În urmă cu patru ani, părintele Emanuel Ganciu, preot paroh la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din comuna Jilava, Protoieria Ilfov Sud, a avut iniţiativa de a construi Centrul misionar „Sfântul Nicolae”. Este un loc destinat elevilor din sat şi din împrejurimi, ale cărui activităţi săptămânale, coordonate de profesori voluntari, reprezintă o alternativă creativă, benefică, de petrecere a timpului liber. Atraşi de frumuseţea şi ospitalitatea acestui spaţiu, părinţii găsesc, la rândul lor, tihnă, înţelegere, dialog, într-o comunitate de prieteni tot mai strâns legată cu fiecare zi care trece.
O icoană a Sfântului Nicolae, înaltă cât statura unui şcolar de 7 ani, veghează la parterul centrului misionar. Este zi de sâmbătă şi încăperea spaţioasă, binecuvântată de prezenţa sfântului, este însufleţită de copii şi tineri. Glasurile lor voioase se întrec cu ale păsărilor care îşi cântă trilurile, în pomii înfloriţi din curte, ce se revarsă în interior prin ferestrele deschise. Cu urechile ciulite, Codiţă, căţelul albicios răsfăţat de toţi, lasă să îi scape din când în când câte un lătrat, bucuros şi el de atmosfera din căsuţă.
Acuarele, multe pensule, creioane, planşe cu natură statică şi peisaje, obiecte pictate pe sticlă sau pe ceramică, vitralii, colaje, origami, exponate ornamentale din sâmburi, seminţe şi materiale textile. Acestea ar fi, în linii generale, roadele atelierului de pictură şi creaţie, plin de culoare şi idei originale, coordonat de aproape un an de zile de pictoriţa Cristina Mihaela Rădulescu. Prin munca voluntară pe care o desfăşoară, profesoara recunoaşte că îşi găseşte „bucuria de a dezvolta în copii anumite trăsături, nu neapărat artistice, deoarece nu cred că toţi vor ieşi artişti. Activităţile pe care le facem cu ei îi ajută în primul rând să socializeze, să se exprime, deci să se dezvolte foarte mult din punct de vedere personal, iar noţiunile deprinse aici le vor fi de folos şi în viitor”.
În mare parte, lucrările realizate în cadrul orelor suplimentare le revin copiilor, iar cele mai frumoase sunt păstrate şi expuse cu ocazii speciale. Pentru Sfintele Paşti, cei mici pregătesc din timp iconiţe, cruciuliţe şi îngeri pe suporturi de hârtie şi lemn, care vor alcătui o expoziţie găzduită de Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din sat.
Maria Sofia este cea mai mică cursantă a profesoarei Rădulescu. Are trei ani şi vine însoţită de părinţi, săptămânal, tocmai din Bucureşti. Dumitru Gabriel Oinăcaru, tatăl fetiţei blonde cu ochi albaştri, spune că a ales să îşi aducă copilul la Centrul misionar „Sfântul Nicolae” deoarece este un „mediu sănătos, unde socializează cu copii crescuţi în familii care merg la biserică, adică sunt oameni la locul lor. Încercăm să ne ferim de tot ce ţine de media, televizor, calculator, tabletă. E foarte greu, pentru că tentaţiile sunt peste tot. Maria e la vârsta întrebărilor, vede, cere. Aici este o oază şi venim de fiecare dată cu drag”.
Robert Orzaru, Raluca Dumitrache şi Bianca Morgociu sunt trei prieteni buni, din comuna Jilava, care au copilărit împreună şi participă de cinci ani la cursurile iniţiate de tânărul preot Emanuel Ganciu. Astfel şi-au descoperit veleităţile artistice şi momentan sunt pregătiţi de profesoara Cristina Mihaela Rădulescu pentru admitere la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din Bucureşti.
Foarte aproape de masa pictorilor ucenici, tânăra actriţă Veronica Stoian, un om pozitiv şi mereu cu zâmbetul pe buze, ca de altfel toţi voluntarii, antrenează copiii în rolurile unor personaje din povestea „Fata cea binecuvântată”. Ascultători şi captivaţi de indicaţiile regizorale, micuţii actori îşi iau în serios rolurile şi se declară foarte încântaţi. „Lucrez cu cei mici de un an şi jumătate la acest atelier de teatru. Mă bucur să văd cum ei cresc. Scopul este să înveţe să trăiască frumos şi să înveţe diverse lucruri prin joacă. În fiecare sâmbătă facem altă poveste, în care ei sunt actorii. Încercăm să punem accent şi pe valorile noastre creştin-ortodoxe, ca binele, frumosul, hărnicia, dărnicia şi să blamăm comportamentele urâcioase. Lucrez cu preşcolari (grupa mare) şi cu cei de 10, 12 ani. Pot spune că eu am de învăţat de la copii, căci ei mă fac să fiu mai bună.”
Misiune prin cultură și sculptură
La etaj se urcă pe o scară din lemn pe care e un du-te-vino continuu. Pe coridorul îngust şi lung, luminat de o fereastră decupată în tavan, sunt etalate cele mai reuşite obiecte şi o serie de fotografii sugestive din timpul activităţilor. În prima cameră, a cărei uşă este deschisă energic de un copilaş, se află atelierul de cusut. Este un spaţiu cald, care aminteşte de odaia de basm a bunicii, înfrumuseţat cu lucruşoare migălite de fete îndemânatice. Tot aici, mai multe cărţi stivuite în rafturi alcătuiesc biblioteca centrului misionar al parohiei ilfovene.
Atelierul de sculptură, utilat corespunzător, este atracţia principală a băieţilor, care sunt familiarizaţi cu străvechiul meşteşug de părintele Ganciu, el însuşi un talentat mânuitor al daltei. Unul dintre cei mai râvnitori discipoli, Ioan, nu are mai mult de 6 ani. Îşi lasă mânuţele coordonate de preot pe o bucăţică de lemn, la fel cum au procedat fraţii Bonef, Teofil (10 ani) şi Gabriel (12 ani), în urmă cu câţiva ani, când au intrat prima dată în atelier. Acum, fraţii Bonef au ajuns să lucreze şi acasă, ore întregi, iar rezultatele sunt impresionante. Şi adolescenţii arată interes pentru această îndeletnicire, astfel că în total echipa sculptorilor numără 7 membri.
Preotul sculptor este mulţumit de ucenicii lui şi de toţi cei care vin la centru, oameni mici şi mari cu suflete rare. Centrul misionar „Sfântul Nicolae” a apărut datorită lor şi pentru ei, după cum relatează preotul Emanuel Ganciu: „Centrul s-a înfiinţat în anul 2012. De când eram elev, am fost membru în ASCOR. Am copilărit, practic, în ASCOR. Eram în şcoala generală când tatăl meu mă lua la conferinţele părintelui Teofil Părăian, la serile filocalice. Pot spune că mi-a intrat în sânge preocuparea pentru activităţile cu tinerii, pentru misiune. Am crescut, am intrat la Facultatea de Teologie, apoi devenind preot la ţară, unde în biserică se adunau mai mult bătrânii, am simţit nevoia să mă adresez sectorului mai tânăr din parohie. M-am gândit că pot fi aduşi în spaţiul eclesial şi prin alte activităţi decât să îi chem doar la rugăciune. Astfel, i-am invitat să picteze, să participe la cursurile de teatru, de cusut, am avut şah la un moment dat şi o şcoală a părinţilor, le prezint proiecţii de film creştin, iar pe cei mai mărişori îi învăţ să sculpteze. Aşa ne-am împrietenit cu mulţi dintre copiii şi tinerii din sat, cu profesorii. Săptămânal, vin cam 30 de copii, cu vârste de la 5 ani până la 16 ani, din Jilava, Bucureşti şi Otopeni”.
