Cetatea Sfântului Dimitrie înălțată la Sighișoara

La marginea Cetății Sighișoarei, ocrotită de dealuri împădurite și departe de viața zbuciumată urbană, se înalță o mănăstire închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Așezământul monahal impresionează prin frumusețe, prin viața duhovnicească a monahilor și prin dragostea arătată față de credincioșii care vin să se roage aici.

Sighișoara este de ani buni nu doar o importantă destinație turistică din Transilvania, locul unde cei care pășesc în străvechea cetate se întorc parcă în timp pentru a gusta din farmecul vieții din epoca medievală. În orașul transilvănean, cei însetați de cuvântul lui Dumnezeu și dornici să primească harul ceresc sălășluit în oameni aleși găsesc un izvor nesecat de sfințenie, un așezământ de unde rugăciunile se înalță cu multă putere spre tronul Sfintei Treimi. Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și „Izvorul Tămăduirii” din cartierul Aurel Vlaicu, fostul cătun românesc din preajma Cetății Sighișoarei, a adus orașului de pe Târnava ceea ce îi lipsea, ceva dorit de mult timp de românii de aici: un loc închinat sfinților, o cetate a rugăciunii și a sfințeniei, o redută a credinței într-o lume din ce în ce mai îndepărtată de Dumnezeu.

Cu toate că românii din vechiul cătun devenit în timp cartier al Sighișoarei și-au dorit de mult timp să închine lui Dumnezeu din puțina lor avuție pentru a se ridica o mănăstire, abia după evenimentele din 1989 a fost posibil a se începe demersurile pentru ridicarea unui așezământ monahal. Acest lucru s-a înfăptuit prin dorința și implicarea Înalt­preasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Mara­mureșului și Sălajului, pe atunci Arhiepiscop de Alba Iulia, și a protopopului de Sighișoara din acea vreme, Ioan Boian.

„Oamenii de aici își doreau foarte mult să înalțe o mănăstire, dar nu aveau posibilități materiale pentru o astfel de lucrare. Câțiva oameni au donat pământ și apoi s-a mai cumpărat teren pentru mănăstirea noastră. Eu eram viețuitor la Mănăstirea «Brâncoveanu» de la Sâmbăta de Sus și m-am întâlnit cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, care m-a întrebat unde am făcut școala. Când i-am spus că la Sighișoara, mi-a spus că se chinuie oamenii de acolo împreună cu protopopul Ioan Boian să facă o mănăstire și că le trebuie un călugăr. I-am spus că eu nu sunt în stare să fac o mănăstire. Am ajuns apoi stareț la Mănăstirea Lupșa, iar după ceva timp Înaltpreasfințitul Andrei mi-a propus din nou să vin la Sighișoara. Am acceptat și în scurt timp am început să lucrăm”, ne-a spus starețul mănăstirii, arhimandritul Ghelasie Țepeș.

„Mănăstirea florilor”

În anul 1997 a fost așezată piatra de temelie pentru mănăstirea de la Sighișoara. Un an mai târziu, părintele stareț Ghelasie venea aici împreună cu alți patru monahi și pornea lucrările la corpul de chilii și capela din cadrul acestei clădiri. În 2002 se sfințeau trapeza și stăreția, iar în același an se finalizau și lucrările de zidire a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Locașul de cult avea să fie sfințit la 6 mai 2005, totodată finalizându-se și construirea arhondaricului cu 80 de locuri de cazare, și clopotnița.

Pelerinii care poposesc aici sunt uimiți de frumusețea așezământului. Incinta mănăstirii este plină de flori, iar părinții se îngrijesc mereu ca aceasta să arate ca o podoabă de mare preț.

„Este o mănăstire a florilor. Iubim florile. Multă lume vine și ne întreabă dacă este o mănăstire de maici și eu le răspund că nu, dar că și nouă, călugărilor, ne plac florile. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei ne-a întrebat la un moment dat cum va arăta mănăstirea și eu i-am spus că va fi ca o mireasă: albă și cu flori. Mănăstirea noastră este o mireasă a lui Hristos, iar noi suntem copiii miresei”, ne-a mai spus părintele stareț.

Rugăciune și osteneală

În timp, celor cinci monahi de la început li s-au adăugat în obște și alți viețuitori, care zi de zi se roagă, lucrează, citesc și îi ajută pe credincioșii care pășesc pe poarta mănăstirii să urmeze calea credinței și a sfințeniei. Monahii de la Sighișoara sunt tineri, plini de credință în Hristos și dornici să guste mereu din bunătățile învățăturii sfinte și ale Împărăției cerești. „Acum suntem 12 viețui­tori, din care 11 suntem hirotoniți. Toți am făcut școală, am urmat o facultate, iar unul dintre ei, părintele Nectarie Dărăban, este doctor în teologie. Părintele Arsenie Boca ne întreba când eram la Sâmbăta de Sus câtă școală avem și dacă răspundeam că avem 12 clase ne spunea că e puțin. Ne spunea că va veni vremea când cu două-trei facultăți n-o să ai unde să te angajezi. Ne îndemna să facem școală ca să nu zică lumea că de proști ce am fost am venit la mănăstire. Dacă Dumnezeu m-a ajutat pe mine să fac școală, i-am ajutat și eu pe părinții din mănăstire să facă școală. Unii dintre ei au venit la mănăstire după ce au terminat studiile și m-am bucurat de acest lucru pentru că dacă ai școală altfel înțelegi lucrarea Bisericii și a lui Dumnezeu”, ne-a mai spus părintele Ghelasie.

Dragostea pentru muzica psaltică

O slujbă săvârșită la mănăstirea din Sighișoara te înalță parcă de pe pământ la cer. Monahii cântă îngerește, și aceasta pentru că au o dragoste aparte față de muzica psaltică pe care o interpretează maiestuos, duios și înălțător. Orice cântare este interpretată aparte de corul monahilor de la Sighișoara, iar aceasta a devenit în timp emblemă pentru așeză­mânt.

„Dragostea pentru muzica bizantină am avut-o de când am intrat în mănăstire. Părintele Calinic de la Sâmbăta de Sus, nașul meu de călugărie, mergea la Muntele Athos și venea cu muzica de acolo. Ne spunea părintele Serafim Popescu despre Muntele A­thos că acolo se cântă mult pe glasul doi, pentru că simbolizează ceata a doua care a căzut din cer, iar călugării completează prin cântarea lor această ceată îngerească. Se zice că Arhanghelul Mihail, când a venit să descopere cântările din cer, pe glasul doi a cântat. Am deprins în timp glasurile bisericești și apoi în facultate toți părinții au învățat muzică”, ne-a mărturisit părintele.

Pe calea sfinților

Pelerinii și credincioșii găsesc la mănăstire alinare sufletească, sfințirea vieții și îndrumarea duhovnicească de care este mare nevoie. „Mănăstirea noastră este căutată de oameni. Avem biserica plină la sărbători și în duminici. Avem câte 200-300 de oameni la spovedit și tot atâția la masă. Am bucuria că putem să-i spovedim și să-i împărtășim, să-i cercetăm și să-i punem la rânduială pe oameni. Avem credincioși buni, cuminți și îi îndemnăm mereu să aibă grijă de ceilalți”, ne-a mai spus părintele stareț.

La mănăstire pelerinii au posibilitatea să se închine la părticele din moaștele multor sfinți: Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol Simon Zilotul, Sfinții Trei Ierarhi, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina și alții.