Cetatea împăraţilor ciudaţi şi a bisericilor de vis

Să revezi un oraş după 26 de ani este ca şi cum ai reciti o carte după un sfert de secol cu altă minte. Darmite când oraşul respectiv se afla în lagărul comunist, în spatele Cortinei de fier! În 1984 am vizitat Praga împreună cu tatăl meu. Ne-am aventurat într-o Dacie neagră, preoţească, fără alţi bani decât cei pe care i-am putut ascunde pe sub volan, căci preţiosul nostru leu nu putea fi scos din ţară decât în turme mici, cu leoaice puţine după el. Altfel, cine voia valută n-avea decât să care prosoape, rochii, conserve, salamuri etc. şi să le vândă prin pieţele marilor oraşe comuniste.

A doua descălecare în Praga am făcut-o chiar la gara centrală. Clădire elegantă, împodobită cu statui baroce, iar la interior cu un aer de restaurant de lux adăpostit sub o cupolă imensă, sclipind de mozaicuri şi picturi. Şi atunci mi-am adus aminte că Praha, aşa cum îi spun cehii, este oraş imperial, capitala Boemiei, stilată şi impecabilă, dar şi bântuită de legende cu babe cotoroanţe, stafii şi pitici năzdrăvani.

De la gară se poate ajunge în centrul oraşului vechi traversând strada sau scufundându-te cu nişte lifturi până la galeriile comerciale subterane care te scot în partea cealaltă. Am luat-o pe la suprafaţă şi am avut neplăcerea să văd dube ale poliţiei flancate de poliţişti plini de bastoane. Rămăşiţe ale totalitarismului...

Ca orice centru de capitală europeană autentică, şi acesta are o zonă pietonală chiar pe mijlocul bulevardului. De aici, se pot admira clădirile elegante, colorate divers, dar cu gust. Stilurile arhitecturale diferă de la un imobil la altul: gotic, baroc, renascentist, Art Nouveau. Explicabil, dacă ne gândim că Praga a fost cu începere din 1355 capitala Sfântului Imperiu Roman.

Puţină istorie cu aruncări de la fereastră

Să nu aveţi impresia că istoria oraşului a fost una liniştită şi că de aici aspectul lui arătos. Noi îi cunoaştem pe cehi mai mult din cinematografia lor imaginativă şi caricaturală. În fapt, lucrurile sunt mai drastice. În 1389, de Paşti, peste 3.000 de evrei au fost ucişi, acuzaţi fiind de pângărirea unui pocal cu Sfânta Împărtăşanie. De aici a plecat şi Jan Huss, cel ars pe rug în 1415. După care s-a dezvoltat o nouă modă: defenestrarea. În 1419, de pildă, consilierii municipali au fost aruncaţi de la ferestrele primăriei de către răsculaţii conduşi de un preot.

Din 1526, regatul Boemiei a revenit Casei de Habsburg. Catolicismul noilor stăpânitori nu a fost bine primit de supuşii praghezi, tot mai atraşi de protestantism. Aşa că în 1618 a avut loc a doua defenestrare, care a provocat Războiul de 30 de ani. În 1621, 27 de nobili au fost executaţi în Piaţa Centrală.

Faima de oraş artistic bizar are la origine domnia lui Rudolf al II-lea, ales în 1576 rege al Boemiei. El a invitat la curtea lui alchimişti, artişti şi astronomi. Dar minunăţiile oraşului sunt încă şi mai vechi.

Bunăoară, după circa 500 de metri parcurşi prin centrul vechi, coteşti la dreapta şi pătrunzi pe străduţe înguste, înţesate de restaurante şi magazine de suveniruri. Turul zonelor turistice nu se face - ca în alte oraşe europene - cu trăsura, ci cu maşini de epocă decapotabile. Şerpuieşti pe străduţe prin marea de vizitatori şi deodată şuvoiul se revarsă în marea piaţă centrală.

Un orologiu umblător

Atracţia principală este Orologiul Astronomic, a cărui construcţie a început în 1410. La oră fixă se declanşează o melodie şi se pun în mişcare cele trei componente ale orologiului: cadranul astronomic, reprezentând poziţia soarelui şi a lunii, defilarea Apostolilor - în care mai multe statuete se rotesc pe circumferinţa unui cerc - şi, în fine, un cadran cu medalioane pe care sunt pictate lunile anului. O legendă istoriseşte cum că ceasornicarul Hanuš - constructorul iniţial - ar fi fost orbit din ordinul consilierilor municipali ca să nu mai poată crea asemenea minunăţii de mecanică fină prin alte părţi. Drept răzbunare, victima ar fi stricat ceasul şi nimeni nu a mai putut să-l repare timp de un secol. Printre figurinele umblătoare ale Apostolilor se găsesc şi câteva mai ciudate. Vanitatea, reprezentată ca o femeie ce se admiră în oglindă, un evreu cu o pungă cu aur, apoi Moartea, văzută ca un schelet ce bate un gong pentru a indica ora exactă, şi, în sfârşit, un turc cu turban, indiciu al trădării.

Cel mai mare castel din lume

După un tur prin piaţă, admirând cele două biserici, în care nu se poate intra din cauza unor concerte programate acolo, cu o faimoasă bere cehă într-o mână şi cu un cornet cu fistic glazurat în cealaltă, ne suim în autobuz şi plecăm spre Castel. Reşedinţă a regilor şi, actualmente, sediu al preşedinţiei, castelul praghez este amplasat în centrul unui complex cu o arie de aproximativ 70.000 m2. Cel mai mare complex palatin din lume! Construcţia a fost începută în 870 cu biserica Sfintei Fecioare. În secolul al XIV-lea castelul a fost reconstruit de Carol al IV-lea, în stil gotic. Incendiile şi războaiele au contribuit şi ele la continua modernizare a castelului, reclădit pentru ultima oară de Maria Tereza la jumătatea secolului al XVIII-lea. În timpul ocupaţiei naziste, aici şi-a instalat cartierul general Reinhard Heydrich, numit protector al Boemiei şi Moraviei de Hitler. Se spune că acesta şi-ar fi pus coroana Boemiei pe cap. Or, o legendă veche avertizează că orice uzurpator ce-şi va aşeza coroana pe cap va muri în cel mult un an. Şi într-adevăr, după câteva luni, Heydrich a fost asasinat.

În interiorul complexului se găseşte Catedrala gotică "Sfântul Vitus", Bazilica "Sfântul Gheorghe", precum şi muzee (inclusiv unul al jucăriilor), printre ele şi galeria de picturi bazată pe faimoasa colecţie a lui Rudolph al II-lea, regele straniu şi nebun.

O biserică de basm

Traversăm curţi interioare, trecem pe sub ganguri şi arcade şi ieşim pe o poartă monumentală, cu sculpturi ce figurează muncile lui Hercule. Survolăm cu privirea panorama oraşului şi, din nou, plonjăm în josul străduţelor labirintice. Ajungem la un scuar şi descoperim mirifica Biserică "Sfântul Nicolae", construită după 1650. Pe acelaşi amplasament mai fuseseră câteva biserici vechi, distruse. Faţada cenuşie, îngustă, este de un baroc decent. La interior, însă, o explozie de baroc flamboaiant cu pilaştri prevăzuţi cu cornişe imense din marmură trandafirie. Statui enorme ale unor Apostoli şi a Sfântului Nicolae. Scene din viaţa patronului bisericii mai sunt surprinse în picturile trompe lâoeil ce se pierd în înălţimile boltei. Executate de Jun Lukaš Kracker către 1760, acestea sunt completate cu o orgă impozantă şi cu decoraţiuni bogate în aur şi marmură de colorit divers. Una dintre cele mai spectaculoase şi opulente biserici din Europa!

Podul păzit de statui

Drumul curge apoi către secularul pod al lui Carol, faimos pentru statuile cu care este împodobit (azi toate sunt cópii, pentru că originalele au fost mutate în muzee). Ca orice pod medieval care se respectă, şi acesta are la un capăt un turn masiv ce servea drept punct vamal la trecerea peste râul Vltava. Carol al IV-lea a început construcţia podului în 1357, dar finalizarea lucrărilor a avut loc abia în secolul al XV-lea. Podul este lung de 516 m şi lat de 10. Îl susţin 16 arcade prevăzute cu spărgătoare de gheaţă din piatră. Deşi stilul este gotic, de-a lungul balustradelor sale au fost amplasate 30 de statui abia pe la 1700. Majoritatea sunt baroce ca execuţie. Inundaţiile, incendiile şi războaiele au dus la modificarea continuă a aspectului monumentului. În 1648, o confruntare cu suedezii s-a desfăşurat chiar pe pod. Aici a fost decapitat şi cel mai important sfânt al Boemiei, Nepomuk. Se spune că acolo unde a fost aruncat în apă capul lui s-au ridicat deasupra valurilor câteva steluţe. De aceea, statuile care-l înfăţişează pe martir au o aură înstelată în jurul capului.

În concluzie, Praga este un muzeu în aer liber, străbătut de canale străvechi pe care se mai află încă mori medievale. A nu se înţelege că muzeul este totul. Nici pomeneală! El este înconjurat de cartiere noi, multe dintre ele beneficiind de o arhitectură ultramodernă. Şi, foarte important, oraşul nu este sluţit de blocuri comuniste obosite. Praga este un oraş care merită să fie vizitat. În rest, câte Loganuri la noi, atâtea Skode la ei. Şi asta spune ceva...

"O legendă istoriseşte cum că ceasornicarul Hanuš - constructorul iniţial - ar fi fost orbit din ordinul consilierilor municipali ca să nu mai poată crea asemenea minunăţii de mecanică fină prin alte părţi."