceşte“, mai spune părintele Constantin Busuioc.
Parohia se îngrijeşte de nevoile enoriaşilor. Atunci când cineva a fost în necaz s-au organizat colecte în bani sau biserica însăşi a acordat donaţii valoroase pentru cazuri grele de sănătate. De asemenea, parohia a acordat burse şcolare copiilor cu rezultate excepţionale la învăţătură, dar cu venituri modeste. „Fiecare miridă de la Proscomidie reprezintă sufletul ce ni s-a dăruit în grijă, spre îndrumare. E responsabilitatea noastră să nu ne neglijăm în niciun fel fiii duhovniceşti. Avem copii pe care îi întreţinem în şcoală şi apoi la facultate. Există o colaborare frumoasă cu şcolile băcăuane, şi nu numai cu cele din jurisdicţia canonică a parohiei noastre. Am menţiona aici Colegiul «Ion Ghica», unde s-a amenajat, pictat şi sfinţit un paraclis cu fonduri de la biserica noastră, Şcoala «Alexandru Ioan Cuza» şi Colegiul de Artă“, precizează părintele paroh.
Credincioşii se confruntă cu aceleaşi probleme ale instabilităţii sociale, ca pretutindeni în ţară, care aduce sărăcie, şomaj, abandon. Şi aşa cum ne-a mărturisit părintele paroh, „problemele lor sunt problemele bisericii“. Pr. Constantin Busuioc are însă o mare mulţumire: enoriaşii răspund cu evlavie, râvnă şi rugăciune lucrării misionare a bisericii. „Anul trecut, în preajma slăvitului praznic al Naşterii după trup a Domnului, am fost înştiinţaţi de la Spitalul Judeţean că zece trupuri ale unor semeni de-ai noştri, care nu aveau pe nimeni, aşteaptă să fie aşezate în mormânt. Am făcut atunci cunoscut în biserică mesajul primit. După câteva zile, fără să mă mai întrebe cineva ceva în acest timp, am primit vestea că un grup de oameni din parohie, harnici şi darnici, a soluţionat singuri această problemă“, aminteşte părintele paroh una dintre roadele pastoraţiei.
