„Câteodată trebuie să lași totul în mâinile lui Dumnezeu”

În culisele Festivalului „George Enescu” am avut bucuria să stau de vorbă cu pianista Alexandra Dariescu, celebritate mondială a acestui instrument, născută la Iași și stabilită mai târziu la Londra. Primul concert l-a susținut la vârsta de 9 ani, cu Orchestra Simfonică din Chișinău. Talentul ei extraordinar a făcut ca la 17 ani să i se ofere o bursă la Pocklington School din Marea Britanie, iar la 18 ani s-a mutat în Manchester pentru studii la Royal Northern College of Music. Ulterior, și-a luat masteratul de la Guildhall School of Music and Drama și de atunci a străbătut și a fermecat lumea întreagă.

Este o persoană plină de viață și de energie, mereu zâmbitoare, foarte modestă și, nu în ultimul rând, profund credincioasă.

Cel puțin cinci sunt elementele remarcabile din cariera ei: a creat un spectacol multimedia, cu sub­strat autobiografic, pornind de la „Spărgătorul de nuci” al lui Piotr Ilici Ceaikovski; trei compozitori au scris concerte special pentru ea; a interpretat în premieră mondială un concert și mai multe piese recent descoperite; este prima pianistă din România care a concertat în prestigioasa Royal Albert Hall; militează pentru o mai corectă punere în valoare a compozitoarelor și în general a femeilor.

Firește, am discutat despre toate acestea, dar în primul rând am rugat-o să ne spună ce amintiri din copilărie are. „Amintirile sunt pline de credință și optimism, într-un cadru pe care mama mea l-a făcut foarte frumos pentru mine. Primele amintiri pe care le am în ceea ce priveşte muzica sunt legate de credință: toată familia mea - mama, bunica, bunicul - a cântat în corul Bisericii «Sfinții Împăraţi Constantin și Elena», un cor pe patru voci! Așa mi-a fost copilăria: în fiecare duminică mergeam la biserică. Am fost crescută într-un mediu în care credința juca unul dintre cele mai importante roluri și cred că darul pe care fiecare dintre noi îl are de la Dumnezeu, cuplat cu foarte multă muncă și perseverență, m-a ajutat până acum. Corul acela mi-a insuflat de mică atât dragostea față de muzică, cât și față de biserică.”

Făcând un calcul al anilor, a reieșit că pianista era în Iași când Mitropolit acolo era actualul Patriarh Daniel, lucru pe care mi l-a confirmat cu entuziasm: „Sigur! În fiecare săptămână mergeam la Sfânta Parascheva. Liceul de Artă, unde învățam, era la cinci minute de mers pe jos și cea mai mare liniște și bucurie, când terminam orele seara, era să merg și să vorbesc cu părintele meu duhovnic, Andrei, care ulterior s-a mutat la Neamț, și să mă rog la Sfânta Parascheva. Am de atunci o iconiță, de la bunica mea, care e tot timpul cu mine, inclusiv pe scenă, așezată în pian!”

Scrisori și telefoane publice

Prima urcare pe scenă a debutat cu un mic incident... „Aveam 9 ani, eram singurul copil de pe scenă, orchestra era plină de adulți și am alunecat! Mi s-a părut cea mai mare tragedie, mai ales că dirijorul și-a pus mâinile în cap și a zis «Aoleu!», iar partiturile s-au împrăștiat pe jos! Într-un asemenea moment, ori zici că totul s-a terminat, începi să plângi și renunți, ori îți găsești tăria să mergi mai departe.”

Și a mers mai departe - foarte departe. Nu doar că a cântat acel concert, dar apoi s-a afirmat tot mai tare și, la 17 ani, în cadrul concursului „Constantin Silvestri” de la Târgu Mureș, a câștigat o bursă integrală în Marea Britanie, unde a făcut clasa a 11-a, după care, întoarsă acasă, a trebuit să dea toate diferențele de echivalare, inclusiv la limba engleză! A dat aici bacalaureatul și apoi a urmat Conservatorul Regal din Manchester.

Cum a fost adaptarea acolo? „Am întrebat-o mai târziu pe mama: «Cum m-ai lăsat să plec singură!?» N-aveam telefon mobil, n-aveam calculator, comunicam cu cei de acasă prin scrisori! Mama mi-a spus că, de când eram mică, eram atât de descurcăreață și de luptătoare încât n-a avut emoții. De altfel, eu am aplicat, eu am cumpărat biletele de tren... Câteodată, trebuie să lași totul în mâinile lui Dumnezeu, ceea ce facem noi e limitat, ceea ce face El este fără limite. Școala îmi dădea, ca bani de buzunar, câteva lire pe lună, și eu păstram bănuții aceia ca să sun acasă trei minute... M-am adaptat foarte ușor, pentru că sunt o fire pozitivă, văd mereu jumătatea plină a paharului. În plus, m-au primit cu așa de multă dragoste și a contat că m-au văzut cât de mult muncesc. Mă trezeam la 4 dimi­neața, cum eram obișnuită la Iași”.

Când a plecat, în 2002, erau acolo foarte puțini români, acum sunt o mulțime: „E atât de ușor! Eu veneam cu trenul, cu tata - Doamne, cât de dedicat era! - și uneori nu aveam loc, veneam la Ambasada Marii Britanii, pentru viză, și nu era cu programare, trebuia să ajungi la 4 dimineața și să stai la coadă toată ziua și dacă nu apucai să intri trebuia să mai stai o noapte”.

Școala românească de pian

Pianista a lansat până acum opt albume, cel mai recent fiind înregistrarea cu Angela Gheorghiu. „Eram la Londra când am primit un telefon și mi-a spus că e Angela Gheor­ghiu și vrea să ne întâlnim. Nu mi-a venit să cred! M-a invitat la Covent Garden, unde avea spectacole, am asistat la repetiții... A fost de la început o chimie frumoasă între noi și ne-am înțeles bine - amândouă moldovence!”

După câteva luni, a sunat-o din nou și a invitat-o să concerteze împreună la Opera din Viena. Era începutul unei colaborări al cărei cel mai recent concert a fost anul acesta în martie, la Los Angeles.

Alexandra Dariescu l-a cunoscut și pe marele pianist român Radu Lupu. „A fost unul dintre cele mai emo­ționante momente pe care le-am trăit! L-am întâlnit la ultimul său concert de la Londra, unde a cântat Beethoven 4. A fost divin, parcă s-a deschis cerul! Dar a avut un pasaj care nu i s-a părut perfect și a făcut un gest de «Asta e!» A fost atât de uman.”

Se poate vorbi de o școală românească de pian? „Da. Ea este caracterizată, după părerea mea, de sunet. Când vorbesc cu colegi din străinătate, când îi întreb care sunt pianiștii lor preferați, toți spun: Radu Lupu, Dinu Lipatti, Clara Haskil. Toți români, în aceeași respirație. Și eu am fost învățată de mică să spun povești prin sunet, fiecare sunet să aibă însemnătate. Și culori, multe culori! Un do major poate fi verde, dar și roșu aprins, depinde de starea în care ești.”

Pentru că a interpretat alături de orchestre precum BBC Symphony Orchestra, Orchestra Filarmonicii din Londra, Royal Liverpool Philhar­monic, European Union Youth Orchestra, Orchestre Symphonique de Québec, Sichuan Symphony Orchestra etc., am întrebat-o cu care dintre acestea s-a înțeles cel mai bine. A început să râdă: „Sincer, nu pot alege! Dar vă spun sincer: orchestrele de tineret au o energie aparte. In­stru­mentiștii se uită mult mai mult la tine, parcă e muzică de cameră, contează contactul vizual, chiar dacă nu i-ai cunoscut niciodată, nici nu știi numele, este efectiv un dialog și simți că muzica devine vie”.

Schimbând puţin faţa muzicii clasice

Compozitorul american James Lee III a scris un concert dedicat pianistei române, intitulat „Shades of Unbroken Dreams”, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări din acest an a discursului „I have a Dream” al lui Martin Luther King. Dar nu e singurul, ci al treilea! Au mai scris special pentru ea britanica Emily Howard și germanca Iris ter Schiphorst. James Lee III este unul dintre puținii compozitori negri de muzică simfonică, așa încât premiera mondială care va avea loc în noiembrie are o dublă semnificație. „Nu contează culoarea, contează muzica”, subliniază pianista, adăugând: „Este o onoare enormă să scrie cineva pentru tine!” Concertul lui James Lee III este foarte dificil din punct de vedere tehnic, mai ales că folosește părți ritmice din celebrul discurs. „Cred că va schimba puțin fața muzicii clasice”, spune solista.

Ea însăși a schimbat-o prin „Spărgătorul de nuci și cu mine”, în care cântă însoțită de o balerină care dansează și o spectaculoasă animație - spectacol multimedia fără precedent. Cum i-a venit ideea? „Eu fac foarte multe proiecte de educație, merg în școli, și odată un băiețel de 9 ani m-a întrebat ce-mi imaginez când cânt. Atunci i-am spus cum am fost crescută și că totul este despre povești, după care m-am gândit: cum ar fi să încercăm să punem în valoare o poveste, care să fie și autobiografie, astfel încât copiii să se apropie mai ușor de muzica clasică? Așa s-a născut spectacolul, al cărui motto este: «Îndrăznește să visezi!», iar mesajul e să muncești foarte mult și să nu te dai bătut niciodată.” Un spectacol care se află la al șaptelea an de turnee și la care s-a întâmplat să fie în sală trei sau chiar patru generații din aceeași familie.

În 2022, Alexandra Dariescu a realizat înregistrarea în premieră mondială a unui concert de pian din 1900 de Leokadiya Kashperova, recent descoperit. Solista explică: „Kashperova a fost profesoara lui Stravinsky, dar nimeni nu știa nimic despre ea. Graham Griffiths, muzicolog și profesor britanic, a făcut cercetări vreme de 20 de ani, pornind de la o simplă notă de subsol din documentele referitoare la Stravinsky! O adevărată cercetare de detectiv cultural! Și a găsit mai multe lucrări de Kashperova, printre care concertul pe care l-am interpretat, invitată de BBC Philharmonic, la împlinirea a 150 de ani de la nașterea compozitoarei. Un concert de 42 de minute, foarte romantic, foarte expansiv, în final simţi că vrei să îmbrăţişezi întreaga lume... Iar pentru mine - să cânți ceva despre care știi că nimeni n-a mai cântat vreodată... Simți că faci o diferență.”

Acolo unde nu mai există nici o grijă lumească

Cum a fost pe scena Ateneului? „Extraordinar! Publicul a fost atât de cald și m-am simțit așa de onorată să fiu la Festival. E a șaptea mea prezență aici, iar scena Ateneului e pentru mine acasă. M-am simțit foarte liberă, foarte inspirată și am avut minunați parteneri de scenă.”

A avut oare timp să și viziteze un pic Bucureștiul? „De fiecare dată când vin, e totul pe fugă. Sâmbătă am avut repetiții în Manchester, duminică am avut zborul, am ajuns la 4, am avut repetiție de la 5 la 7, și la ora 7 m-am suit în taxi și am mers la Patriarhie, la Sfântul Dimitrie. Este unul dintre cele mai sfinte locuri și-mi aduce liniștea sufletească. Când pășești acolo, nu mai există nici o grijă lumească. Oricât aș fi de aglomerată, ajung acolo. Așa că am luat binecuvântare de acolo și am știut că va fi bine și concertul!”