Cetatea Țarilor și destinul ciudat al unei catedrale

180 de kilometri, adică puțin peste trei ore cu mașina (depinde câtă aglomerație e la trecerea podului Giurgiu-Ruse), separă Bucureștiul de Veliko Târnovo, un oraș extrem de pitoresc, care a fost capitală de imperiu și reședință patriarhală și a cărui cetate medievală, una dintre cele mai întinse din lume, acoperă un deal întreg, pe culmea căruia se ridică o fostă catedrală, cu un trecut zbuciumat și straniu.

Am parcurs distanța, cât până la Brașov, ca într-o plimbare. E drept, era înainte de pandemie... Cunoșteam drumul, căci mai merseserăm pe el către Grecia. Pe de altă parte, în țara-soră de la sud de Dunăre am fost de câteva zeci de ori, fie în trecere, fie într-un sejur pe litoral (Albena, Elenite, Topola), fie în excursii de o zi (mănăstirile săpate în stâncă Basarbov şi Ivanov, Ruse, peștera Orlova Chuka, cetatea medievală Cerven).

Intrarea în Veliko Târnovo se face pe sub oraș... Autostrada trece efectiv pe sub un cartier, după ce a străbătut mai multe tuneluri. Este denumit „Orașul Țarilor”, atestat ca așezare umană de șapte milenii. A fost capitala Țaratului vlaho-bulgar, în perioada 1185-1393, născut și crescut pe malurile râului Iantra, care se alintă făcând câteva curbe în ac de păr, parcă n-ar vrea să părăsească locul prea repede. Una dintre aceste sinusoide ocolește şi proteja în trecut „Cetatea Țarilor”, Tsarevets. Dacă-i asculți pe localnici, ar fi cea mai mare cetate din Europa. Oricum, are 110.000 de metri pătraţi, acoperind aproape integral un deal, și ziduri de peste 10 metri înălțime, groase de până la 3,40 metri. În timp, înălțimea s-a mai erodat, dar grosimea e aceeași, impresionantă. Existau trei porți succesive și tot atâtea rânduri de turnuri și creneluri ridicate în calea năvălirilor barbare. Greu de crezut că ar fi putut fi cucerită vreodată!

Se aflau aici palatul țarilor și nu mai puțin de 21 de biserici, culminând, la propriu și la figurat, cu Catedrala Patriarhală având hramul „Înălțarea Domnului”. Conducătorilor statului li se amintea astfel, subtil, că puterea credinței e deasupra celei civile...

După rebeliunea vlaho-bulgară și înființarea celui de-al doilea Imperiu Bulgar, cu capitala aici, la Veliko Târnovo, cetatea a ajuns să fie comparată cu Roma și Constantinopol. În 1393, fortăreața a fost asediată de forțele otomane timp de trei luni și incendiată, ceea ce a dus nu doar la căderea ei, ci și a imperiului. Restaurarea cetății Tsarevets a început în anul 1930 și s-a încheiat abia în 1981, an în care se sărbătoreau 1.300 de ani de la fondarea primului Imperiu Bulgar.

Concesia limitată a comuniștilor

Or, cu această ocazie, s-a petrecut un lucru ciudat. Deși ne aflam în plin comunism, sistem care la bulgari, ca și la noi, trecuse credin­ța creștină la index, autoritățile de la Sofia au ținut să reconstruiască și fosta Catedrală Patriarhală, distrusă de turci. Celebrând istoria națio­nală, n-au putut ocoli forța simbolurilor arhitectonice religioase.

Dar concesia s-a oprit aici. De ridicat, au ridicat-o exact așa cum fusese, dar au pus un pictor, Theo­phanes Sokerov, să-i acopere interiorul cu imagini din istoria celui de-al doilea imperiu, cu accent pe suferințele poporului. Frescele au fost gata în 1985, într-un stil modernist, amintind un pic de El Greco și cu o tentă apocaliptică. Nu se poate spune că sunt urâte, dar... n-au ce căuta într-o biserică. Fostă biserică, din păcate, căci în aceste condiții nu poate fi vorba de resfin­țirea ei ca locaș de cult. 

Cu toate acestea, catedrala adăpostește rămășițele pământești ale patriarhilor Ioachim I, Macarie și Ioachim al III-lea. Am putea spune că prezența lor sfințește locul, indiferent cum arată în interior.

Ieri și azi

Orașul are o poziție ideală, apărat de dealuri, de cursul râului și la intersecția drumurilor care leagă Balcanii de Vest cu Marea Neagră și Europa de Est cu Orientul Mijlociu. Altitudine: 208 metri deasupra nivelului mării, nici prea sus, nici prea jos. Un bazin hidrografic de aproape 8.000 kmp, cernoziom, păduri cât vezi cu ochii, climat continental umed, -7 grade în ianuarie, 30 de grade în august, 350 de specii de păsări cântă pe-aici și 35 de feluri de animale pot fi găsite printre pini: iepuri, vulpi, cerbi, veverițe, broaște țestoase, șerpi, șopârle.

După destrămarea celui de-al doilea Imperiu Bulgar, orașul Târnovgrad, cum se numea pe atunci, a rămas sub stăpânire otomană, la fel ca și restul teritoriilor bulgare, până spre sfârșitul secolului al 19-lea. Dorința de a stabili o națiune și o Biserică bulgară independente a făcut ca mulțimile să se revolte în 1875-1876, mișcări urmate de Războiul Ruso-Turc. În 7 iulie 1877, trupele generalului rus Joseph Vladimirovich Gourko au eliberat Veliko Târnovo, punând capăt unei guvernări otomane care durase 480 de ani, iar un an mai târziu, prin Tratatul de la Berlin, se crea Principatul Bulgaria, cu capitala în acest oraș, unde, în 17 aprilie 1879, a avut loc prima întâlnire a Adunării Naționale, care a adoptat prima Constituție. Dar, în același timp, a mutat Parlamentul la Sofia...

Totuși, în onoarea unui trecut atât de glorios, regele Ferdinand al Bulgariei a ales Biserica Celor Patruzeci de Martiri din orașul de pe Iantra pentru a declara, în 5 octombrie 1908, deplina indepen­dență a țării. Iar în 1965, Târnovo a primit calificativul Veliko, adică Mărețul.

Despre comunism, numai de bine... Azi, Veliko Târnovo este superb, cu o inconfundabilă patină medievală. În special centrul vechi, cu străduțe oarecum pietonale (se mai strecoară câte o mașină), cu magazine și restaurante pitorești, inclusiv o terasă plină de umbră în curtea unui muzeu pe trei niveluri - o clădire impecabil renovată și cu o vechime considerabilă. Cărămida domină betonul în această zonă și e o plăcere să te plimbi. 

Orașul nu e doar turistic, este un centru cultural și de educație, cu două universități și o activitate artistică efervescentă. Toate acestea au atras inclusiv străini, astfel încât acum orașul are cea mai mare comunitate de expați din Bulgaria!

Pe terasa amintită, am stat de vorbă îndelung cu un tânăr ospătar pasionat de istorie, care ştia foarte multe despre ai lor, dar şi despre ai noştri! Între altele, ne-a vorbit echilibrat despre Vlad Țepeș: știe că a fost foarte crud, dar consideră că vremurile i-au impus asta, n-a avut de ales.

Și ne-a mai spus ceva: că economia Bulgariei a fost salvată de turiștii români...