La 14 km de oraşul Vălenii de Munte, într-o zonă montană pitorească, se găseşte comuna Izvoarele, atestată documentar încă din anul 1517. Potrivit preotului Ioan Baraţ, parohul Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ din localitate, viaţa religioasă a fost una dinamică încă din cele mai vechi timpuri. Acelaşi ritm liturgic se continuă şi astăzi, biserica fiind o componentă vitală a existenţei comunităţii de aici.
La o primă vedere, Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din comuna Izvoarele impresionează prin monumentalitate, statură care a impus-o, încă de la terminarea construcţiei, în 1945, sub denumirea de Catedrala Văii Teleajenului.
Încă de la primele ore ale dimineţii, în curtea sfântului locaş înfrumuseţat cu flori şi pomi, un preot cu înfăţişare de monah, blând şi cu privire luminoasă, povăţuieşte răbdător pe oricine intră pe poarta bisericii. Este părintele Ioan Baraţ. Fiu al satului şi paroh al bisericii de 17 ani, slujitorul Sfântului Altar cunoaşte bine istoricul localităţii natale şi detalii despre începuturile credinţei în zonă: „Localitatea este atestată documentar, cu aproximaţie, în anul 1517, printr-un hrisov al domnitorului Matei Basarab către moşnenii din satul nostru şi din împrejurimi. Viaţa religioasă a fost una dinamică încă de atunci, însă ca documente avem mărturii abia de prin 1818. Mai târziu, în anul 1854, s-a ridicat biserica veche, monument istoric, care funcţionează şi astăzi în cimitirul satului. Cu timpul, aşezarea s-a extins destul de mult şi a fost nevoie de o altă biserică, cea în care ne aflăm acum, rodul jertfei izvorenilor şi a preotului ctitor - părintele Gheorghe Iliescu, originar din zona Olteniei. Datorită monumentalităţii sale, a fost considerată în acele vremuri, cum este recunoscută şi în prezent, drept «Catedrala Văii Teleajenului»“.
Biserica a fost proiectată de vestitul Toma Socolescu, din Ploieşti. Construcţia a început în anul 1931 şi a durat până în anul 1945, când a fost sfinţită. „Pictura este deosebită, lucrată de un fiu al satului, Gheorghe Cepoiu, un om cu viaţă sfântă. Există mărturii care ne spun că, în timp ce picta, postea şi se ruga foarte mult. De altfel, acest pictor a înfrumuseţat foarte multe biserici din judeţul nostru şi din judeţele limitrofe. Este autor al câtorva sute de icoane, răspândite în casele localnicilor şi în mănăstirile Suzana şi Cheia“, mai spune părintele paroh.
Cât priveşte trecutul bisericii celei vechi din cimitir, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“, anii au aşternut uitarea peste el. Acest monument istoric, vechi de zile, dar atât de frumos, rămâne martor al evlaviei oamenilor de altădată de pe aceste meleaguri. Totodată, este singurul sfânt locaş în care am descoperit icoanele împărăteşti într-o reprezentare picturală inedită - chipurile sfinte ale Mântuitorului şi Maicii Domnului sunt surâzătoare!
Loc al întâlnirii pentru toate vârstele
Preotului Ioan Baraţ i s-a dat în grijă mântuirea sufletelor a 800 de familii, iar despre responsabilitatea sa, deloc uşoară, afirmă cu modestie: „Misiunea mea este una comună tuturor preoţilor care păstoresc în timpurile acestea destul de vitregite de credinţă, însă nu mă plâng şi dau slavă lui Dumnezeu că totuşi comunitatea de aici este una care trăieşte într-un timp liturgic. Credincioşii vin la Sfânta Liturghie, nu-L uită pe Dumnezeu în momentele importante ale vieţii lor, cerându-I binecuvântarea, sunt solidari unii cu alţii la greu.“
Oamenii sunt alături de biserică şi de preotul lor. Împreună au reuşit să construiască un paraclis de iarnă, în care participă la sfintele slujbe, sub binecuvântarea Sfântului Nectarie şi a Sfântului Siluan Athonitul, ocrotitorii acestui mic loc de închinăciune.
Oameni gospodari, izvorenii au găsit de cuviinţă să mai ridice o clădire, tot în curtea aşezământului de cult, cu o sală de mese la parter şi câteva camere de găzduire la etaj. „În fiecare duminică, oferim o masă caldă, cu ajutorul credincioşilor, nu numai persoanelor nevoiaşe, ci tuturor celor care simt nevoia de comuniune. Oricine doreşte rămâne şi ia masa. Aici, oamenii se adună, comunică şi pentru câteva momente uită de boală, de singurătate, de necazuri“, completează părintele Ioan Baraţ.
Biserica din Izvoarele este loc al întâlnirii şi al comuniunii pentru toate vârstele. Copiii şi tinerii găsesc de fiecare dată un cuvânt bun, un sfat din partea părintelui lor de suflet, pe care îl găsesc de fiecare dată de strajă la Sfântul Altar, ca un fidel ostaş al lui Hristos. Întâlnirile periodice cu tinerii, sub forma serilor catehetice, organizate în zilele de sâmbătă, după Vecernie, se concretizează în discuţii cu aceştia şi cu părinţii care îi însoţesc.
„Catedrala“ Văii Teleajenului nu este singurul punct de atracţie cu care izvorenii vin în întâmpinarea vizitatorilor. Pe raza comunei se mai găsesc Mănăstirea Crasna (sat Schiuleşti), Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - monument istoric (sat Homorâciu), un muzeu etnografic. Localitatea este cunoscută pentru produsele tradiţionale deosebit de apreciate: produse lactate, fructe, obiecte rezultate prin prelucrarea lemnului, tapiţerii lucrate la războiul de ţesut şi în gherghef.
