În primăvara primenită cu flori de mai, am poposit la Mănăstirea Văratec. Dincolo de adierea blândă a locului, slujbe și sfinți întregesc acest tărâm moldav, unde monahismul este acasă. După ce am primit binecuvântarea Sfântului Iosif de la Văratec și a Sfântului Gheorghe Pelerinul, am ajuns într-un loc cu totul aparte: Centrul pentru persoane vârstnice „Cuvioasa Nazaria”. Oameni în vârstă, dar cu priviri de Rai, m-au înconjurat și am depănat împreună cele mai frumoase povești de viață. Maica Filumena, coordonatoarea centrului, se străduiește să le fie aproape în permanență, are grijă ca familia în care aceștia s-au integrat să nu difere cu nimic față de cea de acasă.
Din cerdacul chiliei în care am fost găzduită, trăiesc senzația că am în față un tablou care întruchipează veșnicia. Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, așezată chiar în centrul curții interioare, albă și zveltă, zidită din piatră de râu, emană puritate și liniște, o pace adâncă mângâiată doar de dangătul de clopot. După această panoramare a clădirii bisericii, m-am oprit în fața statuii de bronz a Saftei Brâncoveanu (fiica lui Teodor Balș și a Zoei Rosetti-Balș), care a dăruit mare parte din odoarele liturgice ale mănăstirii și multe alte ajutoare materiale, necesare viețuirii monastice. De aici priveliștea este mult mai completă, fiind inundată de o mare de flori și verdeață, dincolo de care alte două lăcașuri de închinare, bisericile „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” şi „Schimbarea la Faţă”, amplifică traiectul monastic de la Văratec și duhul de rugăciune al locului în care viețuiesc 380 de măicuțe. Niciodată nu mi-a fost dat să văd atâtea măicuțe la un loc. Este o senzație pe care nu o pot descrie, dar am trăit-o cu bucurie. Orice credincios care ajunge la Văratec este fascinat de frumusețea așezământului monahal și a bucuriei cu care măicuțele își întâmpină oaspeții. Ieșind din curtea mănăstirii, nu înainte de a trece pe la atelierele de broderie și pictură, am poposit câteva clipe la Centrul cultural spiritual, încărcându-mi sufletul cu lucruri interesante, dar și cu parfum de istorie.
Dumnezeu lucrează prin oameni
Am pornit apoi spre Centrul pentru persoane vârstnice „Cuvioasa Nazaria”, un loc deosebit în care maicile mai în vârstă și bolnave, dar și mireni care nu mai au pe nimeni, pot beneficia de îngrijire specifică bătrânilor, atât din punct de vedere spiritual, cât și medical.
Clădirea în care funcționează acest centru a fost inițial bolnița mănăstirii, dar în urma unui incendiu a ars până la temelie și a fost necesar ca totul să fie făcut de la capăt. În anul 1997 s-a pus piatra de temelie a noului centru, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Numele centrului de bătrâni vine de la prima maică viețuitoare la Văratec (conform Patericului Românesc alcătuit de părintele Ioanichie Bălan de la Sihăstria). Tot ceea ce vedem astăzi aici este rodul unei munci de ani și ani a măicuțelor de la Văratec, și-n mod deosebit a maicii Filumena Pădurariu, managerul acestui îndrăzneț proiect. Ne mărturisește maica Filumena: „A fost un drum destul de greu, dar Domnul ne-a trimis ajutoare când nici nu gândeam, în proiect implicându-se mai mulți factori, de pe toate palierele vieții administrative. După construirea fundaţiilor, demisolului şi parterului de către Arhiepiscopia Iașilor, prin Mănăstirea Văratec, pentru a accesa mai uşor fonduri în vederea finalizării investiţiei, Primăria Agapia a preluat în administrare proiectul Centrului de bătrâni printr-un protocol. Suma investită de parteneri s-a ridicat la aproximativ 7 milioane de lei, adică 1,5 milioane de euro. Parteneriatul a fost semnat între Arhiepiscopia Iașilor, Mănăstirea Văratec, Primăria Agapia, Consiliul Județean Neamț, Ministerul Muncii și Ministerul Transporturilor. Un sponsor important a fost Fundația FAPAR din Elveția. Terenul pus la dispoziţia proiectului de Arhiepiscopia Iașilor are o suprafaţă de 10.000 mp și a fost estimat la 500.000 euro. Așa cum ne-am propus dintru început, cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să dăm viață acestui centru modern, dedicat persoanelor vârstnice. Da, pot spune că și de această dată Dumnezeu a lucrat prin oameni”.
„Ne comportăm asemenea părinților, ca într-o familie”
În mod fericit, clădirea care adăpostește centrul este înveșmântată în alb, ceea ce pentru orice om înseamnă puritate și liniște. Încă de la intrare, totul este nou, cu iz de prospețime, ceea ce rar se poate întâlni în așezămintele de bătrâni, iar personalul, monahi și mireni, cu toții trăiesc într-o comuniune de nedescris. În acest centru cu totul special, am surprins bucuria unor bătrâni care trăiesc într-un mediu deosebit, beneficiind atât de asistență religioasă, psihologică şi medicală, cât și de dragostea și purtarea de grijă a maicii Filumena, care le este alături în fiecare clipă. În momentul de față, 60 de bătrâni și-au descoperit în așezământ o nouă familie. Centrul asigură bătrânilor supraveghere permanentă, trei mese pe zi, două gustări între mese, administrarea tratamentului, monitorizarea stării de sănătate, servicii igienico-sanitare, medic generalist săptămânal, masaj de relaxare, fizioterapie, servicii religioase, socializare și petrecerea timpului liber, dar și alte facilități suplimentare. Cei care sunt în putere se implică în culesul plantelor medicinale, ulterior folosite pentru ceaiurile terapeutice și calmante servite la micul dejun sau cină.
Maica Filumena Pădurariu este o minune de om, făurindu-și o bucurie din dorința de a-i ajuta pe cei care din binecuvântate pricini își trăiesc bătrânețile aici. Așa cum spuneam, maica este și managerul centrului rezidențial, ceea ce face ca implicarea să îi revină și din punctul de vedere al administrării așezământului. Aceasta ne-a mărturisit: „Unul dintre scopurile activităţilor desfăşurate în beneficiul vârstnicilor este acela de a atrage atenţia comunităţii că oferirea de sprijin, cu tot ceea ce le este de folos bătrânilor de aici, este o bucurie. Chiar și un zâmbet cald, o bomboană, o floare sau o ieșire la plimbare, pentru ei contează enorm. În centru, toată lumea trebuie să se simtă acasă, aici cu toții trebuie să știm să dăruim și să primim dragoste. Problemele, care inevitabil mai apar, ne străduim să le păstrăm numai pentru noi. Încercăm să-i protejăm pe bătrâni, care oricum au înfruntat cu toții greutățile vieții. Au avut ei în viață suficiente greutăți, așa încât nu le mai spunem și noi pe ale noastre. În preajma lor, tot timpul suntem cu zâmbetul pe buze, când îi vizităm în camere, când ne întâlnim la masă, la slujbă, la tratament sau la socializare. Ne comportăm asemenea părinților, exact ca într-o familie, când doar părinții știu prin ce trec, fără a-și încărca pruncii cu griji, pentru a nu-i neliniști. Ei aici trebuie să se simtă protejați, să știe că au căldură, hrană, asistenţă medicală, religioasă, iar mulți dintre ei n-au avut niciodată acasă toate acestea. Sunt unii care au venit cu gândul de a sta puțin, până trece iarna și care acum vor să rămână pentru totdeauna. Aici se simt în siguranță, liniștiți și mângâiați sufletește. Familiile aveau posibilitatea de a alege oricare alt cămin, mai bun poate și mai dotat. Noi suntem la început, dar încercăm să le asigurăm totul pentru pacea și liniștea lor, pentru o viață de zi cu zi decentă și un confort necesar atât trupului, cât și sufletului. Mare bucurie avem atunci când îi auzim spunând că vor să rămână aici până… la sfârșit”.
„Nu este creștinește să uităm de cei mai triști ca noi”
Impresionată de modul de gândire al omului care cu greu se mai poate defini pe el însuși, am rămas preț de câteva ceasuri, ascultând povești de viață care trădau o emoție puternică. Am întâlnit caractere diferite, intelectuali sau muncitori, oameni care au trăit o viață la oraș sau deopotrivă la țară, oameni cu sau fără familii, dar toți cu dorința de a împărtăși amintiri despre cei dragi. Cel mai mult m-au impresionat cei care, printr-o ironie a sorții, și-au pierdut copiii, soțul sau soția, iar acum și-au agățat speranța de viață de locul acesta binecuvântat și primitor. Lacrimile pe care le-am surprins în ochii măicuței Filumena trădau emoția și implicarea reală în toate poveștile de viață care se conturează în lumea celor mai triști decât noi. „Copiii sau nepoții care au ales centrul «Cuvioasa Nazaria» pentru liniștea și siguranța părinților sau a bunicilor ne sună din când în când”, adaugă maica Filumena: „Aparținătorii ne mulțumesc pentru schimbarea în bine a bătrânilor. Mulți dintre ei au intrat aici într-un anumit stadiu fizic și psihic și, după o perioadă de câteva săptămâni, deja îi vezi schimbați. Au altă atitudine, capătă poftă de viață, povestesc la telefon despre toate activitățile pe care le fac, despre prieteniile pe care le leagă aici. Noi știm că nicăieri nu poate fi ca acasă, dar gândul că un bătrân locuiește singur, și poate nimeni nu-i deschide ușa cu zilele, este îngrijorător. Un astfel de om are nevoie de cineva care să-i dea medicamentele, să-i pregătească hrana, să-i asigure igiena personală. Rudele țin permanent legătura cu noi, iar cei care sunt mai aproape îi vizitează mai des. Noi considerăm că o dată pe lună fiecare dintre ei trebuie luat în familie. În felul acesta vor simți că nu sunt dați uitării sau lăsați deoparte. Nimeni nu are dreptul să-și uite părinții, să-i vitregească de iubirea unei clipe măcar, așa cum noi toți nu avem voie, nu este creștinește, să uităm de cei mai triști ca noi”.
Cu toții știm că Dumnezeu lucrează prin oameni și El nu rămâne niciodată dator. De aceea, datoria noastră este a avea grijă de cei bătrâni și singuri. Măicuțele de la Văratec vorbesc cu greu despre taina de a dărui și o fac cu smerenie. Dincolo de cuvinte însă, cu bucurie dăruiesc iubire, necondiționată iubire! Să dăruim și noi! Acesta este unul dintre lucrurile bine plăcute lui Dumnezeu. Cei care doresc să susțină activitatea centrului social și să contribuie la îngrijirea unei persoane în vârstă o pot face prin intermediul donațiilor online, pe site-ul oficial al centrului: www.caminulcuvioasanazaria.ro.
