Cimitirul Grădini din Fălticeni, locul de odihnă al Lovineștilor

Memoria culturală a unei așezări nu poate fi întreagă dacă nu e citită și pe epitafurile crucilor din cimitir, cele care marchează bornele trecerii prin această lume a oamenilor care au constituit osatura comunităților în care au trăit. Un astfel de loc este și Cimitirul Grădini, din Fălticeni, cunoscut mai ales pentru faptul că aici, sub streașina bisericii construite de boierul Tudorache Ciurea, își dorm veșnicia membrii familiei Lovinescu, cărturarii cu atât de multe contribuții în cultura română.

Am vizitat cimitirul din Grădini în miez de toamnă, când bătălia între verde și galben e încă istovitoare și fără învingători, când cețurile de pe Șomuz și Moldova, din depărtări, urcă până aici, învelind orizonturile în aburii lor. Cocoțat pe un versant mărișor, cimitirul, ca și străzile dimprejur, este parte din nucleul unei așezări pomenite în documente de la începutul secolului al 17-lea sub denumirea de Tâmpești (derivat de la cuvântul tâmpă - deal care se ridică brusc și la mare înălțime deasupra unui șes, n.r.). În decursul timpului, satul a intrat în componența mai multor comune din jur. A fost parte a Ocolului Șomuz, apoi, în două rânduri, a comunei Șoldănești din apropiere, a comunelor Rădășeni și Oprișeni, iar după reforma administrativă din 1925 a fost integrat în comuna urbană Fălticeni, astăzi fiind cartier al orașului. Doar denumirea nu mai este aceeași. „Comuniș­tilor nu le suna bine denumirea asta, așa că i-au spus «Grădini», în loc de Tâmpești. Cei mai bătrâni încă mai știu locul după vechiul său nume, generațiile mai tinere au asimilat însă denumirea cea nouă”, explică părintele Bogdan Apostol, parohul Bisericii „Sfinții Voievozi”-Grădini. În proprietatea parohiei pe care o păstorește se află și Cimitirul Grădini, cel mai întins și unul dintre cele mai vechi din Fălticeni. Și, pe cât de mare, pe atât de important ca loc al memoriei orașului și țării întregi. „Cimitirul s-a înnoit în timp. Lucrurile se schimbă. Dar, ca orice cimitir, păstrează amprenta istoriei târgului nostru”, subliniază parohul.

Mormintele celor care au marcat istoria Fălticenilor

De o parte și de alta a aleilor largi, bine întreținute, crucile par niște mărgele înșirate pe sfoara timpului. Fiecare spune povestea celui pe care îl străjuiește, fiecare marchează un destin, fiecare e un semn al neuitării. „Aici, pe o întindere de trei hectare, e încă un oraș”, spune părintele Apostol, în timp ce trecem printre morminte să le căutăm pe cele ale căror nume au scris istoria acestui oraș. Crucile de piatră, pe care vremurile au așezat propriile urme, dau încă mărturie despre oamenii vechi ai locului. Descoperim mormântul unui Matei Millo. Desigur nu este vorba despre dramaturgul și actorul Matei Millo (1814-1897), înmormântat la Cimitirul Bellu din București, ci, foarte probabil, despre un membru al familiei sale lărgite, având în vedere că bunicul său, Matei Milu (1725-1801), considerat primul autor de poezie satirică din literatura noastră, a trăit la Spătărești, în apropiere. Poate fi vorba chiar de fiul lui Alecu Millo, al fratelui actorului, care a locuit tot la Spătărești, la o aruncătură de băț de Tâmpești.

Imediat se vede și mormântul lui Theodor Ștefanelli (1848-1920), cunoscut istoric bucovinean, prieten al lui Eminescu. Cripta a rămas goală după mutarea osemintelor acestuia în altă parte. Însă mica parohie din Grădini a păstrat piatra de mormânt a istoricului pentru a-i cinsti, în continuare, memoria. În vecinătate se află și mormintele cărturarilor din familia Stino, cel al compozitorului Dimitrie Buiuc, dirijor al fanfarei militare a Regimentului 16 Infanterie, dar și cel al familiei lui Vasile Ciurea (1883-1973), primar al Fălticenilor, profesor și arheolog care a contribuit masiv la întemeierea Muzeului Apelor „Mihai Băcescu” din Fălticeni.

Preoți și protopopi în odăjdii privesc bla­jin din poze vechi, îngălbenite, încastrate în ­crucile de piatră. La fel, o armată întreagă de învățători, profesori, avocați ori ofițeri. Și mulți, mulți oameni obișnuiți, neatinși de nimbul celebrității. Toți s-au topit în același lut de pe dealul Tâmpeștilor, ca niște tălpi pe care s-a construit mereu orașul, cu fiecare epocă, cu fiecare generație.

Într-o latură, o parcelă de cruci albe, ne­scrise, construiește un duios și cald perimetru al memoriei Primului Război Mondial. Aici, îmi explică părintele, a fost organizat un mic cimitir al eroilor, „în care sunt înmor­mântați soldați români care au căzut la Mărășești și Oituz, în Primul Război Mondial, și chiar și soldați germani. Din mărturiile bătrânilor am aflat că în partea dreaptă a parcelei ar exista și două gropi comune”.

Cripta familiei Lovinescu

Poate cel mai important mormânt din punctul de vedere al densității memoriei pe care o păstrează este cel al Lovineștilor, situat în stânga bisericii. Căci familia care a dat țării atâția cărturari își are originile în Fălticeni. În cripta părinților Vasile și Profira Lovinescu a fost depus și Eugen Lovinescu (1881-1943), cunoscut ca unul dintre cei mai faimoși critici și istorici literari români. Tot aici odihnește și soția sa, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (1887-1960), profesoară de limba franceză, moartă în timpul detenției comuniste în închisoarea Jilava. De asemenea, nepoții lui Eugen Lovinescu - scriitorul Anton Holban, criticul literar Vasile Lovinescu și dramaturgul Horia Lovinescu își dorm alături de neamul lor veșnicia. „Aici e înmormântată, practic, întreaga familie a Lovineștilor. 15 membri în total. Am fost de față, în 2008, când au fost aduse și depuse aici și urnele ultimilor urmași - Monica Lovinescu și soțul ei, Virgil Ierunca”, povestește părintele Apostol.

Biserica paharnicului Tudorache Ciurea

Istoria cimitirului fălticenean este strâns legată de cea a Bisericii „Sfinții Voievozi”-Grădini, în jurul căreia se întind cele trei hectare presărate cu morminte. Lăcașul a fost ridicat la 1807, de paharnicul Tudorache Ciurea și soția sa, Safta, proprietarii unei mici moșii de pe dealul Tâmpa, de la care mai apoi și-a luat denumirea și satul Tâmpești. „Oamenii de aici erau legați de o mică biserică din lemn, pe temelie de piatră, care ar fi existat în partea de est a parcelei eroilor din cadrul actualului cimitir parohial. S-au găsit niște însemnări pe un Minei (carte bisericească ce conține slujbele sărbătorilor cu dată fixă pentru fiecare lună de peste anul bisericesc, n.r.) care ne fac să presupunem acest lucru”, spune preotul paroh Bogdan Apostol.

Potrivit tradiției locale, biserica a fost construită în apropierea conacului boieresc, aflat pe același deal. Documentele nu păstrează foarte multe informații referitoare la biserică, însă pisania de deasupra ușii de intrare în pronaos lămurește asupra anului construcției și ctitorului: „Todorache Ciurea, marele pa(harnic), am zidit din temelie, cu toată cheltuiala me(a), acest sf(â)nt și d(u)mnezeesc lăcaș, unde să prăznuește hram(ul) sf(i)nților mai marilor voevozi Mihail și Gavriil, spre pomenirea răposaților părinților și stră­moșilor miei, căt și a fiilor și ourmașilor miei și a săracilor lăcuitori din satul acesta, rugând pre toți cei ce vor ceti și vor întra în biserica aceasta să roage pre D(u)mnezeu pentru măntuirea pomeniților și săi erte, anul 1807, mai 14”.