„Cel ce posteşte este măsurat la cuvânt şi curat la inimă“

Suntem deja în a treia săptămână din Postul Paştelui, o perioadă în care hrana spirituală şi cea materială ar trebui să participe împreună la postire, „căci cine posteşte şi nu se roagă se auto-înfometează“, după cum spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cuvântul de învăţătură ţinut la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, din prima săptămână a Postului Mare. Sunt mulţi acei care văd postul ca pe o perioadă de restricţie, de interdicţie, greu de dus mai ales din punct de vedere alimentar, în ciuda ofertei diversificate de „produse de post“ de pe rafturile magazinelor. Creştinii trebuie să aibă conştiinţa unei rânduieli a hrănirii, cu perioade de post şi perioade de abundenţă (sărbători), căci, „precum trupul se hrăneşte şi creşte cu hrana pâinii, aşa şi sufletul se hrăneşte cu cuvintele cele dumnezeieşti“ (Sfântul Teodor Studitul). În continuare, aflaţi mai multe despre rânduiala mâncării de post în spaţiul monahal şi în cel laic.

Potrivit rânduielilor bisericeşti, lunea şi marţea din prima săptămână a Postului Paştelui (Postul Mare sau Postul Patruzecimii) sunt zile rânduite pentru ajunare, renunţare totală la mâncare şi băutură. În ultima săptămână din Postul Mare, numită şi a Patimilor, se ajunează luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă, când se pot consuma seara pâine şi apă. În zilele de miercuri din post se ajunează până seara, când este permis să se consume pâine şi legume fierte, fără untdelemn. În celelalte zile ale săptămânii, din tot timpul Postului Mare, se mănâncă o singură dată pe zi, seara, hrană uscată, iar sâmbăta şi duminica este dezlegare la untdelemn şi puţin vin. „Pâinea şi vinul sunt materiile privilegiate ale acestei hrăniri. În viaţa de toate zilele, în calitatea lor de simple alimente, pâinea întăreşte, iar vinul bucură inima omului (cf. Psalmul 103, 16-17). În Euharistie, esenţial este că pâinea şi vinul devin Trupul şi Sângele lui Hristos, alimente indispensabile pentru viaţa veşnică, şi satură spiritual deplin“, susţine Costion Nicolescu, prim-cercetător ştiinţific la Muzeul Naţional al Satului din Capitală, în textul manuscris Hrănire şi mântuire.

În cele şapte săptămâni, cât durează Postul Mare, sunt două dezlegări la peşte - pe 25 martie, de Buna Vestire, şi de Intrarea Domnului în Ierusalim (Florii), anul acesta prăznuită la 12 aprilie.

În mănăstirile de la noi există rânduieli speciale pentru această perioadă de pocăinţă. Hrana spirituală, adică rugăciunea, este cea care are întâietate, iar hrana materială este suportul care susţine trupul pentru a subzista în încercarea lui de a-şi ispăşi păcatele.

„Postul nu trebuie să fie pretext pentru lenevie, pentru că hrana nu este îndestulătoare“

La Mănăstirea Ciorogârla, Samurcăşeşti, din comuna cu acelaşi nume, situată pe DJ 401, autostrada Bucureşti-Piteşti, maicile sunt convinse că perioada Postului Paştelui este cea mai bună pentru pocăinţă, pentru îndeplinirea faptelor bune, pentru osteneală.

În prima săptămână din post, la Samurcăşeşti s-a mâncat o dată pe zi, seara, după terminarea Canonului cel mare al Sfântului Andrei Criteanul şi a Pavecerniţei. Fiind mănăstire cu viaţă de sine (maicile sunt organizate în mai multe familii duhovniceşti, mici obşti, grupate în câte două până la cinci vieţuitoare, într-un singur corp de chilii), călugăriţele nu mănâncă împreună la toate mesele, ci doar în duminici şi sărbători. Astfel, fiecare familie duhovnicească are un regulament intern şi fiecare maică are atribuţiunile ei - în bucătărie, la atelier, în gospodărie - şi ascultarea ei la biserică, unde trebuie să răspundă de rânduiala liturgică (cântările la strană, cititul din Ceaslov, cu toaca, cu rândul la clopot). Chiar dacă munca fizică este solicitantă, cu atât mai mult în această perioadă de primăvară, vieţuitoarele aşezământului monahal postesc doar cu mâncare uscată. Dintre acestea, o parte nu consumă mâncare cu ulei de luni până vineri.

„Mâncăm ca să putem rezista. Ne întăresc slujbele, metaniile, rugăciunea, nevoinţa, şi nu doar în această perioadă a postului. Însă, cu atât mai mult acum ascultările şi munca trebuie respectate întocmai, iar postul nu trebuie să fie un pretext pentru a cădea într-o stare de lenevie, pentru că hrana nu este îndestulătoare. Toate trebuie îmbinate cu multă înţelepciune şi cu mult tact. În această perioadă a Marelui Post, simţim cu adevărat ajutorul harului lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului“, crede maica stareţă Lucia Bostan.

„Noi, oamenii, suntem formaţi din trup şi suflet, însă sufletul are întâietate“

La Mănăstirea Ţigăneşti, un alt aşezământ monahal cu viaţă de sine, aflat între Bucureşti şi Ploieşti, recunoscut atât pentru frumuseţea ansamblului monahal, cât şi pentru atelierele de ţesătorie, unde măicuţele realizează adevărate opere de artă, „postul este îmbinat cu rugăciune, cu inimă bună şi muncă. În primul rând, avem în vedere rânduiala Bisericii. Mâncarea nu este prima grijă a noastră“, spune maica stareţă Eufimia Popa.

La mănăstirea de lângă Lacul Morii, maicile, cu excepţia celor suferinde şi foarte bătrâne, se hrănesc cu mâncare uscată. În ultima săptămână, cea a Patimilor, sunt monahii care nu mănâncă nici măcar trei zile până la împărtăşanie, nici apă nu beau. La Ţigăneşti, se urmează tipicul Sfântului Sava. Dimineaţa, la ora 6:00, începe Acatistul zilei, urmat de ceasurile cu catismele (n.r. catisma - una din cele douăzeci de secţiuni în care se împarte Psaltirea). Mai mult, în această perioadă a postului, Psaltirea se citeşte de două ori. Urmează Vecernia, iar la ora 15:00 este Pavecerniţa mare. Canonul Maicii Domnului se citeşte în fiecare zi, iar seara este Miezonoptica, cu canoanele de umilinţă. „Noi, oamenii, suntem formaţi din trup şi suflet, însă sufletul are întâietate. Cu toate acestea, nu trebuie neglijat nici unul, nici altul. Noi încercăm să postim aşa cum putem, dar dacă un pelerin vine la noi, avem grijă să-l ospătăm, să se simtă bine. Este o modalitate prin care ne arătăm dragostea către el“, încheie maica stareţă.

O mănăstire, patru monahii, rugăciune, lucru şi studiu

Mai departe, în centrul istoric al Bucureştiului, se găseşte Mănăstirea Stavropoleos. Patru monahii, trei surori şi un preot duhovnic sunt vieţuitorii acestui ansamblu mănăstiresc ocrotit de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, de Sfântul Sfinţit Iustin Martirul şi Filosoful, de Sfântul Ierarh Atanasie şi de Sfântul Mucenic Haralambie. Viaţa de obşte a monahiilor se desfăşoară în bună ordine şi înţelegere, cu momente de rugăciune, lucru şi studiu. „În această perioadă a Postului Mare, la Mănăstirea Stavropoleos se mănâncă de două ori pe zi hrană uscată, ceai şi câteodată fructe. Miercuri şi vineri se ajunează“, a spus maica stareţă Mihaela.

Aşezământul monahal din inima zgomotoasă a Capitalei este exemplul cel mai nimerit pentru aceia dintre noi care găsesc întotdeauna scuza unui program încărcat, a unui serviciu solicitant pentru a nu ţine post. Deşi în mijlocul unei vieţi urbane intense, vieţuitoarele acestui lăcaş reuşesc să păstreze buna rânduială mănăstirească.

▲ „Dacă ar domni postul, nu s-ar mai făuri arme, n-ar mai fi tribunale, n-ar mai fi închisori“

În prefaţa primului volum din „Sfântul Vasile cel Mare. Despre post“, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arată că „învăţătura pe care Sfântul Vasile cel Mare (330-379) ne-a dăruit-o mai ales prin Omiliile sale despre post şi împotriva patimii beţiei, rostite în vremea Postului Mare, mari şi nebănuite sunt foloasele postului descoperite nouă de Sfântul Părinte Capadocian. Acestea sunt: împăcarea cu Dumnezeu, tămăduirea de patimi şi de suferinţe, sfinţirea cuge-tului, a cuvântului şi a simţirii, restabilirea părtăşiei cu semenii prin înfrângerea lăcomiei, a violenţei şi a certurilor. «Dacă ar domni postul, ne învaţă Sfântul Vasile cel Mare, nu s-ar mai făuri arme, n-ar mai fi tribunale, n-ar mai fi închisori… Postul i-ar fi învăţat pe toţi să se înfrâneze nu numai de la mâncare, dar să izgonească şi iubirea de arginţi, lăcomia, precum orice viciu» (Omilia II, 5). Iar când descrie calităţile omului postitor, Sfântul Vasile cel Mare scrie: «Faţa celui ce posteşte îţi inspiră respect; nu e îmbobocită cu roşeaţă neruşinată, ci e împodobită cu o paloare pe care este zugrăvită înfrânarea; ochiul celui ce posteşte este blând, mersul măsurat, faţa serioasă, netulburată de râs nestăpânit. Cel ce posteşte este măsurat la cuvânt şi curat la inimă» (Omilia I, 9)“.

▲ Masa, mai mult decât mâncare

Astăzi, avem tendinţa de a mânca singuri. Am renunţat demult la bucuria comuniunii meselor de grup. Nici măcar familiile nu mai respectă ritualul acesta al reuniunii membrilor săi, mici şi mari, în jurul unei mese comune. Ne mai rămân doar filele de literatură, care surprind fragmente din cina unei familii de ţărani români: „Cât ieşeau din iarnă şi până aproape de sfântul Niculaie, Moromeţii mâncau afară în tindă la o masă joasă şi rotundă, aşezaţi în jurul ei pe nişte scaunele cât palma. Fără să se ştie când, copiii se aşezaseră cu vremea unul lângă altul, după fire şi neam. Cei trei fraţi vitregi, Paraschiv, Nilă şi Achim, stăteau spre partea din afară a tindei, ca şi când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă şi să plece afară. De cealaltă parte a mesei, lângă vatră, jumătate întoarsă spre străchinile şi oalele cu mâncare de pe foc, stătea totdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei fraţi, iar lânga ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca şi pe Tita, copii făcuţi cu Moromete... Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare. Toţi ceilalţi stăteau umăr lângă umăr, înghesuiţi, masa fiind prea mică. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, deşi numărul copiilor crescuse. El şedea bine pe pragul lui, putea să se mişte în voie şi de altfel nimănui nu-i trecuse prin cap că, ar fi bine să se schimbe masa aceea joasă şi plină de arsurile de la tigaie“. (Moromeţii, Marin Preda)

▲ Sfatul nutriţionistului: „Persoanele care nu au contraindicaţii de la medic ar fi bine să ţină post“

Mihai Comşa, consultant în nutriţie, la Centrul Medical „Sănătatea“, recomandă persoanelor care ţin post „să nu exagereze în alimentele bogate în carbohidraţii, adică pâine, cartofi, făinoase, fasole, şi să încerce să consume legume verzi şi, pe cât posibil, fructe“. Cât despre persoanele care suferă de anumite afecţiuni, precum „dispepsii (n.r. tulburare a procesului de digestie, manifestată prin dureri, balonări etc.) sau ulcere, este contraindicat să ţină post. Deci, numai persoanele care nu au contraindicaţii de la medic, ar fi bine să ţină post. Celelalte pot să se limiteze la o perioadă de o zi sau două, pentru a nu li se agrava starea de sănătate“.