Ce mai fac bătrânii noştri?

Vă propun să facem un exerciţiu de sinceritate. Cât de mult ne iubim bătrânii, ai noştri, ai ţării acesteia? Cât de mult îi preţuim, cât de des le cerem sfatul? Se strecoară prin gândurile noastre şi altceva decât avantajul că ne-ar rămâne de la ei o casă, un teren sau nişte bani? Pentru problemele cu care ne confruntăm în familie, în viaţa de zi cu zi, vom continua să căutăm soluţii pe internet, având acest izvor viu de experienţă şi înţelepciune atât de aproape de noi?

Redau în continuare sfaturi şi pilde de viaţă de la câţiva bă­trâni pe care i-am socotit a fi înţelepţi, modele pen­tru familie şi pentru comunitate.

„Nevastă, când ţi-i greu, cântă şi te roagă la Maica Domnului“

Străbunica Elisaveta s-a născut în acelaşi an cu Regele Mihai. De 16 ani, de când e văduvă, părintele din sat i-a încredinţat facerea prescurilor. Toată viaţa ei a fost o femeie evlavioasă şi un pelerin neobosit al mănăstirilor, un bun administrator al familiei sale cu fii, nepoţi şi stră-strănepoţi  şi o sfătuitoare de nădejde celor în necazuri. Iar la sărbători, când toţi vin şi-o colindă, faţa i se luminează, iar timpul se întoarce, depănând firul a­mintirilor. „Ne­vastă, când ţi-i greu, cântă şi te roagă la Maica Domnului“, le spu­nea ea adesea tinerelor soţii.

Mătuşa Maria, la cei 75 de ani, îşi aminteşte că „înainte nu era atâta rugăciune, căci n-aveam cărţi, dar Dumnezeu te auzea, fiindcă atunci când strigai o dată, strigai din tot sufletul“. Îmi spune, zâmbind, că dacă avea când era tânără ce are acum, era soţie de ministru. Nu a uitat vremurile în care cânta la nunţi, de lăsa oameni în casă plângând de bucurie.

Mătuşa Fruzina, cu şapte copii, crede că cel mai bun lucru de care are parte o mamă sunt pruncii, fiecare cu harul lui de la Dumnezeu. „Ca femeie, cel mai mare dar de Sus este când naşti copii. Să-i creşti în frica lui Dumnezeu, asta să-i înveţi prima dată! Să nu-i porţi la biserică doar de formă, ci din tot sufletul tău să le explici ce înseamnă Dumnezeu, ce este rugăciunea, ce-i bise­rica“.

„Îmi pare rău că nu m-am rugat mai mult“

La întrebarea ce vă pare rău că n-aţi făcut în viaţă?, iată ce răspunsuri am primit:

Mătuşa Maria: „La viaţa mea am făcut păcate, şi grele, şi rele, pământul arde sub picioarele mele. Dar am strigat la  Dumnezeu şi El m-o iubit tare! Îl răstignesc în toată secunda, dar nu mă lasă, eu asta trăiesc. La anii mei, la singurătatea mea, câta-i plânge, cât te-ai ruga, cât ai bate mătănii, tot trebuie să ai pe cineva, cu care să te sfătuieşti, căci nu eşti ajuns nici înger, să-i zici: Măi, îi bun să fac asta?/ Fă!/ Nu-i bun, nu fă! Şi în ziua de azi, dacă mi-a spus cineva ceva greu, la sfinţii aceştia de pe icoane, aici, plâng, aici le spun tot. Îi cobor de pe icoane şi le spun să iasă cu mine afară şi am văzut multe, multe minuni de la dânşii. Îmi pare rău că nu m-am rugat mai mult şi că nu am făcut mai mulţi copii. Sunt mulţumită de cei pe care i-am făcut. Nu sunt în stare să-I mulţumesc lui Dumnezeu că mi le-a luat sub aripa Lui şi n-am grija lor. Au plecat la mănăs­ti­re, acolo să stea, unde le-a luat Maica Domnului!“ (Cele două fete ale sale sunt maici la Mă­năstirea Ciolpani).

Mătuşa Mărioara: „Mă că­iesc să n-am făcut întotdeauna voia lui Dumnezeu şi nu L-am slujit cât trebuia. Am avut nouă copii, iar asistentele de la spital îmi tot spuneau: ce-ţi trebuie atâţia? Azi nu mă doare ficat, nu mă doare stomac sau splină, mi-o dat Dumnezeu să nu pot merge pe picioarele acestea“.

„Tinerii să nu îşi piardă cei şapte ani de acasă“

Cum să trăiască tinerii de azi, să le fie bine? Mătuşa Maria consideră că tinerii trebuie să ai­bă în primul rând frică de Dumnezeu, dar nu făţarnică. Şi ori încotro s-ar duce, să facă în­tâi rugăciune, să se pornească la drum cu Maica Domnului şi cu Sfinţii Îngeri. Iar când dau de o greutate, de-un necaz, să mear­gă la sfânta biserică, să le spună preoţilor, să postească o zi sau două pentru acest lucru, să-şi aleagă un sfânt ocrotitor  căruia să i se roage,  să-şi aleagă un du­hov­nic. Să mai cerceteze şi sfintele mănăstiri şi să facă nunţile creştineşte. Să lase banii, că nu le foloseşte la nimic; când vor ajunge la bătrâneţe, tare rău o să le pară. Şi nu faci nimic cu banul, că-l dai la doctori sau aiurea. Şi dacă mai ai vreo faptă bună pe undeva, te mai ajută puţin şi doctorul, şi dacă nu, nu-ţi poate face nici el nimic. Doctor e Cel de sus. Întâi acolo trebuie să răcneşti şi bănuţul să-l dai pentru o slujbuţă. Oriunde ai merge, şi la rău, şi la bine, ia-o pe Maica Domnului cu tine! Şi Ea are grijă. Iese şi acela cu codiţă, dar Ea îl dă deoparte, fiindcă multe mai întâmpini în călătoria aceasta pe pământ“.

„În viaţă, cel mai mult trebu­ie să ai grijă cum trăieşti, să con­ştientizezi că e o luptă conti­nuă, să ştii să deosebeşti binele de rău. Trebuie să-L iubeşti pe Dumnezeu, să faci voia Lui, iar postul, rugăciunea, participarea la sluj­bele Bisericii, faptele care te însoţesc, toate să-ţi spo­rească pacea sufletească şi iubirea a­proa­pelui. Tinerii de azi ar trebui să fie mai atenţi cu viaţa lor, fiindcă au multă li­bertate. Să nu îşi piardă cei şapte ani de aca­să“, e de părere mătuşa Fruzina.

„Mama trebuie să ştie unde mergi şi de unde vii“

„Dacă unii dintre tinerii de azi nu au bun simţ, mama este de vină. Eu, dacă a asfinţit soarele şi nu eram ajunsă acasă, de la un kilometru mă lua cu biciuşca. Mama trebuie să ştie unde mergi şi de unde  vii; nu numai ca fată, dar şi ca băiat. Dacă mama face astă treabă, are şi pe ceea lume, dar şi pe lumea asta bucurie. Că nu-i numai că te-ai drăgostit şi ţi-ai făcut copii; trebuie să-i scoţi şi la un capăt. Mie îmi pare rău de tineretul acesta, că nu-şi petrece viaţa aşa cum se cuvine; când ajungi bolnav, distrus, ori la bătrâneţe, îţi pare rău că n-ai ştiut ce să faci cu un pic de tinereţe. Tare te arde, că de tot scapi, de moarte nu scapi“, spune mătuşa Maria.

Pe moş Nicolai, de aproape 74 de ani, nu l-a văzut nimeni niciodată stând. Trebăluieşte pe afară cu mult înainte de a răsări soarele. E un gospodar de frunte şi ştie a face de toate, inclusiv prin casă, mai ales de când Dumnezeu a chemat-o în mod neaşteptat la Dânsul pe soţia sa. Vorbeşte puţin şi cu miez, iar dacă vrei, e dispus să te înveţe orice meşteşug. E suficient să-l observi o zi pentru a-ţi da seama de câtă voinţă şi bună­tate poate fi în stare un om. 

Exemplele de mai sus sunt o minusculă parte din comoara pe care o avem lângă noi. Iar valoarea acesteia e dată de o morală sănătoasă formată în Biserică, mereu actuală şi mai ales eficientă, transmisă din ge­neraţie în generaţie. Oare noi, când vom ajunge la bătrâ­neţe, vom fi o comoară pentru nepoţii şi strănepoţii noştri?

Să trecem mai des pragul celor care ne-au făcut oameni

Vrednicul de pomenire părintele Teofil Părăian spunea într-una din predicile sale: „Când e­ram tânăr, mă gândeam: oare oamenii, la bă­trâ­neţe, simt că-s mai aproape de moarte decât sim­ţim noi la tinereţe? Am întrebat pe câţiva şi toţi mi-au spus că nu se simt mai aproape de moarte la bătrâneţe decât la tinereţe. De ce? Pentru că noi nu trăim pentru moarte, ci trăim pentru viaţă. Şi de aceea, e firesc ca atât la tinereţe, cât şi la bătrâneţe să auzim cuvintele şi îndemnul Bisericii: Cealaltă vreme a vieţii noastre, în pace şi întru  pocăinţă să o săvârşim, de la Domnul să cerem - şi sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără du­rere, neînfruntat, în pace şi răs­puns bun la înfricoşătoarea ju­de­cată a lui Hristos, să cerem“.

Biserica se ocupă de toate vârstele, de toţi oamenii din toate categoriile sociale. Ea îi cinsteşte mai ales pe oamenii în vârstă, iar pe oamenii bătrâni suntem datori să-i cinstim cu toţii. Fără bătrâni nu există familie. Lor le datorăm faptul că am crescut, că ştim de Dum­nezeu. Să încercăm să le trecem mai des pragul celor care ne-au făcut oameni. Fiindcă adesea le slujim bătrânilor din străinătate (pentru bani) şi uităm de bătrânii noştri.